ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.09.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1271/2025

HOTĂRÂRE
23.09.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1271/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 30 și art. 194 C. proc. civ., art. 254 alin. (1) din Codul muncii, art. 40 și art. 41 din O.G. nr. 43/1997, Ordinele ministrului transporturilor nr. 1836/2016 și nr. 1854/2017.

Prin sentința civilă nr. 964 din 11 septembrie 2024, Tribunalul Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, litigiul are caracterul unui conflict individual de muncă, conform art. 1 pct. 24 din Legea nr. 367/2022, instanța competentă material fiind tribunalul, în temeiul art. 95 pct. 1 C. proc. civ. și art. 269 alin. (1) din Codul muncii.

În ceea ce privește competența teritorială, prima instanță sesizată, în urma interpretării lit. a) dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, a reținut că această normă are în vedere atât situația în care persoana fizică angajată are calitatea de reclamant, cât și cea în care reclamant este persoana juridică angajatoare și cum această din urmă ipoteză este aplicabilă în speță, devine relevant sediul reclamantei, care este situat în Municipiul București, conform mențiunilor din certificatul constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

În motivarea acestei soluții, s-a reținut că determinarea instanței competente teritorial exclusiv se realizează prin aplicarea prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, fără a distinge între sediul principal și cel secundar, fiind incidente însă dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 84/2003, potrivit cărora Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. are sediul în Municipiul București, aceasta neputând fi reprezentată în justiție de o subunitate fără personalitate juridică, dezmembrământ al cărui sediu secundar, conform art. 227 C. civ., nu poate constitui un criteriu pentru stabilirea competenței.

De asemenea, s-a reținut că salariatul chemat în judecată nu are domiciliul și nici nu își desfășoară activitatea în București, iar faptele pretins cauzatoare de prejudicii ale pârâtei nu s-au produs în această localitate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de conflict a reținut că Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara este constituită potrivit legii și poate sta în judecată, potrivit art. 56 alin. (2) C. proc. civ., însă din modalitatea de formulare a cererii de chemare în judecată rezultă că, în cauză, calitatea de reclamant aparține Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., al cărei sediu este situat în Municipiul București, instanța competentă teritorial să soluționeze pricina fiind Tribunalul București, în temeiul art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele trei instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Litigiul pendinte, având ca obiect cererea formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în calitate de angajator, în contradictoriu cu persoana fizică pârâtă, are caracterul unui conflict individual de muncă, ce intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 266 din Codul muncii.

Pentru stabilirea competenței sunt relevante dispozițiile art. 269 din Codul muncii, forma în vigoare la data introducerii acțiunii, care la alin. (2) prevăd faptul că "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul."

Se reține faptul că, în ceea ce privește conflictul de competență ivit între Tribunalul Arad, Tribunalul București și Tribunalul Timiș, instanțele în conflict au apreciat diferit noțiunea de sediu al reclamantului.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în contradictoriu cu pârâta A., angajat al reclamantei la ACI Nădlac II din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.

Conform art. 227 C. civ. "(1) Sediul persoanei juridice se stabilește potrivit actului de constituire sau statutului. (2) În funcție de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanțele sale teritoriale și punctele de lucru. Dispozițiile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător."

În aceste condiții, noțiunea de "sediu", utilizată în textul legal, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice, ci și la sediul secundar, cum este cel al unei subunități, ce are capacitate procesuală de folosință și de exercițiu.

În raport cu argumentele arătate, având în vedere că sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara se află pe raza teritorială a județului Timiș, revine Tribunalului Timiș competența teritorială de soluționare a cauzei, coroborat și cu faptul că în circumscripția acestei instanțe își are sediul subunitatea reclamantă în cadrul căreia este angajată pârâta.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-06-10
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1054/2025
Ședința publică din data de 10 iunie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la 08 martie 202
ÎCCJ 2026-02-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 206/2026
Ședința publică din data de 17 februarie 2026 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, la 7 mai 2024, sub n
ÎCCJ 2025-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1214/2025
Ședința publică din data de 17 septembrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, sub
ÎCCJ 2024-02-27
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 394/2024
Ședința publică din data de 27 februarie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 28.02.2023, pe rolul Tribunalului Dolj – secția conflic
ÎCCJ 2024-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2675/2024
Ședința publică din data de 17 mai 2024 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași, se
Sursă