ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1032/2025

Ședința publică din data de 8 mai 2025

Deliberând, asupra cauzei recursului reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara la 31 august 2022, cu nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba-Iulia și Municipiul Hunedoara, prin primar și prin Consiliu Local al municipiului Hunedoara, a solicitat să se constate împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a se obține executarea silită a sentinței penale nr. 201/2013, pronunțată în dosarul nr. x/2011 de Curtea de Apel Alba Iulia și a deciziei penale nr. 3002 din 3 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011 în ceea ce privește municipiul Hunedoara și ridicarea sechestrului asigurator instituit prin ordonanța nr. 11/P/2010 din 28 ianuarie 2011 emisă de Direcția Națională Anticorupție Alba Iulia asupra imobilului din Deva, apartament cu trei camere aparținând reclamantului.

În drept, a invocat prevederile art. 706 și art. 957 din C. proc. civ. și art. 550 din C. proc. pen.

Prin cererea formulată la 21 septembrie 2022, reclamantul a renunțat la judecată în contradictoriu cu Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba-Iulia.

Prin sentința civilă nr. 70 din 25 ianuarie 2023, Judecătoria Hunedoara a admis excepția de necompetență materială, invocată de pârât, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Prin sentința civilă nr. 5 din 1 martie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția I civilă.

Prin sentința civilă nr. 1121 din 27 iunie 2023, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a respins cererea precizată, formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Hunedoara, prin primar și prin Consiliu Local al municipiului Hunedoara.

Prin încheierea din 19 septembrie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a dispus următoarele: a admis cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de către reprezentantul apelantului A.; a pus în vedere apelantului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 5.346,24 RON, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, precum și faptul că din momentul încunoștințării cuantumului taxei judiciare de timbru apelantul are posibilitatea de a formula cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru în termenul prevăzut de art. 39 O.U.G. nr. 80/2013; a prorogat pronunțarea asupra excepției invocate de către reprezentanții intimaților, respectiv a dispozițiilor prevăzute de art. 470 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., la următorul termen de judecată.

La termenul de judecată din 3 octombrie 2024, reprezentantul apelantului a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar, la interpelarea instanței, reprezentantul intimatului a menționat că nu mai susține excepția tardivității achitării taxei judiciare de timbru. Instanța a efectuat activitatea de cercetare, dezbaterea fondului procesului și a amânat pronunțarea la 17 octombrie 2024.

Prin decizia civilă nr. 3408 din 17 octombrie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul civil declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1121 din 27 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Hunedoara, prin primar și Consiliu Local, și în consecință:

A constatat prescris dreptul creditorului Municipiul Hunedoara de a obține executarea silită a creanțelor de 209.945,90 RON și 412.847,09 RON în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 201/2013 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 163/A/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate.

Intimatul-pârât Municipiul Hunedoara, prin primar și prin Consiliul Local, a fost obligat la plata sumei de 16.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel către apelantul-reclamant A..

Împotriva deciziei civile nr. 3408din 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă în dosarul nr. x/2022 a declarat recurs pârâtul Municipiul Hunedoara, prin primar și Consiliu Local.

Recurentul-pârât a solicitat casarea deciziei recurate, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de tribunal și respingerii acțiunii formulate de reclamantul A., formulând următoarele critici:

Taxa de timbru trebuia achitată obligatoriu raportat la prevederile art. 23 coroborate cu prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) lit. e), lit. f), art. 10, art. 31 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru raportat la art. art. 470 alin. (3) teza I din C. proc. civ.

Față de prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, apelantul trebuia să achite, pentru cererea de apel, taxa de timbru în valoare de 5.256,25 RON pentru primul capăt de cerere și 50 RON pentru al doilea capăt de cerere, cuantumul taxei fiindu-i cunoscut.

Raportat la prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, netimbrarea în termenul prevăzut de lege, fiind o excepție de ordine publică, instanța de apel trebuia să o analizeze din oficiu, să o pună în discuția părților și să anuleze, ca netimbrată, cererea de apel. Nulitatea incidentă este absolută, necondiționată de existența unei vătămări, ce nu intervine de drept și, ca atare, trebuie pronunțată de către instanță.

Aplicarea dispozițiilor art. 177 din C. proc. civ., cu caracter general în raport cu regula specială instituită prin art. 470 din același cod, este ineficientă. Se impune aplicarea prioritară a normei speciale; or, în cauză, la 19 septembrie 2024 era depășit termenul imperativ până la care reclamantul putea face dovada achitării taxei de timbru.

Instanța nu a motivat acoperirea acestei nulități absolute vădite, iar lipsa acestei motivări se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ.

În consecință, având în vedere caracterul imperativ al art. 470 alin. (3) din C. proc. civ., dar și natura juridică a termenului instituit prin această normă, de decădere, în raport cu prevederile art. 185 alin. (1) din același cod, achitarea taxei judiciare de timbru ulterior primului termen de judecată stabilit în cauză, 19 septembrie 2024, nu este de natură a duce la acoperirea nulității, depășirea termenului până la care apelantul trebuia să facă dovada achitării taxei de timbru având drept consecință decăderea din acest drept.

Dispozițiile art. 470 alin. (2) din C. proc. civ. au fost edictate în scopul plătii anticipate a taxei judiciare de timbru, regula prevăzută de O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, ceea ce reprezintă o cerință extrinsecă cererii de apel. Prin urmare, cererea de amânare și amânarea acordată nu pot conduce la prorogarea datei la care intervine sancțiunea nulității, cu atât mai mult cu cât această cerere a fost formulată nu de către apelantul-reclamant, ci de către apărătorul acestuia.

Nulitatea pentru netimbrare este absolută și necondiționată, conform art. 174 alin. (2) și art. 176 pct. 6 din C. proc. civ., vătămarea fiind prezumată, întrucât nulitatea este expresă, iar achitarea ulterioară a taxei de timbru nu este aptă să surmonteze intervenirea acestei sancțiuni în temeiul legii, prin însăși împlinirea termenului pentru îndeplinirea actului de procedură, cel mai târziu la primul termen de judecată, care, în cauză, a fost la 19 septembrie 2024.

În drept, au fost indicate motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

5.1. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât criticile invocate privesc legalitatea încheierii din 19 septembrie 2024, iar nu a deciziei atacate.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că, la termenul de judecată din 19 septembrie 2024, instanța i-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 5.346,24 RON, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată și a prorogat pronunțarea asupra excepției tardivității depunerii taxei pentru următorul termen de judecată. La termenul de judecată din 3 octombrie 2024, dovada achitării taxei a fost depusă, în original, la dosar, iar reprezentantul intimatei-pârâte, B. - secretar general, a menționat că nu mai susține excepția tardivității achitării taxei de timbru. Cu toate acestea, în motivele de recurs s-a invocat că instanța nu a motivat acoperirea acestei nulități absolute, deși recurenta-pârâtă nu a înțeles să exercite recurs și împotriva încheierii din 19 septembrie 2024, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. c) coroborat cu alin. (3) din C. proc. civ.

5.2. Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a susținut că a formulat cererea de recurs împotriva deciziei civile nr. 3408 din 17 octombrie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, deci nu împotriva unor încheieri de ședință, cum eronat a afirmat intimatul-reclamant. Chiar dacă instanța de apel a admis cererea de amânare formulată de reprezentantul apelantului la termenul din 19 septembrie 2024 pentru achitarea taxei judiciare de timbru, totuși aceasta trebuia să se pronunțe expres asupra excepțiilor de nulitate și netimbrare, deoarece nulitatea pentru netimbrare este absolută și necondiționată, iar achitarea ulterioară a taxei nu este aptă să surmonteze intervenirea acestei sancțiuni.

La termenul din 3 octombrie 2024, instanța de apel nu a pus în discuție decât excepția tardivității achitării taxei judiciare de timbru, fără a se pronunța prin decizie asupra celor două excepții invocate la primul termen de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat de pârâtul Municipiul Hunedoara, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-pârât Municipiul Hunedoara a susținut, în esență, că taxa de timbru datorată în faza apelului a fost achitată tardiv, cu încălcarea prevederilor art. 470 alin. (3) teza finală din același cod, intervenind decăderea acestuia din dreptul de a depune dovada de plată a taxei și, implicit, depunerea taxei după împlinirea termenului ar fi trebuit sancționată cu nulitatea absolută, pe care, în opinia sa, instanța de apel trebuia să o invoce la termenul de judecată din 3 octombrie 2025, când au avut loc dezbaterile în apel.

Pentru a demonstra caracterul nefondat al acestor critici, Înalta Curte urmează a verifica inclusiv măsurile dispuse prin încheierea din 19 septembrie 2024. Această analiză se impune pentru a determina dacă apelantul-reclamant a depus taxa judiciară de timbru cu respectarea termenului stipulat de prevederile art. 470 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv care este primul termen de judecată la care apelantul-reclamant a fost legal citat în apel.

Verificând desfășurarea judecății din apel, se observă că prin încheierea din 19 septembrie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a reținut că apelantul-reclamant A., prin avocat C., a solicitat amânarea cauzei, motivat de împrejurarea că partea nu a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru. Constatând vătămarea apelantului-reclamant ca urmare a omisiunii încunoștințării sale de către instanță, atât pe parcursul derulării procedurii prealabile, cât și prin citație, despre cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, curtea de apel i-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 5.346,24 RON, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, prorogând pronunțarea asupra excepției invocate de către reprezentanții intimaților, respectiv a dispozițiilor prevăzute de art. 470 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., la următorul termen de judecată.

Recurentul-pârât a susținut că, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, coroborate cu art. 470 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., apelantul-reclamant avea obligația de a achita anticipat taxa datorată pentru cererea de apel și să atașeze dovada sau cel târziu până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel. Aceste prevederi legale trebuie însă interpretate în mod sistematic, prin raportare inclusiv la dispozițiile art. 471

1

alin.

(2) din C. proc. civ., relative la pregătirea judecății apelului, conform cărora, în cazul în care cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, completul va stabili lipsurile și îi va comunica apelantului că are obligația de a completa sau modifica cererea. Rezultă astfel că, în ipoteza regăsită în cauză, în care apelantul nu a atașat taxa judiciară de timbru, completul învestit cu soluționarea cauzei va proceda la regularizarea cererii de apel și îi va comunica cuantumul taxei datorate.

Sancțiunea aplicabilă în situația în care partea nu complinește lipsurile indicate este cea prevăzută pentru fiecare condiție - art. 470 din C. proc. civ., urmând ca asupra acesteia să se pronunțe completul de judecată în condiții de publicitate și contradictorialitate. Ca atare, regularizarea cererii de apel nu este identică cu cea a cererii de chemare în judecată (art. 200 din C. proc. civ.), deoarece instanța de control judiciar nu poate să anuleze apelul anterior fixării primului termen de judecată.

Operațiunea de determinare a cuantumului taxei judiciare de timbru datorate de apelant are natura unei activități administrative menite să asigure aducerea la îndeplinire a obligațiilor impuse în sarcina instanțelor judecătorești în procedura de regularizare a acțiunilor și cererilor, fără să afecteze nașterea obligației de plată a taxei judiciare de timbru.

Efectul dilatoriu pe care această procedură îl determină vizează exclusiv aplicarea sancțiunii nulității, care nu poate avea loc decât după comunicarea taxei judiciare de timbru datorate și împlinirea termenului acordat pentru plată, după cum a reținut instanța supremă în considerentele de la paragraful 60 din Decizia nr. 2/2024 privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 284 din 2 aprilie 2024.

Față de aceste repere, Înalta Curte constată legalitatea măsurilor dispuse de instanța de apel la termenul de judecată din 19 septembrie 2024, în raport cu dispozițiile art. 157 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., în conformitate cu care instanța de apel avea obligația ca pentru termenul de judecată menționat să citeze apelantul-reclamant cu indicarea taxei judiciare de timbru datorate, câtă vreme, în procedura de pregătire a judecății apelului, instanța nu i-a comunicat apelantului obligația de a complini lipsa taxei judiciare de timbru.

Așadar, la primul termen de judecată, din 19 septembrie 2024, în mod corect instanța de apel nu a soluționat excepția nulității cererii de apel pentru lipsa taxei, în condițiile în care dispozițiile art. 470 alin. (3) din C. proc. civ. fac trimitere la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată, ceea ce în cauză presupunea citarea apelantului-reclamant cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit de instanță. Or, citarea apelantului-reclamant pentru primul termen de judecată nu s-a realizat în mod legal, după cum s-a argumentat deja, motiv pentru care excepția nulității pentru netimbrare nu a fost pusă în discuție la termenul respectiv.

De asemenea, în acord cu argumentația instanței de apel, se reține că s-a impus, cu prioritate, constatarea nulității procedurii de citare a apelantului-reclamant, căruia i s-a produs o vătămare prin neemiterea citației cu mențiunea că are obligația să achite respectiva taxă judiciară de timbru, întrucât acesta a fost lipsit efectiv de posibilitatea de a formula cerere de reexaminare în condițiile stipulate de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, respectiv în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate.

Argumentele prezentate anterior fundamentează caracterul nefondat al criticii recurentului-pârât în sensul că termenul imperativ până la care apelantul-reclamant putea face dovada achitării taxei judiciare de timbru era împlinit la 19 septembrie 2024.

Așadar, Înalta Curte constată că primul termen de judecată la care apelantul-reclamant a fost legal citat pentru soluționarea apelului este termenul din 3 octombrie 2024, când dovada achitării taxei de timbru se afla la dosar, motiv pentru care instanța de apel nu ar fi putut constata decăderea apelantului-reclamant și nici nulitatea depunerii taxei judiciare de timbru.

Totodată, nu este deloc lipsită de importanță împrejurarea că reprezentantul recurentului-pârât Municipiul Hunedoara, B. - secretar general, a precizat în cursul dezbaterilor în fața instanței de apel că nu mai susține tardivitatea depunerii taxei judiciare de timbru. Această manifestare de voință presupune că partea nu a mai solicitat instanței de apel să constate decăderea apelantului-reclamant ca urmare a nerespectării termenului de depunere a taxei, prevăzut de art. 470 alin. (3) din C. proc. civ.. În asemenea circumstanțe - întrucât nu a fost invocat în cursul judecării apelului, deși partea era în măsură să o facă, însă a apreciat că nu mai este necesar, invocarea unor critici privind sancțiunea decăderii în recurs încalcă regula stipulată de prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., iar acest motiv de recurs nu mai poate fi primit.

La termenul de judecată din 3 octombrie 2025, întrucât cerința timbrajului a fost complinită, iar reprezentantul recurentului-pârât nu a mai susținut tardivitatea achitării taxei, instanța de apel a procedat în mod legal și nu a mai pus în discuție aceste chestiuni. Prin urmare, întrucât cauza de nulitate nu a existat la primul termen de judecată la care a fost legal citată în apel, instanței de apel nu îi poate fi imputată omisiunea de a motiva acoperirea nulității absolute privind timbrarea cererii de apel, nefiind incident nici motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile recurentului-pârât care fac trimitere la raportul dintre dispozițiile art. 470 alin. (3) din C. proc. civ. și cele prevăzute de art. 177 din același act normativ, se constată, în primul rând, că nu mai au relevanță în raport cu argumentele expuse în precedent, din moment ce lipsa dovezii achitării taxei de timbru a fost complinită în termenul procedural imperativ reglementat de prevederile art. 470 alin. (3), respectiv la primul termen de judecată la care apelantul-reclamant a fost legal citat în apel cu mențiunea de a achita taxa.

În al doilea rând, aceste critici ignoră criteriul de clasificare a normelor de drept în norme speciale și norme generale și care este reprezentat, potrivit art. 15 din Legea nr. 24/2000, de întinderea câmpului de aplicare și de obiectul prevederilor analizate, care, în cazul normelor speciale este circumstanțiat fie unor anumite categorii de situații, fie de specificul soluțiilor legislative pe care le instituie. Astfel, reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri. Or, în materia apelului, legiuitorul nu a înțeles să adopte norme derogatorii de la regimul juridic al nulității actelor de procedură reglementat de "Dispozițiile generale" înscrise în art. 174 - art. 179 din C. proc. civ., Cartea I, și care reprezintă dreptul comun în această materie, ci s-a limitat la a statua că sancțiunea care intervine în ipoteza neachitării taxei de timbru, până la termenul stabilit de art. 470 alin. (3) teza finală din C. proc. civ. este nulitatea.

Recurentul-pârât a invocat ca temei de drept în formularea recursului și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă criticile formulate pun în discuție interpretarea și aplicarea unor norme de procedură civilă, iar nu de drept material.

Față de toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Hunedoara, prin reprezentanți legali, împotriva deciziei civile nr. 3408 din 17 octombrie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Raportat la soluția pronunțată în cauză, de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., recurentul-pârât Municipiul Hunedoara, prin reprezentanți legali, în calitate de parte căzută în pretenții, va fi obligat la plata sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, către intimatul-reclamant A., conform dovezilor depuse la dosar, factura din 21 ianuarie 2025, chitanța nr. 4 din 21 ianuarie 2025, aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul Municipiul Hunedoara, prin reprezentanți legali, împotriva deciziei civile nr. 3408 din 17 octombrie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât Municipiul Hunedoara la plata sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 mai 2025.