ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.10.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2327/2021

HOTĂRÂRE
28.10.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2327/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 10 septembrie 2020, contestatorul Ministerul Justiției a formulat, în contradictoriu cu intimata A., contestație la executare împotriva executării silite începută de Biroul executorului judecătoresc B. în dosarul execuțional nr. x/2019 și a tuturor actelor comunicate, respectiv: somație de plată emisă în dosar la 11 august 2020, încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare, a raportului de expertiză contabilă, întocmit de expert contabil C., a tuturor actelor de executare emise sau care vor fi emise în acest dosar de executare silită, precum și împotriva încheierii de încuviințare a executării silite nr. 1317/CC/2020 din 24 aprilie 2020 a Judecătoriei Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Contestatorul a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună: suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, admiterea excepției prescripției dreptului de a obține executarea silită, anularea încheierii de încuviințare a executării silite, a somației și a tuturor actelor emise de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 1527/2019, precum și întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, potrivit dispozițiilor art. 723 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 161 din 1 februarie 2021, Judecătoria Alba Iulia a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia, invocată de intimată, și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În considerente, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. și, având în vedere că prezenta contestație la executare a fost formulată doar de debitorul Ministerul Justiției, instanța a considerat că revine judecătoriei în circumscripția căreia se află sediul acestuia competența exclusivă de soluționare a cererii, respectiv Judecătoriei Sectorului 5 București.

Totodată, instanța a apreciat că pentru determinarea competenței teritoriale a instanței de executare nu prezintă importanță nici instanța care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite, nici împrejurarea că executarea silită vizează și alți debitori.

Faptul că executarea silită se derulează în cadrul dosarului execuțional nr. x/2019 al BEJ B. împotriva mai multor debitori nu determină aplicarea dispozițiilor art. 112 C. proc. civ. deoarece în cauză nu există mai mulți pârâți, părți fiind doar debitorul Ministerul Justiției și creditoarea intimată.

În legătură cu acest aspect, instanța a mai reținut că în ipoteza în care doar unul dintre debitorii executați silit formulează contestație, instanța de executare nu poate fi determinată cu înfrângerea prevederilor art. 712 alin. (1), art. 651 alin. (1) și art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 4680 din 26 mai 2021, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată de către contestator, a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Alba Iulia și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Instanța a reținut că executarea silită în cadrul dosarului de executare 1527/2019 a fost demarată împotriva debitorilor Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bistrița Năsăud și Ministerul Justiției, nu doar împotriva Ministerului Justiției și a aplicat dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care contestația se introduce la instanța de executare. Or, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum executorul judecătoresc a înțeles să învestească Judecătoria Alba Iulia cu o cerere de încuviințare a executării silite pentru toți debitorii, având în vedere dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 5 București a stabilit că revine Judecătoriei Alba Iulia competența de soluționare a prezentei contestații la executare, judecătorie care a reținut calitatea sa de instanță de executare în momentul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a invit prezentul conflict de competență, contestatorul Ministerul Justiției a arătat că înțelege să conteste actele de executare silită încheiate în dosarul de executare nr. 1527/2019 al Biroului executorului judecătoresc B..

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Alba Iulia și-au declinat reciproc competența de soluționare a litigiului, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea diferită a dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora se stabilește instanța competentă teritorial a soluționa pricina.

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (nepublicată), a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, Biroul executorului judecătoresc B. a solicitat instanței încuviințarea executării silite în dosarul execuțional nr. x/2019, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea A. împotriva debitorilor Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției .

Prin încheierea nr. 1317/CC/2020 din 24 aprilie 2020 a Judecătoriei Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. x/2020 s-a admis cererea formulată de petentul Biroul executorului judecătoresc B., fiind încuviințată executarea silită în dosarul execuțional nr. x/2019, în oricare dintre formele prevăzute de lege, în conformitate cu dispozițiile titlurilor executorii.

Cum în speță cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 1317/CC/2020 din 24 aprilie 2020 a Judecătoriei Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. x/2020, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, anume Judecătoria Alba Iulia, ca instanță de executare.

Câtă vreme nu există o situație de excepție cu privire la care legea să prevadă competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reținând decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Alba Iulia este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-12
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1024/2021
Ședința publică din data de 12 mai 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 08 septembrie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Min
ÎCCJ 2021-06-16
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1387/2021
Ședința publică din data de 16 iunie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 08 septembrie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul M
ÎCCJ 2021-06-24
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1516/2021
Ședința publică din data de 24 iunie 2021 asupra conflictului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu intimata A., a
ÎCCJ 2021-05-27
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1216/2021
Ședința publică din data de 27 mai 2021 Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la 8 septembrie 2020, sub dosar nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justi
ÎCCJ 2021-05-25
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1164/2021
Ședința publică din data de 25 mai 2021 Asupra conflictului negativ de competență; I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10 septembrie 2020, sub dosar nr. x
Sursă