ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2206/2025

Ședința publică din data de 02 decembrie 2025

asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub nr. x/2023, la data de 14.12.2023, petentul BEJ A. în contradictoriu cu creditoarea B. S.A., debitorul C. și terțul poprit D. S.R.L., a formulat cerere de validare a popririi, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună validarea popririi înființate asupra sumei de 172.373,18 RON, suma compusa din 163.924,85 RON reprezentând contravaloare dosar dauna x și 8.448,33 RON reprezentând cheltuieli de executare silită.

2.1. Judecătoria Sectorului 3 București, prin sentința civilă nr. 11315 din data de 15 octombrie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut faptul că potrivit art. 651 C. proc. civ., în varianta în vigoare și la data sesizării executorului, "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Prin urmare, Judecătoria Sectorului 3 a stabilit că, în cauză, instanța de executare determinată potrivit criteriului prevăzut de art. 651 C. proc. civ. este Judecătoria Ploiești, în raza căreia se află domiciliul debitorului.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Ploiești, prin sentința civilă nr. 2450 din data de 08 aprilie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Judecătoria Ploiești, reținând considerentele Deciziei nr. 20/2021 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost consacrat principiul unicității instanței de executare, a stabilit că instanța de executare a fost deja determinată ca fiind Judecătoria Sectorului 3 București care s-a pronunțat asupra cererii de încuviințare executare silită, astfel cum reiese din înscrisul aflat la dosar, motiv pentru care și prezenta cerere de validare a popririi se impune a fi soluționată de aceeași instanță.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., reține următoarele:

Înalta Curte constată că, în cauza de față, Judecătoria Sector 3 București și Judecătoria Ploiești și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei ce are ca obiect validare de poprire, făcând aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ., însă Judecătoria Ploiești a reținut și incidența celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 20/27.09.2021.

Raportat la obiectul cauzei, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ.:

"Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi."

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Dispozițiile art. 651 C. proc. civ. reprezintă norma generală în materie de executare silită, potrivit art. 631 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, raportat la prevederile legale anterior menționate, competența de soluționare a cererii având ca obiect "validare de poprire" aparține instanței de executare și anume judecătoriei în a cărei circumscripție și-a avut domiciliul debitorul la data începerii executării silite.

În prezenta cauză, cererea de validare a popririi a fost formulată în dosarul de executare silită nr. x/2020 al BEJ A. la data de 14 decembrie 2023.

Prin încheierea din data de 05.03.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită în dosarul de executare nr. 165/2020 împotriva debitorului C. în baza titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 2/F din data de 29.12.2017, pronunțată de Judecătoria Tribunalul București, secția I Penală, în dosar nr. x/2014, și decizia penală nr. 35S/A din data de 20.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel București. (aflată la dosarul Judecătoriei Sectorului 3 București)

Cum în cauză, prin cererea formulată se solicită validarea popririi asupra veniturilor debitorului și obligarea terțului poprit D. S.R.L. la consemnarea sumelor urmăribile, competența de soluționare a cauzei revine judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită a titlului executoriu care a stat la baza înființării popririi a cărei validare se solicită și anume Judecătoria Sectorului 3 București ca instanță de executare.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70).

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare (paragraful 71).

Așadar, principiul unicității instanței de executare presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare (paragraful 80).

Față de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, aplicabile în cauză rezultă că instanța care a încuviințat executarea silită, respectiv Judecătoria Sectorului 3 București, a devenit instanța de executare, în sensul prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competentă să soluționeze cererea de validare de poprire formulată de petentul BEJ A..

Pentru considerentele expuse, conform dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii de validare a proprii dedusă judecății în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 decembrie 2025.