ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 273/2026

Ședința publică din data de 24 februarie 2026

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dragomirești la data de 04.12.2025, sub nr. x/2025, petentul A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună încuviințarea executării silite pornite în dosarul execuțional nr. x/2025, ca urmare a cererii formulate de creditoarea B. S.A., în baza titlului executoriu constând în contractul de credit nr. x din 15.05.2023, împotriva debitorului C., prin toate formele de executare silită.

Prin încheierea nr. 862 din 09.12.2025, Judecătoria Dragomirești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În motivare, instanța a reținut că prezenta cerere de executare silită a fost înregistrată la A. în data de 26.11.2025 .

S-a arătat că, din dovada de interogare DEPABD, efectuată în data de 09.12.2025, reiese că debitorul C. figurează în intervalul 03.12.2024 - 08.12.2025 ca având reședința în județul Timiș.

Potrivit art. 666 alin. (1) C. proc. civ., soluționarea cererii de încuviințare a executării silite formulate de executorul judecătoresc este de competența instanței de executare.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Pe de altă parte, în jurisprudența recentă (sentința civilă nr. 79F/08.04.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025 de către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie) s-a arătat că noțiunea de "domiciliu" se raportează la locuința unde se găsește în fapt acea persoană, iar nu domiciliul menționat în cartea de identitate, care are numai un caracter de evidență a persoanei respective, potrivit art. 91 C. civ.

Astfel, s-a susținut că noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată lato sensu și vizează, în sens procesual, locuința unde se găsește în fapt persoana a cărei executare silită se solicită.

Aceasta, întrucât scopul dispozițiilor art. 87 C. civ. este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiilor dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil.

În situația particulară a litigiilor în materie de executare silită, proximitatea domiciliului în fapt al debitorului față de instanța de executare îi facilitează acestuia accesul efectiv la justiție, iar măsurile de executare silită față bunurile mobile/imobile se pot derula mai eficient, atât timp cât există prezumția că acestea se află în apropierea locuinței efective a debitorului.

În același sens, a fost orientată și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 2039/07.10.2021, decizia nr. 2896/2024, decizia nr. 2337/2024, decizia nr. 2112/2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția I civilă).

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Timișoara, prin încheierea nr. 841 din 14.01.2026, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Dragomirești; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Timișoara și Judecătoria Dragomirești și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În argumentarea soluției, instanța a arătat că, întrucât, la data sesizării organului de executare și în prezent, domiciliul debitorului, astfel cum rezultă din interogarea DEPABD, atașată la dosarul aferent Judecătoriei Dragomirești, este în orașul Săliștea de Sus, str. x, jud. Maramureș, revine Judecătoriei Dragomirești competența de soluționare a cauzei, ca instanță de executare.

Împrejurarea că debitorul a avut reședința în jud. Timiș, în perioada 9 decembrie 2024 - 8 decembrie 2025 nu prezintă relevanță din perspectiva stabilirii competenței instanței de executare.

Art. 651 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., anterior citat, vizează drept criteriu de determinare a instanței de executare domiciliul debitorului, nu și reședința acestuia, norma fiind de strictă interpretare.

Sub acest aspect, instanța a reținut că, acolo unde s-a dorit ca raportarea să se facă la reședință, legiuitorul a prevăzut în mod expres, astfel cum s-a reglementat, spre exemplu, prin art. 108 C. proc. civ., potrivit căruia, dacă domiciliul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție se află reședința acestuia, iar dacă nu are nici reședința cunoscută, la instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, sediul, reședința ori reprezentanța, după caz.

Astfel, pentru stabilirea competenței în prezenta cauză relevanță prezintă domiciliul debitorului, iar nu reședința acestuia.

Noțiunea de domiciliu nu se raportează la locuința unde se găsește în fapt persoana respectivă, având în vedere că noțiunea de "domiciliu", criteriu legal pentru determinarea instanței de executare, ca instanță competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite, nu este definită de lege în această modalitate, instanța fiind ținută a avea în vedere definiția legală a noțiunilor.

Sub acest aspect, instanța a arătat că domiciliul este un atribut al persoanei fizice, noțiunea de "domiciliu", astfel cum este definită de art. 87 C. civ., reprezentând locul unde persoana declară că își are locuința principală, în același sens fiind definită noțiunea de "domiciliu" și în O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, iar, potrivit art. 88 C. civ., reședința persoanei fizice este locul unde își are locuința secundară.

În condițiile în care reglementările legale fac distincție între domiciliu, ca locuință principală și statornică, și reședință, ca locuință secundară și temporară, se impune concluzia că reședința nu poate fi asimilată unei locuințe principale și statornice, respectiv domiciliului debitorului, nereprezentând domiciliul în fapt (ca locuință principală) al persoanei respective, dat fiind regimul diferit al celor două tipuri de locuință.

Astfel, instanța a reținut că înregistrarea reședinței la organele administrative competente asigură exclusiv opozabilitatea față de terți a locuinței secundare, cu regimul aferent acesteia, nereprezentând dovada domiciliului în fapt, ca locuință principală, și neasigurând opozabilitatea față de terți a unei atare locuințe, pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 91 alin. (3) C. civ.

Nefiind incidentă excepția prevăzută de art. 91 alin. (3) C. civ., care presupune cunoașterea de către creditor a unei alte adrese de domiciliu a debitorului decât cea inserată cu acest titlu în cartea sa de identitate, instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 91 alin. (1) C. civ., conform cărora dovada domiciliului se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.

Având în vedere că domiciliul debitorului, la data sesizării organului de executare, se află în orașul Săliștea de Sus, str. x, jud. Maramureș, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, invocată din oficiu.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara - secția I civilă pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Dragomirești și Judecătoria Timișoara și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea diferită a celor două instanțe cu privire la noțiunea de domiciliu, cuprinsă în prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, făcând aplicarea normei de competență cuprinse în art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Dragomirești s-a raportat, în soluționarea excepției necompetenței teritoriale, la reședința debitorului din județul Timiș, înscrisă în evidențele autorităților la data formulării cererii de executare silită, în timp ce Judecătoria Timiș s-a raportat la domiciliul debitorului, arătând că legiuitorul nu a trasat criterii pentru determinarea competenței în raport cu reședința părții.

Obiectul cererii deduse judecății de A., la solicitarea creditoarei B. S.A., este reprezentat de încuviințarea executării silite pornite în dosarul execuțional nr. x/2025 împotriva debitorului C., prin punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/15.05.2023, pentru recuperarea sumei de 16.991,70 RON, la care se adaugă dobânzile, comisioanele și alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale, precum și cheltuielile de executare silită, prin oricare din modalitățile prevăzute de lege.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale, în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 651 alin. (1) și (3) din același cod.

Dispozițiile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare", iar potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ., "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor".

Cererea de încuviințare a executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din dispozițiile anterior menționate, coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., care prevăd că "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

În cuprinsul cererii de încuviințare a executării silite, înregistrate inițial pe rolul Judecătoriei Dragomirești, petentul a indicat domiciliul debitorului C., acesta fiind în orașul Săliștea de Sus, str. x, jud. Maramureș, precum și adresa de reședință în comuna Săcălaz, sat Beregsău Mare, nr. 117, jud. Timiș.

Petentul a anexat cererii de încuviințare a executării silite dovada interogării bazei de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor, din care reiese că, la data formulării de către creditoare a cererii de executare silită, înregistrată pe rolul A. la 26.11.2025, sub nr. x/2025, reședința debitorului era în jud. Timiș (stabilită în perioada 9.12.2024 - 8.12.2025).

Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 91 C. civ., conform cărora "(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.(2) În lipsa acestor mențiuni, sau când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori reședinței nu va putea fi opusă altor persoane."

Sancțiunea pentru neactualizarea sau nedeclararea datelor reale în cartea de identitate este menționată la art. 91 alin. (2) din actul normativ anterior menționat, care prevede că, în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane.

Cu toate acestea, inopozabilitatea față de terți a domiciliului real, potrivit art. 91 alin. (3) C. civ., nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.

Reținând că legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat în vederea exercitării drepturilor și a libertăților civile ale persoanei fizice, scopul acestei interpretări constă nu numai în încunoștințarea părții despre existența litigiului, ci și în facilitarea prezentării acesteia în fața instanței, pentru a-și formula apărările și a exercita căile de atac prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 87 din C. civ., "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală", iar conform art. 89 din C. civ., "(1) Reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală. (3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt."

Rezultă, așadar, că noțiunea de domiciliu subliniază împrejurarea că acesta se află acolo unde persoana "declară" că își are locuința principală, iar în cazul stabilirii sau schimbării domiciliului, o astfel de împrejurare operează atunci când persoana se mută într-un anumit loc "cu intenția" de a avea acolo locuința principală.

Noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanță nu atât locuința statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuiește efectiv.

Scopul normelor care guvernează procesul civil, constând în asigurarea cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, poate fi atins numai prin stabilirea competenței în favoarea instanței în a cărei rază debitorul își are reședința, proximitatea acesteia față de instanța de executare facilitând debitorului accesul efectiv la justiție și concurând la o eficientizare a măsurilor de executare silită față de bunurile sale mobile și, după caz, imobile.

Înalta Curte reține, sub acest aspect, că adresa cu privire la care există prezumția legală că debitorul C. și-a manifestat intenția de a-și stabili domiciliul este cea unde locuiește efectiv, la momentul înregistrării cererii de executare silită, 26.11.2025, această locuință fiind, așa cum s-a arătat, în sat Beregsău Mare, comuna Săcălaz, nr. 117, județul Timiș, care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Timișoara.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2026.