ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2097/2025

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 4 martie 2025, sub nr. x/2025, contestatorii A., B., C., D., E., F., G. și H. au solicitat, în contradictoriu cu intimații I. S.A., J. S.A. și K. S.R.L., suspendarea executării silite desfășurate împotriva acestora în dosarul execuțional nr. x/2024, instrumentat de executorul fiscal L. din cadrul I. S.A., până la soluționarea contestației la executare înregistrate sub dosar nr. x/2025.

Prin sentința nr. 3544 din 7 mai 2025, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Alba-Iulia.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 96/2000, I. S.A. realizează activitatea de recuperare, prin executare silită, a sumelor achitate din fondurile alocate de la bugetul de stat, ca urmare a neexecutării sau încălcării de către operatorii economici, beneficiari ai oricărei forme de susținere oferite de Statul Român prin Comitetul interministerial de finanțări, garanții și asigurări, a condițiilor contractuale, prin corpul propriu de executori fiscali, care va desfășura activitățile de executare silită potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, a reținut incidența dispozițiilor art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, ale art. 719 alin. (1) și ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., vizând competența instanței de executare de soluționare a cererii de suspendare a executării silite a creanței fiscale.

A constatat că intimata K. S.R.L. este unicul debitor principal în raportul juridic de drept material, în timp ce contestatorii au calitatea de garanți fidejusori, deci de persoane obligate accesoriu.

Astfel, chiar dacă executarea silită nu a fost demarată de creditor și împotriva debitorului principal (împotriva acestuia fiind deschisă procedura insolvenței), acest fapt nu conduce la modificarea competenței instanței de executare care se stabilește în raport de domiciliul/sediul debitorului principal.

Instanța a reținut că principiul unicității instanței de executare, consacrat prin Decizia nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, presupune că numai în situația în care o instanță competentă teritorial în raport de unul dintre codebitori, care încuviințat executarea silită, operează o prorogare de competență și în privința contestațiilor promovate de alți codebitori. Greșita stabilire a competenței instanței de executare în procedura încuviințării executării silite (procedura necontencioasă care se soluționează fără citarea părților), în situația în care niciuna dintre instanțele care au încuviințat executarea silită împotriva persoanelor obligate accesoriu nu a fost competentă teritorial să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite (în raport de domiciliul/sediul debitorului principal), nu poate proroga competența de soluționare și în privința contestațiilor la executare.

Având în vedere și faptul că sediul debitorului principal se află în municipiul Alba-Iulia, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Alba-Iulia, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Învestită prin declinare, Judecătoria Alba-Iulia, secția civilă, a pronunțat încheierea nr. 4764 din 16 octombrie 2025, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de contestatori, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 645 alin. (1) și ale art. 648 alin. (1) C. proc. civ., în etapa executării silite, debitorul poate fi atât împrumutatul, cât și garantul.

A mai reținut incidența dispozițiilor art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, ale art. 719 alin. (1) și ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la competența instanței de executare de soluționare a cererii de suspendare a executării silite în cazul unei creanțe fiscale.

Totodată, a constatat că intimata K. S.R.L. este debitorul principal în raportul juridic de drept material, în timp ce contestatorii au calitatea de garanți fidejusori, iar executarea silită nu a fost demarată față de debitorul principal, ci doar față de fidejusori, context în care instanța de executare poate fi stabilită doar prin raportare la domiciliul acestora.

A apreciat că, odată stabilită instanța de executare, devine incident principiul unicității instanței de executare, consacrat prin Decizia nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căruia operează o prorogare de competență și în privința contestațiilor promovate de alți codebitori.

Având în vedere, pe de o parte, că și fidejusorii au calitatea de debitori în materia executării silite, iar, pe de altă parte, că a fost sesizată inițial instanța de la domiciliul unuia dintre aceștia (E.), respectiv Judecătoria Sectorului 6, în raport de dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., a constatat că aceasta din urmă este și instanța de executare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 4 martie 2025, contestatorii A., B., C., D., E., F., G. și H. au solicitat, în contradictoriu cu intimații I. S.A., J. S.A. și K. S.R.L., suspendarea executării silite desfășurate împotriva acestora în dosarul execuțional nr. x/2024, instrumentat de executorul fiscal L. din cadrul I. S.A., până la soluționarea contestației la executare înregistrate sub dosar nr. x/2025.

Înalta Curte reține că prin contractul de credit pentru finanțarea activității curente (non-revolving) nr. x din 24 august 2023, încheiat între K. S.R.L., în calitate de împrumutat, și J. S.A., în calitate de bancă finanțatoare, K. S.R.L. a beneficiat de o finanțare destinată activității curente, iar pentru garantarea acestui împrumut, contestatorilor, în calitate de asociați ai societății K. S.R.L., li s-a impus să încheie contracte de fidejusiune cu J. S.A..

Contractul de credit a fost garantat prin Convenția de garantare nr. UCR-42 din 24 august 2023, încheiată între I. S.A. (în numele și în contul Statului Român), K. S.R.L. și J. S.A..

În temeiul acestei convenții, M. S.A. a acordat o garanție irevocabilă și necondiționată pentru 90% din valoarea creditului acordat de J. S.A. către K. S.R.L..

La data de 11 aprilie 2024, Tribunalul Alba a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței a societății K. S.R.L., context în care J. S.A. a solicitat plata garanției de către I. S.A., care a achitat suma de 12.117.317,11 RON în numele și în contul Statului Român, conform convenției de garantare. Ulterior, intimata M. S.A. a inițiat executarea silită împotriva contestatorilor, în calitate de fideiusori, în dosarul execuțional nr. x/2024.

Conform art. 3 alin. (4) din Legea nr. 96/2000, I. S.A. realizează activitatea de recuperare, prin executare silită, a sumelor achitate din fondurile alocate de la bugetul de stat, ca urmare a neexecutării sau încălcării de către operatorii economici, beneficiari ai oricărei forme de susținere oferite de Statul Român prin Comitetul interministerial de finanțări, garanții și asigurări, a condițiilor contractuale, prin corpul propriu de executori fiscali, care va desfășura activitățile de executare silită, potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 260 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 (în vigoare la data începerii executării silite în dosarul nr. x/2024), contestația la executare împotriva titlului executoriu care nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional se introduce la instanța judecătorească competentă, care este instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în lipsa indicării în cadrul legislației fiscale a instanței de executare, dispun că "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Potrivit dispozițiilor art. 719 alin. (1) C. proc. civ., "până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată."

Din analiza textelor de lege anterior menționate, rezultă că suspendarea executării silite, chiar dacă este solicitată prin cerere separată, se judecă de către instanța de executare, instanță competentă conform legii să soluționeze și contestația la executare, având în vedere caracterul accesoriu al acestei cereri față de acțiunea principală reprezentată de contestația la executare.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile legale precitate, în cazul contestației la executare competența teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în a cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Observând că intimata M. S.A. a inițiat executarea silită împotriva contestatorilor, în calitate de fideiusori, în temeiul Convenției de garantare nr. UCR-42 din 24 august 2023 și a contractelor de fidejusiune încheiate de debitori cu J. S.A., și nu împotriva debitorului principal, se reține că instanța de executare poate fi stabilită doar în raport cu domiciliul debitorilor fidejusori.

Totodată, în absența unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanței de executare în caz de pluralitate de debitori cu domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 și art. 116 C. proc. civ., creditorul, cu ocazia sesizării organului de executare, având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Prin urmare, odată făcută alegerea de către reclamant, instanța nu se poate dezînvesti prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului.

În litigiul pendinte, Judecătoria Sectorului 6 București a fost sesizată de contestatori ca instanță de la sediul debitorului fidejusor E., aceasta fiind instanța de executare, în raport cu dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 112 alin. (1) din același act normativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 6 București este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată, astăzi, 20 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.