ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1726/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1726/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 22 septembrie 2021
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 08.09.2020, sub nr. dosar x/2020, contestatorul Ministerul Justiției a solicitat, în contradictoriu cu intimatul A., suspendarea executării silite începute de către BEJ B. și a tuturor actelor ce i-au fost comunicate, respectiv, somația de plată emisă în dosar la data de 06.08.2020, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, raportul de expertiză contabilă întocmit de către expertul contabil C., și a tuturor actelor de executare emise sau care vor fi emise în acest dosar de executare silită, precum și împotriva încheierii de încuviințare a executării silite nr. 1293/16.04.2020 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/2020. A solicitat suspendarea executării silite începute de către BEJ B. în dosarul nr. x/2019, până la soluționarea prezentei contestații; pe cale de excepție, să se constate prescris dreptul intimatei - creditoare de a obține executarea silită; anularea Somației și a tuturor actelor emise de BEJ B. în dosarul execuțional nr. x/2019, precum și a încheierii de încuviințare a executării silite; întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, potrivit dispozițiilor art. 723 și urm. C. proc. civ.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 666 C. proc. civ.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.
II. Hotărârile care au generat conflictul de competență
Prin încheierea nr. 18/15.01.2021, Judecătoria Alba Iulia a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.
În raport de dispozițiile art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța a reținut că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei de la sediul debitorului, neexistând niciun temei legal pentru stabilirea competenței prin raportare la instanța care a încuviințat executarea.
A constatat că în speță contestatorul-debitor Ministerul Justiției are sediul în circumscripția Judecătoriei sectorului 5 București, în favoarea căreia a declinat competența de soluționare a cauzei.
Prin sentința nr. 2974/06.04.2021, Judecătoria Sector 5 București a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A reținut instanța că în cadrul dosarului de executare nr. 1501/2019 al BEJ B., executarea silită se desfășoară împotriva Curții de Apel Cluj, Tribunalului Cluj și Ministerului Justiției.
Luând în considerare pluralitatea de debitori, executorul judecătoresc a înțeles să învestească Alba Iulia, iar prin încheierea nr. 1293/16.04.2020 pronunțată de către Judecătoria Alba Iulia în cadrul dosarului nr. x/2020 a fost încuviințată executarea silită în dosarul execuțional nr. x/2019 împotriva debitorilor Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, competența de soluționare a prezentei cereri revine Judecătoriei Alba Iulia, care a și reținut calitatea sa de instanță de executare în momentul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite.
III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București, pentru următoarele argumente:
Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competență este o contestație la executare formulată împotriva actelor emise în dosarul de executare nr. 1501/2019, a executării silite, precum și împotriva încheierii de încuviințare a executării silite din data de 16.04.2020 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosarul nr. x/2020.
Dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., reglementând instanța competentă a soluționa contestația, prevăd că aceasta se introduce la instanța de executare.
În termenii art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
De asemenea, instanța de executare este cea care, în sensul art. 651 alin. (3) C. proc. civ., soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente privitoare la executare, ceea ce accentuează necesitatea stabilității și predictibilității determinării acestei instanțe.
Or, în speță, actele îndeplinite în procedura de executare silită din dosarul de executare, care fac obiectul contestației la executare, sunt formulate împotriva debitorului Ministerul Justiției.
Faptul că Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, la 16.04.2020, încheierea de încuviințare a executării nu determină stabilirea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea respectivei instanțe, în raport de textele de lege menționate care reglementează expres instanța competentă prin raportare la sediul debitorului.
Se reține, totodată, că încheierea de încuviințare a executării silite este pronunțată într-o procedură necontencioasă, iar, potrivit art. 535 C. proc. civ., nu are autoritate de lucru judecat, aceasta putând a fi cenzurată, conform art. 666 alin. (6) din cod, în cadrul contestației la executare, introdusă în condițiile prevăzute de lege, inclusiv cu privire la competența instanței care a emis-o.
Faptul că în dosarul de executare sunt mai mulți debitori și că încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată împotriva debitorilor Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj, prezintă relevanță în raport de dispozițiile art. 112 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., respectiv atunci când sunt mai mulți pârâți, printre care și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali.
Or, în speță, Ministerul Justiției este debitor principal, întrucât este ordonator principal de credite pentru ceilalți debitori, iar contestația la executare care face obiectul dezînvestirilor reciproce este formulată numai de acest debitor principal, Ministerul Justiției.
Pentru aceste considerente, cum sediul debitorului Ministerul Justiției este în sectorul 5, București, regulatorul de competență va fi pronunțat în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 22 septembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.