ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2/2026

Ședința publică din data de 8 ianuarie 2026

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Săliște la 18 septembrie 2025, sub nr. x/2025, reclamanta A. a solicitat pe calea ordonanței președințiale, în contradictoriu cu pârâtul B., să se dispună, în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a cauzei: exercitarea în comun a autorității părintești cu privire la minorii C. și D.; stabilirea locuinței minorilor la mamă; obligarea pârâtului la plata în favoarea minorilor a unei pensii de întreținere în cuantum de 1/3 din veniturile lunare nete realizate de acesta; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin sentința nr. 298 din 20 noiembrie 2025, Judecătoria Săliște a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că petitele referitoare la stabilirea modului de exercitare a autorității părintești și stabilirea locuinței minorilor sunt cereri privitoare la ocrotirea persoanei fizice, competența urmând a fi stabilită prin raportare la prevederile art. 114 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în aplicarea art. 114 din C. proc. civ., instanța a reținut că locuința statornică a minorilor este situată la tată, în comuna Agriș din județul Zalău, având în vedere că situația temporară creată prin șederea minorilor la tată pe o perioadă de aproximativ 3 luni, suprapusă peste perioada în care reclamanta era plecată la muncă sezonieră în străinătate, s-a conturat ca o stare de fapt cu caracter de permanență.

Totodată, cu privire la petitul ce vizează stabilirea pensiei de întreținere, instanța a reținut că, de vreme ce creditorii pensiei de întreținere sunt minorii, reclamanta avea de ales între instanța de la domiciliul pârâtului, potrivit art. 107 din C. proc. civ., și instanța de la domiciliul creditorului - reclamant, potrivit art. 113 alin. (1) din C. proc. civ.

Or, cum domiciliul pârâtului și a minorilor se află în loc. Agriș, jud. Sălaj, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Zalău.

2.2. Prin sentința nr. 1481 din 15 decembrie 2025, Judecătoria Zalău a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată de reclamantă, și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Săliste. A constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în aplicarea prevederilor art. 998 și art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., competența judecării ordonanței președințiale revine instanței în raza căreia își are domiciliul sau reședința de fapt persoana ocrotită la data introducerii cererii de chemare în judecată.

La determinarea locuinței efective a minorilor, instanța a avut în vedere domiciliul părintelui la care aceștia locuiesc în mod statornic, respectiv cel al mamei, situat în loc. Almaș, județul Sibiu, aspect ce a reieșit din analiza stării de fapt reținute în cauză.

În acest sens, instanța a reținut că, începând cu anul 2021, între părinți a existat un acord, cel puțin tacit, prin care locuința minorilor a fost stabilită la domiciliul mamei, unde aceștia au locuit în mod statornic și continuu până în luna august 2025.

Totodată, faptul că minorii au petrecut perioadele de vacanță la domiciliul tatălui nu este un aspect de natură a schimba caracterul statornic al locuinței acestora, aceste deplasări având un caracter temporar, în cadrul exercitării dreptului tatălui de a avea legături personale cu minorii.

De asemenea, instanța a constatat că simpla prezență fizică a minorilor la domiciliul tatălui, la data introducerii cererii, nu echivalează cu stabilirea locuinței obișnuite a acestora, competența teritorială neputând fi determinată exclusiv în funcție de o situație de fapt conjuncturală.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul negativ de competență conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Săliște, pentru considerentele expuse în continuare.

Obiectul acțiunii îl constituie cererea prin care reclamanta A. a solicitat pe calea ordonanței președințiale, să se dispună exercitarea autorității părintești în comun, de către ambii părinți, față de minorii C. și D., respectiv stabilirea locuinței minorilor la mamă și obligarea pârâtului la plata în favoarea minorilor a unei pensii de întreținere.

Judecătoria Săliște și Judecătoria Zalău și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe fiind determinat de interpretarea diferită a sintagmei domiciliul sau reședința persoanei ocrotite.

Potrivit art. 998 din C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea de ordonanță președințială este instanța care este competentă să se pronunțe, în primă instanță, asupra fondului dreptului.

Din această dispoziție legală rezultă că instanța competentă să soluționeze cererea de ordonanță președințială este cea care are căderea de a se pronunța în primă instanță asupra fondului, această prevedere având caracter special, motiv pentru care ea trebuie aplicată cu prioritate față de dispozițiile art. 114 din C. proc. civ.. Efectuând verificări în programul de evidență informatizată a instanțelor judecătorești, ECRIS, se constată că reclamanta din litigiul pendinte a sesizat Judecătoria Săliște cu o acțiune având ca obiect exercitarea autorității părintești, în contradictoriu cu pârâtul din prezenta cauză, în dosarul nr. x/2025, termenul de judecată fiind stabilit la data de 18.02.2026.

Ca atare, față de cele anterior arătate, se constată că, în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei vizând fondul dreptului dedus judecății prin prezenta ordonanță președințială, Judecătoria Săliște nu și-a verificat competența materială și teritorială de soluționare a cauzei.

În acest context, în aplicarea regulii conform căreia competența de soluționare a ordonanței președințiale este aceeași cu cea stabilită pentru soluționarea cauzei pe fond, determinarea competenței se realizează în abstract de către instanța învestită în procedura ordonanței președințiale, în cazul în care, deși este promovată și o cerere pe dreptul comun pe fondul dreptului, instanța învestită cu aceasta nu și-a stabilit competența.

Înalta Curte reține incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 106 alin. (1) din C. civ., care prevăd că "Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…)", precum și pe cele ale art. 107 din același act normativ, care dispun în sensul că:

"Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii".

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare".

Totodată, art. 114 din C. proc. civ. prevede că:

"Cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

În aplicarea acestei dispoziții legale, la stabilirea instanței competente să soluționeze cauza, se are în vedere domiciliul sau reședința de fapt, dacă aceasta are caracter de stabilitate.

Prin urmare, se impune ca, în cererile privind ocrotirea persoanei fizice, noțiunea de domiciliu sau de reședință a minorului, din cuprinsul dispozițiilor art. 114 din C. proc. civ., să se interpreteze în sensul de locuință efectivă a acestuia.

Potrivit art. 496 alin. (1)-(4) din C. civ., "(1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege."

Pentru locuința copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reședința părinților săi, fie al amândurora, dacă minorul locuiește cu ambii, fie al părintelui la care i s-a stabilit locuința prin acordul părinților sau de către instanța de tutelă și familie, prin hotărâre judecătorească.

În cauză, Înalta Curte constată că, potrivit acordului părților, începând cu anul 2021, locuința statornică a minorilor a fost stabilită la domiciliul mamei, unde aceștia au locuit în mod continuu până în luna august 2025, cu acordul tatălui; pe durata vacanței de vară din anul 2025, minorii s-au deplasat temporar la locuința tatălui, timp în care mama minorilor a fost plecată la muncă sezonieră în străinătate și nu au mai revenit ulterior la locuința mamei, iar la momentul promovării ordonanței președințiale, aceaștia se aflau faptic la locuința tatălui.

Prin urmare, în acest context faptic, Înalta Curte reține că domiciliul minorilor este în com. Almaș, județul Sibiu, acolo fiind locuința lor statornică, în sensul reglementat de art. 92 alin. (2) din C. civ. ("minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic").

Faptul că minorii s-au aflat pe o perioadă temporară, în timpul vacanței de vară la tată, iar ulterior nu au mai revenit ulterior la locuința mamei nu poate conduce la calificarea acestei locuințe ca fiind statornică, pentru a atrage, în conformitate cu prevederile art. 114 din C. proc. civ., competența teritorială a Judecătoriei Zalău.

Prin urmare, simpla prezență faptică a minorilor la domiciliul tatălui la momentul introducerii cererii de ordonanță președințială, contrară acordului părților, nu este de natură să conducă la schimbarea competenței, câtă vreme această situație de fapt temporară nu echivalează cu stabilirea locuinței obișnuite a acestora la domiciliul tatălui.

În consecință, Înalta Curte constată că Judecătoria Săliște este instanța în circumscripția căreia se află domiciliul minorilor, fiind competentă să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Săliște.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 ianuarie 2026.