ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1946/2025

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara, secția I civilă, la 28 aprilie 2025, sub nr. x/2025, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună încuviințarea executării silite pornite în dosarul execuțional nr. x/2025, ca urmare a cererii formulate de creditoarea B., împotriva debitorului C., pentru executarea silită a obligației de plată a sumei de 1.735,25 RON, reprezentând debit și costuri, la care se adaugă cheltuielile de executare silită calculate pe parcursul procedurii execuționale, până la recuperarea integrală a creanței, în baza titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. x din 05 decembrie 2023, încheiat cu D. S.A.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 666 C. proc. civ.

2.1. Prin încheierea civilă nr. 12771 din 06 mai 2025, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat soluționarea cererii de încuviințare a executării silite pornite în dosarul execuțional nr. x/2025 de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., în favoarea Judecătoriei Deva.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la dispozițiile art. 87, art. 88, art. 91 și art. 651 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Timișoara a apreciat că instanța competentă a soluționa cererea de încuviințare executare silită este cea în a cărei rază teritorială se află reședința debitorului, la data sesizării organului de executare, respectiv Deva, județul Hunedoara.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Deva, secția civilă, prin încheierea civilă nr. 2213/CC din 20 mai 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulate de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., privind pe creditoarea B. și pe debitorul C., în favoarea Judecătoriei Timișoara; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Deva și Judecătoria Timișoara și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență; a dispus suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea conflictului de competență.

În fundamentarea acestei soluții, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța a avut în vedere domiciul debitorului la data sesizării organului de executare (25.04.2025), ținând cont că reședința stabilită în municipiul Deva a fost valabilă pentru perioada 04.05.2023-03.05.2024.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția I civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de încuviințare a executării silite declanșate împotriva debitorului C., la cererea creditoarei B., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x/05.12.2023, înaintată instanței de judecată de către Biroul Executorului Judecătoresc A..

În materia executării silite, art. 651 C. proc. civ. prevede că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Ca atare, din punct de vedere al criteriului teritorial, norma în discuție identifică judecătoria ce devine instanță de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive, după cum urmează: în primul rând - ca regulă generală - instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii. În subsidiar și numai dacă debitorul nu are sediul sau domiciliul în țară, legiuitorul determină instanța de executare prin raportare la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului la momentul sesizării orga­nului de executare. În continuare, dacă la același moment indicat, nici debitorul, nici credi­torul nu au domiciliul sau sediul în țară, atunci instanța de executare va fi judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Aceste reguli de stabilire a instanței de executare nu permit creditorului a alege instanța competentă din punct de vedere teritorial, deoarece variantele normative menționate reglementează ipoteze diferite care se exclud reciproc. Sub acest aspect, fiecare nouă regulă de determinare a instanței de execu­tare se aplică strict sub rezerva ineficienței normei anterioare, de unde rezultă o aplicare etapizată și exclusivă, ceea ce va elimina posibilitatea unui conflict de reguli sau existența vreunui drept de opțiune în favoarea creditorului.

Numai cea din urmă regulă, în ipoteza în care nici debitorul, dar nici creditorul nu își au domiciliul sau sediul în țară, recunoaște un drept de opțiune în favoarea creditorului în condițiile în care sediul biroului executorului judecătoresc ales de creditor va fi reper în determinarea instanței de executare.

Totodată, se reține că regula de determinare a instanței de executare prin raportare la criteriile prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se aplică indiferent de modalitatea de executare aleasă de creditor sau impusă de dispozițiile titlului executoriu ce urmează a fi aduse la îndeplinire. Prin urmare, competența instanței de executare în vederea soluționării cererii de încuviințare a executării silite se va determina tot prin raportare la domiciliul sau sediul debitorului ori, după caz, al creditorului și în cazul în care se solicită executarea silită imobiliară, prin care se urmărește desființarea demolării unor lucrări realizate ilicit și readucerea imobilului la starea inițială, cum este situația din speță.

Reglementând competența funcțională, art. 651 alin. (3) C. proc. civ. prevede că instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Pentru determinarea competenței instanței de executare interesează, ca regulă, domiciliul sau sediul debitorului la momentul formulării cererii de executare, astfel că instanța învestită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite trebuie să procedeze la verificarea competenței prin raportare la momentul la care cererea de executare a fost depusă la executorul judecătoresc, pentru că în raport de acesta, se va determina instanța competenă.

În contextul reperelor de analiză expuse în stabilirea instanței de executare, Înalta Curte constată că, la data formulării cererii de încuviințare a executării silite de către creditoarea B. (25.04.2025), debitorul C. figura cu domiciliul activ în Timișoara, județul Timiș, potrivit fișei de interogare a bazei de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date aflate la dosarul nr. x/2025 al Judecătoriei Timișoara, localitate situată în circumscripția Judecătoriei Timișoara, potrivit H.G. nr. 102/2021 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 25 iunie 2021.

Ținând cont că scopul regulii generale în materia competenței teritoriale nu poate fi atins dacă domiciliul nu ar fi asociat cu locuință efectivă a debitorului, împrejurarea că acesta a avut la un moment dat reședința în Deva, județul Hunedoara nu este în măsură să influențeze competența instanței de executare, câtă vreme această situație a încetat la 03 mai 2024, cu mult înainte de formularea cererii de executare silită de către creditoare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Timișoara, secția I civilă este instanța competentă teritorial a soluționa cererea de încuviințare executare silită dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.