ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2485/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 6 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Ilfov a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate existența dreptului de administrare al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Ilfov asupra terenului forestier în suprafață de 0,23 ha, evidențiat în Amenajamentul Ocolului Silvic București, Unitatea de Producție II Băneasa, unitatea amenajistică 63 M3, cât și regimul juridic de teren fond forestier proprietate publică a Statului; să o oblige pe pârâtă să-i lase, în deplină administrare și folosință, terenul menționat.

Totodată, a solicitat introducerea, în cauză, a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art. 11 alin. (10) din Legea nr. 46/2008, art. 865 C. civ., art. 68 și art. 78 C. proc. civ.

Prin adresa emisă la 25 iulie 2017, instanța a comunicat reclamantei obligația de a depune înscrisuri din care să rezulte dreptul de proprietate al Statului și dreptul de administrare al acesteia asupra terenului indicat în acțiune.

În cadrul precizărilor depuse la 15 august 2017, a arătat că terenul ce face obiectul prezentului litigiu se află în proprietatea publică a Statului Român și în administrarea Regiei Autonome a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Ilfov, motiv pentru care, în raport cu dispozițiile art. 865 C. civ. coroborate cu cele ale 78 C. proc. civ., a apreciat necesară introducerea, în cauză, a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat următoarele excepții: excepția nulității pentru neplata taxei judiciare de timbru; excepția lipsei capacității procesuale de folosință; excepția lipsei calității procesuale active; excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată; excepția de nelegalitate parțială a Ordinelor de aprobare a amenajamentelor silvice ale fondului forestier proprietate publică a statului, administrate de Ocolul Silvic București, din anii 1990, 2000 și 2010; excepția prescripției dreptului material la acțiune.

De asemenea, a formulat și cerere de chemare în garanție a următoarelor entități: B. S.A., Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Statul Român, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Cu privire la cererea reclamantei, de introducere, în cauză, a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat respingerea acesteia, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Pe fond, pârâta a apreciat că este neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare față de cererea de chemare în garanție, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive; excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție; pe fond, respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Chemata în garanție B. S.A. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție, prin care a solicitat, în principal, să fie respinsă iar, în subsidiar, a formulat chemarea în garanție a Statului Român, prin Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

La 04 decembrie 2017, Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Ilfov, în numele proprietarului Statul Român, a depus cerere adițională, prin care, în temeiul prevederilor art. 30 alin. (5) și 204 C. proc. civ., a modificat petitul acțiunii introductive de instanță, în sensul că a solicitat:

a. obligarea pârâților să-i lase, în liniștită posesie și deplină proprietate, terenul forestier în suprafață de 0,23 ha, evidențiat în Amenajamentul Ocolului Silvic București, Unitatea de Producție II Băneasa, unitatea amenajistică 63 M;

b. obligarea pârâților să aducă fondul forestier de interes național în suprafață de 0,23 ha, evidențiat în Amenajamentul Ocolului Silvic București, Unitatea de Producție II Băneasa, unitatea amenajistică 63 M3 în starea inițială, iar, în caz contrar, instanța să dispună autorizarea sa, ca, pe cheltuiala pârâților, să aducă terenul la starea inițială.

La termenul din 07 decembrie 2017, pârâta A. S.R.L. a solicitat introducerea, în cauză, a Ministerului Apelor și Pădurilor și a Ministrului din cadrul acestui portofoliu, în vederea soluționării excepției de nelegalitate invocate, cerere admisă de prima instanță, care a procedat la citarea acestora în calitate de intervenienți forțați.

Pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a acelorași entități față de cererea adițională, reiterând o parte dintre excepțiile invocate inițial: nulitatea pentru neplata taxei judiciare de timbru, lipsa calității procesuale active; excepția de nelegalitate parțială a Ordinelor de aprobare a amenajamentelor silvice ale fondului forestier proprietate publică a statului, administrate de Ocolul Silvic București, din anii 1990, 2000 și 2010. A invocat, suplimentar, excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa motivelor de fapt. A susținut și inadmisibilitatea introducerii, în proces, a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, față de dispozițiile art. 75 C. proc. civ.

De asemenea, a depus note de ședință, prin care a susținut că cererea adițională a fost formulată de o altă persoană în raport cu reclamanta, invocând excepția inadmisibilității cererii adiționale și excepția lipsei calității procesuale active a titularului acestei cereri; excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a Direcției Silvice Ilfov pentru R.N.P. Romsilva și a acesteia din urmă față de stat în ce privește cererea adițională.

B. S.A. a invocat excepția netimbrării acțiunii și a cererii adiționale; excepția inadmisibilității cererii adiționale formulate de către o altă persoană decât reclamanta din cererea inițială; excepția lipsei calității procesuale active a Statului Român în cererea adițională; excepția lipsei calității procesuale active a Romsilva în cererea introductivă.

La termenul din 11 mai 2018, instanța a admis, în principiu, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. a chemaților în garanție S.C. B. S.A. și Statul Român, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

În baza dispozițiilor art. 72 alin. (2) și art. 204 C. proc. civ., B. S.A. a formulat cerere completatoare și precizatoare a cererii de chemare în garanție, prin care a precizat temeiul de drept în baza căruia trebuie angajată răspunderea chematului în garanție inițial, respectiv Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv art. 998 din vechiul C. civ. și Legea nr. 29/1990. A chemat în garanție un subiect de drept suplimentar, anume Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Prin sentința civilă nr. 1630 din 28 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de introducere a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de titular al dreptului de proprietate, formulată de reclamantă; a admis excepția inadmisibilității cererii modificatoare și a respins, ca inadmisibilă, această cerere, formulată de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Ilfov; a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei Direcția Silvică Ilfov în privința cererii principale, a respins acțiunea principală formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Ilfov, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. și intervenienții forțați Ministrul Apelor și Pădurilor și Ministerul Apelor și Pădurilor, ca fiind formulată de o parte lipsită de capacitate procesuală de folosință; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. S.R.L. privind pe chemații în garanție B. S.A. și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca fiind rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Ilfov, și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Intimata A. S.R.L., prin întâmpinarea depusă la apelul formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a invocat următoarele excepții: excepția netimbrării apelului; excepția inadmisibilității apelului; excepția lipsei calității procesuale active în privința exercitării căii de atac; excepția nulității căii de atac; excepția lipsei dovezii calității de reprezentant; pe fond, a solicitat respingerea apelului.

Prin întâmpinarea formulată la apelul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Ilfov, aceeași intimată a invocat excepția netimbrării apelului; excepția inadmisibilității apelului; excepția lipsei calității procesuale active în privința declarării căii de atac; excepția nulității apelului; pe fond, a solicitat respingerea căii de atac.

Apelanta reclamantă a formulat întâmpinare la apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care a solicitat admiterea căii de atac și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

B. S.A. a formulat întâmpinare la apelul declarat de reclamantă, prin care a solicitat respingerea căii de atac ca inadmisibilă și/sau ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; pe fond, a solicitat respingerea apelului.

Prin încheierea din 30 iulie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepția netimbrării apelurilor; excepția inadmisibilității apelurilor; excepția lipsei calității procesuale active a apelanților; excepția nulității apelului declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

În ceea ce privește excepția netimbrării apelurilor, Curtea a considerat că acestea sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru în raport de art. 126 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 cu referire la art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Excepția inadmisibilității apelului declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, este neîntemeiată, întrucât acesta a avut calitatea de parte în dosarul primei instanțe, fiind formulată de către reclamantă cerere de arătare a titularului dreptului de proprietate, asupra căreia Tribunalul s-a pronunțat, ceea ce justifică dreptul și interesul apelantului în exercitarea căii de atac.

Excepția lipsei calității procesuale active a Statului în apel este neîntemeiată pentru considerentele sus-expuse, raportat la calitatea de parte în primă instanță, urmare cererii de arătare a titularului dreptului de proprietate și a cererii modificatoare formulate chiar de către apelant, soluția Tribunalului asupra acestor cereri putând fi atacată de parte.

Excepția nulității apelului declarat de Stat, motivat de împrejurarea că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București nu a dovedit calitatea de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice în declararea căii de atac, a fost respinsă, determinat de împrejurarea că, la fila x din volumul V al Tribunalului, se regăsește delegația de reprezentare a consilierului juridic.

Excepțiile inadmisibilității apelului și a lipsei calității procesuale active a apelantei R.N.P. Romsilva, prin Direcția Silvică Ilfov, au fost respinse în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1), (9) și 10 din Legea nr. 46/2008, invocate de parte în cererea principală și cererea de arătare a titularului dreptului de proprietate în dosarul primei instanțe, soluționate de Tribunal, soluțiile respective putând fi atacate în apel de către Romsilva, care justifică dreptul și interesul în acest sens.

Prin decizia civilă nr. 1768 A din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile formulate de apelanta reclamantă Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Ilfov, și de apelantul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a anulat sentința apelată și a trimis cauza, pentru reluarea judecății, la Tribunalul București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit art. 11 alin. (10) din Legea nr. 46/2008:

"În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra fondului forestier proprietate publică a statului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor C. proc. civ.. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestor obligații.".

Acțiunea a fost promovată de către reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin reprezentant Direcția Silvică Ilfov.

Reclamanta a formulat, în mod corect, cererea de introducere, în prezenta cauză, a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, raportat la textul de lege sus evocat.

Tribunalul București era obligat să califice cererea formulată și să aibă în vedere dispozițiile specifice aplicabile cauzei în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiul de drept invocat.

Dispozițiile speciale au fost menționate chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată, fiind invocată natura juridică a acțiunii promovate, respectiv acțiune confesorie formulată de către titularul dreptului de administrare împotriva persoanei care invocă un drept real cu privire la imobilul față de care exercită acest drept de administrare.

De asemenea, cererea de introducere a Statului Român, ca titular al dreptului de proprietate, a fost formulată atât prin cererea inițială, cât și prin cererea modificatoare.

Prin cererea inițială s-a arătat că cererea de chemare în judecată este formulată în temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, art. 865 C. civ. și art. 68 C. proc. civ., solicitând introducerea în cauză a Statului Român. De asemenea, la pagina 2 a cererii de chemare în judecată, se indică art. 78 C. proc. civ.

Instanța de apel a constatat că cererea inițială este constituită dintr-un capăt de cerere având ca obiect o acțiune în constatare, în cadrul căreia nu se putea pune problema, inițial, a introducerii, în cauză, a statului, de vreme ce se pretindea doar constatarea unui regim de fond forestier și a unui drept de administrare.

Apărările formulate de către intimații pârâți, respectiv exercitarea unui drept real cu privire la imobilul litigios, impuneau titularului dreptului de administrare să formuleze cererea de introducere, în prezenta cauză, a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra terenului litigios.

Prima instanța a procedat, în mod corect, atunci când a solicitat apelantei reclamante să își precizeze acțiunea, însă nu a continuat raționamentul său și a soluționat, în mod greșit, excepția inadmisibilității cererii precizatoare.

Astfel, chiar dacă acțiunea a debutat ca acțiune confesorie, prin care reclamantul urmărește tocmai recunoașterea și respectarea dreptului său, clar și constituit în mod legal prin modurile de constituire prevăzute de lege, și în exercitarea căruia ar fi tulburat, inclusiv de proprietar, totuși nimic nu îl împiedică să își precizeze acțiunea în raport de apărările formulate de către intimații pârâți.

În al doilea rând, în mod greșit a reținut prima instanță că cererea de introducere în cauză a statului este inadmisibilă în raport de temeiurile invocate, întrucât tocmai dispozițiile legale respective determină admisibilitatea acțiunii.

Dispozițiile art. 11 alin. (1) din Codul silvic, în baza cărora a fost formulată cererea de chemare în judecată și s-a solicitat introducerea, în cauză, a pretinsului titular al dreptului de proprietate publică, reglementează obligația titularului unui drept de administrare, în cadrul litigiilor referitoare la dreptul de proprietate asupra fondului forestier proprietate publică, de a arăta titularul dreptului în condițiile C. proc. civ.

Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Ilfov avea obligația legală de a solicita acest lucru, având în vedere dispozițiile art. 11 alin. (10) din Codul Silvic, care prevăd că "în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra fondului forestier proprietate publică a statului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor C. proc. civ.. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestor obligații".

Această obligație legală există indiferent dacă titularului dreptului de administrare are calitatea de reclamant sau de pârât, întrucât dispozițiile legale incidente în cauză nu disting, iar scopul reglementării este de a oferi posibilitatea titularului dreptului de proprietate de a-și formula apărările necesare în litigiul declanșat de către titularul dreptului de administrare, în situația în care acestuia din urmă i se opune de către altă persoană un drept de proprietate.

Pe cale de consecință, nu au fost reținute considerentele primei instanțe cu privire la împrejurarea că textul art. 11 alin. (10) din Codul silvic are în vedere ipoteza în care titularul dreptului de administrare este tulburat de o persoană care are pretenții în legătură cu dreptul de proprietate publică asupra fondului forestier proprietate publică a statului, iar nu situația în care pretinsul titular al unei drept de administrare asupra unui teren, care nu este proprietate publică, are calitatea de reclamant.

Instituția la care se referă art. 11 alin. (10) din Codul silvic nu este doar cererea de arătare a titularului dreptului, prevăzută de art. 75 din C. proc. civ., ci toate dispozițiile C. proc. civ. care reglementează posibilitatea precizării cererii de chemare în judecată sau introducerea forțată a unei alte persoane, în temeiul art. 78 alin. (1) din același cod.

Astfel, dispozițiile art. 11 alin. (10) din Codul silvic reprezintă un caz expres prevăzut de lege în care se impune, în mod obligatoriu, introducerea, în cauză, a titularului dreptului de administrare.

Având în vedere considerentele menționate, Curtea a constatat că prima instanță, în mod greșit, a respins, ca inadmisibilă, cererea de introducere, în cauză, a Statului Român din perspectiva cererii modificatoare, motiv pentru care a reținut întemeiate criticile formulate de către apelanți sub acest aspect.

În ceea ce privește critica referitoare la modul de soluționare a excepției inadmisibilității cererii adiționale formulate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Ilfov, în numele Statului Român, Curtea a apreciat-o întemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Acțiunea inițială a fost formulată de către Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin mandatar.

În calitate de reclamantă, Regia Națională a Pădurilor Romsilva a formulat cererea adițională, prin care a solicitat introducerea, în cauză, a Statului Român, în virtutea calității de titular al dreptului de proprietate al terenului forestier litigios.

În acest sens, instanța de apel a constatat că dovada calității de reprezentat a Direcției Silvice Ilfov pentru Romsilva este conferită nu numai de împuternicirea și decizia nr. 77/01 martie 2016 depuse, dar și de dispozițiile legale incidente în cauză.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea 46/2008, Fondul forestier național este, după caz, proprietate publică sau privată și constituie bun de interes național.

Conform art. 11 alin. (1) din același act normativ, Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, regie autonomă de interes național, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "C." și de Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", prin ocolul silvic propriu, constituit în condițiile legii.

Conform art. 10 alin. (2) din Legea 46/2008, administrarea, precum și serviciile silvice, după caz, se asigură prin ocoale silvice autorizate, denumite în continuare ocoale silvice, care sunt de două tipuri:

(i) de stat - din structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și din structura Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", care administrează fondul forestier proprietate publică a statului și care sunt înființate de acestea și (ii) de regim - care sunt înființate, în condițiile legii, de unitățile administrativ-teritoriale, de persoanele fizice ori de persoanele juridice care au în proprietate fond forestier ori de asociații constituite de către acestea.

Potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 229/2009, Romsilva este persoană juridică, cu sediul central în municipiul București.

Conform art. 2 alin. (1) din H.G. sus menționată, Romsilva are, în structura sa, unități fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2 și unități cu personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 3, ale căror adrese pot fi modificate prin hotărâre a Consiliului de administrație al Romsilva.

În cuprinsul anexei 2 se regăsesc Direcțiile Silvice, la pct. 25 fiind Direcția Silvică Ilfov. Prin urmare, Direcția Silvică Ilfov este o sucursală a Romsilva, făcând parte din structura acesteia.

Mandatul Direcției Silvice Ilfov de a reprezenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva este unul cu caracter legal și nu convențional, izvorând din prevederile H.G. nr. 229/2009.

În baza mandatului special instituit prin prevederile art. 6 alin. (9) anexat H.G. nr. 229/2009, direcțiile silvice pot iniția, în calitate de mandatar al R.N.P. Romsilva, cereri de chemare în judecată și pot reprezenta R.N.P. Romsilva în toate litigiile de pe raza teritorială în care sunt organizate. În baza mandatului special instituit de hotărârea de guvern mai sus menționată, Direcția Silvică Ilfov, în calitate de reprezentant al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, a promovat acțiunea având drept obiect revendicare teren forestier, proprietate publică a statului.

În acest sens sunt dispozițiile art. 6 din Regulamentul de organizare și funcționare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 229/2009, care stipulează: (1) Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA are o structură centrală de conducere, coordonare, îndrumare și control, organizată pe direcții, servicii, oficii, birouri și alte compartimente organizatorice și funcționale; denumirea, numărul, organizarea și atribuțiile acestora se stabilesc prin hotărâre a consiliului de administrație. (9) Directorii unităților din structura Romsilva reprezintă interesele și îndeplinesc atribuțiile acesteia pe raza teritorială în care sunt organizate aceste unități.".

Conform art. 3 lit. k) din Regulamentul de organizare și funcționare a Regiei Naționale a Pădurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 229/2009, R.N.P. - Romsilva "reprezintă în justiție, în nume propriu, dreptul de administrare în domeniile care constituie obiectul său de activitate".

Reprezentantul, indiferent de natura reprezentării (legală sau convențională), este obligat să-și arate calitatea în cererea pe care o face, deoarece atunci când nu-și arată calitatea de reprezentant este presupus că lucrează în nume propriu, or, în cauza de față, chiar din petitul cererii de chemare în judecată se constată că Direcția Silvică Ilfov (reprezentant legal) a formulat cererea în numele Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, având în vedere că este menționată denumirea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, precum și motivele de fapt și temeiurile de drept invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere faptul că, prin cererea de chemare în judecată, se tindea la constatarea și valorificarea unui pretins drept de administrare, drept care nu aparținea Direcției Silvice Ilfov, ci R.N.P. Romsilva. Din conținutul acțiunii reiese că litigiul se referă la imobilul teren fond forestier în litigiu, în suprafață de 0,23 ha, care era evidențiat ca suprafață proprietate publică a Statului în Amenajamentul Ocolului Silvic București, Unitatea de Producție II Băneasa, înscris în H.G. nr. 1705/2006, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Direcția Silvică Ilfov nu putea să își asume drepturi și obligații și să stea în judecată în nume propriu, efectuând, astfel, acte de dispoziție cu privire la un drept care nu îi aparține potrivit legii.

Împrejurarea că, potrivit art. 6 alin. (9) din Regulamentul de organizare și funcționare a Romsilva aprobat prin H.G. nr. 229/2009, directorii unităților din structura Romsilva reprezintă interesele și îndeplinesc atribuțiile acesteia pe raza teritorială în care sunt organizate aceste unități constituie un argument legal în ceea ce privește calitatea de mandatar a Direcției Silvice Ilfov.

Mai mult, dacă Tribunalul București ar fi considerat că decizia nr. 77/01 martie 2016, aflată la dosarul cauzei, nu ar fi făcut dovada calității directorului de reprezentant al Direcției Silvice Ilfov în vederea redactării, semnării și depunerii atât a cererii, cât și a celei modificatoare, atunci ar fi trebuit să solicite, în faza regularizării, dovada mandatului și să anuleze cererea, în conformitate cu dispozițiile art. 200 C. proc. civ.. Odată depășită procedura regularizării, prima instanță nu putea să admită excepția inadmisibilității, în considerarea lipsei dovezii calității de reprezentant.

Având în vedere considerentele expuse, s-a constatat că sunt întemeiate criticile formulate de către apelanți cu privire la modul de soluționare a excepției inadmisibilității cererii adiționale formulate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Ilfov, în numele Statului Român.

În conformitate cu art. 480 alin. (3) teza I din C. proc. civ., Curtea a dispus admiterea apelurilor, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei, pentru reluarea judecății, la Tribunalul București, având în vedere că prima instanță nu a soluționat cauza pe fond, nefiind stabilit nici măcar cadrul procesual.

Este obligatorie trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece este necesar să se stabilească cadrul procesual activ și să se analizeze acțiunea, avându-se în vedere calitatea de reclamanți atât a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Ilfov, în calitate de titular al dreptului de administrare, cât și a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra terenului forestier litigios. După stabilirea cadrului procesual activ, prima instanță trebuie să analizeze cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, precum și cererile de chemare în garanție formulate, având în vedere apărările formulate de către părți și să administreze un probatoriu complex pentru cercetarea acestora și soluționarea tuturor cererilor formulate în cauză.

Împotriva încheierii din 30 iulie 2019 și a deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs chemata în garanție S.C. B. S.A., criticându-le pentru următoarele motive:

a. O primă critică adusă hotărârii atacate, încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constă în lipsa de motivare a instanței în ce privește respingerea uneia dintre cele două excepții admise la fond și care au făcut obiectul apelului.

Recurenta a subliniat faptul că, la fond, au fost admise două excepții: excepția inadmisibilității cererii adiționale și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a titularului cererii introductive.

Cererea de apel nu a menționat care parte a sentinței este atacată. Ca atare, efectul devolutiv al apelului formulat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva s-a realizat cu privire la întreaga sentință apelată.

Pe cale de consecință, pentru soluționarea apelului, Curtea de Apel trebuia să analizeze ambele excepții admise la fond. Implicit, trebuia să motiveze decizia de menținere sau de anulare a sentinței în raport cu ambele excepții.

Cercetând conținutul deciziei din apel, se constată că s-a anulat integral sentința primei instanțe, fără a motiva de ce se impune respingerea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a titularului cererii introductive.

Astfel, primele 22 de pagini prezintă cadrul procesual, susținerile părților și motivarea de la fond. Motivarea propriu-zisă a deciziei începe de la pagina 22 și până la pagina 25, paragraful 6 inclusiv, instanța de apel argumentând admisibilitatea cererii de introducere în cauză a Statului Român, respinsă inițial de către prima instanță.

De aici și până la dispozitiv, instanța de apel a motivat de ce instanța de fond a greșit admițând excepția inadmisibilității cererii adiționale.

În consecință, decizia de apel este nemotivată în ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință, excepție în baza căreia a fost respinsă cererea introductivă. Mai exact, respingerea acestei excepții în apel este total nemotivată.

Pe acest aspect, a solicitat casarea hotărârii din apel și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel București.

b. A doua critică are în vedere greșita respingere a excepției inadmisibilității apelului formulat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva împotriva soluției de respingere a cererii adiționale, invocată de recurentă în faza procesuală anterioară.

Excepția a fost respinsă prin încheierea din 30 iulie 2019, prin prisma unei greșite aplicări a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), raționamentul instanței de apel cuprinzând aspecte contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

În esență, instanța de apel a invocat prevederile art. 11 alin. (9) și 10 din Legea nr. 46/2008, conform cărora Regia Națională a Pădurilor Romsilva stă în judecată în nume propriu când este în dispută dreptul de administrare, respectiv trebuie să indice titularul dreptului de proprietate, atunci când în dispută este dreptul de proprietate asupra fondului forestier proprietate publică.

Pornind de aici, instanța de apel a considerat că apelul declarat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva este admisibil, întrucât a formulat cererea introductivă în nume propriu, iar, în cererea adițională, a indicat titularul dreptului de proprietate.

Textele de lege sus-menționate nu permit însă cumularea de către Regia Națională a Pădurilor Romsilva atât a calității de reclamant în nume propriu, cât și a calității de reprezentant pentru titularul dreptului de proprietate, în cadrul aceluiași litigiu.

Acest aspect rezultă cu claritate din aceea că alin. (9) și 10 vizează ipoteze diferite, pe de o parte, atunci când în discuție este dreptul de administrare, Regia Națională a Pădurilor Romsilva stă în judecată în nume propriu și își afirmă un drept propriu, în timp ce, atunci când în discuție este dreptul de proprietate, Romsilva nu poate sta în judecată în nume propriu, ci trebuie să indice titularul dreptului de proprietate.

Teza de mai sus este în concordanță cu dispozițiile C. civ., care, în art. 865, prevede următoarele:

"(1) Obligația apărării în justiție a proprietății publice revine proprietarului. (2) Titularii drepturilor corespunzătoare proprietății publice (inclusiv dreptul de administrare, ca în cazul Romsilva) sunt obligați: a) să îl informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică; b) să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condițiile prevăzute de C. proc. civ..".

Atât art. 11 alin. (10) din Legea nr. 46/2008, cât și art. 865 alin. (2) C. civ. vizează, în realitate, situația în care Romsilva are calitatea de pârât. Din această perspectivă, decurge, în mod automat, că Romsilva nu are calitate procesuală activă nici pentru cererea adițională și nici pentru apelul declarat împotriva soluției de respingere a cererii adiționale.

Instanța de apel consideră însă că art. 11 din Legea nr. 46/2008 nu distinge după cum Romsilva este reclamant sau pârât, prin urmare, nici pe cale de interpretare nu ar trebui să se facă această distincție și să se restrângă posibilitatea acesteia de a promova acțiune în numele Statului Român.

Această teză nu are susținere juridică și este afirmată doar pentru a acoperi modul defectuos în care instituțiile publice ale Statului Român își îndeplinesc obligațiile legale și acționează pentru apărarea bunurilor proprietate publică.

Și dacă s-ar accepta că Regia Națională a Pădurilor Romsilva poate porni, în mod legal, o acțiune în revendicare în numele Statului Român, în condițiile în care indică titularul dreptului de proprietate, aceasta nu are calitate procesuală activă (nu este reclamant) într-o astfel de acțiune, ci este, cel mult, un reprezentant al titularului dreptului de proprietate, atât timp cât nu este incidentă ipoteza de la alin. (9) al art. 11 din Legea 46/2008 - acțiune având ca obiect dreptul de administrare, ci ipoteza de la alin. (10) din același text de lege - acțiune în apărarea dreptului de proprietate publică.

În speță, instanța de apel a confirmat, în mod explicit, că titularul cererii adiționale este Statul Român, sens în care s-a exprimat astfel în încheierea atacată:

"Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, în apel, a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea o va respinge, având în vedere că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a avut calitatea de parte în fața instanței de fond atât ca urmare a cererii de arătare a titularului dreptului de proprietate de către Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Ilfov, cât și ca urmare a cererii modificatoare formulate chiar de către Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.".

Cu toate acestea, Curtea a considerat că apelul declarat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva în nume propriu este admisibil, ceea ce este contradictoriu și profund eronat din perspectiva art. 458 C. proc. civ., conform căruia "căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes".

Pe cale de consecință, formularea apelului de către Regia Națională a Pădurilor Romsilva încalcă prevederile enunțate mai sus, atât timp cât apelul nu este declarat de către titularul cererii adiționale și nu se justifică interesul în reformarea hotărârii atacate, sub aspectul respingerii cererii adiționale.

c. În ce privește soluția dată apelului, Curtea a aplicat, greșit, dispozițiile art. 6 alin. (9) din Regulamentul Romsilva, aprobat prin H.G. nr. 229/2009.

După cum rezultă din motivarea deciziei atacate, instanța a considerat că Direcția Silvică Ilfov a reprezentat, legal, atât Regia Națională a Pădurilor Romsilva, în mod direct, cât și Statul Român, în mod indirect, mediat de calitatea de reprezentant a Romsilva pentru acesta.

În același timp, s-a reținut că semnatarul cererilor introductivă și adițională a reprezentat, în mod legal, Direcția Silvică Ilfov, având în vedere art. 6 alin. (9) din Regulamentul Romsilva - "Directorii unităților din structura Romsilva reprezintă interesele și îndeplinesc atribuțiile acesteia pe raza teritorială pe care sunt organizate aceste unități".

Or, promovarea acțiunii judiciare prin formularea cererii introductive, respectiv a cererii adiționale, nu s-a realizat pe raza de competență teritorială a Direcției Silvice Ilfov, perspectivă din care rezultă că nici Directorul Direcției Silvice Ilfov nu a avut calitatea de reprezentant legal pentru demersurile Direcției și, implicit, nici Direcția Silvică Ilfov nu a avut competență de reprezentare a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, în mod direct, respectiv a Statului Român, în mod indirect, mediat de calitatea Romsilva de reprezentant al Statului Român.

Recurenta a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare; într-un prim subsidiar, reanalizarea excepțiilor împotriva apelului, cu consecința admiterii lor, casării deciziei și respingerii apelului pe cale de excepție, păstrarea sentinței civile atacate; în al doilea subsidiar, reanalizarea fondului apelului, cu consecința respingerii căii de atac și păstrării hotărârii primei instanțe.

Intimații Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului au depus întâmpinare, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, respingerea apelurilor ca nefondate.

Intimații Regia Națională a Pădurilor Romsilva și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate.

Raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru și a fost comunicat părților, intimata Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Ilfov, depunând punct de vedere la raport, prin care a reiterat apărările formulate în întâmpinare.

Prin încheierea din 24 iunie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a fixat termen de judecată pentru soluționarea acestuia în ședință publică, la 28 octombrie 2021, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

a. Susținerile subsumate acestui punct din cererea de recurs, referitoare la nemotivarea criticilor vizând soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a Direcției Silvice Ilfov, în privința cererii principale, nu pot fi primite.

Contrar celor arătate de recurentă, Curtea a analizat aspectul în discuție, menționând, printre altele, că:

"Conform art. 3 lit. k) din Regulamentul de organizare și funcționare a Regiei Naționale a Pădurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 229/2009, R.N.P. - Romsilva "reprezintă în justiție, în nume propriu, dreptul de administrare în domeniile care constituie obiectul său de activitate". Reprezentantul, indiferent de natura reprezentării (legală sau convențională), este obligat să-și arate calitatea în cererea pe care o face, deoarece, atunci când nu-și arată calitatea de reprezentant, este presupus că lucrează în nume propriu, or, în cauza de față, chiar din petitul cererii de chemare în judecată se constată că Direcția Silvică Ilfov (reprezentant legal) a formulat cererea în numele Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, având în vedere că este menționată denumirea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, precum și motivele de fapt și temeiurile de drept invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere faptul că, prin cererea de chemare în judecată, se tindea la constatarea și valorificarea unui pretins drept de administrare, drept care nu aparținea Direcției Silvice Ilfov, ci R.N.P. Romsilva.".

Prin urmare, pornind de la obiectul și cauza cererii de chemare în judecată inițiale, care tind la valorificarea dreptului de administrare asupra unui teren pretins aflat în domeniul public al statului, precum și de la modalitatea de redactare a acestei cereri, instanța de apel a considerat că acțiunea este formulată de reclamanta Romsilva, prin mandatar Direcția Silvică Ilfov, iar nu de Direcție în nume propriu.

Nu are relevanță că această problemă a fost tratată, în mod aparent, în cadrul examinării criticilor referitoare la soluția de admitere a excepției de inadmisibilitate a cererii adiționale, de vreme ce apelanta reclamantă Romsilva, la rândul său, a invocat această chestiune printr-un apel care nu a dezvoltat, în mod distinct, susțineri în legătură cu modul de rezolvare a celor două excepții de către prima instanță și, pe de altă parte, indiferent de cadrul în care s-au analizat alegațiile apelantei, important este că instanța de apel a răspuns aspectului legat de titularul acțiunii introductive, considerând, pentru cele deja expuse, că acesta este Romsilva, prin reprezentant Direcția Silvică Ilfov, iar nu aceasta din urmă, care nu a acționat în nume propriu. De asemenea, nu are semnificație juridică împrejurarea că, în argumentarea deciziei, Curtea nu s-a referit, în mod expres, la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Direcției Silvice Ilfov și nu a concluzionat dacă aceasta se justifică sau nu în persoana reclamantei din cererea inițială, atât timp cât a analizat această chestiune, raționamentul instanței de apel conducând, fără echivoc, la soluția din dispozitivul deciziei atacate, în sensul anulării, în tot, a sentinței și trimiterii cauzei, spre rejudecare, la Tribunal. Sub acest aspect, nu comportă dubiu că instanța de apel a considerat că prima instanță a soluționat, în mod greșit, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei, pornind de la considerentul eronat că cererea de chemare în judecată a fost formulată de Direcția Silvică Ilfov în nume propriu, iar nu în calitate de reprezentant legal al Romsilva.

În concluzie, nu se poate reține că instanța de apel nu ar fi motivat critica prin care s-a contestat soluția Tribunalului de admitere a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a Direcției Silvice Ilfov, după cum nu se poate considera că decizia de anulare, în tot, a sentinței, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, în integralitatea sa, nu ar corespunde raționamentului astfel expus al Curții de Apel. Nu sunt, deci, întrunite cerințele motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 5 C. proc. civ.

b. În ceea ce privește soluționarea excepției de inadmisibilitate a apelului declarat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, cu referire la cererea adițională formulată în primă instanță, recurenta a contestat încheierea Curții, prin care s-a respins excepția în discuție, sub două aspecte: raționamentul contradictoriu (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) și încălcarea normelor de drept substanțial din Legea nr. 46/2008 în raport și de dispozițiile art. 865 C. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod).

În realitate, deși supune dezbaterii motivarea contradictorie a soluției, ca ipoteză de casare subsumată cazului reglementat de pct. 6 din art. 488, criticile vizează nerespectarea normelor procesual civile, sub aspectul inadmisibilității căii de atac exercitate de reclamantă în legătură cu soluția primei instanțe asupra cererii adiționale, raportat la titularul acestei din urmă cereri, care este o altă persoană decât apelanta reclamantă, precum și la imposibilitatea cumulării, în același proces, atât a calității de parte (reclamantă), cât și a celei de reprezentant al altei părți (Romsilva, reprezentant al titularului cererii adiționale, Statul Român). Prin urmare, aceste susțineri se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Motivarea contradictorie (teza din pct. 6) presupune fie expunerea unor considerente în dezacord cu soluția din dispozitiv, fie prezentarea unor argumente contrare unele în raport cu altele, în sensul că unele conduc la respingere, altele la admitere, astfel încât, în final, nu se poate aprecia asupra legalității soluției. Criticile recurentei nu susțin însă acest motiv de casare, fiind supuse dezbaterii sub aceste aspecte, cum deja s-a arătat, încălcări ale dispozițiilor de ordin procedural.

În ceea ce privește susținerile încadrabile în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., trebuie observat că, în sine, soluția de respingere a excepției de inadmisibilitate a apelului declarat de Romsilva nu este greșită, în condițiile în care calea de atac exercitată de reclamantă a vizat și modalitatea de soluționare de către prima instanță a acțiunii introductive, al cărei titular este apelanta. Ca atare, cum apelul, ca orice cale de atac, se caracterizează prin unicitate, în sensul că se exercită împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede același termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac (art. 460 alin. (1) C. proc. civ.), nu era posibilă admiterea excepției de inadmisibilitate a apelului, privit în întregul său, de vreme ce, pentru o anumită parte a hotărârii primei instanțe, apelanta justifica interesul și calitatea procesuală activă de a o contesta. Prin urmare, sub acest aspect, apelul declarat de Romsilva este admisibil.

Pe de altă parte, însă, sunt corecte acele susțineri ale recurentei care vizează lipsa de calitate procesuală activă și de interes ale apelantei Romsilva în atacarea soluției date de Tribunal asupra cererii adiționale.

De principiu, o anumită persoană, fizică sau juridică, poate participa în același proces atât în calitate de parte, cât și de reprezentant al altei părți, dacă un astfel de cumul nu presupune interese procesuale contrare, neexistând nicio dispoziție legală în materie care să interzică o asemenea modalitate de participare. Nu se poate considera că dispozițiile art. 11 alin. (9) și 10 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic ar fundamenta un raționament contrar, tocmai determinat de împrejurarea că cele două texte de lege vizează ipoteze diferite (apărarea dreptului de administrare în cazul Romsilva), respectiv a dreptului de proprietate publică (în cazul titularului acestui drept, pentru care Romsilva poate avea calitatea de reprezentant legal), interesele celor două părți nefiind contradictorii, ci convergente în susținerea proprietății publice asupra fondului forestier, din care derivă și dreptul de administrare pentru care se solicită protecția judiciară. Prin urmare, în dosarul primei instanțe, nu exista niciun impediment ca Romsilva să participe atât în calitate de reclamantă, în acțiunea introductivă, cât și în calitate de reprezentant legal al Statului Român, în cererea adițională. Din această perspectivă, nu se poate reține că instanța de apel ar fi procedat la o încălcare sau interpretare greșită a dispozițiilor legale aplicabile.

În faza apelului nu se pune această problemă, întrucât Romsilva nu a cumulat o dublă calitate, de parte apelantă și de reprezentant legal al apelantului Statul Român, care a fost reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, atât în ceea ce privește declararea căii de atac, cât și reprezentarea în instanță.

Pe de altă parte, sunt corecte susținerile recurentei care vizează lipsa calității procesuale active a apelantei Romsilva de a exercita apel împotriva cererii adiționale, raportat la titularul acestei cereri, care este Statul Român. Într-adevăr, după cum rezultă din conținutul cererii depuse la 04 decembrie 2017, în dosarul Tribunalului, aceasta este formulată de Romsilva, "în numele proprietarului Statul Român", deci, în calitate de reprezentant, în timp ce cererea de apel este formulată de Romsilva în nume propriu, și nu în calitate de reprezentant al Statului. În consecință, neexistând identitate între titularul cererii adiționale și titularul cererii de apel, pentru criticile din calea de atac prin care se combate soluția primei instanțe date acestei cereri, apelanta nu justifică legitimare procesuală activă și nici interes în exercitarea apelului. Într-un asemenea caz, Curtea avea obligația să înlăture, cu această motivare, susținerile apelantei Romsilva, sens în care nu a procedat, încălcând, astfel, dispozițiile art. 458 C. proc. civ., conform cărora subiect al căii de atac poate fi doar partea aflată în proces, care justifică un interes, în afara cazului în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane. În alți termeni, interesul în declararea căii de atac trebuie să fie, printre altele, unul personal, deci, aparține părții asupra căreia se răsfrâng efectele hotărârii pronunțate de prima instanță, iar împrejurarea că Romsilva poate avea calitatea de reprezentant legal al Statului, atunci când se dispută dreptului de proprietate publică asupra fondului forestier, nu o transformă pe aceasta în parte interesată să exercite, în nume propriu, calea de atac îndreptată împotriva hotărârii respective.

De asemenea, sunt întemeiate, în parte, și criticile recurentei referitoare la interpretarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 865 alin. (2) C. civ. și art. 11 alin. (10) din Legea nr. 46/2008, în ceea ce privește introducerea, în cauză, a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel, conform celor două texte de lege sus-enunțate, cu conținut asemănător, titularul dreptului de administrare a fondului forestier proprietate publică are obligația, în cazul litigiilor vizând asemenea bunuri, de a-l introduce în proces/de a arăta instanței cine este titularul dreptului de proprietate în condițiile C. proc. civ.

Este real că, potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, obligația stabilită în sarcina titularului dreptului de administrare (Romsilva), de a indica titularul dreptului de proprietate publică, nu este subsumată unei anumite calități procesuale pe care trebuie să o aibă titularul dreptului de administrare, de reclamant sau de pârât, legea nefăcând o astfel de distincție. Or, acolo unde legea nu distinge, nici judecătorului nu îi este îngăduit să distingă - "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".

Pe de altă parte, nu trebuie omis că ambele dispoziții legale sus-evocate condiționează introducerea în proces a titularului dreptului de proprietate publică de normele C. proc. civ., și anume de unul dintre mecanismele puse la dispoziție de acest act norm