ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2682/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 16 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, a solicitat instanței de judecată:

- să constate inexistența creanței în cuantum de 13.778,22 RON, reprezentând penalități de întârziere/daune interese, conform factură fiscală seria x nr. x, emisă în data de 15.03.2016;

- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 13.777,87 RON din contul bancar nr. x, executată în vederea recuperării sumelor pretins datorate de A. S.R.L., în baza facturii fiscale seria x nr. x, emisă de C.N.A.D.N.R. în data de 15.03.2016;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2125 din 06 decembrie 2017, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora procesele privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează, în primă instanță, de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

În cauză, raporturile juridice dintre părți decurg din contractul de prestări servicii nr. x din 20 noiembrie 2015, în cuprinsul căruia pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. are calitatea de achizitor, iar reclamanta A. S.R.L. are calitatea de prestator.

Potrivit capitolului referitor la părțile contractante, precum și dispozițiilor art. 2.1 lit. a) din contract, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași nu a încheiat contractul în nume propriu, ci în calitate de mandatar, astfel încât interpretarea art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 se face prin raportare exclusivă la sediul autorității contractante și nu al mandatarului acesteia.

Față de aceste aspecte, Tribunalul Iași a apreciat că soluționarea cauzei revine în competența tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, respectiv Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, la data de 28 februarie 2018.

2.2. Prin sentința civilă nr. 2536 din 19 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea soluției astfel dispuse, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante și că, în cauză, procedura de achiziție s-a derulat de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, contractul de prestări servicii nr. x din 20 noiembrie 2015 fiind încheiat în baza acordului cadru înregistrat la această direcție sub nr. x/2013.

Totodată, Tribunalul București a reținut că nu este relevantă personalitatea juridică a autorității contractante, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea prevăzută de lege de a realiza anumite acte și operațiuni.

Prin urmare, întrucât calitatea de autoritate contractantă revine Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Iași.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Înalta Curte reține că între prestatorul A. S.R.L. și achizitorul Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, s-a încheiat Contractul subsecvent de servicii nr. x din 20 noiembrie 2015, având ca obiect prestarea serviciilor de "întreținere curentă pe timp de iarnă 2015-2016, DRDP Iași - SDN Suceava".

Contractul subsecvent de servicii nr. x/20.11.2015, precum și Acordul-cadru de servicii nr. 116/26.10.2015, care a stat la baza semnării contractului subsecvent, sunt contracte de achiziție publică, guvernate de prevederile O.U.G. nr. 34/2006.

Conform art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016:

"Procesele privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează, în primă instanță, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin complete specializate în achizițiile publice."

Problema care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe o reprezintă stabilirea calității de achizitor în Contractul subsecvent de servicii nr. x/20.11.2015, respectiv dacă această calitate revine Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. sau Direcției Ragionale de Drumuri și Poduri Iași din cadrul C.N.A.I.R. S.A.

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R. (actual C.N.A.I.R.) are în structura sa 7 subunități, denumite direcții regionale de drumuri și poduri, fără personalitate juridică, iar potrivit art. 8 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006:

"Este autoritate contractantă în sensul prezentei ordonanțe de urgență: a) oricare organism al statului - autoritate publică sau instituție publică - care acționează la nivel central ori la nivel regional sau local".

Din actele depuse la dosarul cauzei, se constată că întreaga procedură de achiziție publică s-a desfășurat de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, documentația de atribuire și actele achiziției publice au fost întocmite de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, iar Acordul-cadru de servicii nr. 116/26.10.2015 și Contractul subsecvent de servicii nr. x/20.11.2015 au fost încheiate la sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, indicat în cele două convenții ca fiind situat în Iași, str. x nr. 19, jud. Iași.

Totodată, se constată că cele două convenții poartă semnăturile reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, precum și ștampila acestei autorități. De asemenea, corespondența cu prestatorul A. S.R.L., ulterioară încheierii contractului de prestări servicii, s-a purtat de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, prin reprezentanții acesteia (director regional executiv, șefi de departament).

În acest context, Înalta Curte, în acord cu opinia Tribunalului București, constată că Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași are calitatea de autoritate contractantă în Contractul subsecvent de servicii nr. x/20.11.2015, iar competența teritorială a instanței de judecată în soluționarea cauzei se stabilește în raport de sediul acestei direcții.

Înalta Curte reține că, deși Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași nu are personalitate juridică, legiuitorul nu condiționează calitatea de autoritate contractantă de calitatea de persoană juridică, astfel cum rezultă din prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006. Lipsa personalității juridice a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași nu o lipsește de capacitatea administrativă, respectiv de aptitudinea de a încheia contracte administrative în exercitarea serviciului public și de a sta în justiție în nume propriu pentru actele emise în îndeplinirea atribuțiilor legale.

Prin urmare, întrucât sediul autorității contractante este situat în Municipiul Iași, instanța de contencios administrativ competentă din punct de vedere teritorial este Tribunalul Iași, în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, conform art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași și pe pârâta A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2018.