ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2896/2024

Ședința publică din data de 12 decembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

I. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la 11 iulie 2024, petentul Biroul Executorilor Judecătorești Asociați A. și B. a solicitat, la cererea creditoarei C. S.A., încuviințarea executării silite față de debitorul D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 24 martie 2024, în dosarul de executare silită nr. x/2024.

În drept, au fost indicate prevederile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința nr. 9700 din 9 septembrie 2024, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția de necompetență materială și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. În aplicarea dispozițiilor art. 666 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) teza I și alin. (3) din C. proc. civ., această instanță a reținut că pentru determinarea instanței de executare este relevantă reședința debitorului, care la data sesizării organului de executare se afla în județul Dâmbovița. De asemenea, a indicat, cu titlu de practică judiciară, deciziile nr. 562/2018 și nr. 2039/2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin sentința nr. 1718 din 24 octombrie 2024, Judecătoria Răcari a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Diferit de prima instanță sesizată, Judecătoria Răcari a apreciat că reședința debitorului nu poate constitui reper legal în stabilirea competenței instanței de executare, ci domiciliul acestuia prezintă relevanță, având în vedere necesitatea asigurării stabilității instanței de executare.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cele două instanțe aflate în conflict au aplicat, în mod diferit, prevederile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 3 București reținând că determinant este domiciliul efectiv al debitorului, iar Judecătoria Răcari a apreciat relevant domiciliul înscris în cartea de identitate a debitorului.

Potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ., "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel". Conform prevederilor art. 651 alin. (3) din același act normativ, "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe". Se reține că instanța de executare, care are competența materială de a soluționa inclusiv cererea privind încuviințarea executării silite, este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Conform art. 87 din C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală." În continuare, art. 89 din C. civ. prevede următoarele:

"(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală. (3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar, în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt".

În urma interpretării coroborate a dispozițiilor art. 87 și art. 89 din C. civ., reiese că noțiunea de "domiciliu", prevăzută la art. art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ., se referă la adresa unde persoana declară că își are locuința principală, locuința în fapt, astfel că noțiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv. Aceasta, întrucât scopul normelor care guvernează procesul civil, inclusiv faza executării silite, constând în asigurarea cunoașterii procesului și a actelor de procedură, în vederea respectării dreptului la apărare, poate fi atins numai prin stabilirea competenței în favoarea instanței în a cărei rază teritorială își are debitorul locuința efectivă.

În cauză, la data sesizării organului de executare, debitorul avea domiciliul efectiv în satul Samurcași, județul Dâmbovița, după cum reiese din dovada de interogare DEPABD de la dosarul Judecătoriei Sectorului 3 București, astfel că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Răcari.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2024.