Decizia nr. 437/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 1630/2022 a Tribunalului Cluj

Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 1230/03.10.2022, pronunțată de Tribunalului Cluj, secția civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 4785/02.07.2021 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2021. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților-intimați B. și C. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Cererea de revizuire Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire, revizuentul A., înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Cluj, prin care a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că există hotărârea civilă nr. 266/2014 a Tribunalului Cluj, potrivnică deciziei civile atacate. Prin decizia civilă nr. 1630/A/2022 din 06.12.2022, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă, în data de 22.12.2022, sub nr. x/2022.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 80/A/2023 din 14.03.2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1230/03.10.2022 a Tribunalului Cluj, pe care a menținut-o și a obligat revizuentul să plătească intimaților B. și C. suma de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuentul A.. Prin cererea de recurs, întemeiată pe art. 488 pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ., recurentul a susținut că decizia recurată este pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 513 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că întâmpinarea este obligatorie, însă aceasta nu se regăsește la dosar așa cum se stipulează în dispozițiile invocate, ceea ce a dus la imposibilitatea recurentului de a lua cunoștință de apărările intimaților, fiind încălcate art. 22 și art. 205 C. proc. civ. și vătămate drepturile procesuale, iar vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului lovit de nulitate conform art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Printr-o altă critică, recurentul a susținut că decizia recurată conține motive contradictorii, întrucât, deși se reține că revizuentul a învederat corect autoritatea de lucru judecat care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, s-a apreciat că, în speță, este doar identitate de părți și obiect, nefiind incidentă autoritatea de lucru judecat indicată de apelant. Or, soluționarea unei cereri de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu presupune examinarea temeiniciei hotărârii atacate, ci instanța se pronunță asupra identității de părti, obiect și cauză cu privire la procesele soluționate prin hotărârile pretins potrivnice, iar pentru aceasta nu este necesar să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fundamentat soluțiile pronunțate, ci soluția este pronunțată prin dispozitivul hotărârii conform art. 461 alin. (1) C. proc. civ. care clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă este soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii. A mai arătat că hotărârea pretins potrivnică este decizia nr. 266/R/2014 care a consfințit contractul de tranzacție dintre părți, iar din cuprinsul celor două hotărâri contradictorii reiese că obiectul celor două acțiuni este identic, fiind întrunite cele trei elemente esențiale ale autorității de lucru judecat, părți, obiect și cauză. Însă, instanța de revizuire a apreciat că nu este îndeplinită cel puțin o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținând că lipsește identitatea de cauză, cu toate că din decizia nr. 266/R/2014 a Tribunalului Cluj rezultă caracterul real, licit și moral al cauzei. În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a susținut că există hotărâri potrivnice definitive având autoritate de lucru judecat, respectiv afirmațiile instanțelor ca intimata Oprea ar deține un drept de servitute încă din anul 2001 nu este reală, sens în care a indicat sentința civilă nr. 9294/2001, definitivă, executorie, cu putere de lucru judecat și sentința civilă nr. 12307/2014, întrucât conform dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat cuprinde și efectul pozitiv al lucrului judecat, potrivit cu care orice parte poate opune lucru anterior judecat într-un litigiu dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, nefiind nevoie să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, să nu poată fi contrazisă indiferent de soluția anterioară.

Apărările formulate în cauză În 19 iunie 2023, intimații B. și C. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. În 03 iulie 2023, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, iar în 22 decembrie 2023 a depus note scrise însoțite de înscrisuri. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Cu titlu preliminar, se reține că, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a făcut referire la sentința civilă nr. 9294/2001 și la sentința civilă nr. 12307/2014, susținându-le autoritatea de lucru judecat, însă această critică nu poate fi analizată în recurs, în condițiile în care aceste hotărâri judecătorești nu au fost invocate prin cererea de revizuire. Prin urmare, cererea de recurs va fi analizată prin raportare la ceea ce s-a dedus judecății prin cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 1230/03.10.2022 a Tribunalului Cluj, considerată a fi potrivnică deciziei civile nr. 266/R/2014 din 01.04.2014 a Tribunalului Cluj. Printr-o primă critică circumscrisă motivului prevăzut la art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea de către instanța de revizuire a art. 513 alin. (2) C. proc. civ., întrucât prin nedepunerea întâmpinării la dosar, revizuentul nu a putut lua cunoștință de apărările intimaților, fiind încălcat art. 22 și art. 205 C. proc. civ., iar vătămarea ce i-a fost cauzată nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului lovit de nulitate conform art. 175 alin. (2) C. proc. civ. Prin întâmpinarea depusă în etapa recursului, referitor la această critică, intimații au invocat excepția inadmisibilității, recalificată de intimați ca fiind o apărare de fond, aceștia susținând că revizuentul a confundat calitatea părților din prezenta cauză, pentru că nu avea obligația de a formula întâmpinare. Critica formulată de recurent este admisibilă, întrucât vizează încălcarea unor norme de procedură și se circumscrie motivului de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă este nefondată. Dispozițiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., invocate de recurent, prevăd că întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, iar revizuentul va lua cunoștință de conținutul întâmpinării de la dosarul cauzei. Analizând actele dosarului, se observă că prin rezoluția din 12.10.2022, instanța de revizuire a dispus comunicarea cererii către intimați, aceștia fiind citați cu mențiunea prevăzută la art. 513 alin. (2) C. proc. civ., respectiv să depună întâmpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată, iar recurentul va lua cunoștință de aceasta de la dosar. În data de 28 noiembrie 2022, intimații au depus, prin poștă electronică, întâmpinare, ce a fost înregistrată la dosar și care, potrivit dispozițiilor menționate anterior, nu s-a comunicat revizuentului. Așadar, aspectele invocate de recurent în cuprinsul acestei critici nu corespund realității din dosar, pentru că intimații au depus întâmpinarea cu respectarea termenului legal de 5 zile prevăzut de art. 513 alin. (2) C. proc. civ., act de procedură care, contrar criticii recurentului, se regăsește la dosar, ipoteză în care nu se poate reține că părții i s-ar fi produs o vătămare așa cum susține ori că ar fi fost încălcate normele de procedură indicate de acesta. De altfel, se observă că recurentul nu a indicat care a fost vătămarea ce i s-a produs, în speță fiind vorba despre o nulitate condiționată, ceea ce impunea în sarcina părții obligația de a indica în ce mod a fost vătămată prin aplicarea de către instanță a dispozițiilor art. 513 alin. (2) C. proc. civ. Printr-o altă critică, circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a susținut că decizia atacată conține motive contradictorii, pentru că, pe de o parte, s-a reținut că revizuentul a învederat corect că autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, iar pe de altă parte, a reținut că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat invocată de revizuent. Această critică va fi analizată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., întrucât pune în discuție atât o pretinsă contradictorialitate între considerentele hotărârii atacate, cât și modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat invocată de revizuent. Cererea de revizuire soluționată de curtea de apel a fost întemeiată pe dispoziții art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cu care revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispozițiile art. 430 din C. proc. civ. care stabilesc că: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească, prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre." Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 din C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. În doctrină și în jurisprudență, s-a apreciat, în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, între care și aceea ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată. În litigiul pendinte, prin cererea de revizuire formulată, revizuentul a solicitat, în contradictoriu cu intimații anularea deciziei civile nr. 1230/03.10.2022 pronunțate de Tribunalul Cluj, secția civilă, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a soluției pronunțate în dosarul nr. x/2010, respectiv a deciziei civile nr. 266/R/2014 din 01.04.2014 a Tribunalului Cluj, secția civilă. Instanța de revizuire a apreciat că printre condițiile de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ., esențială este aceea ca excepția autorității de lucru judecat/puterii de lucru judecat să nu fi fost invocată în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei anulare se solicită sau, dacă s-a invocat, instanța să fi omis să se pronunțe asupra acesteia. Astfel cum rezultă din actele dosarului, litigiul în care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire a avut ca obiect cererea reclamanților B. și C. (intimații din prezenta cauză), prin care au solicitat obligarea pârâților A. (recurentul din prezenta cauză) și Compania de Apă Someș S.A., să își dea acordul în vederea branșării și efectuării lucrărilor pentru cuplarea la rețeaua de apă - canalizare și gaze naturale, pe terenul grevat de servitutea de trecere instituită în favoarea imobilului pe care îl au în proprietate, în caz contrar hotărârea să țină loc de consimțământ/acord, iar pârâta să fie obligată să le dea avizele necesare în vederea branșării la rețeaua de alimentare cu apă potabilă. Prin decizia civilă nr. 1230/2022 din 03.10.2022, atacată cu revizuire, a fost respins apelul declarat de pârâtul A., fiind menținută hotărârea primei instanțe prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamanți. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut, în esență, că principala critică adusă hotărârii primei instanțe vizează încălcarea autorității de lucru judecat derivată din decizia civilă nr. 266/R/01.04.2014 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2010 prin care s-a luat act de tranzacția părților asupra desființării branșamentului de apă aflat pe proprietatea apelantului. S-a mai reținut că, în litigiul anterior, chestiunea desființării branșamentului nu a fost tranșată în sensul invocat de pârât, pentru a putea opune cu succes autoritatea de lucru judecat, iar cele consfințite prin decizia civilă nr. 266/R/01.04.2014 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/2010 și dreptul de servitute reînscris în cartea funciară în favoarea imobilului reclamanților-intimați, prin sentința civilă nr. 5698/18.07.2017 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2015, fac dovada temeiniciei acțiunii promovate de reclamanți, ca urmare a înțelegerii părților de identificare anterioară a traseului branșamentului conductei de apă și a dreptului de servitute ce grevează imobilul apelantului-pârât, drept a cărui dovadă s-a realizat în speță în baza unei hotărâri judecătorești definitive și care se opune acestuia din urmă cu autoritate de lucru judecat și forță obligatorie, chiar și în condițiile în care nu s-a obținut înscrierea în cartea funciară, de vreme ce o astfel de condiție nu este impusă de art. 435 alin. (1) C. proc. civ. În acest context factual, instanța de revizuire, analizând condiția de admisibilitate care impune ca, în cel de-al doilea proces, respectiv în dosarul nr. x/2021, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, în mod corect a constatat că nu este îndeplinită în cauză, deoarece, din considerentele deciziei nr. 1230/2022 din 03.10.2022, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, care face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanța a examinat, în cuprinsul deciziei, autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 266/R/01.04.2014, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, și a apreciat că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a celei din urmă decizii, întrucât, deși există identitate de părți și obiect, între cele două litigii, nu este identitate și sub aspectul cauzei. Prin urmare, prin decizia atacată, instanța de revizuire a apreciat corect că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei anulare se solicită sau, dacă s-a invocat, instanța să fi omis să se pronunțe asupra acesteia. În atare situație, având în vedere cele anterior evocate și cum instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității lucrului judecat, în prezenta cauză, Înalta Curte reține că, în cel de-al doilea litigiu, în fața instanței de apel, a fost analizată cuprinzător problema autorității de lucru judecat stabilită prin decizia civilă nr. 266/R/2014 a Tribunalului Cluj, această chestiune constituind și motiv de apel, astfel că această cerință de admisibilitate a cererii de revizuire, cu privire la neinvocarea în cel de-al doilea proces a excepției autorității de lucru judecat, nu este îndeplinită în speță. Astfel, cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat nu constituie o condiție suplimentară adăugată celor prevăzute de dispozițiile art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu pune în discuție încălcarea prevederilor art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această cerință izvorăște din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situația în care competența de soluționare este dată instanței ierarhic superioară în grad celor care au pronunțat hotărârile pretins contrare) și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un "recurs la recurs", instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date chestiunii autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță, în fața căreia s-a invocat acest aspect. Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții, și nu să cenzureze o judecată anterioară. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010). Totodată, dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispozițiile art. 13 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garantează părților discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în fața unei instanțe de judecată, garanție de care revizuentul a beneficiat în toate gradele de jurisdicție și nu deschide părții nemulțumite, astfel cum pretinde revizuentul, căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor judecătorești definitive, în alte condiții decât cele prevăzute de legislația procesual civilă, în scopul retractării unora dintre hotărâri, pentru că, astfel, ar fi afectat principiul securității raporturilor juridice. Conchizând analiza acestei criticii, Înalta Curte apreciază că argumentarea hotărârii recurate este logică, clară, coerentă și în acord cu prevederile legale aplicabile cauzei. Faptul că susținerile recurentului nu sunt în acord cu raționamentul expus de instanța de revizuire nu poate echivala însă cu o lipsă a motivării sau cu o motivare contradictorie, fiind posibil controlul hotărârii în calea de atac a recursului datorită considerentelor concrete, specifice, în acord cu exigentele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.. În concluzie, nu pot fi primite criticile ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., acesta nefiind incident în cauză. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., constatând că motivele de recurs sunt nefondate în ansamblul lor, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuent.