ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 245/2026
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 245/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)
Ședința publică din data de 10 februarie 2026
Asupra conflictului negativ, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea înregistrată la 10 martie 2025 pe rolul Judecătoriei Balș, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditoarei B., în contradictoriu cu debitorii C. și D., a solicitat să se dispună validarea popririi împotriva terțului poprit E., admiterea cererii de validare a popririi și obligarea terțului poprit să îi plătească creditorului urmăritor B. suma datorată debitorului D., fostă F., în limita creanței în cuantum de 7 526,56 RON, la care se vor adăuga cheltuieli de executare efectuate ulterior emiterii adresei de înființare a popririi, precum și amendarea acestuia în baza art. 790 alin. (9) C. proc. civ.
II. Hotărârea Judecătoriei Balș:
Prin sentința civilă nr. 1013 din 26 mai 2025, Judecătoria Balș a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bolintin Vale.
În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ. și art. 651 alin. (1) C. proc. civ. și, constatând că debitoarea D. are domiciliul în orașul Mihăilești județul Giurgiu, a declinat competența de soluționare a cererii de validare a popririi în favoarea Judecătoriei Bolintin Vale.
III. Hotărârea Judecătoriei Bolintin Vale:
Învestită prin declinare, Judecătoria Bolintin Vale a pronunțat sentința civilă nr. 1013 din 26 mai 2025, prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Balș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că Judecătoria Balș a pronunțat încheierea nr. 1339 din 17 iulie 2024 prin care a încuviințat executarea silită în dosarul nr. x/2024, această judecătorie fiind instanța de executare care rămâne competentă teritorial pe tot parcursul dosarului de executare silită, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 20/2021 și nr. 27/2021 ale Înaltei Curți de Casație si Justiție pronunțate de Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.
IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de validare a popririi înființată de Biroul Executorului Judecătoresc A. în dosarul de executare nr. 4376/2024, cerere formulată de creditoarea B. împotriva debitorilor C. și D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr. x/2013.
Cererea de validare a popririi este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 790 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:
"dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a eliberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi."
Totodată, art. 651 alin. (1) din același act normativ definește instanța de executare astfel: "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."
Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.
În speță, așa cum rezultă din actele dosarului, prin încheierea nr. 1339 din 17 iulie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Balș a încuviințat executarea silită a debitorilor C. și D. în dosarul de executare silită al Biroului Executorului Judecătoresc A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 19 noiembrie 2013.
Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70).
Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare (paragraful 71).
Așadar, principiul unicității instanței de executare presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare (paragraful 80).
Față de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, aplicabile în litigiul pendinte, rezultă că instanța care a încuviințat executarea silită, respectiv Judecătoria Balș, a devenit instanța de executare, în sensul prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competentă să soluționeze cererea de validare a popririi formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. la cererea creditoarei B. S.A..
Pentru considerentele expuse, conform dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Balș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Balș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2026.