Decizia nr. 1471/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 28.01.2022 cu nr. x/2022 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: 1. obligarea pârâtei la restituirea prețului plătit pentru servicii de consultanță, conform contractului fără număr încheiat la 02.09.2019 și achitat în baza facturii la data de 19.11.2019, preț stabilit la suma de 35.000 euro plus TVA. Solicită restituirea sumei la cursul în RON BNR din ziua efectuării restituirii plății. 2. obligarea pârâtei la plata unei sume ce reprezintă actualizarea prețului contractului cu rata inflației, cu începere de la data punerii in întârziere, respectiv 15.07.2021. 3. plata de daune interese, cu începere de la data notificării 15.07.2021, pe care le apreciază la 100 RON pe zi, pentru nerealizarea in totalitate a prestațiilor la care s-a obligat pârâta prin contract conform art. 15 (1) din contract.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 2864/28.11.2023 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată și s-a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 2.500 RON către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii. Prin decizia civilă nr. 480 din 19.03.2025 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția insuficientei timbrări și a anulat apelul formulat de către apelanta-reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., ca insuficient timbrat.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la data de 08.05.2025 a declarat recurs apelanta reclamantă A. S.R.L., apreciind decizia instanței de apel ca fiind nelegală, față de anularea ca netimbrat a întregului apel. Recurenta a precizat că a timbrat, la solicitarea instanței, sumele de 1910.24 RON în data de 23.01.2025 și suma de 1910.24 RON în data de 10.03.2025. La momentul depunerii apelului, reclamanta a timbrat suma de 500 de RON, pe care a scăzut-o, din eroare, din sumele solicitate de instanță. Conform citației din 26.02.2025 s-a solicitat achitarea taxei judiciare de 1784.50 RON, iar reclamanta, la 10.03.2025, a achitat suma de 1910,24 RON. Totalul sumei achitate drept taxă judiciară de timbru, de 4320,48 RON depășește jumătate din suma achitată la fondul cauzei, astfel încât, reclamanta a apreciat că apelul trebuia judecat pe fond și eventual anulată, ca insuficient timbrată, solicitarea privind daunele interese.

Apărările formulate în cauză La data de 24.06.2025 intimata pârâtă B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția decăderii din dreptul de a declara recurs, în temeiul dispozițiilor art. 185 C. proc. civ., și respingerea cererii de recurs ca tardiv formulată, în subsidiar a solicitat anularea cererii de recurs, în temeiul art. 489 C. proc. civ., iar în terțiar, respingerea cererii ca neîntemeiată, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., cu obligarea recurentei reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentei cauze.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 15.05.2025 și a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fișa Ecris. În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 18.07.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 16.10.2025, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 16.10.2025, după dezbateri contradictorii, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității declarării recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției tardivității formulării cererii de recurs, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întemeindu-se pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. Trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta", cu raportare la prevederile art. 180 alin. (1) din C. proc. civ., în conformitate cu care "termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură". Prin C. proc. civ. legiuitorul a instituit, referitor la declararea căii extraordinare de atac a recursului, exigențe care privesc, printre altele, și respectarea termenului de declarare a recursului. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel iar, conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate." Astfel, legiuitorul stabilește un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. Prin urmare, legea pretinde exercitarea căii de atac în termenul menționat, termen legal, imperativ și absolut, care are ca moment de plecare data comunicării hotărârii, de la care se calculează termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru formularea recursului dedus judecății, și a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac. Calculul termenului procedural în speță se face în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește. De asemenea, alin. (2) al aceluiași text de lege dispune: când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează. În speță, cererea de recurs a fost transmisă Curții de Apel București prin poștă la 06.05.2025, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, deci cu depășirea termenului imperativ de 30 zile de la comunicarea hotărârii atacate, prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că decizia civilă recurată a fost comunicată la 04.04.2025, conform filei 95 dosar apel. Or, potrivit prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ., termenul de declarare a recursului s-a împlinit la 05.05.2025, aceasta fiind ultima zi în care recurentul ar fi fost în termenul legal, prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., privind declararea recursului. Cum legiuitorul stabilește un termen fix pentru exercitarea unui drept, dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. Așa fiind, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispozițiile legale incidente, astfel încât, va anula, ca tardiv, recursul declarat de acesta. Astfel, prin aplicarea acestor dispoziții, imperative, nu se poate considera o încălcare a dreptului la o cale efectivă de atac (art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului). În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că liberul acces la justiție nu reprezintă un drept absolut, exercițiul acestuia fiind supus unor limite și condiții de procedură prevăzute de dreptul intern, cum sunt cele referitoare la nerespectarea termenelor procedurale, situație regăsită în speța de față. Față de toate aceste aspecte, Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția tardivității recursului, invocată de intimata pârâtă și va anula, ca tardiv, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., împotriva deciziei nr. 480 din 19 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.