ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 173/2026

HOTĂRÂRE

04.02.2026

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2026
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 173/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 04 februarie 2026

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de încuviințare a executării silite înregistrată pe rolul Judecătoriei Beiuș, petentul BEJ A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului B., pentru creditoarea C. S.A., în baza titlului executoriu constând în contractual de credit pentru achiziție bunuri nr. x/07.01.2024.

În drept, au fost invocate prevederile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea civilă nr. 2481 din 29 octombrie 2025, Judecătoria Beiuș a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența art. 651 alin. (3) C. proc. civ., arătând că, în speță, competența teritorială de soluționare a cauzei urmează să fie stabilită prin raportare la reședința debitorului, valabilă în perioada 18.07.2025-17.06.2026, care este în Timișoara, str. x, bl. Corp A, jud. Timiș.

Învestită prin declinare, Judecătoria Timișoara, prin încheierea civilă nr. 32230 din 27 noiembrie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 666 și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., dispoziții din care rezultă că, din punct de vedere teritorial, competența instanței de executare se stabilește, în principal, în raport cu domiciliul sau sediul debitorului.

Astfel, constatând că domiciliul debitorului se află în localitatea Ștei, str. x, jud. Bihor, astfel cum reiese din extrasul din baza de date DEPABD, a apreciat că Judecătoriei Beiuș îi revine competența de soluționare a cererii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Beiuș și Judecătoria Timișoara și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea diferită a celor două instanțe cu privire la noțiunea de domiciliu cuprinsă în prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, făcând aplicarea normei de competență cuprinse în art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Beiuș s-a raportat, în soluționarea excepției necompetenței teritoriale, la domiciliul în fapt al debitorului, notat în baza de date a DEPABD, în timp ce Judecătoria Timișoara s-a raportat la domiciliul din cartea de identitate a acestuia.

Obiectul cererii deduse judecății de BEJ A., la solicitarea creditoarei C. S.A., este reprezentat de încuviințarea executării silite împotriva debitorului B., prin punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit pentru achiziție bunuri nr. x/07.01.2024, pentru recuperarea sumei de 170,22 RON, reprezentând dobânda penalizatoare, 537,30 RON reprezentând dobânda penalizatoare calculată ulterior scadenței anticipate, 916,83 RON reprezentând dobânda remuneratorie și 2683,55 RON reprezentând principal creditat.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată sunt aplicabile dispozițiile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ. raportate la cele ale art. 651 alin. (1) și (3) din același cod.

Dispozițiile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare", iar potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ., "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel…".

Cererea de încuviințare a executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din dispozițiile anterior menționate, coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) din C. proc. civ. care prevăd că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

În cauză, din analiza actelor din dosar, se constată că prin cererea de executare silită, formulată de creditoare la data de 26 august 2025, a fost solicitată executarea silită a debitorului în toate formele prevăzute de lege.

Din verificările efectuate în sistemul electronic de evidență a populației, se constată că debitorul B. are domiciliul actual în orașul Ștei, str. x, jud. Bihor, dar și reședința activă în perioada 18 iulie 2025 - 17 iulie 2026 în Timișoara, str. x, bl. corp A, jud. Timiș.

Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 91 C. civ., conform cărora "(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.(2) În lipsa acestor mențiuni, sau când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori reședinței nu va putea fi opusă altor persoane."

În ceea ce privește persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare al acesteia, iar noțiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice, ale cărui dispoziții prevăd că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală", iar conform art. 89 din C. civ., "(1) Reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală. (3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt."

Dacă titularul și-a declarat domiciliul sau reședința, dovada acestora se face, ca regulă, pe baza mențiunilor din cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) C. civ.

Sancțiunea pentru neactualizarea sau nedeclararea datelor reale în cartea de identitate este menționată la art. 91 alin. (2) din actul normativ anterior menționat, care prevede că, în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane.

Cu toate acestea, inopozabilitatea față de terți a domiciliului real, potrivit art. 91 alin. (3) C. civ., nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.

Având în vedere că legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat în vederea exercitării drepturilor și a libertăților civile ale persoanei fizice, scopul acestei interpretări constă nu numai în încunoștințarea părții despre existența litigiului, ci și în facilitarea prezentării acesteia în fața instanței, pentru a-și formula apărările și a exercita căile de atac prevăzute de lege.

Rezultă așadar că noțiunea de domiciliu subliniază împrejurarea că acesta se află acolo unde persoana "declară" că își are locuința principală, iar în cazul stabilirii sau schimbării domiciliului, o astfel de împrejurare operează atunci când persoana se mută într-un anumit loc "cu intenția" de a avea acolo locuința principală.

Noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanță nu atât locuința statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuiește efectiv.

Scopul normelor care guvernează procesul civil, constând în asigurarea cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, poate fi atins numai prin stabilirea competenței în favoarea instanței în a cărei rază debitorul își are reședința, proximitatea acesteia față de instanța de executare facilitând debitorului accesul efectiv la justiție și concurând la o eficientizare a măsurilor de executare silită față de bunurile sale mobile și, după caz, imobile.

Înalta Curte reține, sub acest aspect, că adresa cu privire la care există prezumția legală că debitorul B. și-a manifestat intenția de a-și stabili domiciliul este cea unde locuiește efectiv, la momentul înregistrării cererii de executare silită, 26 august 2025, această locuință fiind, așa cum s-a arătat, în Timișoara, str. x, bl. corp A, jud. Timiș, care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Timișoara.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Timișoara.