ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 606/2025

HOTĂRÂRE

05.03.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 606/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, în data de 12 ianuarie 2024, sub nr. x/4/2024, creditoarea A GMBH a solicitat, în contradictoriu cu debitorul B și terțul poprit S.C. C S.R.L., validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. x/CI/2016 al SCPEJ D asupra veniturilor debitorului.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, deși a fost înființată poprirea în mod legal, terțul poprit nu a consemnat sumele datorate debitorului.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 789 și art. 790 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 5548 din 4 aprilie 2024, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect validare poprire în favoarea Judecătoriei Călărași.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită, potrivit cu care instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, a reținut că domiciliul debitorului chemat în judecată în acțiunea având ca obiect validare de poprire se afla, în anul 2016 când a fost formulată cererea de executare silită, în satul (...), jud. Călărași, motiv pentru care, în temeiul art. 129 C. proc. civ., a apreciat că aparține Judecătoriei Călărași competența de soluționare a cererii de validare a popririi ce formează obiectul cauzei.

Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Călărași, prin încheierea nr. 59 din 8 iulie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de validare a popririi, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 112, art. 127 și art. 651 C. proc. civ., iar față de împrejurarea că domiciliul debitorului este în circumscripția Judecătoriei Sector 4 București, a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea acestei instanțe.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie solicitarea de validare a popririi înființate în dosarul de executare nr. x/CI/2016.

Instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, în sensul că au identificat diferit instanța de executare, în raport de prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. și de domiciliul debitorului.

Prin încheierea din 03 februarie 2016 emisă de Societatea civilă profesională de executori judecătorești C s-a dispus încuviințarea executării silite a debitorului B, la cererea creditoarei A GmbH, prin administrator E S.R.L., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit f.n./12.12.2010, învestit cu formulă executorie prin încheierea din 15 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/300/2016.

Având în vedere că executarea silită a început la data de 03 februarie 2016, în cauză sunt incidente prevederile Codului de procedură civilă în forma în vigoare la data respectivă.

Referitor la încuviințarea executării silite, art. 666 C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea următoarele: ,,(2) Executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților. (6) Încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea contestației la executare, în condițiile legii. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi contestată de către creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanța de executare.”

În aplicarea acestor dispoziții legale, executarea silită a fost încuviințată în cauză de către executorul judecătoresc, iar nu de către instanța de judecată.

Dat fiind că obiectul cauzei îl reprezintă o cerere de validare a popririi, devin incidente dispozițiile art. 790 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care: „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”

În ceea ce privește instanța competentă material și teritorial a soluționa cererea de validare a popririi, aceasta se stabilește în raport cu prevederile art. 651 C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite), potrivit cărora: ,,(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.”

De asemenea, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ., ,,Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.”

Așadar, raportat la prevederile legale anterior menționate, competența de soluționare a cererii având ca obiect validare poprire aparține instanței de executare, și anume judecătoriei în a cărei circumscripție a avut domiciliul debitorul la data începerii executării silite.

În cauză, potrivit procesului-verbal din 22 ianuarie 2024, aflat la fila 10 în dosarul primei instanțe sesizate, reiese că, din verificările efectuate în urma accesării bazei de date privind evidența persoanelor administrată de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, la data sesizării executorului judecătoresc (03 februarie 2016), debitorul avea domiciliul în sat (...), județul Călărași, astfel că instanța de executare este, potrivit legii, Judecătoria Călărași.

Împrejurarea că la data formulării cererii de validare a popririi debitorul domiciliază pe raza teritorială a Sectorului 5 București nu prezintă relevanță în determinarea instanței de executare, întrucât la data demarării executării silite a fost stabilit pe raza județului Călărași, iar potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ., schimbarea domiciliului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial a soluționa cererea de validare a popririi este Judecătoria Călărași, ca instanță de executare, determinată conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ.