ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1972/2021

HOTĂRÂRE

06.10.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1972/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 4 septembrie 2020, Ministerul Justiției a formulat contestație la executare împotriva executării silite începută de Biroul executorului judecătoresc A. în dosarul execuțional nr. x/2019 și a tuturor actelor comunicate, respectiv: somație de plată din 11 august 2020, încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare, a raportului de expertiză contabilă întocmit de expert contabil B., a tuturor actelor de executare emise sau care vor fi emise în dosarul de executare, precum și împotriva încheierii de încuviințare a executării silite nr. 1264/CC din 16 aprilie 2020 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/2020 în contradictoriu cu creditoarea C..

La data de 17 noiembrie 2020, contestatorul a formulat cerere de conexare a dosarului la dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, care are ca obiect contestație la executare formulată în dosarul execuțional nr. x/2019.

Hotărârile care au generat conflictul de competență:

2.1. Prin sentința civilă nr. 2799 din 21 decembrie 2020, Judecătoria Alba Iulia a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată prin întâmpinare. A declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

S-a constatat, prin prisma art. 651 alin. (1) și art. 712 alin. (1) C. proc. civ., că revine instanței de executare competența exclusivă de soluționare a contestației la executare și că este instanță de executare judecătoria de la domiciliul sau sediul debitorului la data începerii executării silite.

Or, în speță, cererea de executare silită a fost formulată la data de 30 decembrie 2019 și îl privește inclusiv pe debitorul Ministerul Justiției, al cărui sediu este în București.

S-a apreciat că la stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze contestația la executare nu prezintă relevanță instanța care a dispus încuviințarea executării silite.

Astfel, în procedura necontencioasă în care se soluționează cererea de încuviințare a executării silite, verificarea competenței se face în conformitate cu art. 529 alin. (1), art. 651 alin. (1) și art. 666 alin. (1) C. proc. civ., cu luarea în considerare a eventualelor cazuri de prorogare a competenței, inclusiv potrivit art. 112 sau/și art. 127 din cod, însă analiza așa făcută nu tranșează definitiv problema competenței de soluționare a oricărei cereri ce poate fi formulată referitor la executarea silită încuviințată.

Din acest punct de vedere, s-a considerat că după formularea contestației la executare, instanța învestită este chemată a analiza propria competență, fără a fi ținută de concluzia instanței care s-a pronunțat asupra cererii de încuviințare a executării silite.

S-a constatat că în cauză nu se pune problema incidenței art. 112 sau art. 127 C. proc. civ., întrucât contestația la executare a fost formulată doar de debitorul Ministerul Justiției, iar părțile nu au o legătură relevantă cu instanțele de la sediul acestuia.

A mai reținut că problema unei pluralități de debitori nu trebuie soluționată cu înfrângerea prevederilor art. 712 alin. (1), art. 651 alin. (1) și art. 666 alin. (1) C. proc. civ. și că în situația formulării mai multor contestații la executare de către debitori diferiți, urmăriți în temeiul aceluiași titlu, dispozițiile art. 139 sau art. 413 alin. (1) pct. 1 din cod pot fi apreciate ca remedii utile și recunoscute de lege.

2.2. Prin sentința civilă nr. 5276 din 14 iunie 2021, Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pornind de la art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat că în cauză, executarea silită, obiect al contestației la executare, a fost demarată la cererea creditoarei C. împotriva debitorilor Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției, cerere înregistrată pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc A. sub nr. x/2019 și în baza căreia executorul judecătoresc a sesizat Judecătoria Cluj Napoca pentru încuviințarea executării silite.

Prin încheierea civilă nr. 3251/CC din 6 aprilie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, instanța de executare inițial învestită și-a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executorii silite în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, în raport de art. 127 C. proc. civ., apreciat ca prevalând caracterului exclusiv al competenței teritoriale a instanței de executare instituite de art. 651 alin. (1) din cod, față de calitatea creditoarei de judecător în cadrul Curții de Apel Cluj.

Prin încheierea civilă nr. 1264/CC, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia la data de 16 aprilie 2020, în dosarul nr. x/2020 a fost admisă cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc A. și s-a dispus încuviințarea executării silite privind pe creditoarea C. și pe debitorii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției.

Transpunând normele de competență cuprinse la art. 112 alin. (1) teza I și art. 116 C. proc. civ. în materia fazei procesului civil privind executarea silită, s-a reținut că, în materia executării silite, poate fi instanță de executare, instanța în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul sau sediul oricărui debitor obligat prin titlul executoriu, iar determinarea acestei instanțe se realizează, în concret, în funcție de modalitatea în care organul de executare, la solicitarea creditorului, înțelege să își exercite dreptul de opțiune în raport de instanțele deopotrivă competente, prin înregistrarea cererii de încuviințare a executării silite pe rolul uneia dintre aceste instanțe.

În cauză, doi dintre debitorii obligați prin titlul executoriu au sediul în municipiul Cluj-Napoca, iar executorul judecătoresc a înțeles să sesizeze Judecătoria Cluj-Napoca.

S-a concluzionat că Judecătoria Alba Iulia este instanța de executare competentă să soluționeze orice incident în legătură cu procedura execuțională obiect al dosarului de executare silită nr. x/2019, întrucât competența teritorială a acesteia a fost fixată definitiv prin exercitarea dreptului de opțiune al executorului judecătoresc, respectiv prin declinarea în favoarea sa a competenței de soluționare de către instanța inițial învestită și prin aceea că această instanță a încuviințat executarea silită.

II. Considerentele Înaltei Curți

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competență este o contestație la executare formulată împotriva actelor emise în dosarul de executare nr. 1533/2019, precum și a încheierii de încuviințare a executării silite nr. 1264/CC din 16 aprilie 2020 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., având în vedere situația particulară a speței.

Premisa problemei de drept aflate în divergență, care a conturat două orientări jurisprudențiale la nivelul instanței supreme, vizează competența teritorială de soluționare a contestației la executare în situația în care instanța de la domiciliul debitorului care formulează contestația la executare este o altă instanță decât cea care a încuviințat executarea silită.

Ca atare, ceea ce a trebuit lămurit de către instanța supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviințată executarea silită de către instanța de executare, competența acesteia mai poate fi reevaluată în funcție de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestația la executare.

Conform minutei deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată pe site-ul instanței supreme, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Or, în speță, prin încheierea nr. 1264/CC din 16 aprilie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Alba Iulia a admis cererea formulată de B.E.J. A. privind pe creditoarea C. și pe debitorii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției și a încuviințat executarea silită în oricare dintre formele prevăzute de lege.

Față de dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și cum în cauză încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în favoarea acesteia se va stabili competența de soluționare a contestației la executare.