ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2303/2025

Ședința publică din data de 9 decembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la 07 februarie 2025, sub numărul x/2025, contestatorii A., B., C., D., E., F., G. și H. au solicitat, în contradictoriu cu intimatele I. S.A., J. S.A. și K. S.R.L., următoarele: anularea executării silite înseși; anularea somației emise în dosarul de executare nr. 20/2024; anularea oricăror alte acte de executare silită subsecvente somației; întoarcerea executării silite în ipoteza în care creanța ce face obiectul executării s-ar realiza până la soluționarea prezentei contestații; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Judecătoria Sectorului 6 București, prin sentința nr. 5372/30.06.2025, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 112 alin. (1) din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 651 alin. (1) din același act normativ, rezultă că, în ipoteza existenței unor obligați accesorii, cum sunt fideiusorii, cererea se introduce la instanța competentă pentru debitorul principal.

În cauză, chiar dacă împotriva debitorului principal K. S.R.L. nu a fost demarată procedura de executare silită, pe considerentul că acesta se află în procedura insolvenței, sunt în continuare aplicabile regulile de determinare a competenței teritoriale a instanței de executare, prin raportare la sediul debitorului principal, indiferent dacă acesta este sau nu parte formală în procedura execuțională.

Instanța a reținut, totodată, principiul unicității instanței de executare statuat în Decizia nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, care implică existența unei singure instanțe competente pentru toate incidentele apărute în cursul executării, aplicabilă și în cazul executării silite fiscale.

În consecință, reținând că sediul debitorului principal K. S.R.L. se află în Alba Iulia, competența teritorială de soluționare a contestației la executare revine Judecătoriei Alba Iulia.

Judecătoria Alba Iulia, prin sentința nr. 1877 din data de 30.10.2025, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia invocată de contestatori, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, față de prevederile art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., faptul că K. S.R.L. este debitor principal în raportul juridic de drept material nu este suficientă pentru determinarea competenței instanței de executare în condițiile în care criteriile prevăzute la art. 112 din C. proc. civ. acordă prioritate instanței de executare de la domiciliul debitorului principal doar în situația în care și acesta este parte în procedura de executare.

Prin urmare, instanța a reținut că debitorii puteau investi oricare dintre instanțele în a căror circumscripție se aflau domiciliile acestora la data înregistrării cererii, caz în care prorogarea legală de competență operează și în privința celorlalți cu caracter definitiv în temeiul principiului unicității instanței de executare.

Cum debitorii au sesizat Judecătoria Sectorului 6 București în a cărei circumscripție se află domiciliul contestatorului E., Judecătoria Alba Iulia a constatat că instanța de executare competentă în soluționeze cauza este respectiva instanță.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la 07 februarie 2025, contestatorii A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu intimatele I. S.A., J. S.A. și K. S.R.L., au solicitat: anularea executării silite înseși; anularea somației emise în dosarul de executare nr. 20/2024; anularea oricăror alte acte de executare silită subsecvente somației; întoarcerea executării silite în ipoteza în care creanța ce face obiectul executării s-ar realiza până la soluționarea prezentei contestații; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, prin contractul de credit pentru finanțarea activității curente nr. x din 24.08.2023, încheiat între K. S.R.L., în calitate de împrumutat, și J. S.A., în calitate de bancă finanțatoare, împrumutatul a beneficiat de o finanțare destinată activității curente. Contestatorii, asociați ai societății K. S.R.L, au încheiat contracte de fidejusiune cu J. S.A. pentru garantarea împrumutului.

Contractul de credit a fost garantat prin Convenția de garantare nr. UCR-42 din 24 august 2023, încheiată între I. S.A. (în numele și în contul Statului Român), K. S.R.L. și J. S.A. Ca urmare, L. S.A. a acordat o garanție irevocabilă și necondiționată pentru 90% din valoarea creditului acordat de J. S.A. către K. S.R.L..

Față de societatea K. S.R.L. s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței a societății la 11 aprilie 2024, în dosarul nr. x/2024, de către Tribunalul Alba.

J. S.A. a solicitat plata garanției de către I. S.A., care a achitat suma de 12.117.317,11 RON, în numele și în contul Statului Român, conform convenției de garantare. Ulterior, intimata L. S.A. a inițiat executarea silită împotriva contestatorilor, în calitate de fideiusori, în dosarul execuțional nr. x/2024.

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea I. - S.A., "I. - S.A. realizează activitatea de recuperare, prin executare silită, a sumelor achitate din fondurile alocate de la bugetul de stat, ca urmare a neexecutării sau încălcării de către operatorii economici, beneficiari ai oricărei forme de susținere oferite de statul român prin Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, a condițiilor contractuale, prin corpul propriu de executori fiscali, care va desfășura activitățile de executare silită potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Potrivit art. 260 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, "Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență." iar conform art. 3 alin. (2), unde Codul de procedură fiscală nu dispune, se aplică prevederile C. proc. civ.

Prin urmare, instanța competentă material și teritorial să soluționeze contestația la executare, se stabilește în raport de prevederile art. 651 din C. proc. civ., conform cărora:

"(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (…) (3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

În conformitate cu dispozițiile legale precitate, competența teritorială în cazul contestației la executare este exclusivă, cererea adresându-se judecătoriei în a cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte reține că intimata L. S.A. a inițiat executarea silită împotriva contestatorilor, în calitate de fideiusori, în temeiul convenției de garantare și a contractelor de fidejusiune, iar nu împotriva debitorului principal, prin urmare instanța de executare poate fi stabilită doar în raport cu domiciliul debitorilor fidejusori, aceștia având calitatea de părți în raportul juridic execuțional.

Totodată, în absența unor prevederi legale cu caracter special privind modalitatea de determinare a instanței de executare în caz de pluralitate de debitori cu domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 și art. 116 din C. proc. civ., creditorul având prerogativa de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente la momentul sesizării organului de executare

Odată făcută alegerea de către reclamant, instanța nu se poate dezînvesti prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului.

În prezenta cauză, Judecătoria Sectorului 6 București a fost sesizată de contestatori ca fiind instanța de la sediul debitorului - fidejusor E., astfel că în raport cu prevederile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 112 alin. (1) din același cod, această instanță este cea de executare.

În consecință, în temeiul art. 135 alin. (2) și alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2025.