ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1596/2025

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Cererea de revizuire:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de apel Cluj, secția I civilă, la 25 martie 2025, sub nr. x/2025, ulterior declinată, prin decizia civilă nr. 85/R/2025 din 15 mai 2025 în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuentul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 45/A/2025 din 27 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020 pentru încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat dezlegat prin decizia civilă nr. 315 din 04 decembrie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al aceleiași curți de apel.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că prin decizia civilă nr. 45/27.02.2025 a Curții de Apel Cluj, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva încheierii civile din 23.11.2023 și a deciziei civile nr. 67/18.01.2024 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2020, menținându-se, astfel, soluția pronunțată prin sentința civilă nr. 308/2023, prin care s-a dispus admiterea acțiunii reclamantului B. privind obligarea sa la plata sumei de 44.459 RON cu titlu de îmbogățire fără justă cauză.

Pe de altă parte, prin decizia civilă nr. 315/04.12.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de recurentul B., împotriva deciziei civile nr. 473/A din 04.04.2024 a Tribunalului Cluj, a casat, în parte, decizia si a dispus trimiterea spre rejudecarea apelului declarat de apelantele C. și D. împotriva sentinței civile nr. 1183/08.03.2023 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunțată în dosar nr. x/2019 prin care pârâtele C. și D. fusese obligate să achite reclamantului B. suma de 48.500 RON cu titlu de îmbogățire fără justă cauză.

În continuare, partea a arătat că ambele dosare în care au fost pronunțate deciziile anterior menționate au avut ca obiect cererea reclamantului B. de obligare a titularilor autorizațiilor de construire pentru extinderea conductei de apă, canalizare menajeră, branșament de apă și record canal menajer pentru imobilulul teren situat în Cluj Napoca, str. x, la plata contravalorii lucrărilor realizate ca urmare a învestiției realizate de E. S.R.L., al cărei asociat a fost reclamantul B., în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Astfel, ca urmare a Hotărârii Adunării Generale a E. S.R.L. nr. 2 din 14.06.2013, s-a stabilit că drepturile din această investiție revin asociatului reclamant B., care a înțeles să se adreseze instanțelor de judecată pentru recuperarea sumelor de la pârâți, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, acțiuni ce au făcut obiectul celor două dosare nr. x/2019 și nr. y/2020

În continuare, revizuentul a invocat că prin recursul formulat și soluționat prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-a făcut referire la existența dosarului nr. x/2019 în care reclamantul se judecă cu alți beneficiari pentru recuperarea, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, a cotei de participare la investiție și prin care a fost admis apelul exercitat de pârâtele C. și D., respingându-se astfel acțiunea aceluiași reclamant, într-o pricină similară. În acest sens, revizuentul arată că în dosarul nr. x/2019, în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 315 din 04 decembrie 2024, instanța de judecată a făcut o legală aplicare a prevederilor art. 1345 din C. civ. care reglementează instituția îmbogățirii fără justă cauză, dar și a prevederilor art. 1347 din același cod. Prin urmare, în dosarul nr. x/2019, instanța de apel a făcut o analiză corectă a componentei esențiale a acțiunii privind îmbogățirea fără justă cauză prin raportare la acțiunea de însărăcire a reclamantului, sens în care s-a reținut că nu a sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale actio de in rem verso.

Or, se impune o tranșare unitară, în ambele dosare, cu privire la intervenirea insărăcirii reclamantului, având în vedere că prin decizia civilă nr. 315 din 04 decembrie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2019, s-a statuat că prin expertiza efectuată în cauză, în fața primei instanțe, au fost identificați 12 utilizatori ai lucrării al cărei cost a fost suportat de S.C. E. S.R.L., creanță transferată în patrimoniul intimatului, iar pe de altă parte, s-a constatat că reclamantul a mai inițiat un proces civil având același obiect, împotriva unui alt utilizator-A., dosar înregistrat sub nr. x/2020, iar în expertiza din acel dosar, s-au identificat 40 de utilizatori.

Această chestiune a fost invocată prin cererea de recurs de către revizuent în cadrul dosarului nr. x/2020, însă prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanța de recurs, în mod greșit, a apreciat ca fiind un aspect ce ține de fondul cauzei, inadmisibil a fi cercetat în recurs, deși conform art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat are în vedere considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o problemă litigioasă, iar în temeiul art. 431 alin. (2) din același cod, oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Prin urmare, având în vedere că prin decizia civilă nr. 315 din 04 decembrie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2019 s-a statuat, necesitatea cercetării situației juridice a însărăcirii reclamantului, inclusiv prin raportare la situația revizuentului din prezenta cauză, în calitate de utilizator al aceleiași investiții, această chestiune se opunea cu putere de lucru judecat și în soluționarea dosarului nr. x/2020, finalizat prin decizia civilă nr. 45 din 27.02.2025 a Curții de Apel Cluj.

Deși necesitatea verificărilor privitoare la îndeplinirea condițiilor privind însărăcirea reclamantului a fost invocată în fața instanței de recurs, învestite cu soluționarea dosarului nr. x/2020, cu ocazia concluziilor orale fiind depusă la dosar decizia civilă nr. 315/R/2024 pronunțată în dosarul nr. x/2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, cu nesocotirea prevederilor art. 430 și art. 431 din C. proc. civ., instanța nu a dat cuvenitul efect al puterii lucrului judecat a celor statuate anterior prin respectiva hotărâre jduecătorească.

I.2. Apărările formulate în cauză:

La 08 mai 2025, intimatul B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Înalta Curte reține că, în cazul invocării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de revizuire verifică doar dacă cea din urmă hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Așadar, instanța de revizuire nu poate exercita un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, neavând căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Pe de altă parte, autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispozițiile art. 430 din C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească, prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Între principiul relativității efectelor hotărârilor judecătorești și efectul pozitiv al lucrului judecat există o legătură fundamentală. Efectul pozitiv al autorității lucrului judecat nu poate fi invocat decât cu respectarea relativității efectelor hotărârilor judecătorești. Potrivit prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., deși nu este necesară întrunirea unei triple identități de elemente (părți, obiect, cauză) ca în cazul excepției autorității de lucru judecat, pentru a opera aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat trebuie întrunite cumulativ două condiții: identitatea de părți și identitatea de chestiune litigioasă.

Astfel, legiuitorul a consacrat explicit, in terminis, pe plan normativ, efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, are autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât se presupune că ceea ce s-a judecat exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

În cauză, așa cum s-a arătat deja, prin cererea dedusă judecății, revizuentul invocă încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 315 din 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2019 care a tranșat aspectul litigios referitor la necesitatea cercetării situației juridice a însărăcirii reclamantului, inclusiv prin raportare la situația revizuentului din prezenta cauză, în calitate de utilizator al aceleiași investiții, în contextul în care prin expertiza efectuată în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, în fața primei instanțe, au fost identificați 12 utilizatori ai lucrării al cărei cost a fost suportat de S.C. E. S.R.L., iar în expertiza efectuată în dosarul nr. x/2020, s-au identificat 40 de utilizatori.

Înalta Curte constată însă că prin cererea de revizuire formulată se invocă încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care se manifestă ca prezumție, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre alte părți, în care revizuentul nu a fost parte, acesta tinzând să demonstreze, pe această cale, modalitatea în care, prin prima hotărâre, au fost dezlegate anumite chestiuni litigioase, asupra cărora nu se mai poate statua în mod diferit.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, litigiul în care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire a avut ca obiect cererea reclamantului B. prin care a solicitat obligarea pârâților A. si F., în solidar, la plata (restituirea) sumei de 20.000 RON cu titlu de îmbogațire fără justă cauză, suma care va fi efectiv stabilită prin expertiză de specialitate și actualizată la data executării hotărârii.

Prin decizia civilă nr. 45 A/2015 din 27 februarie 2025, obiect al revizuirii, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., împotriva încheierii civile din 23.11.2023 și a deciziei civile nr. 67/18.01.2024 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2020, menținându-se astfel soluția de obligare a pârâtului A., la plată către reclamant a sumei de 44459 RON, cu titlu de îmbogățire fără justă cauză, dispuse prin sentința civilă nr. 3082 din 31 mai 2023 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca.

În privința pricinii în raport de care se invocă nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat, Înalta Curte constată că aceasta a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 06.08.2019, prin care același reclamant B. a solicitat obligarea altor părâte, C. și D. la plata, în solidar, a sumei de 6000,00 euro, cu titlu de îmbogățire fără justă cauză.

Prin decizia civilă nr. 315 din 04 decembrie 2024, Curtea de apel Cluj, secția I civilă a admis recursul declarat de recurentul B., împotriva deciziei civile nr. 473/A din 04.04.2024 a Tribunalului Cluj, a casat, în parte, decizia și a dispus trimiterea spre rejudecarea apelului declarat de apelantele C. și D. împotriva sentinței civile nr. 1183/08.03.2023 a Judecătoriei Cluj-Napoca, doar în ceea ce privește fondul cauzei și a menținut dispozițiile deciziei atacate care privesc soluția asupra încheierii civile fără număr din 06.07.2020.

Analizând cererea de revizuire din perspectiva condițiilor ce se cer întrunite pentru ca aceasta să poată fi primită, așa cum au fost anterior expuse, Înalta Curte constată că ele nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, întrucât efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune identitate de părți, art. 431 alin. (1) și (2) C. proc. civ. urmând a fi interpretat sistematic, vizând aceleași părți care au participat în litigiul inițial. În caz contrar, ar însemna să se opună unui terț față de primul proces o chestiune dezlegată într-un proces la care nu a participat, soluție ce ar echivala cu încălcarea dreptului de acces la o instanță cu privire la chestiuni pe care nu au avut posibilitatea să le conteste. De asemenea, în ipoteza în care ceea ce ar avea relevanță ar fi exclusiv dezlegarea unei chestiuni de drept, nefiind necesară nici cel puțin identitatea de obiect, astfel cum pretinde revizuentul, ar echivala cu introducerea pe cale judiciară a sistemului precedentului judiciar, aspect inadmisibil de vreme ce acesta nu se regăsește în izvoarele dreptului civil, reglementate de art. 1 din C. civ.

Așadar, de vreme ce revizuentul nu a avut calitatea de parte în dosarul nr. x/2019, în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 315 din 04 decembrie 2024, fiind astfel terț în raport de cauza respectivă, nu poate invoca autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri, art. 435 C. proc. civ. făcând distincție între efectele pe care hotărârea judecătorească le produce față de părți pentru care se impune efectul obligatoriu, și respectiv efectele pe care le produce față de terți, caracterul opozabil, cât timp nu fac dovada contrariului, dezlegările în drept fiind obligatorii doar în cazul instrumentelor juridice speciale de unificare a practicii.

În ce privește lipsa contrarietății dintre cele două hotărâri, supunând analizei acest element propriu unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri, în Înalta Curte reține că nu există identitate de chestiune litigioasă de vreme ce aspectele pretins a fi fost încălcate de către cea de-a doua hotărâre, nu au fost analizate, ca efect al respingerii recursului.

Contrarietatea nu poate decurge, în mod implicit, din efectele celei de-a doua hotărâri, cum greșit susține revizuentul, ci trebuie să reprezinte aspecte care să fi fost deopotrivă analizate de către cele două instanțe, iar acestea să fi dat dezlegări diferite aceleiași probleme de drept. Or, în prezenta cauză se invocă o contrarietate prin ricoșeu, partea tinzând astfel la a suplini lipsa de diligență care ar fi învestit instanța care a pronunțat cea de-a doua hotărâre, să analizeze aceste argumente, care au primit o primă dezlegare favorabilă în prima decizie invocată.

Procedând altfel, respectiv în sensul urmărit de revizuent, se ajunge la o deturnare a scopului și funcțiilor procesuale ale revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, care devine dintr-o cale extraordinară de atac permisă pentru un motiv clar și bine definit, într-o cale prin care partea poate provoca o analiză a unor motive de recurs care nu au fost susceptibile de a fi analizate de către instanță, ca efect al dispozițiilor art. 489 C. proc. civ.

Faptul că revizuentul nu este de acord cu statuările instanței pe aceste aspecte nu justifică formularea cererii de revizuire pe motivul menționat întrucât, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii.

Cu alte cuvinte, nu intră în puterea de cenzură a instanței învestite cu cererea de revizuire modalitatea în care cea de-a doua instanță a apreciat asupra admisibilității criticilor formulate în recurs, căci astfel s-ar deschide calea unui veritabil apel/recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil în raport de caracterul definitiv al deciziei atacate.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Instituirea normei cuprinse în art. 509 pct. 8 C. proc. civ. răspunde unui imperativ al respectării autorității de lucru judecat dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce presupune că o asemenea cale extraordinară de atac nu poate conduce la rejudecarea cauzei.

Relevantă, în acest sens, este jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Așadar, posibilitatea recunoscută de legiuitor în cazul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de înlăturare din ordinea juridică a unei hotărâri precum cea atacată, nu este permisă în situația exhibată de revizuent, doar pe considerentul că partea nu este mulțumită de soluția instanței. A recunoaște posibilitatea reevaluării caracterului definitiv al unei hotărâri judecătorești într-o atare situație, înseamnă a depăși, în mod evident, premisele care au fundamentat voința legiuitorului la momentul reglementării acestui caz de revizuire și a afecta în mod grav securitatea juridică a unei hotărâri definitive, lipsind-o de efectele sale firești.

În acest registru, reținând că motivele invocate de revizuent se subsumează, în realitate, unor critici de nelegalitate a hotărârii atacate, din perspectiva modului în care au primit dezlegările criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care urmează a respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 45/A/2025 din 27 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Având în vedere soluția de respingere a cererii de revizuire, se reține că revizuentul se află în poziția procesuală de parte care a pierdut procesul, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel că cererea intimatului B., de acordare a cheltuielilor de judecată, apare ca fiind întemeiată, urmând a dispune obligarea revizuentului A. la plata către acesta a cheltuielilor de judecată în sumă de 3000 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform înscrisului aflat la dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 45/A/2025 din 27 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Obligă pe revizuentul A. la plata către intimatul B. a sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu de avocat.

Cu recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.