ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 890/2025

Ședința publică din data de 09 aprilie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 octombrie 2022 pe rolul Tribunalului Satu Mare sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat între E. și F., în calitate de întreținuți, și pârâții B., C. și D., în calitate de întreținători, autentificat sub nr. x din 11.08.2011 de Biroul Notarilor Publici G., prin notar public G. și, pe cale de consecință repunerea părților în situația anterioară, respectiv reintrarea în patrimoniul numiților E. și F. a imobilului apartament compus din două camere și dependințe cu suprafață utilă de 70m

2

situat din punct de vedere administrativ în Satu Mare str. x, zona 3, nr. 2, înscris în C.F. nr. x.

Prin sentința civilă nr. 28/D din 30 ianuarie 2024, Tribunalul Satu Mare a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesual active, a respins cererea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata către pârâți a sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 577/A/2024 din 27 mai 2024, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta A., împotriva sentinței civile nr. 28/D din 30 ianuarie 2024, pronunțată de Tribunalul Satu Mare și a luat act de declarația intimaților că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în prezenta cauză la 13 noiembrie 2024 fiind repartizată aleatoriu completului filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel.

În argumentarea criticilor invocate, recurenta-reclamantă a învederat că prin decizia pronunțată, curtea de apel a nesocotit motivele de apel invocate și nu a analizat temeinic susținerile sale, împrejurare ce a condus în opinia sa, la omisiunea instanței de a se pronunța punctual asupra criticilor formulate.

În continuare, a afirmat că instanța devolutivă, Curtea de Apel Oradea, "a omis să cântărească într-o manieră obiectivă și reală probele existente la dosarul cauzei, admițând în totalitate interogatoriile și mărturiile intimaților-pârâți, deși acestea sunt contradictorii."

În schimb, aceeași instanță a amintit "în mod pasager", audierile și probele ce au fost administrate în favoarea sa și care prezintă dovezi concrete care demonstrează neexecutarea de către pârâți a contractului de întreținere încheiat, aspect probat prin declarațiile de martori cât și de probe care demontează mărturiile date în favoarea pârâților și care atestă neîndeplinirea obligațiilor de întreținere.

Recurenta-reclamantă a menționat că niciun mijloc de probă administrat în fața instanțelor devolutive, nu au demonstrat, în mod categoric, prestarea de către intimați a obligațiilor ce decurgeau din contractul de întreținere, iar declarația martorei H. nu a fost reținută ca având un conținut contradictoriu în raport de celelalte probe administrate în cauză și pe care instanța de apel, în mod greșit, nu le-a valorificat.

Contrar reținerilor curții de apel, starea de sănătate a pârâtelor D. și C. care sufereau de grave afecțiuni locomotorii și funcționale permanente nu le-a permis executarea contractului de întreținere către soții I. care au fost nevoiți să se gospodărească singuri, iar ulterior decesului soției sale, domnul I. a apelat la un prestatori de servicii pentru întreținerea sa.

În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că deși în interogatoriile date pârâțiu au declarat că și-au executat, în mod consecvent obligațiile rezultate din contractul de întreținere, efectuând inclusiv vizite la unitățile medicale unde soții I. erau internați, instanța de apel nu a ignorat împrejurarea că intimata- pârâtă D. nu se afla în stare fizică aptă a se deplasa în respectivele locuri, dar și faptul că soții I. au contractat servicii specializate de catering pentru a li se livra de mâncare.

Instanța de apel a ignorat în mod nepermis declarațiile de martori conform cărora starea material a domnului I. nu îi permitea achiziționarea de medicamente pentru afecțiunile de care suferea, fără a expune, motivat, care au fost rațiunile care au condus la o asemenea măsură.

Contrar reținerilor instanței de apel, probele administrate în cauză au demonstrat că pârâții nu și-au executat obligațiile de întreținere asumate prin contract, interacțiunile acestora cu soții I. bazându-se mai degrabă, pe raporturi de întrajutorare generate de raporturile de familie, iar nu unele specifice contractului de întreținere, cum era firesc, iar probele depus ela dosar de către recurenta-reclamantă care să susțină această situație de fapt au fost ignorate de către instanța de apel.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că niciunul dintre intimații-pârâți nu a suportat cheltuielile ocazionate de înmormânatarea soților I., cu toate că această obligație incumbau acestora în temeiul contractului de întreținere încheiat, recurenta-reclamantă fiind nevoită să suporte în integralitate atât costurile ritualurilor de înmormântare cât și pe cele ulterioare acestui moment. Deși această obșligație este una esențială în executarea contractului de întreținere, în mod nelegal tribunalul a statuat că această neexecutare nu poate atrage sancțiunea rezoluțiunii contractului de întreținere dat fiind faptul că din probele administrate nu a rezultat vreo nemulțumire în acest sens a vreunuia dintre creditorii obligației de întreținere.

S-a mai arătat că declarațiile și răspunsurile la interogatorii sunt contradictorii, au fost constituite pro causa și nu sunt susținute de niciun mijloc de probă, acestea emanând de la persoane care justifică propriul interes în cauză, aspect de care curtea de apel nu a ținut cont la pronunțarea soluției.

Se impunea ca instanța de apel să facă o delimitare între obligațiile ce decurgeau din raporturile contractuale și cele generate de raporturile de familie, în cauză nefiind probată decât existența unei relații de apropiere a intimaților pârâți față de soții I. datorată relațiilor de rudenie cu aceștia.

Conchizând, recurenta -reclamantă a criticat decizia recurată din perspectiva în care, în opinia sa, în cauză, intimații-pârâți nu au probat îndeplinirea obligațiilor contractuale, probele depuse, (înscrisurile), neavând nicio relevanță juridică, iar probele utilizate de instanță, compuse din fotografii arată existența unor relații de familie și nu probează îndeplinirea unor obligații asumate contractual; interogatoriile și declarațiile administrate nu relevă o întreținere conform contractului asumat și mai ales, nu relevă o întreținere constantă și continuă; interogatoriile și declarațiile administrate de către intimații-pârâți conțin informații contradictorii și pe alocuri, în mod evident, neadevărate.

II.2 Apărările formulate în cauză

La 28 decembrie 2024, intimații-pârâți D., B. și C. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În susținerea excepției nulității au arătat că, prin cererea de recurs astfel cum a fost formulată, nu a fost indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din același act normativ și nici nu a fost formulată vreo critică susceptibilă de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Au mai precizat că, în opinia lor, motivele de recurs sunt invocate formal, recurenta-reclamantă fiind, în esență, nemulțumită soluția pronunțată de instanța de apel prin raportare la aspectele de fapt reținute de această instanță.

În subsidiar, intimații au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Întâmpinarea formulată în cauză a fost comunicată recurentei-reclamante care la 09 aprilie 2025 a depus concluzii scrise prin care a susținut incidența motivului de casare din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că, în opinia sa, hotărârea recurată este nemotivată, fiind preluate în conținutul considerentelor chestiuni dezlegate de instanța de fond, în primă instanță, fără a efectua o proprie analiză critică a probelor și susținerilor din apel, invocând, totodată și existența unor motive străine de natura cauzei.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a argumentat că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material privitoare la obligațiile contractuale și la rezoluțiune.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Preliminar, Înalta Curte reamintește faptul că potrivit dispozițiilor art. 485 din C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. De asemenea, conform art. 486 alin. (1) din același Cod, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs.

Respectarea termenelor procedurale răspunde unuia dintre cele mai importante deziderate privitoare la garantarea securității raporturilor juridice. Prin urmare, criticile de nelegalitate trebuie formulate, sub sancțiunea decăderii, în termenul legal defipt de legiuitor, motivele de casare invocate pentru prima dată prin concluzii scrise sau prin memorii adiționale depuse ulterior împlinirii termenului pentru motivarea căii de atac neînvestind, în mod legal, instanța de judecată cu examinarea acestora.

În cauza de față, se constată că ulterior termenului împlinirii termenului de recurs, 05 noiembrie 2024, la 09 aprilie 2025, recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise prin care a înțeles să evidențieze critici de nelegalitate care vizează pretinsa aplicare și interpretare greșită de către instanța de apel a dispozițiilor privitoare la răspunderea civilă în materie contractuală și condițiile rezoluțiunii, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cum aceste chestiuni nu au fost evidențiate în motivarea recursului înregistrat la 05 noiembrie 2024, în aplicarea aspectelor de ordin teoretic anterior expuse, Înalta Curte reține că partea este decăzută din dreptul să mai invoce motive noi de nelegalitate a deciziei atacate, acestea neputând fi analizate de către instanța de recurs în lipsa unei legale învestiri în privința acestora, examinarea criticilor de nelegalitate urmând a fi efectuată în limitele expuse prin cererea de recurs înregistrată la 05 noiembrie 2024.

În continuare, analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de recurs limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., această cale de atac este lovită de nulitate.

În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar susținerile recurentei-reclamante din cuprinsul recursului formulat nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigențelor textului legal anterior menționat, ci o invocare formală a dezacordului cu privire la soluția pronunțată în cauză de curtea de apel.

Înalta Curte reține că argumentele recurentei-reclamante nu reprezintă critici de nelegalitate propriu-zise atâta timp cât prin intermediul lor se face referire la elementele de fapt ale cauzei, la administrarea de probe și la valoarea probatorie acordată acestora de către instanțele de fond în dezlegarea raportului juridic dedus judecății, în realitate, recurenta reluând ad litteram criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea instanței de apel.

Astfel, se observă, de plano, că întreaga motivare din memoriul de recurs reprezintă simple reiterări ale criticilor expuse în cadrul motivelor de apel, care au fost deja analizate și dezlegate de instanța devolutivă de control judiciar.

Din examinarea cererii de recurs rezultă că, deși recurenta-reclamantă a indicat formal două motive de casare- respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.- dezvoltarea acestora nu permite încadrarea într-un veritabil motiv de nelegalitate, ci reflectă, așa cum s-a mai arătat, nemulțumirea acesteia față de modul în care instanța de apel a analizat și valorificat probatoriul administrat în cauză, confirmând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, prin care acțiunea a fost respinsă.

Drept urmare, se poate observa că prin aceste critici, recurenta tinde la a provoca o reapreciere a probatoriului și o schimbare a situației de fapt reținută de instanța de apel, aspecte nepermise în etapa procesuală a recursului.

În acest context, Înalta Curte reține că memoriul de recurs nu cuprinde o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii.

Recurenta nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, astfel că simplele susțineri formulate prin cererea de apel și reiterate, ca atare, integral, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanței de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

Astfel, susținerile recurentei referitoare la o pretinsă neanalizare a motivelor de apel și la o motivare lacunară a hotărârii din perspectiva în care Curtea de apel Oradea ar fi omis să se pronunțe punctual asupra criticilor formulate, nu sunt însoțite de o argumentație juridică propriu-zisă, și nu deduc judecății veritabile critici de nelegalitate cu privire la decizia atacată, aspectele reliefate nereprezentând, în realitate, veritabile aspecte de nelegalitate, care să evidențieze eventuale vicii de motivare, apte a genera incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, deși invocă existența unui viciu de nemotivare, susținerile sunt fără suport, din moment ce recurenta omite a demonstra, printr-o argumentație coerentă, care sunt aspectele care nu au fost analizate, care să nu facă posibil controlul judiciar al instanței de recurs.

Or, formularea unor susțineri cu titlu general și care nu respectă cerința esențială de a se raporta la dezlegările și raționamentele utilizate de curtea de apel, nu are aptitudinea de a învesti legal instanța de recurs cu analiza acestora.

În acest sens este și simpla afirmație în sensul că instanța de apel nu a analizat criticile detaliate în motivele de apel, fără, însă, ca recurenta să indice, în mod efectiv, care dintre susținerile sale din calea de atac anterioară nu ar fi primit o dezlegare din partea instanței de apel.

În realitate, această critică nu conturează un viciu propriu-zis de nemotivare, ci doar dezacordul părții în raport cu soluția pronunțată.

Aceasta întrucât recurenta în dezvoltarea acestei critici se rezumă la a invoca doar greșita stabilire a elementelor de temeinicie atunci când afirmă " că instanța a omis să cântărească, într-o manieră obiectivă și reală, probele existente la dosarul cauzei, admițând în totalitate interogatoriile și mărturiile administrate în fața instanței din partea intimaților pârâți, în mod categoric și discreționar, cu toate că acestea sunt contradictorii, ", aspect care, în opinia sa, a condus la pronunțarea unei soluții netemeinice și nelegale.

Or, concluzia instanței de apel, potrivit căreia nu se susține teza afirmată de apelanta-reclamantă în sensul că de la momentul încheierii contractului de întreținere și până în prezent a existat o neexecutare totală a obligațiilor din partea intimaților-pârâți", respectiv a lipsei unei neexecutări culpabile, a rezultat în urma analizării materialului probator (fiind indicate în mod expres, în cuprinsul deciziei, mijloacele de probă care au constituit fundamentul raționamentului logico-judiciar al acesteia), astfel că excedează cadrului legal al recursului susținerile ce tind la o invalidare a modalității de interpretare a acestuia, această chestiune fiind una ce se repercutează pe planul temeiniciei hotărârii, conform celor expuse în precedent.

Astfel fiind, repunerea în discuție a situației de fapt și reinterpretarea probelor administrate în fața instanțelor devolutive nu sunt posibile în prezenta etapă procesuală, întrucât obiectul judecății în recurs este limitat la verificarea legalității hotărârii atacate, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, prin critica formulată, recurenta nu a învederat motive contradictorii și nu a pretins că hotărârea recurată este nemotivată, ci doar a expus aprecieri proprii cu privire la stări de fapt și probe, care nu pot fi subsumate vreunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se observă că modalitatea de formulare a criticilor nu permite extragerea unor aspecte de nelegalitate apte a permite cenzura instanței de recurs, în speță neputându-se reține nici motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, afirmata lipsă de relevanță a depozițiilor martorilor audiați dar și răspunsurilor la interogatorii în condițiile în care, "pe fond, este menținută soluția primei instanțe, la pronunțarea căreia au contribuit și acestea", respectiv a neindicării probelor efective, care au condus la soluția la care s-a oprit instanța, este improprie analizei instanței de recurs.

Fără să indice vreo greșeală procedurală a instanței de apel, care a validat judecata primei instanțe tocmai prin reținerea materialului probator administrat în cauză, recurenta-reclamantă solicită, practic, o reevaluare a mijloacelor de probă interpretate de instanța de apel cu ocazia devoluțiunii cauzei, aspect ce are în vedere strict temeinicia judecății înfăptuite în precedenta fază procesuală.

Or, în condițiile în care instanța de apel a reținut în mod expres că " depozițiile martorilor audiați și răspunsurile la interogatoriu, coroborate cu înscrisurile administrate în cauză confirmă situația de fapt reținută de prima instanță", simpla nemulțumire a părții în raport cu determinarea cadrului factual pe baza probatoriului, de către instanța de prim control judiciar, nu corespunde motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care presupuneau tocmai antamarea unor aspecte privitoare la conformarea cu regulile de drept incidente a dezlegărilor date prin actul jurisdicțional atacat.

Aceste critici se rezumă la a indica doar aspecte de netemeinicie, în legătură cu modalitatea în care instanța de apel a înțeles să valorifice probele administrate, nefiind în măsură să permită verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, din moment ce recurenta omite să formuleze o argumentație concretă, care să se raporteze la cele reținute de către instanța de apel și care să fie de natură a permite cenzura instanței de recurs.

Înalta Curte amintește prevederile art. 264 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care "În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul în care legea stabilește puterea lor doveditoare".

Această normă de procedură consacră libertatea pe care o are judecătorul în a aprecia asupra forței probante a materialului probatoriu încuviințat și a relevanței acestuia în pronunțarea soluției. Scopul recursului constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reevalua și completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului recursului.

Astfel fiind, cum în calea de atac extraordinară a recursului nu se poate tinde la o verificare a elementelor de fapt ale cauzei și la o cenzurare a activității de interpretare a mijloacelor de probă, ce revine exclusiv instanțelor fondului, criticile relative la lipsa unor "probe efective" care să fundamenteze soluția instanței de apel nu pot face obiect de analiză în prezenta fază procesuală.

Simpla reluare, cu o motivație identică, a afirmațiilor formulate în fazele procesuale anterioare, negrefate pe dezlegărilor date prin actul jurisdicțional atacat, nu este aptă a declanșa controlul de legalitate al instanței de recurs.

Aceasta întrucât, în acord cu exigențele ce se degajă din prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborate cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta trebuia să indice, punctual, de ce sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată (iar nu doar de a repune în discuție aceleași aspecte, cu omiterea faptului că obiectul recursului îl constituie decizia curții de apel).

În acest context, afirmarea formală a faptului că instanțele de fond nu au ținut cont de împrejurarea că neîndeplinirea de către intimații-pârâți a obligației de suportare a cheltuielilor aferente înmormântării soților I. reprezintă una esențială în economia contractului de întreținere care atrage sancțiunea rezoluțiunii, nu este în măsură să imprime criticii valența unui aspect de nelegalitate propriu-zis, cât timp această împrejurare a fost constatată de către instanța de apel în urma administrării de probatorii, reținând că din probele administrate nu a rezultat că defunctul E. să fi avut vreo nemulțumire cu privire la acest aspect, după decesul soției sale, F..

Cu ignorarea caracterului extraordinar al prezentei căi de atac, care supune analizei instanței de recurs, în acord cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., doar motive de casare a deciziei atacate, au fost formulate și susținerile privitoare la faptul că intimații-pârâți nu au probat îndeplinirea obligațiilor contractuale, probele depuse, (înscrisurile), neavând nicio relevanță juridică, că probele utilizate de instanță, compuse din fotografii arată existența unor relații de familie și nu probează îndeplinirea unor obligații asumate contractual, respectiv că interogatoriile și declarațiile administrate nu relevă o întreținere conform contractului asumat și mai ales, nu relevă o întreținere constantă și continuă, interogatoriile și declarațiile administrate de către intimații-pârâți conținând informații contradictorii și pe alocuri, în mod evident, neadevărate.

Or, aceste aspecte nu se pot constitui în critici de nelegalitate, apte a declanșa un control de legalitate asupra raportului juridic, astfel că sunt lipsite de relevanță criticile vizând aceste chestiuni.

În aceste circumstanțe, Înalta Curte reținând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de casare, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.

Față de soluția ce se va pronunța, Înalta Curte constată că recurenta A. reprezintă "parte căzută în pretenții" conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și, întrucât intimata C. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și cazare, pe care le-a și dovedit cu factura fiscală seria x, nr. 16 din 25 martie 2025 aflată la dosar, respectiv factura fiscală seria x din 08 aprilie 2025 aflată la dosar, urmează să admită această cerere și să oblige recurenta-reclamantă la achitarea cheltuielilor de judecată în valoare de 5340 RON, reprezentând onorariu de avocat și cazare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 577/A/2024 din 27 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Obligă recurenta A. la plata sumei de 5340 RON către intimata C., cu titlu de cheltuieli de judecată, în recurs, reprezentând onorariu de avocat și cazare.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 09 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.