ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 271/2026

Ședința publică din data de 24 februarie 2026

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, la data de 18.12.2025, sub numărul x/2025, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., s-a solicitat, la cererea creditorului B., încuviințarea executării silite a debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/28.05.2008, modificat prin actul adițional nr. x/17.07.2009 și actul adițional nr. x/18.06.2010, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, cu cheltuieli de executare, în dosarul de executare silită nr. x/2012.

Prin încheierea nr. 6634 din data de 22.12.2025, Judecătoria Slatina a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect încuviințare executare silită, formulată de executorul judecătoresc A., privind pe creditorul B. și pe debitorul C., în favoarea Judecătoriei Oltenița, județul Călărași.

În motivare, instanța a reținut că, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cererii având ca obiect încuviințare executare silită aparține, ca instanță de executare, judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliu debitorul la data sesizării organului de executare, iar conform verificărilor DEPABD, debitorul avea la data înregistrării cererii de executare silită domiciliul în județ Călărași.

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Oltenița, prin încheierea din data de 23.01.2026, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oltenița și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Slatina; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivare, instanța a reținut că, potrivit art. 373

1

alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, competentă pentru soluționarea cererii de încuviințare a executării silite este instanța de executare, care, conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, este instanța în a cărei circumscripție se va face executarea.

Din coroborarea art. 373

1

alin. (1), raportat la art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865 și art. 373

1

alin. (3) din același cod, rezultă că instanța de executare încuviințează executarea în circumscripția sa teritorială, iar în baza încheierii astfel pronunțate, executorul judecătoresc poate proceda la executare în circumscripția respectivă, în oricare din formele prevăzute de lege.

În speță, s-a solicitat încuviințarea executării silite pe raza Judecătoriei Slatina, iar executorul judecătoresc a înțeles să învestească această instanță, astfel încât, în raport de prevederile legale menționate, instanță de executare este Judecătoria Slatina, fără a avea relevanță domiciliul debitorului.

Norma prevăzută de art. 372 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865 reglementează o competență teritorială exclusivă, astfel încât judecătoria învestită cu o cerere de executare silită nu poate încuviința executarea silită decât în limitele competenței sale, deci în circumscripția sa teritorială.

Prin urmare, instanța a apreciat că Judecătoria Oltenița nu este competentă să încuviințeze executarea silită pe raza teritorială a localității Slatina, motiv pentru care, în temeiul art. 159 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865, instanța a admis excepția invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oltenița pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină, la rândul său, competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Slatina și Judecătoria Oltenița - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză; declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul demersului judiciar ce a stat la baza declanșării conflictului negativ de competență îl constituie cererea de încuviințare a executării silite, formulată la data de 18.12.2025, de petentul executor judecătoresc A., prin care a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/28.05.2008, modificat prin actul adițional nr. x/17.07.2009 și actul adițional nr. x/18.06.2010, în numele și pentru creditorul B., împotriva debitorului C., cu domiciliul în județul Călărași.

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit legea aplicabilă executării silite, prima instanță reținând ca fiind aplicabil noul C. proc. civ., respectiv art. 651 alin. (1) din acest cod, iar cea de-a doua instanță reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 373

1

alin. (1), precum și art. 373 alin. (2) din vechiul C. proc. civ. de la 1865.

Având în vedere principiul neretroactivității legii procesual civile, consacrat de art. 24 din C. proc. civ., conform căruia "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", precum și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 (pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), cu modificările ulterioare, conform cărora "dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", Înalta Curtea reține că dispozițiile noului C. proc. civ. se aplică executărilor silite începute după intrarea în vigoare a noii reglementări.

Pentru rezolvarea conflictului de legi în cazul schimbării reglementărilor în materia executării silite, legiuitorul are în vedere data formulării cererii de încuviințare a executării silite. Deși executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare prin cererea formulată de creditor (art. 622 alin. (2) C. proc. civ.), totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare, în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării.

Scopul urmărit de legiuitorul noului C. proc. civ. a fost acela de a asigura, în principiu, unicitatea instanței de executare, pentru a elimina procedurile paralele și contrazicerile între hotărârile judecătorești pronunțate în cadrul acestora.

Având în vedere că actele de executare silită se derulează după momentul încuviințării acesteia de către instanță și observând că, în speță, cererea de încuviințare a executării silite a fost formulată la 18 decembrie 2025, Înalta Curte reține că sunt aplicabile dispozițiile noului C. proc. civ., aceasta fiind legea în vigoare la data formulării cererii de încuviințare a executării silite.

Astfel, potrivit art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (.....)." Totodată, potrivit alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Totodată, se reține că regula de determinare a instanței de executare prin raportare la criteriile prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se aplică indiferent de modalitatea de executare aleasă de creditor sau impusă de dispozițiile titlului executoriu ce urmează a fi aduse la îndeplinire.

În contextul reperelor de analiză expuse în stabilirea instanței de executare, Înalta Curte constată că debitorul C. figura, la data înregistrării cererii, conform fișei interogării bazei de date a D.E.P.A.B.D., la solicitarea Judecătoriei Slatina, aflată la fila x, cu domiciliul în județul Călărași, situat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Oltenița.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Oltenița este instanța competentă teritorial a soluționa cererea de încuviințare a executării silite dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oltenița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2026.