ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 207/2026

Ședința publică din data de 5 februarie 2026

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la 4 ianuarie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., modificarea măsurii exercitării autorității părintești cu privire la minorii C. și D., dispuse prin sentința civilă nr. 282 din 7 februarie 2019, pronunțată de această instanță în dosarul nr. x/2019, în sensul exercitării exclusive a autorității părintești, a stabilirii locuinței minorilor la domiciliul său, precum și a obligării pârâtului la plata lunară a contribuției pentru creșterea, îngrijirea și educarea minorilor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 398, 496, 529 și următ. C. civ., precum și pe cele ale art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași, precum și excepția autorității de lucru judecat, în raport de faptul că locuința minorilor a fost stabilită prin sentința civilă nr. 282 din 7 februarie 2019 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr. x/2019 (hotărâre definitivă). Pe cale reconvențională, a solicitat să se dispună, în favoarea sa, exercitarea autorității părintești exclusive în privința minorilor C. și D..

Prin încheierea de ședință din 24 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Călărași a respins excepția necompetenței teritoriale invocată de pârât.

Prin sentința civilă nr. 1390 din 6 septembrie 2024, Judecătoria Călărași a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât. A admis cererea principală formulată de reclamanta A. și a dispus modificarea exercitării autorității părintești cu privire la minorii C. și D., exercitarea exclusivă a autorității părintești de către reclamanta A., stabilirea locuinței minorilor la domiciliul reclamantei, precum și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor, reprezentând 1/6 din venitul net pentru fiecare dintre ei. A respins cererea reconvențională.

Împotriva încheierii de ședință din 24 aprilie 2024, precum și a sentinței civile nr. 1390 din 6 septembrie 2024, pronunțate de Judecătoria Călărași în dosarul nr. x/2024, a declarat apel pârâtul B..

Prin decizia nr. 347 din 19 martie 2025, Tribunalul Călărași, secția civilă a admis apelul pârâtului B., declarat împotriva încheierii de ședință din 24 aprilie 2024, precum și a sentinței civile nr. 1390 din 6 septembrie 2024, pronunțate de Judecătoria Călărași în dosarul nr. x/2024. A anulat hotărârile apelate și a trimis cauza, spre competentă soluționare, Judecătoriei Sinaia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la 31 martie 2025, sub același număr de dosar.

La 20 mai 2025, reclamanta a depus cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, solicitând modificarea măsurii exercitării autorității părintești cu privire la minorii C. și D., în sensul exercitării exclusive a autorității părintești de către reclamantă, stabilirii locuinței minorilor la domiciliul său și obligării pârâtului la plata lunară a contribuției pentru creșterea, îngrijirea și educarea minorilor.

Prin sentința civilă nr. 336 din 18 iunie 2025, Judecătoria Sinaia a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sinaia a reținut că dispozițiile art. 114 C. proc. civ. instituie o competență teritorială exclusivă, în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Instanța a reținut că acțiunile având ca obiect modalitatea de exercitare a autorității părintești (drepturile și îndatoririle părinților cu privire la persoana și bunurile copilului), stabilirea domiciliului unui minor, precum și a unui program de păstrare a legăturilor personale cu minorul, se circumscriu sferei noțiunii de ocrotire a minorilor și, implicit, celei de ocrotire a persoanelor fizice, reglementate în Titlul III din Cartea I "Despre persoane", din C. civ. (art. 104-186).

În privința noțiunii de domiciliu sau de reședință a persoanei ocrotite, astfel cum aceasta este reglementată la art. 114 C. proc. civ., a arătat că aceasta se interpretează prin prisma rațiunii legiuitorului, în sensul stabilirii unor norme de competență teritorială derogatorii de la dreptul comun, în acord cu principiul ocrotirii interesului superior al minorului.

Judecătoria Sinaia a apreciat că, pentru o administrare eficientă și facilă a probelor, în cererile privind ocrotirea persoanei fizice/minorului, noțiunea de domiciliu/reședință din cuprinsul art. 114 C. proc. civ. trebuie interpretată în sensul de locuință efectivă a minorului, respectiv de domiciliu în fapt al acestuia, la data sesizării instanței.

Totodată, a remarcat că, prin sentința civilă nr. 282 din 7 februarie 2019 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr. x/2019, printre altele, a fost stabilită locuința minorilor C. și D., la domiciliul pârâtului B., respectiv în Bușteni, str. x, jud. Prahova.

Instanța a constatat că, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin întâmpinare și cererea reconvențională, s-a menționat, de către ambele părți, că, din luna decembrie a anului 2023, copiii minori locuiesc cu reclamanta în Călărași, în această localitate frecventând cursurile de învățământ.

Față de aceste împrejurări de fapt, a reținut că, la data sesizării Judecătoriei Călărași (04.01.2024), domiciliul minorilor (în sens larg, de locuință în fapt), era la reclamantă, în municipiul Călărași.

Judecătoria Sinaia a evocat jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, observând că s-a statuat, în mod repetat, că noțiunea de "reședință obișnuită" a copilului reprezintă o noțiune autonomă a dreptului Uniunii Europene, care se referă la locul în care acesta are centrul vieții (cauzele C-523/07 - ECLI:EU:C:2009:225 paragr. 37, 38, 39; C-497/10 PPU Barbara Mercredi împotriva lui E.).

În aceste condiții, a înaintat dosarul Judecătoriei Călărași, apreciind că aceasta este instanța competentă să soluționeze litigiul.

Prin sentința civilă nr. 3017 din 24 noiembrie 2025, Judecătoria Călărași a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Călărași a reținut că situația juridică a acțiunii derivă din raportul de filiație dintre minor și părinții acestuia, fiindu-i aplicabile regulile ce guvernează materia autorității părintești, dispozițiile art. 106 C. civ., care enumeră măsurile de ocrotire a minorului și exercitarea drepturilor părintești, constituind o formă de ocrotire ce atrage aplicarea art. 114 alin. (1) C. proc. civ.

În viziunea sa, aceste dispoziții legale instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, având caracter de normă specială în raport cu dispozițiile art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Judecătoria Călărași a remarcat că prin sentința civilă nr. 282 din 7 februarie 2019, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2019, s-a dispus, printre altele, stabilirea locuinței minorilor D. și C. la domiciliul pârâtului, care se află în Bușteni, jud. Prahova. În acest context, a apreciat că reședința minorilor poate fi reținută la reclamantă numai în perioada în care minorii se află la aceasta, în derularea programului stabilit prin hotărârea menționată privind legăturile personale cu minorii.

Faptul că ulterior acestei perioade minorii nu au revenit la locuința tatălui a fost apreciat că nu poate echivala cu o schimbare a locuinței acestora, și, implicit, cu o competență diferită a instanțelor judecătorești, întrucât ar semnifica o încălcare a dispozițiilor art. 92 alin. (2) C. civ.

Judecătoria Călărași a apreciat că locuința minorului este dată de domiciliul/reședința părinților, dacă aceștia locuiesc împreună (conform art. 496 alin. (1) C. civ.), respectiv de cea a părintelui la care i s-a stabilit locuința, prin acordul părinților sau de către instanța de tutelă și de familie (potrivit art. 496 alin. (2) și (3) C. civ.), rezultând astfel, că este relevantă locuința minorului fixată prin hotărârea instanței de tutelă și de familie, în caz contrar fiind de prisos dezlegarea acestei probleme de către o instanță de judecată.

Reținând că art. 114 C. proc. civ. prevede competența teritorială exclusivă a instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul în fapt al minorului, astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 282/07.02.2019, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr. x/2019, respectiv în Bușteni, jud. Prahova, a apreciat că este competentă să soluționeze cauza Judecătoria Sinaia.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoriei Sinaia îi revine competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului asupra căruia poartă conflictul negativ de competență constă în cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., cu privire la modificarea măsurii exercitării autorității părintești asupra minorilor C. și D., dispuse prin sentința civilă nr. 282 din 7 februarie 2019, pronunțată de această instanță în dosarul nr. x/2019, în sensul exercitării exclusive a autorității părintești de către reclamantă, a stabilirii locuinței minorilor la domiciliul reclamantei și a obligării pârâtului la plata lunară a contribuției pentru creșterea, îngrijirea și educarea minorilor.

Cauza a fost soluționată în primă instanță de către Judecătoria Călărași, sesizată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea de ședință din 24 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Călărași a respins excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât.

Prin sentința civilă nr. 1390 din 6 septembrie 2024 Judecătoria Călărași a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât, prin raportare la sentința civilă nr. 282 din 7 februarie 2019, pronunțată de această instanță în dosarul nr. x/2019, a admis cererea principală formulată de reclamanta A. și a dispus modificarea exercitării autorității părintești cu privire la minorii C. și D., în sensul exercitării exclusive a autorității părintești de către reclamantă, stabilirii locuinței minorilor la domiciliul reclamantei și obligării pârâtului la plata unei pensii de întreținere, în favoarea minorilor, reprezentând 1/6 din venitul net pentru fiecare dintre ei. Prin aceeași sentință, a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul B..

Pârâtul a atacat cu apel încheierea de ședință din 24 aprilie 2024, precum și sentința civilă nr. 1390 din 6 septembrie 2024 ale Judecătoriei Călărași, contestând, pe de o parte, soluția de respingere a excepției de necompetență teritorială, iar pe de altă parte, modalitatea în care fondul cauzei a fost dezlegat.

Sesizat fiind de către pârât cu judecata apelului, Tribunalul Călărași, secția civilă a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii din 24 aprilie 2024 și a sentinței civile nr. 1390 din 6 septembrie 2024 pronunțate de Judecătoria Călărași în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimata A.. A anulat încheierea și sentința civilă apelată și a trimis cauza, spre competentă soluționare, Judecătoriei Sinaia, reținând că, prin sentința civilă nr. 282 din 7 februarie 2019, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr. x/2019, s-a dispus, printre altele, stabilirea locuinței minorilor la domiciliul apelantului-pârât, respectiv în orașul Bușteni, jud. Prahova, localitate aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sinaia. Învestită fiind, în această manieră, de către Tribunalul Călărași cu soluționarea litigiului, Judecătoria Sinaia, prin sentința civilă nr. 336 din 18 iunie 2025, a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași.

La rândul său, prin sentința civilă nr. 3017 din 24 noiembrie 2025, Judecătoria Călărași a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecat și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 480 alin. (4) C. proc. civ., "Dacă instanța stabilește că prima instanță a fost necompetentă, iar necompetența a fost invocată în condițiile legii, va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent (...)".

Asupra conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că decizia Tribunalului Călărași, secția civilă are caracter obligatoriu în ceea ce privește stabilirea instanței competente să judece cererea de chemare în judecată, precum și dezlegările care au stat la baza pronunțării acesteia, determinarea instanței competente intervenind în soluționarea căii de atac promovate de pârât împotriva încheierii de ședință prin care prima instanță învestită, Judecătoria Călărași, a respins excepția necompetenței teritoriale invocate de această parte, prin raportare la dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că domiciliul persoanelor vizate de măsurile de ocrotire se află în circumscripția sa teritorială.

Efectul deciziei pronunțate în apel, de a dobândi autoritate de lucru judecat, reiese din dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată", caracterul definitiv al acesteia izvorând din dispozițiile art. 94 pct. 1 coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din același act normativ.

Înalta Curte constată că decizia Tribunalului Călărași reprezintă un regulator de competență prin funcția de stabilire a instanței competente să judece cauza în primă instanță, astfel că reiterarea excepției de necompetență de către instanțele aflate în conflict și declinarea reciprocă de competență s-a făcut cu încălcarea caracterului definitiv și obligatoriu al acesteia.

Singura ipoteză în care instanța desemnată prin regulator își putea declina competența de soluționare a cauzei, era doar în situația apariției unor temeiuri noi, neverificate de instanța care a desemnat instanța competentă, însă o astfel de ipoteză nu se regăsește în cauză.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența în favoarea Judecătoriei Sinaia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 februarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.