ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 485/2018

Decizia nr. 485/2018 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin sentința civilă nr. 1155 din 14 aprilie 2016, Judecătoria Deva a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.; a obligat pârâtul la plata chiriei lunare în suma de 80 euro/lună pentru perioada decembrie 2012-aprilie 2013; a fost obligat pârâtul la plata penalităților de întârziere de 5% pentru fiecare zi de întârziere aplicate asupra debitului principal, dar și la plata sumei de 2.704,47 lei, cu titlu de cheltuieli comune la Asociația de Proprietari; a respins în rest cererea și l-a obligat pe pârât să plătească în favoarea reclamantului suma de 426,11 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul B., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, la data de 28 februarie 2017, sub nr. x/221/2014. Prin Decizia civilă nr. 541/A din 29 mai 2017, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a respins excepția tardivității apelului invocată de intimat și a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 1155/2016, pronunțată de Judecătoria Deva, județul Hunedoara. împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul B., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, la data de 30 mai 2017, sub nr. x/97/2017.

Prin Decizia civilă nr. 694/A din 7 septembrie 2017, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a respins contestația în anulare formulată de contestatorul B. împotriva Deciziei civile nr. 541/A din 29 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I-a civilă, în Dosarul civil nr. x/221/2014. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul B., cale de atac ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apei Alba Iulia, secția I civilă. Prin Decizia civilă nr. 177 din 6 decembrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a declinat competența soluționării recursului declarat de contestatorul B. împotriva Deciziei civile nr. 694/A din 7 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar civil nr. x/97/2017 în favoarea Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția civilă.

La data de 21 decembrie 2017, această instanță a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în vederea soluționării căii de atac. Cauza a fost repartizată, aleatoriu, spre soluționare, Completului C12 N.C.P.C. Prin rezoluția completului din data de 27 decembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 16 februarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs. La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale în soluționarea căii de atac formulate. Examinând competența materială de soluționare a cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă. Art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel. De asemenea, o asemenea competență nu este prevăzută, de principiu, nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar „în cazurile anume prevăzute de lege". Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că „recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului și scopului recursului.

Această verificare a legalității se realizează, însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.). Cum, în speță, reclamanta a învestit, în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme. Aceasta întrucât nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod"). Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este legal învestită, astfel că, văzând dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc.

civ., va declina competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Hunedoara, secția I civilă. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului formulat de recurentul B. împotriva Deciziei civile nr. 694 din 7 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018.