ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2337/2024

Ședința publică din data de 29 octombrie 2024

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, secția civilă, la data de 3 iulie 2024 sub numărul x/2024, petentul B.E.J. A. a solicitat încuviințarea executării silite, prin toate modalitățile de executare, pentru creditoarea B., prin reprezentant legal C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 9598 din data de 4 iunie 2020 pronunțată de Judecătoria Constanța.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 666 C. proc. civ.

2.1. Prin încheierea nr. 10475 din data de 24 iulie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Constanța, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Constanța, secția civilă, în esență, a făcut aplicarea art. 666 coroborat cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., reținând că, la momentul învestirii executorului judecătoresc cu cererea de executare silită (26 iunie 2024), domiciliul debitorului D. a fost în municipiul București.

2.2. Prin sentința civilă nr. 8096 data de 11 septembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Constanța și a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Astfel, Judecătoria Sectorului 5 București, secția civilă a reținut că, potrivit art. 666 raportat la art. 651 C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite revine instanței de executare, care este definită prin dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc că "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Totodată, a arătat că, potrivit extrasului D.E.P.A.B.D., atașat la dosarul cauzei, în prezent domiciliul debitorului este situat în sectorul 5 al municipiului București, însă acesta își are stabilită reședința, încă din data de 5 octombrie 2023 în orașul Ovidiu, jud. Constanța.

A reținut și că dispozițiile art. 87 și 88 C. civ. fac referire nu doar la domiciliu, ci și la reședință ca atribut de identificare în spațiu al persoanei fizice, iar art. 91 C. civ. prevede că:

"(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Ca atare, a constatat că debitorul avea, la data sesizării organului de executare, reședința stabilită, potrivit dispozițiilor legale, în raza teritorială a Judecătoriei Constanța, astfel că acesteia îi aparține competența de soluționare a cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speța de față, Judecătoria Constanța, secția civilă și Judecătoria Sectorului 5 București, secția civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ivirea prezentului conflict negativ de competență fiind generată de interpretarea diferită a celor două instanțe a noțiunii de "domiciliu" din cuprinsul art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, ambele instanțe au făcut aplicarea prevederilor art. 666 coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., însă Judecătoria Constanța, secția civilă a avut în vedere domiciliul debitorului D., în timp ce Judecătoria Sectorului 5 București s-a raportat la reședința acestuia, astfel cum aceasta a rezultat din verificările efectuate în baza de date D.E.P.A.B.D.

Înalta Curte reține că, prin prezentul demers judiciar, petentul B.E.J. A. a învestit instanța de judecată cu o cerere de încuviințare a executării silite, privind pe creditoarea B., prin reprezentant legal C. și pe debitorul D., formulată în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 9598 din data de 4 noiembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Constanța.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale, față de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Încuviințarea executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Determinarea instanței competente să soluționeze cererea dedusă judecății trebuie făcută prin raportare la noțiunea de domiciliu, ca atribut de identificare al persoanei fizice, așa cum este definită de art. 87 C. civ., potrivit căruia "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile este acolo unde aceasta declară că-și are locuința principală."

Dispozițiile art. 89 din același act normativ prevăd că:

"(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală.(3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 87 și art. 89 C. civ., reiese că noțiunea de "domiciliu", inserată în dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se referă la adresa unde persoana declară că își are locuința principală, locuința în fapt, un atare argument regăsindu-se în mod constant în doctrina și în practica judiciară, potrivit căreia "noțiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv."

Din cuprinsul referatului întocmit la data de 16 iulie 2024 în urma verificărilor efectuate cu privire la debitorul D. în baza de date D.E.P.A.B.D., rezultă că acesta, la data sesizării organului de executare (26 iunie 2024), avea domiciliul în București și reședința în județul Constanța, împrejurare ce produce, în speță, efecte juridice în ceea ce privește determinarea competenței teritoriale a instanței de executare.

Constatând că, la data sesizării de către creditoare a organului de executare, debitorul avea reședința în județul Constanța, se reține că Judecătoria Constanța, secția civilă este instanța de executare competentă să judece cauza, în sensul dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere cele anterior reținute, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2024.