ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2299/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2299/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 9 decembrie 2025
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Obiectul cererii.
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Mediaș la 14 noiembrie 2024, contestatorii A. și B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu intimații C. prin reprezentant D. S.R.L. și cu D. S.R.L.: anularea executării silite începute în cadrul dosarului de executare nr. 363/2015, respectiv a tuturor formelor de executare îndeplinite în cauză de către BEJ E.; anularea încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate în cadrul dosarului nr. x/2014; constatarea perimării executării silite în cadrul dosarului de executare nr. 363/2015; obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu (taxă de timbru, onorariu de avocat).
II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.
2.1. Prin sentința civilă nr. 333/20.03.2025, Judecătoria Mediaș a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Pentru a hotărî astfel, instanță a reținut incidența art. 714 alin. (1) și a art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că Decizia nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în examinarea recursului în interesul legii, impune concluzia că instanța competentă teritorial care a încuviințat executarea silită dobândește competența să soluționeze și o eventuală contestație la executare.
Având în vedere principiul unicității instanței de executare și împrejurarea că executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr. x/2015, prin încheierea din 24.03.2015, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe.
2.2. Prin sentința nr. 7678/28.05.2025, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mediaș, a constatat conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, pe de o parte, că încuviințarea executării silite a titlului executoriu s-a dispus prin încheierea nr. 363/22.04.2015 emisă de executorul judecătoresc E. iar, pe de altă parte, că, prin încheierea din data de 24.03.2015, Judecătoria Sectorului 2 București a învestit cu formulă executorie titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/2006 și titlul executoriu reprezentat de contractul de garanție reală mobiliară nr. x/01/30.08.2006.
În aplicarea prevederilor art. 641, art. 651 și art. 714 din C. proc. civ. prin raportare la considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2021, pronunțată în recurs în interesul legii, instanța a arătat faptul că instanța de executare nu poate fi stabilită prin raportare la instanța care a învestit titlul cu formulă executorie.
Cum domiciliul contestatorilor nu figurează și nici nu a fost situat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 București, competența de soluționare a contestației la executare nu revine acestei instanțe.
III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, pentru considerentele expuse în continuare.
Prin prezentul demers judiciar, contestatorii A. și B. S.R.L., în contradictoriu cu intimații C. prin reprezentant D. S.R.L., și cu D. S.R.L. au solicitat: anularea executării silite începute în cadrul dosarului de executare nr. 363/2015, respectiv a tuturor formelor de executare îndeplinite în cauză de către BEJ E.; anularea încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate în cadrul dosarului nr. x/2014; constatarea perimării executării silite în cadrul dosarului de executare nr. 363/2015; obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu (taxă de timbru, onorariu de avocat).
În speță, Judecătoria Mediaș și Judecătoria Sectorului 2 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ambele instanțe întemeindu-și soluțiile pe interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 651 din C. proc. civ.
Înalta Curte reține că, raportat la data formulării cererii de executare silită (22.04.2015), sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. în vigoare la acea dată, date fiind prevederile art. 24 din cod, potrivit cu care:
"Dispozițiile legii noi sunt alicabile numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" și art. 25 alin. (1) din același cod care prevăd că "Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."
Conform dispozițiilor art. 640 din C. proc. civ., "Cambia, biletul la ordin și cecul, precum și alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în legea specială."
În ceea ce privește învestirea cu formulă executorie, art. 641 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea că: "(1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. (2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire și la judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul său ales".
În aplicarea acestor dispoziții legale, prin încheierea din 24.03.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Sectorului 2 București a admis cererea formulată de F. S.A. și a dispus învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/2006 și a titlului executoriu reprezentat de contractul de garanție reală mobiliară nr. x/01/30.08.2006.
Referitor la încuviințarea executării silite, art. 666 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea că:
"(2) Executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților. (6) încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea contestației la executare, în condițiile legii."
În aplicarea acestor dispoziții legale, executarea silită a fost încuviințată în cauză de către executorul judecătoresc prin încheierea nr. 363/22.04.2015, iar nu de către instanța de judecată.
Față de faptul că obiectul cauzei îl reprezintă o contestație la executare, prin care debitorii au solicitat anularea executării silite și a tuturor actelor de executare din dosarul de executare nr. 363/2015, precum și constatarea perimării executării silite, devin incidente dispozițiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "contestația se introduce la instanța de executare".
În ceea ce privește instanța competentă material și teritorial a soluționa contestația la executare, aceasta se stabilește în raport cu prevederile art. 651 din C. proc. civ., potrivit cărora:
"(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (…) (3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."
Ca atare, contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, și anume judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Împrejurarea că titlurile executorii au fost învestite cu formulă executorie de Judecătoria Sectorului 2 București nu o transformă pe aceasta în instanță de executare, competentă a soluționa contestația la executare ce face obiectul cauzei de față, întrucât legiuitorul a reglementat în mod distinct instanța competentă a soluționa cererea de învestire cu formulă executorie (judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului), pe de o parte, și instanța competentă a soluționa contestația la executare (instanța de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului), pe de altă parte.
În acest context normativ, instanța care învestește titlul executoriu cu formulă executorie nu se confundă și nici nu devine instanță de executare.
Este important de subliniat că în cauză nu este aplicabilă Decizia în interesul legii nr. 20/27.09.2021, prin care s-a statuat în sensul că:
"instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", întrucât executarea silită nu a fost încuviințată de către instanța de judecată, care să devină, astfel, instanță de executare, ci de către executorul judecătoresc, conform art. 666 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite).
În cauză, la data sesizării executorului judecătoresc, domiciliul debitorului era situat în Drm. Fermei, nr. 56, Oraș Popești - Leordeni, jud. Ilfov (conform interogării DEPABD aflată la dosarul de executare 363/2015, atașat la dosarul Judecătoriei Mediaș), localitate aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Cornetu. În consecință, în temeiul art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cererii.
Prin urmare, reținând că Judecătoria Cornetu competentă să soluționeze pricina, urmează a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2025.