ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1878/2024

HOTĂRÂRE

18.09.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1878/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 26.05.2023 cu numărul x/2023, creditorii A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații- debitori și terțul poprit, validarea popririi înființată în dosarul de executare nr. 2168/SS/2022 și obligarea terțului poprit să plătească creditorilor suma poprită.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin sentința civilă nr. 139 din 30 ianuarie 2024, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Făcând trimitere la prevederile art. 790 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța a reținut că în prezenta cauză au calitatea de reclamanți grefieri care activează în cadrul Tribunalul București, instanță ierarhic superioară Judecătoriei Sectorului 3 București, precum și faptul că Tribunalul București are calitate de debitor. Din aceste considerente, instanța a constatat că Judecătoria Sectorului 3 București este necompetentă teritorial în soluționarea cererii de validare a popririi, în temeiul art. 127 alin. (2

) coroborat cu art. 127 alin. (2) și 127 alin. (3) raportat la alin. (1) C. proc. civ.

2.2. Prin sentința nr. 791 din data de 30.04.2024, Judecătoria Răcari a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, a constatat conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut incidența prevederilor art. 790 alin. (1) și art. 653 alin. (3), precum și a dispozițiilor art. 651 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. precum și faptul că instanța de executare a fost stabilită odată cu pronunțarea încheierii de încuviințare a executării silite, iar acest aspect nu mai poate fi reapreciat în cadrul cererii de validare poprire.

Instanța care a încuviințat executarea silită în cauză este Judecătoria Sectorului 3 București, iar prin noua reglementare s-a instituit principiului unicității instanței de executare, voința legiuitorului fiind în sensul existenței unei singure instanțe de executare care să soluționeze toate incidentele ivite în cursul executării silite. În același sens (unicitatea instanței de executare) a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 20/2021.

Aceeași concluzie se desprinde și din minuta Întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale curților de apel din iunie 2023 în (pct. I,D,6).

Aplicând dispozițiile legale menționate la cauza de față, în modalitatea interpretată de instanța supremă prin decizia nr. 20/2021, Judecătoria Răcari a constatat că instanța de executare a fost deja determinată ca fiind Judecătoria Sector 3 București (care s-a pronunțat asupra cererii de încuviințare a executării silite), orice critică sub aspectul unei eventuale necompetențe a instanței care a încuviințat executarea putând fi făcută exclusiv în cadrul contestației la executare, în ipoteza în care se formulează un astfel de motiv de contestație.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect "validare poprire", identificând distinct instanța de executare la care se referă dispozițiile art. 790 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, Judecătoria Sectorului 3 București s-a raportat la calitatea părților și a reținut incidența prevederilor art. 127 C. proc. civ. în contextul în care creditorii au calitatea de grefieri în cadrul Tribunalului București, instanță ierarhic superioară Judecătoriei Sectorului 3 București, iar Tribunalul București are calitate de debitor.

Pe de altă parte, Judecătoria Răcari, învestită prin declinare, a reținut dezlegările obligatorii statuate prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în legătură cu principiul unicității instanței de executare, precum și faptul că Judecătoria Sectorului 3 a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite.

Având în vedere obiectul cererii deduse judecății, Înalta Curte reține că validarea popririi reprezintă mijlocul procedural prin care creanța pe care debitorul poprit o deține asupra terțului poprit se transferă creditorului urmăritor. Așa cum rezultă din dispozițiile alin. (1) al art. 790 C. proc. civ., validarea popririi intervine numai atunci când terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile de consemnare sau plată a bunurilor/sumei indisponibilizate, inclusiv în cazul în care, în loc să se consemneze suma urmăribilă, o liberează debitorului poprit.

Validarea popririi este o procedură facultativă, cu caracter excepțional, care intervine numai la cererea creditorului, debitorului sau executorului judecătoresc.

Competența cererii de validare a popririi revine instanței de executare, potrivit dispozițiilor art. 651 C. proc. civ., instanță care soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, ca validarea popririi.

Astfel, așa cum s-a reținut și de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021), încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.

În cazul de față, se reține că executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 3 București, prin încheierea din data de 2 septembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 . Deci, Judecătoria Sectorului 3 București este instanța de executare pe parcursul întregii durate a procedurii execuționale.

Cu privire la considerentele Judecătoriei Sectorului 3 București referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. (față de calitatea de grefieri a creditorilor), Înalta Curte reține că norma instituie o competență teritorială alternativă (facultativă) - ceea ce corespunde denumirii marginale a textului-, iar alegerea uneia dintre instanțele competente dintre dintre cele prevăzute de norma analizată (art. 127 C. proc. civ.) trebuie exercitată de creditori cu ocazia stabilirii instanței de executare.

În egală măsură, concluzia conform căreia o singură instanță ar fi desemnată drept instanță de executare rezultă și din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) din C. proc. civ. de către instanța sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluționa cererea, situație în care aceasta este ținută să trimită dosarul instanței competente, care devine astfel instanță de executare.

Referitor la considerentele privind incidența prevederilor art. 127 alin. (2) și alin. (2)

C. proc. civ. (calitatea de debitor a instanței de judecată), caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul oferit de lege.

Or, de vreme ce creditorii nu au uzat de prevederile art. 127 C. proc. civ., alegând să introducă cererea de încuviințare a executării silite pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, se înțelege că au ales să aibă încredere și să accepte o prezumată imparțialitate obiectivă a acelei instanțe, renunțând la facultatea oferită de legiuitor de a se adresa unei instanțe de același grad dintr-o curte de apel învecinată.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 790 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de validare a popririi dedusă judecății este Judecătoria Sectorului 3 București, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.