Decizia nr. 2271/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cerere înregistrată la 13.11.2020 la Tribunalul Constanța, secția I civilă, reclamanta RNP Romsilva - Direcția Silvică Constanța a solicitat în contradictoriu cu pârâții Comuna Valu lui A., prin Primar, Consiliul Local Valu lui A. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, obligarea primilor doi pârâți să lase deplină proprietate și liniștită posesie suprafață de 203.722 mp de teren forestier, proprietate publică a statului, situat în Amenajamentul silvic UP V Murfatlar, unitățile amenajistice: u.a. 40 - 44.100 mp (CF x) - vecinătăți: Nord - zona Cale Ferată 315; Est - pădure 367/2; Sud - HC (canal) 316; Vest - str. x; - 44.100 mp (CF x) - vecinătăți: Nord-HC (canal) 316; Est - Pădure 370/1; Sud - str. x; Vest - str. x; u.a. 42 - 91.297 mp (CF x) - vecinătăți: Nord - DE 285/4; Est - DS (pădure și diverși proprietari); Sud str. x; Vest - str. x; - 6532 mp (CF x) - vecinătăți: Nord-pădure; Est - pădure; Sud str. x x, Vest - str. x; u.a. 45 - 17.693 mp (x; x; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; x'; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; x; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; CF x; x; CF x) - vecinătăți: Nord - S.C. B.; Est - Unitatea Militară (pădure); Sud - DN 3; Vest - Ocolul silvic. De asemenea, reclamanta a solicitat rectificarea intabulării terenului revendicat și obligarea primilor doi pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 2190/17.06.2024, Tribunalul Constanța, secția I civilă, a respins excepția lipsei calității de reprezentant a Direcției Silvice Constanța, a calificat ca apărări de fond excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei R.N.P. Romsilva invocate la pct. III și respectiv la pct. V din întâmpinare de către pârâții Comuna Valu lui A. prin Primar și Consiliul Local Valu lui A. și a respins ca nefondată excepția nelegalitate a Ordinului Ministerului Apelor și Pădurilor de aprobare a Amenajamentului Silvic Murfatlar nr. 134/04.02.2020. Totodată, tribunalul a respins ca nefondată cererea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu cei trei pârâți, precum și cererea de chemare în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiată pe dispozițiile art. 68 din C. proc. civ., a stabilit onorariul definitiv în cuantum de 4950 RON în favoarea doamnei expert C., a dispus emiterea unor adrese către expert și către Biroul Local în vederea efectuării plății și a obligat reclamanta la plata către pârâta Comuna Valu lui A. a sumei de 11.400 RON cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat și onorariu de expert.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 25/C din 30 ianuarie 2025 Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins apelurile civile formulate de apelanta-reclamantă RNP Romsilva - Direcția Silvică Constanța, și de Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, împotriva sentinței civile nr. 2.190 din data de 17.06.2024 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Comuna Valu lui A. prin Primar, Consiliul Local Valu lui A., ca nefondate.

Căile de atac formulate în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 25/C din 30 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă au formulat recurs reclamanta RNP Romsilva - Direcția Silvică Constanța și pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța. 4.1. Prin recursul exercitat de reclamanta RNP Romsilva - Direcția Silvică Constanța s-a cerut casarea în tot a hotărârii recurate și schimbarea acesteia în tot, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Criticile de recurs au fost subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cu titlu prealabil, reclamanta arată că terenul pe care îl revendică aparține proprietății publice a Statului Român, iar începând cu anul 1955 și până în prezent terenul figurează în amenajamentul silvic UP V Murfatlar, astfel cum rezultă din amenajamentele silvice aferent anilor 1955, 1968, 1978, 1989, 1998, 2008 și 2018 aprobate prin O.M. 517/2017 și respectiv OM 134/2020. Printr-un prim motiv de recurs, se arată că amenajamentele silvice reprezintă titlu de proprietate - potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 46/2008 și respectiv art. 61 alin. (1) din Legea nr. 331/2024 - noul cod silvic reluând reglementarea vechiul cod silvic, astfel că a rămas neschimbat modul de gestionare a fondului forestier. De asemenea, au fost invocate dispozițiile art. 5 și art. 35 din Legea nr. 18/1991. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, se arată că în mod greșit a apreciat instanța că în conținutul H.G. nr. 1705/2006 nu există nicio dovadă cu privire la terenul revendicat în prezenta cauză. Reclamanta arată că prin Decizia nr. 1011/06.03.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat cu putere de lucru judecat că "potrivit H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor proprietate publică a statului, anexa 3 nr. MF1363 și nr. 1364, fondul forestier reprezentat de vegetația forestieră în suprafață de 4443692,4922 ha și terenuri forestiere în suprafață totală de 56.705,03 ha identificat potrivit amenajamentelor silvice, sunt incluse în domeniul public al statului." Se mai arată că suprafața revendicată în cadrul prezentului dosar este inclusă în anexa nr. 3 a H.G. nr. 1705/2006, având număr de inventariere 1363, ce reprezintă vegetație forestieră suspusă regimului silvic. În același sens se invocă adresa nr. x/05.03.2018 vizând anexa 3 a H.G. nr. 1705/2006 prin care se arată că "Regia Națională a Pădurilor, în conformitate cu art. 11 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată cu modificările și completările ulterioare, administrează fondul forestier proprietate publică a statului, care este înregistrat compact, fără a fi evidențiat pe suprafețe poziții cadastrale, amenajamente silvice sau vecinătăți și fără o nominalizare distinctă pe fiecare direcție silvică, ocol silvic sau localitate, conform filelor de inventar corespunzătoare numerelor MFP 1363, 1364, 1365 și 1366". Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv Anexa nr. 12 la H.G.1705/2006 emisă de Ocolul Silvic Murfatlar cu nr. 1526/08.07.2024, reiese că suprafața fondului forestier din Amenajamentul Silvic UP V Murfatlar este inclusă în H.G. nr. 1705/2006. 4.2. Prin recursul exercitat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța s-a cerut casarea în tot a hotărârii recurate, criticile de recurs fiind subsumate motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În susținerea recursului se arată că reclamanta RNP Romsilva a solicitat introducerea în cauză a Ministerului de Finanțe în calitate de reprezentant al Statului Român, în temeiul art. 68 din C. proc. civ., în calitate de intervenient forțat, având în vedere că acesta este titularul dreptului de proprietate asupra terenului revendicat și ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta. Cu toate acestea, instanța de apel a reținut că Ministerului de Finanțe în calitate de reprezentant al Statului Român a fost chemat în judecată în calitate de pârât, astfel că nu mai era necesară introducerea lui în cauză și în baza art. 68 C. proc. civ., iar prima instanță nu a respins ca inadmisibilă cererea formulată în contradictoriu cu Statul Român, ci ca nefondată, ca o consecință necesară a respingerii ca nefondată a cererii principale, inclusiv în contradictoriu cu Statul Român. Argumentul instanței de apel nu poate fi reținut deoarece lipsește de conținut dispozițiile legale ce guvernează dreptul de proprietate publică și nu corespunde cu limitele învestirii prin cererea de chemare în judecată. În continuare se mai arată că în mod contradictoriu, instanța de apel a apreciat că deși cererea de chemare în judecată a Statului Român a fost respinsă ca o consecință firească a respingerii cererii principale, menționează totodată că Statul Român nu a dovedit dreptul de proprietate publică a statului și, prin urmare, nu s-a procedat la compararea de titluri. Totodată, instanța de apel a reținut prevederile pct. 1.4 din Anexa Legii nr. 213/1998 potrivit căruia "domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri: […] 4. Pădurile și terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de producție ori de administrație silvică, iazurile, albiile pârâielor, precum și terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier național și nu sunt proprietate privată." Or, prin cererea introductivă se arată că terenul revendicat aparține proprietății publice a Statului Român, iar începând cu anul 1955 și până în prezent terenul figurează în amenajamentul silvic UP V Murfatlar, aspect confirmat de informațiile centralizate cu privire la bunurile aflate în domeniul public al statului. Deși instanța de apel menționează că fac parte din domeniul public al statului pădurile și terenurile incluse în amenajamentele silvice - spre deosebire de terenurile cu destinație forestieră aflate în proprietatea UAT-urilor pentru care nu există obligativitatea organizării de amenajamente silvice -, totuși a apreciat că nu mai este necesară cercetarea titlului Comunei Valu lui A.. Or, din interpretarea normei legale invocată în susținerea soluției de respingere a cererii de revendicare, rezultă că fondul forestier care face parte din domeniul public al statului și care este administrat de RNP Romsilva este organizat în amenajamente silvice. Per a contrario, vegetația forestieră din afara fondului forestier național nu este organizată în amenajamente silvice și poate fi administrată, la cerere, pe bază de contract, de către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva. Potrivit art. 36 alin. (2) din Codul silvic, "prin excepție de la prevederile alin. (1), în lipsa actelor de proprietate, dovada proprietății statului asupra terenurilor din FFN proprietate publică și privată a statului se face cu amenajamentele silvice în vigoare." Contrar celor reținute de instanța de apel, faptul că terenul revendicat face parte din Amenajamentul Silvic al Unității de Producție V Murfatlar, iar expertiza topografică a relevat că terenul ce face obiectul litigiului se suprapune în totalitate cu proprietatea privată a Comunei Valu lui A., sunt de natură a confirma titlul de proprietate al statului și nu titlul de proprietate al UAT-ului. Deși în cauză s-a probat că terenul revendicat nu a părăsit niciodată fondul forestier național, instanțele fondului au respins acțiunea motivând că nu a fost dovedit titlul de proprietate al statului. De asemenea, Codul silvic prevede în mod expres că este interzisă trecerea terenurilor din FFN din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local ori a consiliului județean. Concluzionând, recurentul arată că reclamanta a dovedit în cauză că terenul forestier revendicat în suprafață totală de 203.722 mp este bun declarat în domeniul public al statului prin lege, fiind menționat la Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1705/2006 și în amenajamente silvice, este irelevantă succesiunea de acte translative de proprietate prin care pârâții își dovedesc dreptul lor de proprietate.

Apărările formulate în cauză În cauză nu s-a formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, trebuie precizat că raționamentul judiciar prin care instanța de apel își justifică soluția se fundamentează pe efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a două decizii: decizia civilă nr. 1214/CA/24.05.2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă și contencios administrativ și fiscal, privind respingerea excepției de nelegalitate a unor hotărâri ale Consiliului local al comunei pârâte, prin care au fost incluse în inventarul domeniului privat al comunei anumite suprafețe de teren forestier despre care reclamanta pretinde că aparțin domeniului public al statului, precum și decizia civilă nr. 244/18.07.2019 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, dată în procesul în care fusese ridicată excepția de nelegalitate menționată anterior. Se observă că niciuna din cele două cereri de recurs nu adresează această premisă esențială în raționamentul instanței de apel, a cărei validare implică înlăturarea oricăror alte alegații ale recurentelor cu privire la aspectele specifice fondului revendicării. Astfel, verificând cele reținute de instanța de apel, Înalta Curte constată că, într-adevăr, respingând în mod irevocabil excepția de nelegalitate a Hotărârilor Consiliului Local Valu lui A. nr. 311/2007, nr. 8/2008 și nr. 344/2008 referitoare la includerea în domeniul privat al comunei a unor terenuri despre care aceeași reclamantă, RNP Romsilva, afirmase - ca și în prezenta cauză - că aparțin proprietății publice a statului, făcând parte din Amenajamentul silvic UPV Murfatlar, astfel încât o trecere în domeniul privat al comunei nu putea fi făcută decât prin hotărâre de guvern, iar nu prin hotărâre de consiliu local, instanța de contencios administrativ din 2012 a tranșat cu putere de lucru judecat nu doar asupra chestiunii legalității hotărârilor de consiliu local atacate, ci și, prin considerente decisive, cu privire la faptul că Amenajamentul silvic UPV Murfatlar din anul 2008 nu reprezintă o dovadă a titlului de proprietate a statului, în lipsa includerii terenurilor în domeniul public prin hotărâre de guvern și că acele terenuri care au destinație forestieră, cum sunt cele ce au făcut obiectul hotărârilor de consiliu local, fac parte din domeniul public local al comunelor, orașelor, județelor, atunci când nu fac parte din domeniul privat al statului sau dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Drept consecință a respingerii excepției de nelegalitate prin decizia civilă nr. 1214/2012 a Curții de Apel Constanța și a considerentelor intrate în lucru judecat cu privire la natura juridică a dreptului de proprietate și apartenența lui, instanța civilă în fața căreia a fost ridicată excepția a respins o acțiune în revendicare formulată de aceeași reclamantă din prezenta cauză - RNP Romsilva - cu privire la unele terenuri forestiere cuprinse în cele trei hotărâri de consiliu local atacate, prin sentința civilă nr. 1084/2018 a Judecătoriei Constanța, menținută prin decizia nr. 1875/2018 a Tribunalului Constanța și decizia nr. 244/C/2019 a Curții de Apel Constanța. Suprafețele revendicate în prezentul litigiu sunt la rândul lor obiect al celor trei hotărâri ale consiliului local menționate, aspect recunoscut de părți în cererile lor. Prin urmare, în mod corect instanța de apel a reținut că "există autoritate de lucru judecat în privința faptului că dovada titlului de proprietate al statului asupra terenului revendicat, din care ar deriva cel de administrare al reclamantei, nu este făcută prin amenajamente silvice, precum și a faptului că legalitatea HCL nr. 311/2007, nr. 8/2008 și nr. 344/2008 a fost definitiv stabilită" și că "această constatare înlătură motivele de apel prin care, fără a se contesta statuarea primei instanțe în privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, ambii apelanți au susținut contrariul, tinzând la dovedirea dreptului de proprietate publică al statului cu amenajamentele silvice". Așa cum s-a arătat deja mai sus, Înalta Curte observă că recurentele se mulțumesc să reia, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumente ce țin de interpretarea legii cu privire la fondul dreptului, fără a contesta, însă, statuarea cheie a instanței de apel, privind intrarea în puterea lucrului judecat și opozabilitatea considerentelor menționate ale deciziilor civile nr. 1214/2012 și nr. 244/2018, statuare care se confirmă în actele dosarului. Argumente precum acela că terenul revendicat aparține proprietății publice a Statului Român și că începând cu anul 1955 și până în prezent figurează în amenajamentul silvic UP V Murfatlar, astfel cum rezultă din amenajamentele silvice aferent anilor 1955, 1968, 1978, 1989, 1998, 2008 și 2018 aprobate prin O.M. 517/2017 și respectiv OM 134/2020, ori acela că amenajamentele silvice reprezintă titlu de proprietate potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 46/2008 și respectiv art. 61 alin. (1) din Legea nr. 331/2024, sau că potrivit art. 36 alin. (2) din Codul Silvic, în lipsa actelor de proprietate, dovada proprietății statului asupra terenurilor din Fondul forestier național se face cu amenajamentele silvice în vigoare, nu pot fi examinate pe fondul lor de către Înalta Curte în recurs, întrucât tind să contrazică aspectele ce au dobândit o autoritate lucru judecat necontestată de niciuna din recurente. De asemenea, nu poate fi examinat pe fond nici argumentul potrivit cu care suprafața revendicată în cadrul prezentului dosar este inclusă în anexa nr. 3 a H.G. nr. 1705/2006, având număr de inventariere 1363, astfel încât devin incidente statuările de principiu din Decizia nr. 1011/06.03.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care se arată că "potrivit H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor proprietate publică a statului, anexa 3 nr. MF1363 și nr. 1364, fondul forestier reprezentat de vegetația forestieră în suprafață de 4443692,4922 ha și terenuri forestiere în suprafață totală de 56.705,03 ha identificat potrivit amenajamentelor silvice, sunt incluse în domeniul public al statului", deoarece acest argument tinde la rândul său să repună în discuție aspecte definitiv tranșate între părți prin decizia nr. 1214/2012 a Curții de apel Constanța referitoare la terenurile ce făceau obiectul HCL Valu lui A. nr. 311/2007, nr. 8/2008 și nr. 344/2008, printre care se numără și suprafețele din prezenta cauză. În ceea ce privește critica formulată de recurentul Statul Român din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se reproșează instanțelor de fond greșita respingere a cererii reclamantei RNP Romsilva de introducere în cauză, în fața primei instanțe, a Statului Român ca intervenient forțat, având în vedere că acesta este titularul dreptului de proprietate asupra terenului revendicat și ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta, reținându-se în mod greșit că prezența sa în calitate de pârât în proces ar fi făcut inutilă o nouă atragere în proces, în altă calitate procesuală, Înalta Curte observă că singura parte legitimată să critice respingerea unei cereri de atragere în proces a unui terț este partea care a formulat-o, întrucât drepturile procesuale ale acesteia au fost lezate; pârâtul Statul român, în măsura în care intenționa să formuleze pretenții proprii, avea la îndemână posibilitatea intervenției principale voluntare, facultate pe care nu a exercitat-o. În fine, va fi înlăturată și critica întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea cuprinde motive contradictorii - întrucât, respingând apelul Statului Român pe motiv că nu și-a dovedit în revendicare titlul de proprietate, în considerarea argumentelor reținute în analiza pe care o făcuse din perspectiva acelorași drepturi reclamate de RNP Romsilva tot în numele statului, instanța de apel a fost perfect consecventă, iar nu contradictorie în raționamentul său. Față de toate cele expuse, în baza art. 496 C. proc. civ., vor fi respinse recursurile ca nefondate.