ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3767/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 01.06.2016, reclamanta SC A. SRL Anina a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL și Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara, obligarea pârâtei SC B. SRL la plata sumei de 319.010,52 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă și neplătită conform Contractului de subantrepriză nr. 614 din 20 martie 2008, precum și a penalităților de 0,06%/zi de întârziere, calculate de la data scadenței și până la plata efectivă.

Prin Încheierea de ședință din 24 octombrie 2016, instanța, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 95 pct. 4 C. proc. civ., a constatat că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Prin sentința civilă nr. 2633 din 5 decembrie 2016, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâta SC B. SRL, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

A reținut Tribunalul Timiș că reclamanta a chemat în judecată doi pârâți, primul cu sediul în București și cel de-al doilea cu sediul în Timișoara (fiind menționat eronat tot București), iar, din conținutul cererii de chemare în judecată, reiese că reclamanta a invocat pretenții doar cu privire la pârâta SC B. SRL, care are sediul în București.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 112 alin. (2) C. proc. civ., instanța a apreciat că pârâta D.R.D.P. Timișoara a fost chemată în judecată doar pentru a atrage competența Tribunalului Timiș, instanța competentă teritorial fiind Tribunalul București față de sediul pârâtei B. SRL.

Prin sentința civilă nr. 4865 din 4 septembrie 2017, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Tribunalul București a reținut că, prima instanță sesizată, Tribunalul Timiș, prin Încheierea interlocutorie din 24 octombrie 2016, a constatat că este instanța competentă să judece cauza "din punct de vedere general, material și teritorial". Ulterior, la termenul din 5 decembrie 2016, Tribunalul Timiș a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale, cu încălcarea art. 130 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

A reținut instanța că, după declararea competenței, în condițiile art. 131 C. proc. civ., instanța nu-și mai poate declina competența, fiind depășit momentul până la care se mai putea admite o astfel de excepție de către Tribunalul Timiș.

De asemenea, nu se poate reține aprecierea acestei instanțe, în sensul că reclamanta nu ar avea nicio pretenție față de D.R.D.P. Timișoara, pentru că acest fapt se putea observa de la data pronunțării încheierii interlocutorii de declarare a competenței, neintervenind elemente noi în ceea ce privește pârâta D.R.D.P. Timișoara pentru a determina instanța să constate că acesta ar fi un pârât fictiv.

Astfel, constatând ivit conflict negativ de competență, Tribunalul București, în baza art. 135 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că obiectul acțiunii îl constituie obligarea pârâtei SC B. SRL la plata sumei de 319.010,52 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamanta SC A. SRL și neplătite de pârâtă conform contractului de subantrepriză nr. 614 din 20 martie 2008, precum și penalitățile de 0,06%/zi de întârziere calculate de la data scadenței și până la plata efectivă.

Prin acțiune, reclamanta a chemat în judecată și Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara, în calitate de pârâtă, precizând faptul că aceasta este beneficiarul lucrării, a semnat situațiile de lucrări, a recepționat lucrarea și, totodată, potrivit art. 6 din contractul de subantrepriză, contractantul se obligă să plătească subcontractantului valoarea lucrărilor facturate în 5 zile de la primirea sumelor corespunzătoare de la Autoritatea Contractantă, D.R.D.P. Timișoara.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

"(3) Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

De asemenea, art. 107 alin. (1) C. proc. civ., dispune că

"(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.", iar art. 112 alin. (1) C. proc. civ., prevede că

"(1) Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali."

În cauză, reclamanta a înțeles să sesizeze instanța de la sediul pârâtei Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara, precizând, prin acțiune, și motivul chemării acestei instituții în judecată, în calitate de pârâtă, alături de SC B. SRL.

De altfel, litigiul dintre părți privește contractul de subantrepriză nr. 614 din 20 martie 2008 încheiat între SC B. SRL, în calitate de contractant, și SC A. SRL, în calitate de subcontractant, al cărui obiect este reprezentat de "Îndeplinirea de către subcontractant pentru lucrările prevăzute în Oferta Contractantului a fi subcontractate, a obligațiilor asumate de Contractant față de Autoritatea Contractantă - D.R.D.P. Timișoara, prin Contractul nr. 111/163 din 06.02.2007."

Înalta Curte mai reține și faptul că la dosarul Tribunalului București a fost depus Contractul de cesiune de creanțe nr. 331 din 12 iunie 2009, din care rezultă că SC B. SRL, în calitate de creditor-cedent, a cesionat către SC A. SRL, în calitate de creditor-cesionar, "încasările prezente și viitoare pe care creditoarea-cedentă le are sau le va avea conform contractelor de execuție lucrări (...), nr. 111/163 din 06.02.2007 (...)". În acest contract de cesiune de creanțe, D.R.D.P. Timișoara are calitate de debitoare.

Astfel, în raport cu această stare de fapt, reclamanta a apreciat necesar a chema în judecată și autoritatea contractantă, Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara, neputând fi reținute aprecierile primei instanțe învestite cu soluționarea litigiului, Tribunalul Timiș, în sensul că reclamanta nu are nicio pretenție față de pârâta D.R.D.P. Timișoara și că ar fi chemat-o în judecată numai în scopul sesizării instanței competente pentru aceasta, pentru a fi incident art. 112 alin. (2) C. proc. civ.

Excepția necompetenței teritoriale a fost invocată de pârâta SC B. SRL prin întâmpinare, în considerarea faptului că sediul său se află în București, fără a invoca o eventuală chemare în judecată a pârâtei Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara numai în scopul sesizării instanței competente pentru această pârâtă. De altfel, prin întâmpinare, SC B. SRL susține că, potrivit contractului de cesiune de creanțe, obligația de plată revenea debitoarei-beneficiare, D.R.D.P. Timișoara.

Prin urmare, din moment ce, în cauză, competența teritorială este alternativă, reclamanta și-a exercitat dreptul de opțiune, prevăzut de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și de art. 112 alin. (1) C. proc. civ., și a sesizat instanța de la sediul unuia dintre pârâți, Tribunalul Timiș (în a cărui circumscripție se află sediul pârâtei Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara).

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. SRL prin lichidator judiciar SCP C. SPRL în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL și Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2017.