ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1589/2025

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția I civilă la 26.09.2022, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 11.816,32 RON, cu titlu despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală și penalizatoare, calculată de la data formulării acțiunii și până la achitarea efectivă a debitului; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 22939/17.10.2023, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuș.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, potrivit art. 107 și art. 115 C. proc. civ., în litigiile decurgând dintr-un contract de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie, competența teritorială este una alternativă, putând reveni fie instanței de la sediul pârâtului, fie instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul sau sediul asiguratului, al terțului prejudiciat ori locul producerii riscului asigurat.

Totodată, evocând art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 116 C. proc. civ., a reținut că, în speță, locul producerii accidentului se află pe DN 76, între localitățile Răbăgani și Copăceni, situate în circumscripția Judecătoriei Beiuș, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1.349 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală; astfel, întrucât reclamantul nu a sesizat nici instanța locului producerii faptei ilicite, nici instanța de la sediul pârâtului, competența teritorială aparține Judecătoriei Beiuș.

Prin sentința civilă nr. 440/2024 din 18.07.2024, Judecătoria Beiuș a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara; constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a evocat art. 131 C. proc. civ. și a reținut că instanța inițial sesizată nu a verificat competența și nici nu a pus în discuția părților excepția necompetenței sale la primul termen - 30.05.2023, când procedura a fost legal îndeplinită, ci abia la al doilea termen de judecată, respectiv la 10.10.2023. În acest context, a apreciat că este aplicabilă decizia nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

În plus, a mai reținut că în cauză este vorba de o competență teritorială alternativă și de ordine privată, reglementată de art. 107 și art. 109 C. proc. civ., iar alegerea instanței competente aparține reclamantului, acesta sesizând instanța de la locul sediului pârâtului și nu cea de la locul săvârșirii faptei ilicite, chiar dacă pârâtul indicat ar putea fi ulterior constatat ca fiind fără calitate procesuală pasivă. De altfel, invocarea din oficiu a unui alt criteriu de competență, respectiv incidența art. 115 C. proc. civ., de către instanța inițial sesizată depășește limitele în care a fost invocată excepția de către pârât, echivalând astfel cu o invocare din oficiu a necompetenței de ordine privată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 01.09.2025.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța a fost învestită cu o acțiune în pretenții fundamentată pe răspunderea civilă delictuală, prin care reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 11.816,32 RON, reprezentând despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală și penalizatoare.

Desigur, regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., text potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Însă, având în vedere că în cauză este vorba despre o acțiune derivată dintr-o faptă ilicită, dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. permit reclamantului să aleagă între instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul. Într-o asemenea ipoteză, competența teritorială este de ordine privată, tocmai pentru că părțile au facultatea de a deroga de la regula generală și de a opta pentru instanța care să soluționeze litigiul.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași art. prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat, rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența unei alte instanțe. Invocarea excepției de necompetență teritorială după acest moment nu mai este posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

În conformitate cu statuările obligatorii cuprinse în Decizia nr. 31/11.11.2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, "instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate".

Procedând la o astfel de verificare, se constată că primul termen de judecată a fost stabilit de Judecătoria Timișoara la 30.05.2023, termen la care procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar părțile puteau pune concluzii asupra competenței instanței; de altfel, chiar și în situația în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reținut competența, de altfel, obligatorie, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul verificării ulterioare, peste termen, a competenței reprezintă stabilizarea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect ce nu poate fi ulterior ignorat.

Referitor la regimul juridic al invocării excepției de necompetență, se observă că legiuitorul a stabilit o limită temporală pentru invocarea excepției de necompetență, și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, adică termenul la care părțile, legal citate, pot pune concluzii - limită care în cauză a fost depășită, astfel cum rezultă din aspectele anterior evidențiate.

Or, în condițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., dacă necompetența nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate ori la termenul acordat în mod excepțional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenței, aceasta se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Rezultă, așadar, că neinvocarea excepției de necompetență în termenul prevăzut de lege a produs ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2025.