ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2439/2024

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 16.02.2024, petentul Biroul Executorului Judecătoresc "A.", la cererea creditoarei B., a solicitat încuviințarea executării silite prin poprire împotriva debitoarei C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 08.09.2008.

Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 373

1

C. proc. civ., Legea nr. 188/2000.

Prin încheierea nr. 2819/23.02.2024, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

În motivare, instanța a reținut incidența art. 373

1

alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, care prevede că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, iar executarea silită în forma popririi are loc la sediul executorului judecătoresc, în al cărui cont sunt virate sumele poprite, respectiv în sectorul 4, București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 4 București a pronunțat sentința nr. 5025 din 27 martie 2024, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și de Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, instanța a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul terțului poprit, respectiv Judecătoria Constanța.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3), raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reține următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, cu privire la modul de aplicare în timp a legii procesuale, raportat la data înregistrării cererii de executare silită, se rețin următoarele:

Dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevăd că "dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare."

De asemenea, art. 24 din C. proc. civ. intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede că "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În același sens, dispozițiile art. 25 alin. (1) din același act normativ prevăd că "procesele în curs de judecată și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că prezenta cauză este guvernată de dispozițiile C. proc. civ. din 1865, prin raportare la data de data sesizării executorului judecătoresc în dosarul de executare nr. 3442/MI/2012, în care, la 12.02.2024, creditoarea B. a înregistrat cererea de continuare a executării silite împotriva debitoarei C. în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 08.09.2008, prin toate modalitățile prevăzute de lege, inclusiv prin poprire.

Potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, în forma în vigoare la data începerii executării silite, "hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află acestea".

De asemenea, dispozițiile alin. (2) ale aceluiași articol prevăd că "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, care va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, conform art. 373

1

alin. (1) din C. proc. civ. din 1865; instanța de executare încuviințează executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu, astfel cum prevede art. 373

1

alin. (2) din C. proc. civ. din 1865.

Coroborând aceste dispoziții legale, rezultă că instanța competentă a soluționa cererea de încuviințare a executării silite a unui titlu executoriu este instanța de executare, adică instanța în circumscripția căreia se face executarea.

În cauză, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a contractului de credit nr. x din data de 08.09.2008, sub forma popririi veniturilor pe care debitoarea C. le are de încasat de la terțul poprit D. S.R.L., în calitate de angajat.

Astfel, având în vedere modalitatea în care urmează a avea loc executarea, instanța de executare este cea în raza căreia se află sediul terțului poprit întrucât executarea silită se face în acest loc, prin îndeplinirea obligațiilor legale de către terțul poprit. Reținând că sediul terțului poprit D. S.R.L. este în str. x, mun. Constanța, jud. Constanța, aflat în circumscripția Judecătoriei Constanța, Înalta Curte constată că aceasta este instanța de executare, în sensul art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, căreia îi revine competența de soluționare a cauzei, conform art. 373

1

alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.

În consecință, dosarul va fi trimis Judecătoriei Constanța - instanță competentă să soluționeze cerere de încuviințare a executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 noiembrie 2024.