ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 165/2023

Ședința publică din data de 07 februarie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, sub nr. x/2017, reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Ilfov, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Petrăchioaia, prin primar, și intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat să se constate existența dreptului de administrare al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Ilfov, asupra terenului în suprafață de 30,1978 ha înscris în Amenajamentului Ocolului Silvic București, U.P III Afumați, unitățile amenajistice 63A, 63B, 63C, 63D, 63E, 63F, 64A, 64B, 64C, 64D, 64E și 64F, cât și regimul juridic de teren fond forestier proprietate publică a Statului; obligarea pârâților să lase în deplină administrare și folosință fondul forestier de interes național, înscris în Amenajamentul Ocolului Silvic București, U.P III Afumați, unitățile amenajistice 63A, 63B, 63C, 63D, 63E, 63F, 64A, 64B, 64C, 64D, 64E și 64F în suprafață de 30,1978 ha și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 46/2008 și ale Legii nr. 18/1991.

La data de 12.06.2018, reclamanta a depus o cerere precizatoare la dosarul cauzei prin care și-a modificat petitul acțiunii introductive, în sensul că a solicitat să fie obligați pârâții să lase în deplină proprietate Statului Român și în liniștită posesie Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA, Direcția Silvică Ilfov terenul în suprafață de 30,1978 ha, înscris în Amenajamentului Ocolului Silvic București, U.P. III Afumați, unitățile amenajistice 63A, 63B, 63C, 63D, 63E, 63F, 64A, 64B, 64C, 64D, 64E și 64F, cât și să se constate regimul juridic de teren forestier proprietate publică a Statului, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința nr. 4291 din 05 decembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active, ca nefondată; a admis acțiunea în revendicare, așa cum a fost modificată, privind pe reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Ilfov, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Petrăchioaia, prin primar și intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie intervenientului forțat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și reclamantei Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Ilfov, imobilul teren în suprafață de 30,1978 ha înscris în Amenajamentul Ocolului Silvic București, Direcția Silvică Ilfov, U.P. III Afumați, unitățile amenajistice 63A, 63B, 63C, 63D, 63E, 63F, 64A, 64B, 64C, 64D, 64E și 64F - Trupul Petrăchioaia, identificat conform raportului de expertiză specialitatea topografie, cadastru și geodezie întocmit în cauză de expert A.; a obligat pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 640 A din 15 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de apelanții-pârâți Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia și Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Petrăchioaia, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 4291 din 05 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 640 A din 15 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs pârâții Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Petrăchioaia, prin Primar.

Recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, în rejudecare, admiterea apelului, cu consecința desființării sentinței civile nr. 4291 din 05 decembrie 2019 a Tribunalului Ilfov, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a susținut, sub un prim aspect, că decizia instanței de apel este nelegală din perspectiva modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 563 alin. (1) și ale 865 alin. (1) C. civ., în raport de care nu se poate reține legitimarea Regiei de a sta în proces în calitate de reclamantă, întrucât aceasta nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului revendicat.

Argumentele potrivit cărora pădurea ar aparține domeniului public al statului ignoră faptul că Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Petrăchioaia este titulara dreptului de proprietate asupra pădurii, pe care l-a obținut în temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991, H.G. nr. 930/2002 și a încheierii nr. 131682 din 24 septembrie 2013 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buftea.

Or, atât timp cât, în acțiunea în revendicare, calitatea procesuală activă aparține proprietarului, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 563 alin. (1) C. civ., faptul că Regia nu era, la data introducerii acțiunii, titularul dreptului de proprietate justifică pe deplin concluzia potrivit căreia în mod greșit instanța de apel a menținut soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active.

În opinia recurentului, este lipsit de relevanță faptul că Regia are ca scop gestionarea fondului forestier proprietate publică a statului și asigurarea integrității acesteia, astfel cum prevăd H.G. nr. 229/2009 și Regulamentul privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor, întrucât pădurea este de interes local, este înscrisă în Anexa nr. 34 la H.G. nr. 930/2002, dreptul de proprietate fiind intabulat în cartea funciară x UAT Petrăchioaia, cu nr. cadastral x.

Recurentul consideră, de asemenea, că irelevantă este și decizia nr. 15/17.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, întrucât recursul a avut ca obiect examinarea calității procesuale active a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în cadrul plângerilor formulate în procedura prevăzută de art. 53 din Legea nr. 18/1991 și nu în cadrul acțiunilor în revendicare întemeiate pe dreptul comun, cum este cazul în speță.

Recurentul a mai susținut că Regia a solicitat introducerea în cauză a Statului român, în temeiul art. 78 C. proc. civ., iar prima instanță a admis această cerere fără să țină seama că pădurea este de interes local și nu național, iar Statul nu poate pretinde aceleași drepturi ca și Regia asupra pădurii. Prin introducerea terțului în proces nu se pot stabili, pe calea prevăzută de art. 78 C. proc. civ., drepturi în favoarea acestuia, în speță, în favoarea Statului, atât timp cât pădurea este de interes local iar proprietatea are regim de drept public și aparține Comunei Petrăchioaia, conform prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Pe fond, recurentul a susținut că pădurea a figurat în sistemul de evidență al cadastrului funciar general, în tarlaua x, parcelele 138, 140 din comuna Petrăchioaia, județul Ilfov, posesorul acesteia fiind B., deoarece este un bun imobil de interes local. Pentru că pădurea nu este un bun de interes național, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, s-au întocmit liste, respectiv Anexa nr. 34 a H.G. nr. 930/2002, prin care s-a stabilit inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Petrăchioaia. Pădurea figurează la punctul 23 din Anexă iar prin încheierea din data de 24.09.2013 a fost înscris în cartea funciară, în favoarea comunei, dreptul de proprietate publică dobândit în temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991 și în temeiul Hotărârii.

Amenajamentele silvice menționate prin decizia recurată s-au realizat pentru identificarea pădurii asupra căreia Regia avea dreptul de folosință, acestea neconferind un drept de proprietate publică în favoarea Statului asupra pădurii, în acest sens fiind dispozițiile art. 5 din Codul silvic adoptat prin Legea nr. 26/1996, forma în vigoare la data emiterii Hotărârii.

Având în vedere că pădurea nu a intrat în patrimoniul Statului până la data de 01.01.1990 și a rămas înscrisă în Registrul posesorilor în favoarea B. ca proprietate cooperatistă, la data de 24 septembrie 2013, în temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991 și al prevederilor H.G. nr. 930/2002, s-a înscris în cartea funciară în favoarea Comunei Petrăchioaia dreptul de proprietate publică asupra pădurii. Hotărârea și Anexa, care au fost emise în temeiul prevederilor Legii nr. 18/1991, constituie titlul de proprietate al Comunei Petrăchioaia, iar prin încheiere s-a realizat opozabilitatea erga omnes a dreptului de proprietate publică al Comunei Petrăchioaia asupra pădurii.

Recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Petrăchioaia, prin primar a fost, de asemenea, motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de care recurenta a solicitat casarea în tot a deciziei atacate, iar, pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Ilfov.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a susținut, în esență, că, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic și de împrejurarea că terenul este înscris în cartea funciară ca fiind proprietatea UAT Petrăchioaia și în administrarea Consiliului local al comunei Petrăchioaia, în mod greșit nu s-a reținut apartenența terenului la domeniul public al comunei, în sensul în care pădurea Petrăchioaia a figurat în sistemul de evidență al cadastrului general în T 34, P 138 și 140, cu posesor CAP Petrăchioaia, menționându-se doar faptul că această din urmă persoană juridică a deținut doar posesia imobilului teren nu și proprietatea.

Apartenența imobilului la domeniul public al statului sau, după caz, la domeniul public al unităților administrativ-teritoriale nu se poate stabili decât prin raportare la reglementarea regimului juridic al bunurilor proprietate-publică, adoptată ulterior Constituției de la 1991.

Legea nr. 18/1991, ca lege specială cu caracter reparatoriu, vine în completare și stabilește la art. 7 că fondul funciar și, în mod corespunzător, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale trebuie înregistrate în documentele de evidentă funciară și de publicitate imobiliară prevăzute de lege.

În sistemul de carte funciară, principiul legalității comportă două componente, respectiv legalitatea formală și legalitatea materială: legalitatea formală se raportează la faptul că registratorul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu poate încuviința decât înscrierea actelor și faptelor juridice expres prevăzute de lege și doar în baza actelor ce susțin cererea formulată, pe când legalitatea materială se traduce prin aceea că registratorul trebuie să verifice, pe de o parte, dacă înscrisul pe baza căruia se solicită înscrierea întrunește condițiile prevăzute de lege pentru înscrierea dreptului sau faptului juridic, iar, pe de altă parte, să verifice dacă, potrivit cărții funciare, nu există vreo piedică la efectuarea înscrierii;

Pe de altă parte, art. 11 alin. (1) stabilește că suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori, iar, potrivit art. 11 alin. (3), stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperativa agricolă de producție la data de 01.01.1990, înscrisă în sistemul de evidență a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal efectuate de către cooperativă până la data intrării în vigoare a legii.

Astfel, recurenta pârâtă consideră că este greșită reținerea împrejurării că terenurile forestiere încadrate în amenajamente silvice reprezintă de drept proprietate de stat, neputând aparține altor persoane, indiferent că ar fi particulari sau o unitate administrativ-teritorială, în condițiile în care, potrivit art. 5 Cap. II din Metodologia de aplicare a evaluării de mediu pentru amenajamentele silvice publicată în M. Of. nr. 1075/10.11.2021, amenajamentele silvice sunt planuri care răspund definiției de la art. 2 lit. c) din H.G. nr. 1076/2004 (evaluare programe mediu), se pregătesc pentru domeniul silvicultură, reglementat la art. 5 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 1076/2004, cu modificările ulterioare, și prevăd lucrări specifice managementului fondului forestier național, care pot avea efecte semnificative asupra mediului.

Potrivit art. 17 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 18/1991, în aplicarea regimului silvic, proprietarii fondului forestier au ca obligații să asigure elaborarea și să respecte prevederile amenajamentelor silvice, precum și să asigure administrarea/serviciile silvice pentru fondul forestier aflat în proprietate, în condițiile legii, iar, potrivit art. 19 din Codul Silvic, modul de gestionare a fondului forestier național se reglementează prin amenajamentele silvice, care constituie baza cadastrului de specialitate.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

La data de 18 mai 2022, în termen legal, intimata-reclamantă Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Ilfov a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să fie anulate recursurile declarat de pârâte, apreciind că, în raport de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., criticile invocate nu se raportează la argumentele reținute de instanța de apel în motivarea soluției adoptate, iar, în subsidiar, să fie respinse, ca neîntemeiate.

În esență, a susținut că nu pot fi primite criticile referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active întrucât, pe de o parte, se omite de către recurente faptul că reclamanta nu a formulat acțiunea în revendicare în calitate de titular al dreptului real de proprietate asupra terenului, ci în calitate de reprezentant al statului, în numele acestuia, invocând în acest cadru propria calitate de titular al dreptului de administrare asupra respectivului teren în litigiu, iar, pe de altă parte, legitimarea calității procesuale active a Regiei de a formula acțiunea în revendicare având ca obiect fondul forestier proprietatea publică a Statului Român rezultă din dispozițiile art. 4 alin. (1) și (3) lit. a) din H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, din art. 1 alin. (1), art. 2 lit. A) pct. l și art. 3 lit. k) din același Regulament și din jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că aceste dispoziții speciale conferă regiei calitate procesuală activă în formularea acțiunii în revendicare promovate pentru apărarea și asigurarea integrității fondului forestier proprietate a statului, cu scopul realizării obiectului său de activitate.

Cu referire la susținerile recurentului - pârât Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia privind introducerea în cauză a Statului în temeiul dispozițiilor art. 78 C. proc. civ., intimata reclamantă consideră că nu pot fi analizate pe calea prezentului recurs întrucât vizează, de fapt, hotărârea primei instanțe, iar, pe de altă parte, încheierea prin care a fost admisă în principiu cererea de introducere în cauză a Statului nu a fost atacată cu apel.

Intimata a solicitat să se constate că introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost în mod legal dispusă, participarea acestuia din urmă la proces fiind necesară pentru asigurarea opozabilității hotărârii și pentru dovedirea existenței dreptului de proprietate publică al statului și, respectiv, a inexistenței dreptului pârâților, fără a pune în discuție legitimarea procesuală a reclamantei decurgând din calitatea sa de reprezentant legal al statului în cazul unei acțiuni în revendicare a unui teren din fondul forestier proprietatea statului, așa cum a fost anterior justificată conform considerentelor deja expuse.

Pe fond, intimata reclamantă consideră că soluția instanței de apel este legală, analiza comparativă a titlurilor invocate de către părți, prin raportare, la actele depuse la dosar și la reglementarea regimului juridic al bunurilor proprietate publică adoptată ulterior Constituției României din 1991, relevând temeinicia pretențiilor deduse judecății.

La data de 19 mai 2022, în termen legal, și intimatul-intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, apreciind că instanța de apel a aplicat corect normele de drept material, cazul de casare invocat de pârâte, respectiv, art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., nefiind incident în cauză.

La data de 06 iunie 2022, în termen legal, prin poștă, recurenții-pârâți Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Petrăchioaia, prin primar au depus răspuns la întâmpinările formulate de intimata-reclamantă Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Ilfov și intimatul-intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin care au solicitat cenzurarea afirmațiilor intimaților, admiterea recursurilor, casarea în totalitate a deciziei atacate și, în rejudecare, admiterea apelurilor, cu consecința desființării, ca nelegală, a sentinței civile nr. 4291 din 05 decembrie 2019 a Tribunalului Ilfov.

La aceeași dată, prin poștă electronică, în termen legal, intimata-reclamantă Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Ilfov a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanțelor arătând că achiesează la motivele de respingere a recursurilor și că solicită menținerea deciziei atacate, ca fiind temeinică și legală.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 18 octombrie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de pârâții Consiliul Local al Comunei Petrăchioaia și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Petrăchioaia împotriva deciziei civile nr. 640 A din 15 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fixat termen de judecată la data de 7 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând legalitatea deciziei recurată, prin prisma criticilor formulate de pârâți și prin raportare la actele și lucrările dosarului precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin recursurile declarate, pârâții au criticat decizia instanței de apel, atât sub aspectul modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a Regiei Naționale a Pădurilor, cât și sub aspectul soluției date pe fondul pretențiilor deduse judecății, reiterând, în esență, susținerile formulate în fața instanțelor de fond.

În cadrul motivului de recurs ce vizează calitatea procesuală activă a Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA, recurentul pârât Consiliul local al comunei Petrăchioaia a invocat, în primul rând, încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 563 și 865 C. civ., susținând că, în raport de acestea, Regia nu poate avea calitatea de reclamantă în acțiunea în revendicare întrucât nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.

Critica nu poate fi primită pentru că, în esență, ea se fundamentează pe o premisă greșită, recurentul omițând faptul că reclamanta nu a formulat acțiunea în revendicare în nume propriu, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra terenului, ci în calitate de reprezentant al Statului, în numele acestuia, invocând, în acest sens, calitatea de titular al dreptului de administrare asupra terenului în litigiu.

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 563 alin. (1) C. civ., proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept, însă, în speță, în legitimarea calității procesuale active de a formula acțiunea în revendicare având ca obiect fondul forestier proprietatea publică a Statului Român, reclamanta nu s-a prevalat de aceste dispoziții legale ci, în calitate de reprezentant legal al Statului, de administrator al terenurilor forestiere, a invocat dispozițiile art. 4 alin. (1) și (3) lit. a) din H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și ale art. 1 alin. (1), art. 2 lit. A) pct. l și art. 3 lit. k) din același Regulament, care au fost reținute ca atare și de către instanța de apel.

În aceste condiții, legalitatea soluției date excepției lipsei calității procesuale active nu poate fi analizată prin raportare la dispozițiile art. 563 alin. (1) C. civ., dispoziții care nu au incidență în cauză.

Singura problemă care se pune în speță este aceea de a se verifica existența sau inexistența calității reclamantei de reprezentant legal al statului în cazul unei acțiuni în revendicare a unui teren din fondul forestier proprietatea statului.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit H.G. nr. 229/2009, astfel cum a fost modificată și completată, Regia Națională a Pădurilor a fost creată ca instituție având ca obiect de activitate apărarea, conservarea și dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietatea statului, pe care îl administrează, conform art. 2 lit. a) pct. 1 al Regulamentului privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor, această instituție. Regia a fost creată pentru a acționa în numele statului, ca un prepus al său în domeniul silviculturii, având dreptul de a apăra și asigura integritatea fondului forestier proprietatea acestuia (a statului), respectiv de a promova orice acțiune în justiție pentru a recupera bunurile Statului ce îi sunt date în administrare, respectiv terenurile forestiere.

H.G. nr. 229/2009, act normativ cu caracter special ce stabilește ca obiect de activitate al regiei aplicarea strategiei naționale în domeniul silviculturii, instituie un mandat special în favoarea Regiei Naționale a Pădurilor de a reprezenta interesele statului în domeniul silviculturii.

Prin urmare, obligația de apărare și asigurare a integrității fondului funciar proprietate a statului trebuie interpretată potrivit legii speciale în sens larg, respectiv în sensul că reclamanta exercită, în numele statului, toate atributele dreptului de proprietate în legătură cu terenurile forestiere, dreptul de administrare neputând fi înțeles în mod restrictiv, ca incluzând doar usus și fructus, ci ca drept real în integralitatea atributelor sale, incluzând, deci și dreptul de dispoziție (abusus) asupra bunurilor proprietate publică din domeniul său de activitate.

Înalta Curte reține, astfel, că dispozițiile speciale menționate conferă Regiei calitate procesuală activă în formularea acțiunii în revendicare promovate pentru apărarea și asigurarea integrității fondului forestier proprietate a statului, cu scopul realizării obiectului său de activitate.

Această interpretare a dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul existenței calității procesuale active a reclamantei în formularea acțiunii în revendicare, este susținută și de dispozițiile Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, ale H.G. nr. 118/2010 și ale Ordinului nr. 105/2003, care instituie dreptul reclamantei de a cumpăra în numele Statului terenuri cu vegetație forestieră, dar și de a înstrăina asemenea terenuri, deci veritabile manifestări ale dreptului de dispoziție în legătură cu respectivele imobile.

De altfel, în sensul celor mai sus reținute este și decizia nr. 15 din 17. 10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în considerentele căreia s-a reținut că "Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în calitate de titular al dreptului de administrare a fondului forestier proprietate publică a statului și al atribuțiilor conferite în exercitarea acestui drept, poate promova, în nume propriu, acțiuni în justiție pentru apărarea și asigurarea integrității fondului forestier proprietate publică a statului".

Susținerea recurentului pârât Consiliul Local al comunei Petrăchioaia în sensul că această decizie nu ar avea relevanță în cauză nu poate fi primită întrucât, contrar aprecierilor acestuia, chestiunea supusă analizei în prezenta speță, respectiv, legitimarea procesuală activă a Regiei în formularea acțiunii în revendicare a fondului forestier proprietate publică a Statului, este similară cu cea care și-a găsit rezolvarea prin Decizia nr. 15/17.10.2011, și anume stabilirea legitimării calității procesuale active a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva în formularea plângerilor împotriva hotărârilor comisiilor județene emise în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere și în formularea acțiunilor în constatarea nulității absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor privind retrocedarea terenurilor forestiere din Legea fondului funciar nr. 18/1991, dezlegarea acestei probleme făcându-se prin analizarea inclusiv a prevederilor art. 4 alin. (1) și (3) lit. a) din H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, și ale art. 1 alin. (1), art. 2 lit. A) pct. l și art. 3 lit. k) din Regulament. Or, pentru identitate de rațiune, argumentele care au stat la baza Deciziei nr. 15/17.10.2011 se aplică mutatis mutandis și cauza de față.

Nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia în mod greșit Tribunalul Ilfov ar fi dispus introducerea în cauză a Statului român, în temeiul art. 68 C. proc. civ. (greșit indicat în cererea de recurs, ca fiind art. 78).

În primul rând, Înalta Curte constată că această critică vizează, în esență, o dispoziție a instanței de fond, care nu poate face obiect al recursului și că ea a fost formulată pentru prima dată în recurs, deci omisso medio, în condițiile în care, prin cererea de apel formulată în dosarul cauzei, nu a fost atacată și încheierea prin care Tribunalul Ilfov s-a pronunțat asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție a Statului Român, formulată de reclamantă în conformitate cu dispozițiile art. 68 C. proc. civ.

Or, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care, atât apelul, cât și recursul, sunt exercitate de aceeași parte iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța investită cu calea extraordinară de atac.

Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situația în care partea nemulțumită de soluția adoptată în primă instanță nu a declarat apel, ci și în cazul în care sentința a fost apelată, fără ca apelul să fie motivat sau a fost motivat pe alte aspecte decât cele invocate în recurs.

Or, împrejurarea că pârâtul și-a motivat apelul doar pe aspectele ce au vizat calitatea procesuală activă a reclamantei și fondul cauzei, fără a face nicio referire concretă la modul de soluționare a cererii de introducere în cauză a Statului român, cerere ce a fost admisă în principiu de către prima instanță prin încheierea din data de 12.06.2018, produce consecințe pentru aceasta, în recurs, în sensul că partea nu mai poate invoca, în cadrul căii extraordinare de atac, prin intermediul motivelor de casare, neregularități cu privire la judecata în primă instanță pe care ar fi putut să le invoce prin cererea de apel. În astfel de condiții, critica invocată pentru prima dată în calea extraordinară de atac nu poate fi analizată.

Însă, chiar trecând peste acest aspect, Înalta Curte constată că oricum critica este nefondată, față de particularitățile pe care le presupune apărarea dreptului de proprietate publică.

Solicitarea de introducere în cauză a Statului în calitate de titular al dreptului de proprietate a fost formulată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 68 C. proc. civ., având în vedere prevederile art. II alin. (10) teza I din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic și pe cele ale art. 865 din C. civ., cu scopul de a asigura opozabilitatea hotărârii și pentru dovedirea existenței dreptului de proprietate publică al statului și, respectiv, a inexistenței dreptului pârâților.

În acord cu instanța de apel, Înalta Curte reține că, față de natura aparte a dreptului de proprietate publică, drept care vizează bunuri de o importanță deosebită, de uz public, este absolut necesar ca titularul acestuia, în speță, Statul român, să stea în proces, fiind evident faptul că, în cazul în care dreptul este contestat, el este cel mai în măsură să formuleze susținerile și apărările pe care le consideră necesare, pentru apărarea dreptului al cărui titular este.

Din această perspectivă, se constată că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ., potrivit cărora titularii drepturilor corespunzătoare proprietății publice sunt obligați să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condițiile prevăzute de C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului (n.n. public), titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor C. proc. civ.

Prin urmare, în litigiul de față, ce are ca obiect o acțiune în apărarea unui bun proprietate publică, introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice era impusă de dispoziții legale imperative, o eventuală omisiune a reclamantei de a-și îndeplini obligația pe care o avea în acest sens fiind de natură a atrage răspunderea acesteia pentru prejudiciile ce ar fi putut rezulta din aceasta, ori putând atrage revocarea dreptului de administrare, așa cum în mod expres prevede teza finală a art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998.

Introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și participarea acestuia la proces nu exclude, însă, legitimarea procesuală activă a reclamantei în proces întrucât, așa cum s-a arătat deja, aceasta decurge din calitatea Regiei de reprezentant legal al Statului în cazul unei acțiuni în revendicare ce are ca obiect un teren ce face parte din fondul forestier proprietatea statului, potrivit considerentelor anterior expuse.

Pentru toate aceste motive, reținând că instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale ce guvernează dreptul de proprietate publică sub aspectul legitimării procesuale a Regiei Naționale a Pădurilor în cauza de față, Înalta Curte va înlătura ca nefondate criticile subsumate de pârâtul Consiliul local al comunei Petrăchioaia primului motiv de recurs, cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. nefiind incident.

Cu referire la cel de-al doilea motiv al recursului declarat de pârâtul Consiliul local, care vizează fondul litigiului, Înalta Curte constată că acesta cuprinde critici similare celor formulate de pârâta UAT comuna Petrăchioaia în cadrul recursului său, astfel că acestea urmează a fi analizate împreună.

Sintetizând criticile subsumate de recurenți acestui motiv de recurs, Înalta Curte reține că, în esență, ceea ce se susține în cauză este faptul că pădurea în litigiu este un bun imobil de interes local, și nu de interes național, care a figurat în sistemul de evidență al cadastrului funciar general al comunei Petrăchioaia, județul Ilfov, posesorul acesteia fiind B., și pentru care, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, s-a emis Hotărârea nr. 930/2002 și Anexa 34 la aceasta, care constituie titlul de proprietate al Comunei Petrăchioaia, titlu ce a fost înscris în cartea funciară, prin încheierea O.C.P.L Ilfov din data de 24 septembrie 2013, fiind, deci, opozabil erga omnes.

Pe de altă parte, se susține că amenajamentele silvice menționate de instanța de apel au fost realizate pentru identificarea Pădurii asupra căreia reclamanta avea drept de folosință, însă acestea nu conferă un drept de proprietate publică în favoarea Statului asupra Pădurii.

În mod generic, sunt invocate de către recurenta UAT comuna Petrăchioaia prevederile art. 7 și 11 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 18/1991, prevederile art. 5 cap. II din Metodologia de aplicare a evaluării de mediu pentru amenajamentele silvice, art. 5 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 1076/2004 și art. 17 alin. (2) lit. a) și art. 19 din Codul Silvic.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deși recurenții nu au argumentat în concret incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., în sensul că nu au arătat modalitatea în care instanța de apel ar fi încălcat prin soluția adoptată normele de drept material incidente în cauză, aceștia limitându-se la a reitera prin cererile de recurs susținerile făcute în fața instanței de fond și a celei de apel, cu privire la apartenența terenului la domeniul public al statului și la dreptul de proprietate pe care îl au asupra lui, controlul de legalitate a deciziei atacate poate fi efectuat, Înalta Curte urmând a verifica, în cele ce urmează, dacă instanța de apel a stabilit corect regimul juridic al bunului revendicat și dacă, raportat la concluzia la care a ajuns, a stabilit în mod legal drepturile pe care părțile le au asupra acestuia și, implicit, caracterul fondat al pretențiilor deduse judecății constând în obligarea pârâților de a lăsa în deplină proprietate și pașnică folosință intervenientului și reclamantei terenul în suprafață de 30,1978 ha.

Motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să conducă la soluționarea cauzei dar, fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată.

Prin urmare, raportat la acest caz de casare, se impune a se verifica dacă este incidentă vreuna dintre ipotezele mai sus arătate, textul art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. referindu-se la acele situații în care hotărârea este lipsită de un fundament juridic.

În speță, fiecare dintre părțile din proces pretinde că are un drept de proprietate propriu asupra terenului în litigiu, situație ce impune compararea celor două titluri exhibate de acestea, particularitatea speței rezultând din natura drepturilor ce fac obiectul analizei.

Astfel, în timp ce reclamanta invocă dreptul de proprietate publică al Statului Român, drept dobândit în temeiul prevederilor legale în vigoare anterior anului 1989 și al legilor adoptate după 1990, pârâții invocă un drept de proprietate publică al unității administrativ-teritoriale Comuna Petrăchioaia din județul Ilfov, rezultând din H.G. nr. 930/2002 (publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682/16 septembrie 2002) prin care s-a atestat domeniul public al Județului Ilfov, precum și al orașelor și comunelor din Județul Ilfov, respectiv Anexa nr. 34 a Hotărârii prin care s-a stabilit Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Petrăchioaia, act înscris în cartea funciară.

Raportat la această situație, principala problemă care se pune în cauză este aceea a lămuririi regimului juridic al bunului revendicat, respectiv aceea de a se stabili apartenența terenului la domeniul public al statului sau al comunei.

Pornind de la împrejurarea de necontestat că terenul în litigiu face parte din domeniul forestier și că fiecare dintre părțile din proces a invocat faptul că acesta a fost inclus în actele administrative normative ori cu caracter individual invocate drept titlu, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a reținut că imobilul revendicat este supus unui regim juridic special, regimul silvic, și că pentru lămurirea situației litigioase trebuie avută în vedere legislația specială care a fost adoptată în domeniu, atât în perioada regimului comunist, cât și ulterior, Constituțiile adoptate în România de-a lungul timpului stabilind în mod clar că pădurile sunt proprietate de stat.

În acord cu prevederile constituționale, Codul silvic adoptat în anul 1962 prevedea, în art. 1 că pădurile și terenurile afectate împăduririi sau care servesc nevoilor de cultură, producție ori administrare, forestiere, constituie proprietate de stat și alcătuiesc fondul forestier al Republicii Socialiste România. Fac parte din fondul forestier acele suprafețe prevăzute în alineatul precedent, care sunt determinate ca atare prin amenajamente silvice, pentru ca, ulterior, prin art. 1 din Legea nr. 4/1972 privind gospodărirea pădurilor aflate în administrarea directă a comunelor, să se stabilească că "pădurile și terenurile afectate împăduririi sau care servesc nevoilor de cultură, producție ori administrare, forestiere, determinate ca atare prin amenajamente silvice, aflate în administrarea directă a comunelor denumite în prezenta lege păduri comunale - constituie proprietate de stat, bun al întregului popor. Ele fac parte din fondul forestier al Republicii Socialiste România fiind supuse regimului silvic".

Acestea se aflau în administrarea operativă a întreprinderilor de stat pentru economia forestieră, așa cum prevedea art. 9 din Codul Silvic din 1962, text care mai stabilea că unele păduri sau terenuri care făceau parte din fondul forestier puteau fi date în administrarea operativă sau în folosință altor organizații socialiste.

Transmiterea unora din pădurile sau terenurile care fac parte din fondul forestier, aflate în administrarea operativă a întreprinderilor de stat pentru economia forestieră, în administrarea operativă ori folosință altor organizații socialiste, sau retransmiterea de la acestea, se face numai pe baza unei hotărâri a Consiliului de Miniștri.

Prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 328/1986, care a abrogat Legea nr. 4/1972, la data de 1 noiembrie 1986, pădurile și terenurile forestiere aflate în administrarea directă a birourilor sau, după caz, comitetelor executive ale consiliilor populare comunale, orășenești și municipale, în suprafață totală de 454.255 ha, cuprinse în amenajamentele silvice aprobate de Ministerul Silviculturii, s-au transmis în administrarea directa a unităților silvice din subordinea Ministerului Silviculturii.

Legislația care a urmat căderii regimului comunist cuprinde, de asemenea, dispoziții care stabilesc în continuare faptul că terenurile forestiere sunt proprietate de stat, relevante, în acest sens, fiind:

- Legea fondului funciar nr. 18/1991 care prevede în art. 1 că "terenurile de orice fel, indiferent de destinație, de titlul pe baza căruia sunt deținute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României", în această categorie incluzându-se, potrivit art. 2 lit. b), și) terenurile cu destinație forestieră, dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice; în art. 5 alin. (1) că aparțin domeniului public, printre altele, terenurile cu destinație forestieră, terenurile care fac parte din domeniul public fiind declarate, prin dispozițiile aliniatului 2 al aceluiași articol, inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public, iar în art. 35 alin. (1) că: "terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice".

- Codul Silvic adoptat în anul 1996, care, în art. 5, stabilește că "Identificarea terenurilor care constituie fondul forestier național se face pe baza amenajamentelor silvice existente la data adoptării prezentului Cod silvic" iar în art. 16, că "Modul de gospodărire a fondului forestier proprietate publică se reglementează prin amenajamentele silvice. Acestea constituie bază a cadastrului forestier și a titlului de proprietate a statului și stabilesc, în raport cu obiectivele ecologice și social-economice, țelurile de gospodărire și măsurile necesare pentru realizarea lor."

- Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică.

Rezultă cu evidență, din aceste dispoziții legale, că terenurile determinate prin amenajamente silvice făceau și fac parte în continuare din fondul forestier al României, fiind considerate întotdeauna de legiuitor proprietate de stat (publică) neputând aparține altor persoane, indiferent că ar fi fost particulari sau o unitate administrativ-teritorială, susținerile în sens contrar formulate de recurenți prin motivele de recurs fiind lipsite de fundament legal.

Cu referire la suprafața de teren în litigiu, Pădurea Petrăchioaia, instanța de apel a reținut, pe baza înscrisurilor depuse la dosar că, în aplicarea Decretului Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 328/1986, care a abrogat Legea nr. 4/1972, aceasta fost trecută în administrarea directă a ocolului silvic, fiind înscrisă, ca atare, în amenajamentul UP III Afumați, ediția 1988, împrejurare față de care, apărările pârâților (reiterate și în recurs), în sensul că terenul ar face parte din domeniul public al comunei, au fost înlăturate, cu atât mai mult cu cât din evidențele cadastrale la care pârâții au făcut trimitere rezultă că fosta B. a deținut Pădurea Petrăchioaia în calitate de posesor și nu de proprietar.

Pe de altă parte, instanța de apel a reținut că terenul în litigiu a fost evidențiat în continuare și în amenajamentele silvice din anii 2000 și, respectiv, 2010, împrejurare necontestată de pârâți.

Or, în raport de cadrul legislativ mai sus prezentat și de situația de fapt rezultată din probe, situație care nu poate face obiectul unei reaprecieri în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, susținerile recurenților referitoare la apartenența terenului în litigiu la domeniul public al localității apar ca fiind vădit nefondate, acestea urmând a fi înlăturate.

Odată lămurită problema regimului juridic al terenului revendicat, urmează a se verifica valabilitatea și eficiența titlurilor exhibate de părți cu privire la acesta și a se stabili, în cadrul operațiunii de comparare a celor două titluri, prevalența unuia sau a celuilalt.

În dovedirea dreptului de proprietate asupra pădurii, recurenții se prevalează, de Registrul posesorilor dar și de H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al județului Ilfov, precum și al orașelor și comunelor din județul Ilfov și Anexa 34 la aceasta.

În plan opus, intimata reclamantă invocă legea ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu, așa cum rezultă aceasta din succesiunea actelor normative mai sus prezentate.

Cu referire împrejurarea că terenul figura la data de 01.01.1990 în Registrul posesorilor, posesor fiind B., Înalta Curte reține, în acord cu opinia instanței de apel, că aceasta este lipsită de relevanță din perspectiva dovedirii dreptului de proprietate al comunei, întrucât, așa cum s-a arătat și mai sus, mențiunile din respectivul registru atestă doar posesia, nu și proprietatea, ele putând constitui, cel mult, temeiul în baza cărora se putea solicita și obține titlul de proprietate în baza prevederilor Legilor fondului funciar. Or, deși recurenții au invocat prevederile Legii nr. 18/1991, nu au depus niciun înscris din care să rezulte finalizarea procedurii speciale prin emiterea unui titlu cu privire la imobilul în litigiu, astfel că, din această perspectivă, referirile recurentei UAT comuna Petrăchioaia din cuprinsul motivelor de recurs la dispozițiile acestui act normativ nu comportă nicio analiză suplimentară, cu atât mai mult cu cât ele sunt doar generice, fără nicio argumentare concretă cu privire la incidența lor în speță și, cu atât mai puțin, la modul în care acestea au fost încălcate de instanța de apel prin hotărârea pronunțată.

În ceea ce privește H.G. nr. 930/2002, Înalta Curte reține că această hotărâre, adoptată în aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998, nu are valoare constitutivă de drepturi ci doar o valoare declarativă în privința bunurilor înscrise în domeniul public al unității.

Această hotărâre a fost emisă în cadrul unei proceduri ce a fost reglementată prin actul normativ mai sus menționat, cu scopul inventarierii bunurilor ce aparțineau, după caz, domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și care implica însușirea inventarelor unor comisii special constituite, la nivelul consiliilor locale și județene, urmată de centralizarea acestora la nivelul Guvernului pentru atestarea prin hotărâre de guvern a apartenenței bunurilor la domeniul public județean sau de interes local.

Validitatea acestor operațiuni este condiționată, însă, de existența, ca situație premisă, a unui mod legal de dobândire a bunului în patrimoniul entității căreia se arată că îi aparține, condiție care, în speță, nu este îndeplinită.

Cât privește Anexa nr. 34 poziția 23 din H.G. nr. 930/2002, invocată de asemenea, de pârâți în dovedirea dreptului de proprietate, este evident că nu poate fi avută în vedere câtă vreme în cuprinsul ei, la rubrica "situația juridică actuală" a imobilului, se menționează în mod expres că acesta este "proprietate de stat în administrare OCOL Snagov", făcându-se trimitere la stat ca fiind persoană juridică titulară a dreptului.

În consecință, apare ca fiind legală concluzia instanței de apel cu referire la lipsa valabilității titlului invocat de recurenții pârâți, împrejurarea că Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Petrăchioaia a procedat, în anul 2013, la intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului, în temeiul H.G. nr. 930/2002, în condițiile Legii nr. 7/1996, fiind, de asemenea, lipsită de relevanță întrucât intabularea în sine nu are efect constitutiv de drepturi ci asigură, doar, opozabilitatea dreptului înscris față de terți. Din această perspectivă, susținerile recurentei pârâte UAT comuna Petrăchioaia referitoare la componentele principiului legalității în sistemul de carte funciară nu se impune a fi analizate, neavând legătură cu cauza.

În ceea ce îi privește pe intimați, instanța de apel a reținut că aceștia au invocat legea ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu, succesiunea actelor normative prezentate mai sus justificând titlul Statului.

Astfel, în raport de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora "Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice", precum și de dispozițiile art. 5 din Codul silvic adoptat în anul 1996 - Legea nr. 26/1996, potrivit cărora Identificarea terenurilor care constituie fondul forestier național se face pe baza amenajamentelor silvice existente la data adoptării prezentului Cod silvic, dar și ale art. 16 din același act normativ în conformitate cu care Modul de gospodărire a fondului forestier proprietate publică se reglementează prin amenajamentele silvice. Acestea constituie bază a cadastrului forestier și a titlului de proprietate a statului și stabilesc, în raport cu obiectivele ecologice și social-economice, țelurile de gospodărire și măsurile necesare pentru realizarea lor, concluzia instanței de apel, în sensul că terenul se află în proprietatea publică a Statului Român și în administrarea reclamantei, apare ca fiind perfect justificată.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, dar și din cuprinsul expertizei efectuate în cauză, la fond, începând cu data de 1 noiembrie 1986 și până în prezent, imobilul fond forestier în litigiu a fost înscris și este înscris în continuare în amenajamentele silvice UP III Afumați, edițiile 1988, 2000 și 2010, suprafața fiind înscrisă și în H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din dom