ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1238/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 din 02.08.2017 reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 13.746,60 RON.

În esență, a arătat că suma mentionată în cuprinsul facturii fiscale nr. X/17.01.2017, reprezentând penalități de intârziere calculate conform art. 13.2 din contractele de achiziții nr. x/09.12.2013, 1963,8 RON; x/09.12.2013, 1963,8 RON; x/09.12.2013, 1963,8 RON; x/09.12.2013, 1963,8 RON; x/10.12.2013, 1963,8 RON; x/10.12.2013, 1963,8 RON; x/10.12.2013, 1963,8 RON.

Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentinta civilă nr. 6934/20.11.2017 Tribunalul Bucuresti, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și, pe cale de consecință, a declinat cauza formulată de reclamantul S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri Și Poduri Iași, Iași, în favoarea Tribunalului Iași.

În argumentele prezentate, instanța a reținut, în esență, dispozitiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 potrivit căruia competența de soluționare a cauzelor aparține tribunalului în a cărui arie de competență teritorială se află sediul autorității contractante, secția de contencios administrativ și fiscal, prin complete specializate în achiziții publice și faptul ca litigiul de față ce are ca obiect acțiunea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităților ce decurg din contractele de achiziții publice, contractele fiind încheiate cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, sediul autorității fiind în Iași (art. 1 din contracte).

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunlul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 48 din 18 ianuarie 2018, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași și a declinat competența de soluționare a actiunii formulata de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu parata Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Directia Regionala Drumuri și Poduri Iasi, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat ivit un conflict negativ de competență și a inaințat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului .

Pentru a se pronunța astfel, instanța analizand cu prioritate exceptia invocata din oficiu, a reținut ca în speta raporturile contractuale dintre parti au fost reglementate prin contractele indicate in cererea de chemare in judecata, acestea fiind incheiate baza O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publica, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii .

Prin urmare, în cauză stabilirea competentei reglementată de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 se face prin raportare la sediul autorității contractante fară a prezenta relevanta sediul reprezentantului său, chiar daca acesta are la rândul sau capacitate administrativă.

Conchide instanța în sesnul că, potrivit contractelor indicate de reclamanta calitatea de parte și autoritate contractanta o are Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., sub acest aspect neavand relevanta imputernicirea data DRPD Iasi pentru reprezentare în raporturile cu parata, fata de competenta teritoriala exclusiva instituită in favoarea Tribunalului de la sediul autoritatii contractante, conform dispozitiilor legale citate.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 13.746,60 RON, reprezentând contravaloarea contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii nr. x/09.12.2013, 1963,8 RON; x/09.12.2013, 1963,8 RON; x/09.12.2013, 1963,8 RON; x/09.12.2013, 1963,8 RON; x/10.12.2013, 1963,8 RON; x/10.12.2013, 1963,8 RON; x/10.12.2013, 1963,8 RON.

În susținerea acțiunii reclamanta a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, H.G. nr. 925/2006, Legea nr. 554/2004 .

Înalta Curte constată că pretențiile solicitate de către reclamantă sunt fundamentate pe dispozițiile contractelor mai sus - menționate încheiate în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, și învestesc instanța de judecată cu analiza unor aspecte legate de executarea de către pârâtă a obligațiilor contractuale de natură financiară.

Potrivit art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006:

"(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante."

În ceea ce privește procedura de soluționare a litigiilor privind achizițiile publice, a fost adoptată Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Referitor la competența instanțelor de judecată, prevederile Legii nr. 101/2016 au preluat conținutul art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, stabilind în cuprinsul art. 53 alin. (1) că:

"(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin complete specializate în achiziții publice."

Față de aceste dispoziții, Înalta Curte constată că tribunalului îi revine competența materială exclusivă de soluționare a cauzei, pretențiile reclamantei decurgând din contracte de lucrări supus legislației speciale privind achizițiile publice, competența instanțelor de judecată stabilindu-se tot prin raportare la dispozițiile speciale.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, acestea reprezentând dispoziții generale în materia contenciosului administrativ, cele două criterii de stabilire a competenței instanțelor de judecată utilizate în acest text normativ (criteriul valoric și criteriul autorității emitente a actului administrativ), putând fi utilizate doar în cazul în care nu se regăsesc prevederi derogatorii cuprinse în legi speciale.

În acest sens, valoarea creanței pretinse de reclamantă este irelevantă în stabilirea competenței materiale a instanței de judecată, atât timp cât prevederile Legii nr. 554/2004 nu au aplicabilitate, iar prevederile Legii nr. 101/2016 nu prevăd un asemenea criteriu, competența aparținând tribunalului indiferent de cuantumul pretențiilor.

Nu în ultimul rând, așa cum în mod corect a reținut Tribunalul Iași, potrivit contractelor indicate de reclamanta calitatea de parte și autoritate contractanta o are Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., sub acest aspect neavand relevantă imputernicirea data DRPD Iasi pentru reprezentare in raporturile cu pârâta, față de competența teritorială exclusivă instituită in favoarea Tribunalului de la sediul autoritatii contractante.

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2018.