ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 683/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la 09.02.2024, sub nr. x/2024, contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat suspendarea provizorie a executării care face obiectul dosarului de executare nr. 3151/2023 al SCPEJ C., până la soluționarea cererii de suspendare. Cu privire la competența instanței, a precizat că bunurile ce ar urma să fie executate în dosarul execuțional nr. x/2023 se află situate în circumscripția Judecătoriei Răcari.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, art. 625, art. 644, art. 719 din C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Răcari.

Prin sentința civilă nr. 259 din 16 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Răcari a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin Decizia nr. 27/06.12.2021, Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii (RIL) formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București, stabilind că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 alin. (1), art. 714 alin. (1) și art. 719 alin. (7) din C. proc. civ., instanța învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării este obligată să își verifice competența potrivit dispozițiilor generale, iar în cazul în care constată că nu este competentă să soluționeze cauza pe fond, trebuie să pronunțe o soluție de declinare a competenței în favoarea instanței de executare."

Sub acest aspect, a constatat că art. 719 alin. (1) C. proc. civ. menționează că asupra cererii de suspendare a executării se pronunță instanța competentă, fără, însă, a defini în vreun fel care anume ar fi această instanță.

Cu toate acestea, a observat că art. 651 alin. (3) C. proc. civ. prevede că instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Pe cale de consecință, prima instanță de conflict a statuat că devin aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. care menționează expres că instanța de executare este instanța competentă a soluționa contestația la executare, în timp ce art. 651 din același cod stabilește criteriile de determinare a instanței de executare.

Drept urmare, Judecătoria Răcari a reținut că singura concluzie care se poate desprinde este aceea că și asupra cererii de suspendare a executării silite se pronunță tot instanța de executare, anume instanța competentă a soluționa cererea principală constând în contestația la executare sau în altă cerere privind executarea silită.

Totodată, Judecătoria Răcari a reținut că, în raport de dispozițiile art. 651 C. proc. civ. coroborat cu art. 719 din același cod, nu este instanța de executare competentă să judece cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de către debitoarea care are domiciliul în sectorul 2 al municipiului București, încuviințarea executării silite fiind făcută de către Judecătoria Sector 2, care este instanță de executare.

În urma declinării de competență, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la 1 martie 2024, sub același număr de dosar.

La 6 martie 2024, contestatorul a adus la cunoștința instanței că a depus pe rolul Judecătoriei Răcari contestația la executare înregistrată sub nr. x/2024 și, totodată, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București raportat la faptul că bunurile ce ar urma să fie executate în dosarul execuțional nr. x/2023 se află situate în circumscripția Judecătoriei Răcari, motiv pentru care, raportat la dispozițiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ., apreciază ca fiind competentă această judecătorie.

Prin sentința civilă nr. 2953/2024 din 7 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Sector 2 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de contestator și a declinat competența de soluționare a cauzei ce are ca obiect suspendare provizorie, formulată de contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata B. S.A., în favoarea Judecătoriei Răcari.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 2 București și Judecătoria Răcari, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În pronunțarea acestei soluții, cea de a doua instanță de conflict a reținut că, prin cererea de încuviințare a executării silite formulată de societatea B. S.A., înregistrată la data de 30.10.2023, sub nr. 9350, pe rolul C., s-a solicitat, în contradictoriu cu terțul garant D. S.R.L. – în faliment, cu sediul în București, punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de Contractul de leasing financiar imobiliar 6148/27.05.2008 și a actelor adiționale în privința următoarelor bunuri, în baza acțiunilor pauliene admise: apartament nr. x, situat în București, sector 2; apartament nr. x, situat în București, sector 2; imobil teren intravilan în suprafață de 35.970 mp și construcțiile edificate pe acesta, având o suprafață construită la sol de 6.163 mp, cu destinație hotel, restaurant, centru de recreere și relaxare, terenuri de sport, terase, birouri administrative (inclusiv cu toate bunurile mobile care intră în alcătuirea imobilului), situat în comuna Potlogi, sat Pitaru, județul Dâmovița.

A mai reținut că, prin încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la data de 15.11.2023, în dosarul nr. x/2023, s-a admis cererea de încuviințare a executării silite exclusiv pentru executarea silită indirectă a bunurilor imobile menționate în cererea creditorului, însă, prin prezenta cerere de suspendare provizorie a executării silite, contestatoarea A. S.R.L. solicită suspendarea executării silite demarate asupra imobilului situat în comuna Potlogi, sat Pitaru, jud. Dâmbovița, deținut în baza contractului de vânzare autentificat prin încheierea nr. 2025 din data de 23.11.2016 de E. cu privire la care s-a stabilit inopozabilitatea față de creditor prin acțiunile pauline formulate de acesta.

De asemenea, a mai arătat că, raportat la Decizia nr. 27/06.12.2021 (RIL) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, normele de competență aplicabile contestației la executare devin incidente și în ceea ce privește cererea de suspendare provizorie, instanța fiind obligată să procedeze la verificarea competenței de soluționare a cererii în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, cea de a doua instanță de conflict a reținut că, în cazul executării silite imobiliare, legiuitorul a înțeles să reglementeze o competență alternativă de soluționare a contestației la executare, alegerea instanței competente revenind, potrivit regulii prevăzute de art. 116 C. proc. civ., reclamantului-contestator.

De asemenea, a mai arătat că, deși reclamantul are opțiunea de a alege instanța la care introduce cererea, acest aspect nu exclude aplicabilitatea efectelor specifice competenței teritoriale exclusive, acesta fiind ținut a opta în limita stabilită prin lege, respectiv între cele două instanțe indicate prin dispozițiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ., urmând a-și manifesta opțiunea fie în mod expres, prin indicarea în cuprinsul acțiunii a alegerii sale, fie prin simplul fapt al înregistrării cererii la una din instanțele prevăzute de lege. Astfel, în măsura respectării de către reclamant a limitelor stabilite de legiuitor, instanța este ținută de alegerea acestuia în virtutea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ.

Însă, în situația în care formează obiectul executării silite imobiliare mai multe bunuri imobile, situate în circumscripția unor curți de apel diferite, cea de a doua instanță de conflict a considerat că regula prevăzută de art. 714 alin. (2) C. proc. civ. nu este înlăturată întrucât legiuitorul nu a inserat nicio dispoziție în acest sens, iar prin aplicarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, rezultă că soluționarea contestației la executare revine instanței de executare ori instanței în a cărei circumscripție se află oricare dintre imobilele care sunt urmărite în cadrul procedurii de executare silită.

În acest sens, cu privire la contestația la executare, instanța a constatat că nu este aplicabil principiul unicității instanței de executare în interpretarea oferită prin Decizia Î.C.C.J. (RIL) nr. 20/2021, întrucât legiuitorul a înțeles să reglementeze în mod expres o dispoziție derogatorie de la regula enunțată, prin acordarea posibilității contestatorului de a se adresa instanței în circumscripția căreia se află imobilul care formează obiectul executării silite. Astfel, instanța de executare rămâne aceeași pe tot parcursul executării silite, iar, în virtutea excepției reglementate prin art. 714 alin. (2) C. proc. civ., mai multe instanțe pot fi competente să soluționeze contestația la executare.

De asemenea, față de împrejurarea că reclamantul a formulat mai multe contestații la executare, instanța a reținut că acest fapt nu conduce la concluzia că acesta și-a exprimat opțiunea în ceea ce privește competența alternativă prin prima contestație formulată, poziția sa analizându-se în cadrul cererii cu care instanța a fost învestită, singura în raport de care sunt aplicabile dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la obligația instanței de a-și verifica competența.

Prin urmare, constatând că unul dintre imobilele care formează obiectul executării silite se află în circumscripția altei curți de apel (Curtea de Apel Ploiești), cea de a doua instanță de conflict a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ., iar prin introducerea cererii de față la Judecătoria Răcari, a apreciat că reclamantul și-a exprimat opțiunea în favoarea acestei instanțe, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, prima instanță sesizată, în a cărei circumscripție se află imobilul ce formează obiectul executării silite.

Totodată, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în temeiul art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat din oficiu judecata și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 8 martie 2024, sub același număr de dosar.

La 25 martie 2024, intimata B. S.A., prin avocat, a depus la dosar note de ședință prin care a susținut competența teritorială de soluționare a cauzei de către Judecătoria Sector 2.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțe sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, pentru argumentele ce succed.

Obiectul dosarului în legătură cu care s-a ivit prezentul conflict de competență îl constituie suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. x/2023 aflat pe rolul SCPEJ C., până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul contestației la executare formulată de aceeași parte, care face obiectul dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Judecătoriei Răcari.

Prin Decizia nr. 27 din 6 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că instanța învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării silite este obligată să își verifice competența cu privire la cererea cu care a fost sesizată, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., analizându-și competența în funcție de art. 714 din același cod.

Totodată, prin considerentul 72 din Decizia (RIL) nr. 20/2021, Înalta Curte a reținut că reglementarea unor derogări - precum ipoteza prevăzută de art. 714 alin. (2) din C. proc. civ., când contestația la executare poate fi introdusă și la judecătoria de la locul situării imobilului, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare - nu face altceva decât să întărească opinia că pe parcursul procedurii execuționale există o singură instanță de executare. Astfel, instanța în a cărei competență teritorială se află imobilul nu devine, în acest caz, instanță de executare, ci doar va fi judecătoria echivalentă instanței de executare (care rămâne aceeași instanță ce a încuviințat inițial executarea silită), care va fi competentă să soluționeze contestația la executare în raport cu locul situării imobilului, în cazul urmăririi silite imobiliare, al urmăririi silite a fructelor și a veniturilor generate de bunuri imobile, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare.

De altfel, acest aspect a fost subliniat și în cuprinsul considerentului 71 al Deciziei (RIL) nr. 27/2021, prin care s-a reținut că, de regulă, nu pot exista două instanțe de executare în cadrul aceleiași executări silite, iar atunci când legiuitorul a dorit să confere și altei instanțe competența de a soluționa o contestație la executare a indicat în mod expres acest lucru [în acest sens s-a făcut trimitere la art. 714 alin. (2) din C. proc. civ..]. Prin urmare, ceea ce trebuie reținut din coroborarea considerentelor mai sus amintite este faptul că nu se confundă instanța de executare – care este și rămâne aceeași, respectiv judecătoria prevăzută de art. 651 C. proc. civ., indiferent de modalitatea în care se realizează executarea – cu instanța competentă să soluționeze contestația la executare în cazul prevăzut de art. 714 alin. (2) C. proc. civ., care poate fi, la alegerea contestatorului, fie instanța de executare, fie judecătoria de la locul situării imobilului. Însă, pentru a exista dreptul de opțiune între aceste instanțe, este necesar ca imobilul să se afle în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare.

În cauză, imobilul obiect al executării silite, în raport de care s-a formulat și contestație la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub numărul de dosar x/2024, este situat în comuna Potlogi, sat Pitaru, județul Dâmbovița.

Prin urmare, fără a nega faptul că, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare, instanță care, în acord cu dispozițiile art. 651 alin. (1) este, de principiu, judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel și că, în speță, prin încheierea din 15.11.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Sectorului 2 București a admis cererea de încuviințare a executării silite pentru executarea silită indirectă a bunurilor imobile menționate în cererea creditorului, printre care se află și imobilul situat în comuna Potlogi, sat Pitaru, județul Dâmbovița, se reține că, potrivit art. 714 alin. (2) C. proc. civ. "În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și a veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului".

Prin urmare, textul legal instituie o competență teritorială alternativă în cazul unei situații particulare, respectiv atunci când executarea silită poartă asupra unui bun imobil, situat în circumscripția teritorială a unei alte curți de apel decât cea în raza căreia se află instanța de executare.

În concret, în cazul urmăririi silite imobiliare de față, sunt deopotrivă competente în sensul art. 714 alin. (2) C. proc. civ., atât Judecătoria Sectorului 2 București, ca instanță de executare de la domiciliul debitorului, dar și Judecătoria Răcari, ca instanță de la locul situării imobilului obiect al executării silite, fiind întrunită cerința legală obligatorie a situării celor două judecătorii, ambele competente, în circumscripția unor curți de apel diferite, pentru a deveni incident textul legal menționat.

În această situație, contestatoarea și-a manifestat voința procesuală în sensul învestirii instanței de la locul situării imobilului, respectiv Judecătoria Răcari, în acord cu dispozițiile art. 116 C. proc. civ. privind alegerea de competență, coroborate cu cele ale art. 714 alin. (2) C. proc. civ.

Împrejurarea că, în cauză, anterior introducerii prezentei cereri de suspendare, contestatoarea sesizase Judecătoria Sectorului 2 București cu o altă cerere de suspendare provizorie a executării silite ce face obiectul aceluiași dosar execuțional nr. x/2023 al SCPEJ C. și Asociații, soluționată/respinsă prin încheierea din 31.01.2024, pronunțată de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr. x/2024, nu împiedică judecarea pricinii de către instanța aleasă de către contestatoare (Judecătoria Răcari).

În acest sens, alegerea contestatorului trebuie verificată, în condițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în cadrul cererii cu care instanța respectivă a fost învestită, iar aspectele privind conduita anterioară a debitorului, autoritatea de lucru judecat ori abuzul de drept vor fi soluționate de instanța competentă, cu respectarea ordinii de soluționare a excepțiilor.

Așadar, având în vedere că imobilul obiect al executării silite, în raport de care s-a formulat și contestație la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr. de dosar x/2024, este situat în comuna Potlogi, sat Pitaru, județul Dâmbovița, comună aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Răcari, județul Dâmbovița, conform anexei Hotărârii de Guvern nr. 1217/2023 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1102 din 07 decembrie 2023, instanță aflată în circumscripția altei curți de apel (Curtea de Apel Ploiești) decât cea în care se află instanța de executare (Curtea de Apel București), Înalta Curte reține că aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de suspendare provizorie a executării silite imobiliare formulată de contestatoarea A. S.R.L.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2024.