Decizia nr. 619/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă

asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, secția civilă în 23.10.2025, sub nr. x/2025, A. și Asociații, prin executor judecătoresc B., la cererea creditorului C., a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu constând în contractul de credit nr. RBx/11.04.2013, cu privire la debitorul D., în vederea recuperării debitului principal în cuantum de 870 RON și a dobânzii restante în cuantum de 253,71 RON. În drept, au fost invocate prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. II. Hotărârile care au generat conflictul de competență Prin încheierea nr. 18171/12.11.2025, Judecătoriei Constanța, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

În motivare, instanța a arătat că debitorul din cauză are domiciliul nu are domiciliul în România, astfel încât sunt incidente prevederile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., instanța de executare fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul creditorului. Cum sediul creditorului este în București, competența a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 4 București, prin sentința nr. 19070/02.12.2025, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată, din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în cauză, nici creditorul nu are sediul în țară, ci în Eleveția, cantonul Zug, Landis + Gyr Strasse, adresa din București, sector 4 - Unitatea 01. C.15, Calea x, fiind doar o adresa de corespondenta, astfel cum rezultă din cererea de încuviințare a executării silite și din actele aflate la dosar. În condițiile în care nici debitorul și nici creditorul nu au domiciliul, respectiv sediul în țară, devin incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ., conform cărora competența de soluționare revine instanței de la sediul executorului judecătoresc. Având în vedere că executorul judecătoresc B. din cadrul A. și Asociații are sediul în Constanța, instanța a apreciat că Judecătoria Constanța este competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, pentru considerentele expuse în continuare: Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de constatările diferite ale celor două judecătorii cu privire la sediul creditoarei și, prin urmare, la dispozițiile legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă a soluționa cererea de încuviințare a executării silite. Astfel, pe de o parte, Judecătoria Constanța a arătat că, potrivit verificărilor efectuate din oficiu în baza de date DEPABD, debitorul din cauză nu are domiciliul în România, motiv pentru care a reținut incidența prevederilor art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., instanța de executare fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul creditorului, stabilit de aceasta ca fiind în sector 4, București. Pe de altă parte, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut că, în cauză, nici creditoarea nu are sediul în țară, ci în Elveția, motiv pentru care a stabilit incidența tezei finale a art. 651 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia competența de soluționare revine instanței de la sediul executorului judecătoresc.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța în 22 octombrie 2025, A. și Asociații, prin executor judecătoresc B., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului D. (fără domiciliul în România - astfel cum rezultă din fișa DEPABD existentă la dosarul acestei instanțe), la cererea creditoarei C. (persoană juridică organizată în conformitate cu legile din Confederația Elvețiană, potrivit celor consemnate în cuprinsul cererii de executare silite existente la dosarul Judecătoriei Constanța). Dat fiind că obiectul cauzei îl reprezintă cererea privind încuviințarea executării silite, este aplicabil art. 666 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "în termen de maxim 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare". De asemenea, conform art. 651 alin. (1) C. proc.

civ.: "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor." Prin urmare, acest text legal instituie o competență în care prioritatea este acordată succesiv instanței în circumscripția căreia se regăsește sediul/domiciliul debitorului, creditorului, iar în ultimul rând al biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor.

Ca atare, cum debitorul D. nu are domiciliul în România, iar creditoarea C. are sediul în străinătate, respectând ordinea instituită de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Constanța, instanță în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Drept urmare, este lipsită de relevanță, în stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, împrejurarea alegerii, de către creditoarea C., a unei adrese pentru comunicarea actelor de procedură în București, Calea x, cât timp criteriul legal este cel al sediului (astfel cum a fost interpretat, de către instanța supremă, în mecanismul unificării de jurisprudență, prin Decizia RIL nr. 6/2023), iar nu sediul procesual ales, competența neputându-se determina în funcție de simpla voință a uneia dintre părți, ci conform criteriilor stabilite expres de către legiuitor.

În consecință, cum sediul ales reprezintă doar un mijloc prin care partea înțelege să-și exercite drepturile procesuale, acesta nu poate fixa, astfel cum s-a arătat, competența teritorială de soluționare a unei pricini. Pe cale de consecință, date fiind considerentele expuse în precedent, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța. Definitivă. Pronunțată astăzi, 25 martie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.