ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1958/2022

Obiectul cauzei Prin cererea formulată la 24 septembrie 2013 și înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a solicitat instanței obligarea pârâților A., B., C. și D., ambele în calitate de moștenitoare ale pârâtului E., să lase în pașnică posesie și deplină proprietate publică a statului suprafața de 242,10 ha, teren cu vegetație forestieră, înscris în Amenajamentul Silvic al subunității Ocolul Silvic Vaslui, unitatea de producție V Ivănești, situat în comuna Dragomirești, jud. Vaslui, punct "Belzeni’’. Reclamanta a solicitat, în condițiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ., introducerea în cauză și a Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, titular al dreptului de proprietate, reprezentat alături de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva.

Primul ciclu procesual Sentința pronunțată, de tribunal, în primă instanță Prin sentința nr. 1231 din 27 noiembrie 2014, Tribunalul Vaslui, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Regia Națională a Pădurilor și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții A., B., C. și D., în calitate de moștenitoare ale pârâtului E., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. A respins cererea privind introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de persoană care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta, și s-a dispus obligarea reclamantei să achite pârâtului B. suma de 5.000 RON, cheltuieli de judecată, și pârâtei C. suma de 500 RON cu același titlu. Decizia pronunțată, de curtea de apel, în apel Prin decizia nr. 219 din 28 mai 2015, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins excepția lipsei de interes în promovarea apelului de către Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată de intimatul B.. A respins apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1231 din 27 noiembrie 2014. A admis apelul declarat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Vaslui, împotriva sentinței civile nr. 1231 din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Vaslui – secția civilă. A schimbat, în parte, sentința, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtului B. privind acordarea onorariului de avocat în sumă de 5.000 RON. A păstrat restul dispozițiilor hotărârii. A respins cererea intimatului B. privind obligarea apelantelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel. Decizia pronunțată de instanța de recurs Prin decizia civilă nr. 412 din 23 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul B.. A admis recursul declarat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva împotriva deciziei nr. 219 din 28 mai 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a casat decizia menționată, precum și sentința nr. 1231 din 27 noiembrie 2014 a Tribunalului Vaslui, secția civilă, și a trimis cauza, spre rejudecare, în primă instanță la Tribunalul Vaslui.

Al doilea ciclu procesual Hotărarea pronunțată, de tribunal, în rejudecare Prin sentința civilă nr. 90 din 5 februarie 2019, Tribunalul Vaslui, secția civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva. Decizia pronunțată, de curtea de apel, în apel Prin decizia nr. 142 din 16 martie 2021 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a fost respins apelul formulat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva împotriva sentinței civile nr. 90 din 5 februarie 2019 a Tribunalului Vaslui, secția civilă, pe care a păstrat-o.

Al doilea recurs exercitat în cauză Ultima decizie de apel a făcut obiect al recursului pendinte, declarat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva. Cererea de recurs cuprinde, după prezentarea obiectului litigiului și a soluțiilor pronunțate de instanțe în etapele procesuale anterioare, două critici, fundamentate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. Sub un prim aspect, a susținut recurenta că hotărârea este nemotivată și este esențial a se lămuri, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la existența a două acte de proprietate pe același amplasament, dacă obiectul revendicării îl constituie același amplasament, identificat prin raportul de expertiză realizat în cauză. Curtea de Apel a reținut, în mod eronat, că "expertiza nu este de natură să conducă la conturarea unei alte situații decât cea reținută de instanță, anume că pârâții intimați au probat deținerea terenului în baza unui temei juridic". Contrar acestei statuări, prin raportul de expertiză a fost identificat amplasamentul în litigiu și, în baza înscrisurilor și a documentării, s-a concluzionat că, în limitele topografice descrise, exista înregistrat din anul 1915 un drept de proprietate al statului. Sub al doilea aspect, a criticat recurenta modul de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru soluționarea cererii de apel. Instanța de apel a fixat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 30.432,72 RON, încălcând autoritatea de lucru judecat a celor dispuse în primul ciclu procesual, anatamate și prin decizia civilă nr. 412 din 23 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. A solicitat să se revină asupra obligației timbrajului, în sensul că nu datorează taxa judiciară de timbru. În considerarea celor două critici, recurenta a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei de apel în condițiile dispozițiilor art. 497 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimata pârâtă A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În raport de cele statuate prin Decizia nr. 7/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a arătat că este inadmisibil motivul de recurs ce pune în discuție caracterul timbrabil al cererii de apel.

Procedura de filtru Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului de admisibilitate în principiu a recursului, ce a fost comunicat părților cauzei. Prin încheierea din 14 aprilie 2022, pronunțată în complet de filtru, a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimata A., și s-a admis în principiu calea de atac, acordându-se termen de judecată în ședință publică la 16 iunie 2022, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva este nefondat, pentru următoarele considerente: Obiectul litigiului de față îl constituie o acțiune în revendicare, prin care reclamanta Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a solicitat instanței obligarea pârâților A., B., C. și D., ambele în calitate de moștenitoare ale pârâtului E., să lase în pașnică posesie și deplină proprietate publică a statului suprafața de 242,10 ha, teren cu vegetație forestieră, înscris în Amenajamentul Silvic al subunității Ocolul Silvic Vaslui, unitatea de producție V Ivănești, situat în comuna Dragomirești, jud. Vaslui, punct "Belzeni’’. Tribunalul, în al doilea ciclu procesual, a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că pârâților li s-a emis un titlu de proprietate cu privire la suprafața în litigiu, în baza a două hotărâri judecătorești ce au dobândit caracter definitiv, respectiv sentința civilă nr. 1211 din 31 martie 2008 a Judecătoriei Vaslui și decizia civilă nr. 1210R din 24 septembrie 2008 a Tribunalului Vaslui, pronunțate în dosarul nr. x/2007. Înalta Curte constată că recurenta a formulat două critici succinte la adresa hotărârii instanței de apel, susceptibile a fi examinate din unghiul dispozițiilor art. 488 alin. (6) și (8) C. proc. civ., întrucât se reclamă nemotivarea hotărârii și greșita soluționare a cererii de revendicare prin prisma art. 563 C. civ.. Aceste motive, cercetate împreună, nu pot fi primite. Dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează că hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.’’ Motivarea unei hotărâri judecătorești trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător. Din parcurgerea considerentelor deciziei de apel, rezultă că instanța a oferit o motivare corespunzătoare soluției pronunțate, validând raționamentul tribunalului în respingerea acțiunii din perspectiva neîndeplinirii condițiilor impuse de art. 563 C. civ., în situația în care s-a confirmat că pârâții dețin imobilul în litigiu în baza unui titlu, ceea ce denotă că au fost respectate exigențele normei evocate, iar hotărârea nu este afectată de viciul motivării – lipsa motivelor, cum se pretinde de către recurentă. Acțiunea în revendicare este reglementată de dispozițiile art. 563 C. civ., ca fiind acea acțiune reală prin care proprietarul care a pierdut stăpânirea bunului său, cere restituirea acestui bun de la cel care îl deține fără temei juridic. În speță, în mod corect, s-a reținut că pârâții din procesul de față au în patrimoniu dreptul de proprietate asupra bunului imobil disputat în acțiunea în revendicare, situația juridică a acestuia fiind lămurită prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2007. Astfel, prin sentința civilă nr. 1211 din 31 martie 2008 a Judecătoriei Vaslui, în dosarul susmenționat, în care a figurat și Regia Națională a Pădurilor, prin Direcția Silvică Vaslui, în calitate de pârâtă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, invocată de intervenientul E.. A fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Silvice Vaslui. A fost admisă plângerea formulată de petenții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală a comunei Zăpodeni și Comisia Județeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și s-a dispus anularea hotărârii nr. 29/01.02.2007 a Comisiei Județene Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. S-a dispus reconstituirea, în favoarea petenților A., B. și E., a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 303 ha pădure, situată în comuna Dragomirești, județul Vaslui, în punctul "Belzeni I", identificată astfel: U.a.128-25,5 ha, U.a.129A-32,3 ha, U.a.129B-3,1 ha, U.a.61-33,6 ha, U.a.62A-28,2 ha, U.a.62B-20,8 ha, U.a.62C-11,9 ha, U.a.63A-8,5 ha, U.a.63B-23,5 ha, U.a.63C-10,8 ha, U.a.64A-8,9 ha, U.a.64B-23,7 ha, U.a.65A-25,3 ha, U.a.65B-10,0 ha, U.a.65C-5,7 ha, U.a.66A-1,1 ha, U.a.66B-4,0 ha, U.a.66C-0,6 ha, U.a.66D-10,3 ha, U.a.66E-5,8 ha, U.a.66F-7,7 ha, U.a.66G-1,7 ha. Au fost obligate comisiile pârâte, în limita competențelor conferite de lege, să pună în posesie și să elibereze titlu de proprietate pentru suprafața de 303 ha pădure, situată în comuna Dragomirești, județul Vaslui, în punctul "Belzeni I". Instanța a reținut că petenții A., B. și E. sunt moștenitorii defunctului F., care a avut în proprietate suprafața de 303 ha pădure, așa cum rezultă din actul de expropriere. A mai notat că pârâtele Comisia Județeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și Regia Națională a Pădurilor, prin Direcția Silvică Vaslui, nu au produs probe cu care să tăgăduiască dreptul de proprietate al autorului petenților, astfel că prima instanță a constatat că petenții au făcut dovada proprietății după defunctul F., pentru cele 303 ha pădure. Potrivit expertizei efectuate în cauză, vechiul amplasament al terenului în litigiu este parțial liber și există posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață într-un singur trup, așa cum arată varianta 3 din raportul de expertiză. Hotărârea judecătoriei a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1210R din 24 septembrie 2008 a Tribunalului Vaslui, pronunțată în soluționarea recursului promovat de recurenții Instituția Prefectului județului Vaslui, Comisia Județeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și Regia Națională a Pădurilor, prin Direcția Silvică Vaslui. Înalta Curte reține că recursul, respins, a privit spre analiză exact situația amplasamentului acordat. Cele două hotărâri au stat la baza eliberării titlului de proprietate nr. x/09.08.2012 în favoarea pârâților din prezenta cauză, pentru suprafața de 303 ha, teren cu vegetație forestieră, pe amplasamentul stabilit de instanța de judecată. Este de menționat și faptul că titlul de proprietate a fost emis în baza Legii nr. 1/2000, ale cărei dispoziții stipulează în art. 24 alin. (4) că la momentul punerii în posesie operează trecerea efectivă a terenurilor în proprietatea privată a statului. Punerea în posesie a pârâților s-a realizat prin procesul-verbal nr. x/14 iunie 2012, ce a produs efectele descrise de Legea nr. 1/2000. Astfel, de vreme ce reclamantei i s-a opus în litigiu un drept de proprietate al pârâților asupra bunului imobil, soluția de respingere a acțiunii în revendicare este fundamentată, nefiind incidente dispozițiile art. 563 C. civ., astfel cum au statuat instanțele anterioare în rejudecarea pricinii în cel de-al doilea ciclu procesual. Recurenta se prevalează de expertiza administrată în cauză, acordându-i valențele unui act ce ar conferi statului un drept de proprietate din anul 1915, și, ca atare, în privința aceluiași amplasament s-ar identifica două acte de proprietate. Raportat la această susținere, apreciază că nu s-a tranșat dacă obiectul revendicării îl constituie același amplasament și care titlu este preferabil. Instanța de recurs constată că aceste aserțiuni nu pot determina reformarea soluției din apel și urmează a fi înlăturate. Pe de o parte, chestiunea interpretării probelor administrate de instanțele de fond este o operațiune circumscrisă aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate, astfel că nu poate fi cenzurată în recurs maniera în care instanța de apel a apreciat și a evaluat probele administrate în cauză, modalitatea de administrare a probatoriului fiind, exclusiv, o chestiune de apreciere a instanței care a pronunțat hotărârea recurată. Astfel, Înalta Curte nu este în măsură a proceda în această etapă procesuală la reevaluarea expertizei pentru a reține o altă situație de fapt, favorabilă, cum sugerează recurenta, întrucât această operațiune constituie o prerogativă exclusivă a instanțelor de fond. Pe de altă parte, în acord cu statuarea instanței de apel, proba cu expertiză nu poate influența soluția de respingere a acțiunii în revendicare, în condițiile clarificării situației juridice a terenului litigios, prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2007 și atestării unui drept de proprietate în patrimoniul pârâților. În final, prin ultima critică subsumată pct. 7 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se contestă modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru în apel, instanța stabilind, prin încheierea din 8 octombrie 2019, că apelanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva are obligația de a timbra cererea la valoarea terenului revendicat. Critica nu poate forma obiect de analiză, întrucât se opun dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, pronunțată în recurs în interesul legii, potrivit cărora partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului. Recurenta a uzat de calea de atac a reexaminării împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 30.432,72 RON, pentru soluționarea apelului, însă problema caracterului timbrabil/netimbrabil al cererii a rămas necercetată. În speță, partea a formulat demersul cu depășirea termenului stabilit de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și a fost sancționată de instanță cu nulitatea cererii de reexaminare, prin încheierea din 7 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2013 . În concluzie, câtă vreme a fost reglementată o procedură rapidă și eficientă de soluționare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluționării fondului litigiului - calea cererii de reexaminare - instanța de control judiciar, în recurs, nu poate examina critica părții în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a unei taxe de timbru în faza procesuală anterioară, critică care are ca scop înlăturarea acestei obligații. Pentru considerentele reținute, constatând că decizia instanței de apel este legală, fiind la adăpost de criticile formulate de recurentă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul exercitat în speță, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.