ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.02.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 302/2023

HOTĂRÂRE
16.02.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 302/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 16 februarie 2023

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 iulie 2022, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, sub nr. x/2022, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu B., anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, anularea executării silite înseși, a somației din data de 1 iulie 2022, cu consecința anulării tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. x/2821 de către C. și D., constatarea nulității absolute a clauzelor din Contractul de credit pentru persoane fizice nr. 88 din data de 24 februarie 2004 prin care contestatorul girant s-a obligat solidar cu împrumutatul, renunțând la beneficiul discuțiunii și diviziunii, și anularea titlului executoriu sub acest aspect, suspendarea executării silite ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. x/2021 al C. și D., până la soluționarea contestației la executare, în baza art. 719 din C. proc. civ., întoarcerea executării silite, efectuate în temeiul titlului executoriu atacat, prin restabilirea situației anterioare executării silite, în sensul obligării pârâtei la restituirea sumelor reținute conform art. 723-724 din C. proc. civ. și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 29 august 2022, intimata B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării și excepția tardivității formulării contestației la executare.

Prin sentința civilă nr. 7749 din data de 28 octombrie 2022, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Răcari.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 6 București a reținut că, în considerarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În cauza pendinte, debitorul principal este E., contestatorul A., cu domiciliul în București, având doar calitatea de girant în contractul de împrumut. Cererea de executare silită a fost formulată în contradictoriu cu ambii, neavând nicio importanță împrejurarea că, ulterior, creditoarea a renunțat la executarea silită împotriva debitorului principal. Instanța de executare se stabilește în raport de domiciliul debitorului principal, la data sesizării organului de executare.

În considerarea acestor împrejurări, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Răcari.

Prin sentința civilă nr. 1831 din data de 13 decembrie 2022, Judecătoria Răcari a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a dispus declinarea cauzei către Judecătoria Sectorului 6 București. Constatând ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Răcari și Judecătoria Sectorului 6 București, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Răcari a reținut că, pe calea contestației la executare, se solicită anularea executării silite efectuate în dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul C. și D., cu sediul profesional în București sector 2 dar și a încheierii de încuviințare a executării silite din data de 9 mai 2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București.

Pentru stabilirea instanței competente să soluționeze contestația la executare, trebuie avute în vedere considerentele Deciziei nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, care statuează că instanța de executare este determinată din momentul încuviințării executării silite, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită.

Cum, în cauză, cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea din data de 9 mai 2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. x/2022, competența de a soluționa contestația la executare împotriva executării silite a fost fixată în favoarea acestei instanțe.

Un argument în plus este acela că societatea creditoare a optat pentru executarea silită a debitorului contestator A., care își are domiciliul în circumscripția Judecătoriei Sectorului 6 București, nefiind incidente dispozițiile art. 112 alin. (1) din C. proc. civ.. Niciunul dintre actele de executare nu are legătură cu debitorul E., care are domiciliul în Răcari, jud. Dâmbovița.

În considerarea acestor argumente, Judecătoria Răcari a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat soluționarea cauzei către Judecătoria Sectorului 6 București.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Sectorului 6 București îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Pe calea contestației la executare, A. a dedus judecății actele de executare silită îndreptate împotriva sa, emise în dosarul de executare silită nr. x/2821 al C. și D..

Conflictul negativ de competență dintre cele două instanțe, Judecătoria Răcari și, respectiv, Judecătoria Sectorului 6 București, a fost generat de interpretarea diferită a dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Sub aspectul stabilirii instanței competente din punct de vedere teritorial să judece contestația la executare, în speța dedusă judecății, sunt esențiale două aspecte.

În primul rând, Judecătoria Sectorului 6 București, prin încheierea din 9 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, a admis cererea de încuviințare a executării silite, formulată de creditoarea B., în contradictoriu cu debitorul A..

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Sectorului 6 București, competența de soluționare a contestației la executare, revine tot acestei instanțe care a încuviințat executarea silită, potrivit principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin urmare, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute art. 651 alin. (2) din același act normativ, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În acest sens, s-a pronunțat și Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, în dosarul nr. x/2021, de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.". Astfel, potrivit celor reținute în această decizie, s-a statuat la paragraful 71 că "..ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale."

Câtă vreme nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reținând și decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare, Judecătoria Sectorului 6 București este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății.

În al doilea rând, actele de executare deduse controlului judiciar au fost emise în scopul executării silite a contestatorului A..

Din contractul de împrumut nr. x, încheiat la data de 24 februarie 2004, rezultă că A. are calitatea de garant al împrumutului contractat de E. și s-a obligat, în solidar cu împrumutatul, renunțând la beneficiul discuțiunii și diviziunii.

Creditoarea a optat pentru urmărirea, cu prioritate, a debitorului accesoriu, actele de executare silită fiind îndreptate doar împotriva acestuia.

Întrucât niciun act de executare, din cele pe care instanța este chemată să le analizeze sub aspectul validității lor, nu îl vizează pe debitorul principal, E., instanța de executare este cea în circumscripția căruia își are domiciliul debitorul urmărit, respectiv Judecătoria Sectorului 6 București.

Pentru considerentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-09-24
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1955/2024
sumă de 2.441,80 RON până la data de 17.02.2022 și sumei de 2.264,96 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de executare, împotriva debitoarei A. S.A. în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.
ÎCCJ 2023-09-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1439/2023
Ședința publică din data de 28 septembrie 2023 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Contestația la executare Prin cererea înregistrată la 31 august 2021 pe rolul Judecătoriei Timișoara, sub nr. x/2022, contestato
ÎCCJ 2024-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2561/2024
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024 Asupra conflictului negativ, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea înregistrată la 29 mai 2023 pe rolul Judecătoriei Sector 6 București, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata
ÎCCJ 2021-09-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1887/2021
silite a titlului executoriu, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București la data de 14 ianuarie 2021 în dosarul nr. x/2020; anularea executării silite înseși și a tuturor actelor de executare întocmite de către Biroul Executorului Jud
ÎCCJ 2024-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1323/2024
Ședința publică din data de 16 mai 2024 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București instanței la data de 14 septembrie 2023, sub nr. x/2023,
Sursă