ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1054/2015

HOTĂRÂRE

02.04.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1054/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1054/2015

Asupra conflictului negativ de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistra pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 25 iunie 2016, reclamanta SC A. SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții C.N.A.D.N.R. și Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, obligarea pârâtelor la plata sumei de 4.312,34 RON cu titlu de indemnizație de asigurare și dobândă legală; cu cheltuieli de judecată.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 136/1995, art. 998-999 C. civ. și ale O.G. nr. 13/2011.

Pârâta C.N.A.D.N.R. - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a formulat întâmpinare, prin intermediul căreia a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, solicitând declinarea competenței instanței către Judecătoria Petroșani, având în vedere locul producerii accidentului.

Prin sentința civilă nr. 16142 din 05 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara,

instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de judecată Judecătoriei sectorului 1 București.

Pentru a dispune astfel, instanța a luat în considerare dispozițiile art. 107 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 113 C. proc. civ., și având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâtul Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a fost chemată în judecată în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al C.N.A.D.N.R. al cărui sediu se află în circumscripția Judecătoriei sectorului 1 București.

Primind dosarul, Judecătoria sectorului 1 București a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, reținând următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau are sediul pârâtul. Totodată potrivit art. 112 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia.

Astfel cum rezultă din chiar acțiunea formulată de reclamantă, în îndeplinirea îndatoririi de a stabili cadrul procesual referitor la părți, în conformitate cu dispozițiile art. 194 C. proc. civ., reclamanta a indicat că înțelege să solicite chemarea în judecată, în calitate de pârâte, atât a pârâtei C.N.A.D.N.R., precum și pârâtei Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Prin urmare, raportat la caracterul alternativ al competenței instituită de dispozițiile art. 112 C. proc. civ., constatând că în virtutea principiului disponibilității instanța nu poate face aprecieri cu privire la voința reclamantei de a chema o anumită persoană în judecată, cât timp acea persoană a fost indicată expres în acțiune, capacitatea/calitatea acesteia urmând a fi soluționată ulterior citării ambelor pârâte indicate, instanța reține că de la data la care reclamanta și-a exprimat opțiunea de a sesiza Judecătoria Timișoara, în circumscripția căreia își are sediul pârâta Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, aceasta a devenit singura instanță competentă să soluționeze prezenta acțiune. Faptul că și Judecătoria sectorului 1 București ar fi fost competentă, nu prezintă relevanță în condițiile în care anterior a fost sesizată o altă instanță competentă, în conformitate cu dispozițiile art. 112 C. proc. civ.

Față de aceste aspecte, Judecătoria sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 1276/2015 din 27 ianuarie 2015 a admis excepția necompetenței teritoriale; a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Timișoara; în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut următoarele:

În prezenta cauză, instanța a fost învestită cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumei de 3.827,97 RON cu titlu de indemnizație asigurare și a sumei de 484,37 RON cu titlu de dobânda legală calculată de la data de 23 decembrie 2011 și până la data de 15 iunie 2014 și dobânda legală în continuare până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 115 C. proc. civ., în materia cererilor în despăgubiri, reclamantul are la dispoziție, patru instanțe deopotrivă competente.

În raport de aceste precizări, se constată că în speță se pune în discuție excepția necompetenței teritoriale de ordine privată, care se supune dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. „Necompetență de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinare nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”.

Întrucât aceste norme sunt de competență teritorială relativă, nesocotirea lor putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât și numai până la prima zi de înfățișare, în caz contrar instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul.

În speță, în fața primei instanțe sesizate (Judecătoria Timișoara) pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale, analizată de către instanță, care a constatat că în cauză nu sunt incidente alte dispoziții care să stabilească o competență exclusivă în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În raport de aceste considerente, de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că acțiunea dedusă judecății este o acțiune personală, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenței teritoriale alternative, în baza cărora reclamanta are opțiunea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente, dreptul de a contesta alegerea revenind exclusiv pârâtului în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Urmare a declinării de competență, Judecătoria sectorului 1 București a rămas competentă să judece litigiul, ea neavând dreptul să invoce, din oficiu, excepția de necompetență teritorială relativă, cum greșit s-a procedat în cauză.

Se reține că legiuitorul a reformat sistemul excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor. În noua viziune legislativă doar excepțiile de necompetență de ordine publică pot fi invocate din oficiu de către judecător, în timp ce excepțiile de necompetență de ordine privată rămân în sarcina pârâtului sub aspectul invocării lor.

În condițiile în care pârâtul invocă, în mod procedural, prin întâmpinare, excepția de necompetență de ordine privată, instanța de trimitere nu mai poate analiza din nou aceeași excepție, indiferent dacă ar fi pusă în discuție din oficiu sau ca urmare a unei solicitări a părților, fiind depășit momentul procedural stabilit de legiuitor pentru o asemenea analiză.

În consecință, în urma declinării de competență dispusă de prima instanță, instanța de trimitere este obligată să soluționeze litigiul cu care a fost învestită, cu excepția necompetenței de ordine publică, invocată în condițiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte va stabilit competența teritorială de judecare a cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.