ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1380/2024

HOTĂRÂRE

21.05.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1380/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 21 mai 2024

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 26 mai 2023 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, creditorii A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu debitorul Tribunalul București și cu terțul poprit Curtea de Apel București, au solicitat instanței să dispună validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 2168/SS/2022 și amendarea terțului poprit.

II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 3 București:

Prin sentința nr. 11492 din 4 decembrie 2023 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că dispozițiile de ordine publică reglementate în art. 127 alin. (1) C. proc. civ. și art. 790 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că instanța competentă pentru a soluționa cererea de validare a popririi este doar instanța de executare, iar criteriile pentru determinare instanței de executare au fost stabilite de către legiuitor în art. 651 C. proc. civ.

III. Hotărârea Judecătoriei Răcari:

Învestită prin declinare, Judecătoria Răcari a pronunțat sentința nr. 379 din 6 martie 2024, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoria Sectorului 3 București competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, instanța a arătat că în cauză își găsește aplicabilitatea Decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin care s-a reținut că încă din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Instanța de executare a fost deja determinată ca fiind Judecătoria Sector 3 București (care s-a pronunțat asupra cererii de încuviințare a executării silite), orice critică sub aspectul unei eventuale necompetențe a instanței care a încuviințat executarea putând fi făcută exclusiv în cadrul contestației la executare, în ipoteza în care se formulează un astfel de motiv de contestație.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de validare a popririi înființată de Biroul Executorilor Judecătorești H. în dosarul de executare nr. 2168/2022, cerere formulată de creditorii A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu debitorul Tribunalul București și cu terțul poprit Curtea de Apel București, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 561/08.03.2021 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 4676/12.11.2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Cererea de validare a popririi este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 790 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a eliberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi."

Totodată, art. 651 alin. (1) din același act normativ definește instanța de executare astfel: "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În speță, așa cum rezultă din actele dosarului, prin încheierea din 2 septembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită a debitorilor Curtea de Apel București și Tribunalul București în dosarul de executare silită al Biroului Executorilor Judecătorești H., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 561/08.03.2021 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 4676/12.11.2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70).

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare (paragraful 71).

Așadar, principiul unicității instanței de executare presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare (paragraful 80).

Față de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, aplicabile în litigiul pendinte, rezultă că instanța care a încuviințat executarea silită, respectiv Judecătoria Sectorului 3 București, a devenit instanța de executare, în sensul prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competentă să soluționeze cererea de validare poprire formulată de creditorii A., B., C., D., E., F. și G..

În ceea ce privește reținerea Judecătoriei Sectorului 3 București referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că, în considerarea caracterului facultativ al competenței prevăzute de aceste dispoziții legale, alegerea unei alte instanțe deopotrivă competente se putea face cu ocazia stabilirii instanței de executare. Se reține, totodată, că prevederile art. 127 C. proc. civ. nu puteau fi valorificate de instanță din oficiu prin substituirea părții, în vederea justificării necompetenței teritoriale și declinării acesteia în favoarea altei instanțe, excepția de necompetență teritorială în acest caz fiind una de ordine privată.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii de validare a proprii deduse judecății în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.