ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 990/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 19.05.2015 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția I civilă, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C., obligarea acesteia la plata sumei de 390.000 RON la care se adaugă dobânda legală calculată până la plata efectivă a sumei, reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate de reclamanți la imobilul situat în Satu Mare, str. x, înscris în CF nr. x Satu Mare, de sub nr. top. x și y, în natură casă de locuit, anexe, curte și teren intravilan; în baza dreptului de gaj general al creditorului să se dispună notarea dreptului de creanță al reclamanților în valoare de 390.000 RON în CF nr. x Satu Mare sub nr. top. x și y; cu cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1170, art. 2324, art. 2167 C. civ. Prin încheierea de ședință din 02.12.2015, Tribunalul Satu Mare a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta D. la data de 02.06.2015. Această soluție a rămas definitivă prin decizia nr. 154/A/2016 a Curții de Apel Oradea, prin care a fost respins apelul numitei D. împotriva încheierii menționate.

Primul ciclu procesual Prin sentința nr. 69/D/18.03.2016, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a respins acțiunea, ca lipsită de interes. Prin decizia nr. 56/06.02.2017, Curtea de Apel Oradea a admis apelul reclamanților, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.

Al doilea ciclu procesual Prin sentința nr. 154/D/09.07.2018 pronunțată în rejudecare, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a respins acțiunea; a admis cererea de intervenție principală în interes propriu formulată de intervenienta D.; a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată încheiat între reclamanți și pârâtă la data de 18.11.2014, intitulat "contract"; a respins cererea intervenientei de obligare a celorlalte părți la plata cheltuielilor de judecată; în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, reclamanții și pârâta au fost obligați, în solidar, la plata către stat a sumei de 7.505 RON, reprezentând taxa de timbru pentru care intervenienta a beneficiat de scutire. Prin decizia nr. 314/A/24.04.2019, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanților împotriva sentinței și a încheierii de ședință din data de 03.11.2017 și sentinței nr. 154/D/09.07.2018, ambele pronunțate de Tribunalul Satu Mare, pe care le-a păstrat în totalitate, fără cheltuielile de judecată. Prin decizia civilă nr. 1259/24 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamanți, a casat decizia nr. 314/A/24.04.2019 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Prin decizia nr. 250/A/26.02.2021 pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanților împotriva sentinței și a încheierii de ședință din data de 03.11.2017, ambele pronunțate de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2015, pe care le-a păstrat în totalitate; a luat act că intimata-intervenientă va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată; cheltuielile judiciare constând în taxă de timbru în cuantum de 1876 RON, pentru care apelanții au beneficiat de ajutor public judiciar, au rămas în sarcina statului.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 C. proc. civ., reclamanții A., B.. Recurenții au expus următoarele motive de recurs: 1. Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.-prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. - Sub acest aspect, recurenții au arătat că în mod nelegal instanța de apel a reținut că au fost legal citați la termenul de judecată din 15.06.2018, când s-a dezbătut cauza în fond de prima instanță, reținând în mod eronat starea de fapt, aplicând și interpretând greșit dispozițiile legale incidente privind normele procesuale privind citarea părților încălcând astfel atât dreptul la apărare cât și principiul contradictorialității reglementate de disp. art. 13 și art. 14 C. proc. civ. Între termenele de judecată din data de 27.04.2018 și 15.06.2018 au intervenit incidente procesuale de natură să determine instanța de fond să îndeplinească obligația prevăzută la art. 153 C. proc. civ. Recurenții au fost reprezentați de către avocat E. care, între termenele de judecată, a devenit incompatibilă cu funcția de avocat, întrucât a ocupat funcția de judecător la Judecătoria Satu Mare, a înștiințat instanța de fond despre rezilierea unilaterală a contractului de asistență juridică prin adresa depusă la dosar în data de 30.05.2018, astfel încât raportat la acest aspect, prima instanță în mod nelegal a procedat la dezbaterea în fond a cauzei în data de 15.06.2018, doar în prezența reprezentantului convențional al intervenientei în interes propriu D.. Mai mult, prin încheierea de ședință din 15.06.2018 dată în dosar x/2015, prima instanță a reținut faptul că reprezentantul reclamanților a reziliat contractul de asistentă juridică și totuși a considerat că litigiul se află în stare de judecată, nefiind alte probe administrat, acordând reprezentantului intervenientei în interes propriu cuvântul pe fond și încălcând astfel dispozițiile art. 153 alin. (1) și (2) C. proc. civ., respectiv dreptul la apărare dar și principiul contradictorialității. Dispozițiile art. 229 alin. (1) reținut de instanța de apel nu are aplicabilitate în cauză, deoarece recurenții nu au fost prezenți la nici un termen de judecată, având reprezentant convențional în cauză, iar mandatara avocat a renunțat unilateral la mandat semnalând acest aspect doar instanței de fond prin adresa din 30.05.2018. Astfel, instanța de apel în mod nelegal a reținut faptul că din prisma disp. art. 229 alin. (1) C. proc. civ., față de recurenții reclamanți a fost îndeplinită procedura de citare pentru termenul de judecată din 15.06.2018, fiind respectat atât dreptul la apărare cât și principiul contradictorialității. - Cu privire la reținerea, de către instanța de apel, a faptului că recurenții nu au depus la dosar originalul contractului sub semnătură privată din 18.11.2014 pentru termenul de judecată din 15.06.2018, aceștia precizează că se aflau în imposibilitate de a onora atare solicitare deoarece intervenientul principal în interes propriu D. a formulat plângere penală înregistrată în data de 02.06.2015 sub dosar nr. x/2015 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, iar originalul contractului a fost înmânat organelor de urmărire penală în vederea expertizării, cauza fiind ulterior clasată prin Ordonanța de clasare din 15.02.2021 dată în dosar nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare. Pe de altă parte, contractul sub semnătură privată din 18.11.2014 în original a fost prezentat judecătorului în dosar nr. x/2017 al Judecătoriei Satu Mare, având ca obiect confirmare redeschidere urmărire penală, la solicitarea intimatei interveniente D., astfel încât acesta a dobândit dată certă, contrar reținerii, de către instanța de apel, a lipsei datei certe a contractului sub semnătură privată din 18.11.2014. Instanța de apel în mod nelegal a analizat natura juridică a contractului sub semnătură privată din 18.11.2014, aspect care nu are însă nici o relevanță în cauză, contractul reflectă pe deplin voință liberă a părților care le-au semnat. În mod nelegal a reținut prima instanță faptul că actul sub semnătură privată din 18.11.2014 este un contract de împrumut, unilateral, care necesită formalitatea bun și aprobat. Contractul sub semnătură privată din 18.11.2014 încheiat între recurenții-reclamanți și intimata-pârâtă reflectă voința liberă a părților, este un contract nenumit și potrivit art. 1168 C. civ., se aplică prevederile Titlului II, Capitolul I-Contractul din C. civ., iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale la contractul cu care se aseamănă cel mai mult. Raportat la dispozițiile legale invocate, analizarea, de către instanța de apel, a contractului sub semnătură privată ca un mandat tacit fără reprezentare, nu are relevanță în cauză, reclamanții prin acțiunea introductivă nu au indicat ca temei al contractului dispozițiile care reglementează mandatul-art. 2025 C. civ. și nici disp. art. 2009 C. civ.. Instanța de apel trebuia să analizeze contractul încheiat între părți având în vedere regulile speciale al contractului cu care seamănă cel mai mult. Orice contract se interpretează în sensul de a produce efecte juridice, după voința concordanță a părților, iar nu după sensul literal al termenilor. Contractului sub semnătură privată din 18.11.2014 i se pot aplica regulile de la contractul de antrepriză prevăzut de art. 1851 C. civ. cu care seamănă cel mai mult din prisma obligațiilor părților, în cazul contractului de antrepriză antreprenorul execută o anumită lucrare, cu consimțământul beneficiarului, în schimbul unui preț. Astfel, contractul sub semnătură privată din 18.11.2015 este un contract bilateral prin care recurenții reclamanți, cu consimțământul proprietarei tabulare, din bani proprii, au efectuat renovări, reparații și extinderi la imobilul proprietatea intimatei pârâte C., în valoare de 390.000 RON, investiții pe care intimata, în calitate de proprietar al imobilului, prin contractul din 18.11.2014, a recunoscut, obligându-se să plătească contravaloarea prestațiilor efectuate de recurenți până în data de 15.03.2015. Instanța de apel în mod nelegal a determinat faptul că actul sub semnătură privată din 18.11.2015 este un contract unilateral, astfel înscrisul trebuia să cuprindă în mod obligatoriu mențiunea - bun și aprobat pentru o anumită sumă. Cerința mențiunii bun și aprobat se aplică doar contractelor unilaterale nu și contractelor bilaterale care se încheie în mod valabil prin simplul acordul de voință a părților fără nici o altă formalitate, cum s-a întâmplat în prezenta cauză deoarece chiar din conținutul contractului rezultă că investițiile au fost efectuate la imobil între anii 2012-2014, în data de 18.11.2014 a intervenit doar redactarea în formă scrisă a acordului de voință a părților ad probationem, recurenții reclamanți procurând astfel un înscris pentru a proba pretențiile față de intimata pârâtă. - Instanța de apel a ignorat în totalitate dispozițiile art. 273 C. proc. civ. Înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovadă între părți până la proba contrară, or intimata pârâtă C., prin întâmpinarea formulată în termen legal, a recunoscut în tot pretențiile solicitate de recurenții reclamanți în cauză, recunoașterea manifestată de partea adversă reprezintă o mărturisire judiciară care trebuia să producă efecte juridice, în sensul că instanța de fond la primul termen de judecată trebuia să pronunțe o hotărâre în baza recunoașterii părților. Astfel, reținerea de către instanța de apel a faptului că actul sub semnătură privată din 18.11.2014 este doar un început de dovadă scrisă care trebuia complinit cu alte probe este nelegală, deoarece potrivit art. 349 alin. (1) C. proc. civ., mărturisirea judiciară face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o, iar alin. (3) prevede că mărturisirea judiciară nu poate fi revocată. Mai mult, chiar mărturisirea intimatei pârâte C. efectuată în dosar nr. x/2015 al Judecătoriei Satu Mare în fața unui judecător, coroborat cu poziția intimatei pârâte manifestată prin întâmpinare, prin care a recunoscut pretențiile solicitate de recurenții reclamanți prin cererea de chemare în judecată, și nu numai prin întâmpinare, ci pe tot parcursul procesului, trebuia să fie apreciată de instanța de apel în sens pozitiv, având în vedere că titlul executoriu, încheierea nr. 2248/18.06.2015 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. x/2015, potrivit art. 434 C. proc. civ., are forță probantă a unui înscris autentic. - Prin admiterea cererii de intervenție în interes propriu în condițiile în care intimata-intervenientă nu are niciun interes în promovarea unei astfel de cereri, instanțele anterioare au pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (3) C. proc. civ. 2. Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.-hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine de natura cauzei. Instanța de apel în mod nelegal a reținut faptul că actul sub semnătură privată din 18.11.2014 este nul absolut pentru cauză ilicită și imorală raportat la existența titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 6230/2013 dată în dosar nr. x/2008 al Judecătoriei Satu Mare. În mod greșit s-a reținut cauza ilicită și imorală a contractului sub semnătură privată din 18.11.2014, fără a se indica în considerentele hotărârii normele imperative care au fost încălcate. Nu poate fi constatat nul absolut pentru cauză ilicită și imorală contractul sub semnătură privată din 18.11.2014 doar pentru simplul motiv că prin sentința nr. 6230/2013 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. x/2008, intimata pârâta a fost obligată să plătească intervenientei din prezenta cauză, suma de 40.000 de dolari la care se adaugă dobândă legală. Recurenții nu au fost parte în dosar nr. x/2008, hotărârea invocată de instanța de apel nu le este opozabilă, fiind un simplu fapt juridic în accepțiunea disp. art. 435 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora. Mai mult, existența cauzei civile înregistrată la Judecătoria Satu Mare sub dosar nr. x/2008 nu a fost notată în cartea funciară a imobilului pentru a deveni opozabilă terțelor persoane. Astfel, invocarea sentinței nr. 6230/2013 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. x/2008 în prezenta cauză pentru a motiva cauza ilicită și imorală a contractului sub semnătură privată din 18.11.2014 este nelegală, această hotărâre judecătorească neavând semnificație juridică pentru recurenți, al căror scop este de a recupera sumele de bani pe care le-au investit în imobilul casă de locuit proprietatea intimatei pârâte. Nu poate fi reținută cauza ilicită și imorală pentru simplul fapt că actul a fost redactat în data de 18.11.2014, respectiv în momentul în care sentința nr. 976/R/18.11.2014 a devenit irevocabilă, aceasta fiind o simplă coincidență, reparațiile și investițiile fiind începute în cursul anului 2012 și nu în data de 18.11.2014, când a fost redactat contractul. Însă acest aspect nu are relevanță în cauză deoarece recurenții nu au fost parte în cauza în care a fost pronunțată sentința nr. 6230/2013 și nici decizia nr. 976/R/2014 dată de Curtea de Apel Oradea. Reținerea, de către instanța de apel, pentru a motiva cauza ilicită și imorală a contractului sub semnătură privată din 18.11.2014, a existenței titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 6230/2013, este un motiv străin de natura cauzei, deoarece recurenții nu au fost parte în acea cauză, hotărârea nefiind opozabilă și obligatorie, și nici existența procesului civil nefiind notată în cartea funciară pentru a devenii opozabilă terțelor persoane. Pe de altă parte, acesta este un motiv străin de natura cauzei raportat la obiectul acțiunii. Reținerea de către instanța de apel a existenței urmăririi silite demarată de intimata intervenientă în dosar executional nr. x/2014 al BEJ F., în care recurenții nu au calitate de participanți în procedura executării silite, precum și faptul că această procedură este finalizată prin eliberarea, în favoarea intimatei-interveniente, a Actului de adjudecare imobiliară din 24.05.2017, iar procedura de evacuare demarată în dosar executional nr. x/2020 al BEJ F. la cererea intimatei-interveniente D. a fost finalizată prin întocmirea Procesului-verbal de evacuare din data de 06.07.2020, respectiv Procesul-verbal de evacuare din 18.09.2020, reprezintă aspecte de nelegalitate în justificarea cauzei ilicite și imorale a contractului sub semnătură privată din 18.11.2014. Instanța de apel, dând dovadă de o imparțialitate maximă cu ocazia analizării motivelor de apel, în mod nelegal a reținut că recurenții sunt de rea-credință pentru simplul fapt că au urmărit interesele proprii în mod direct și au investit instanța de judecată sub dosar nr. x/2015 al Tribunalului Satu Mare cu o cerere legală de instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului proprietatea intimatei pârâte până la concurența sumei de 390.000 RON. Condițiile de admisibilitate a instituirii măsurii asigurătorii au fost analizate de o instanță judecătorească, alături de acțiunea introductivă a fost anexată și un extras de carte funciară la zi, instanța de judecată a procedat corect prin admiterea cererii de instituirea sechestrului asigurător. Faptul că este notată, din partea unui creditor, somație imobiliară în cartea funciară, nu este un impediment ca un alt creditor să solicite aplicarea sechestrului asigurător pe același imobil. Achitarea unei cauțiuni este facultativă și nu obligatorie în măsura în care creanța este constatată într-un înscris. Astfel, instanța care a admis cererea de aplicare a sechestrului asigurător prin încheierea nr. 105/D/C/22/05.2015 dată în dosar nr. x/2015, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică în acord cu dispozițiile legale în vigoare, iar sub acest aspect instanța de apel în mod nelegal a criticat o hotărâre judecătorească definitivă și asupra căreia nu a fost învestită să se pronunțe prin cererea de apel. Instanța de apel a apreciat un demers legal și judicios exercitat de către recurenți, respectiv dreptul de acces la justiție ca drept fundamental, o fraudare a intereselor intimatei interveniente de a recupera o creanță. În cartea funciară a imobilului sub B36 prin încheierea de carte funciară nr. x/13.03.2020 există notată existenta unei hotărâri judecătorești care ar fi într-adevăr un impediment la executare silită demarată de intimata intervenientă sub dosar nr. x/2014 al BEJ F. fiind în strânsă legătură cu titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6230/2013, însă acest aspect a fost ignorat de instanța de apel, nefiind luat în considerare cu ocazia analizării cauzei ilicite și imorale a contractului sub semnătură privată din 18.11.2014. Astfel, la solicitarea Judecătoriei Satu Mare, din oficiu a fost notată existența sentinței nr. 708/25.02.2019 pronunțată de această instanță în dosar nr. x/2015, definitivă prin decizia nr. 165/Ap/05.04.2017 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, prin care a fost constatat nul absolut pentru fraudarea legii certificatul de moștenitor nr. x/27.05.2003 eliberat de BNP G. în dosar succesoral nr. x/2003, prin care a fost stabilită calitatea de unic moștenitor a numitei D. după defunctul H. (persoană care a împrumutat pe C.). Acțiunea civilă sub dosar nr. x/2008 a fost promovată în nume propriu, în calitate de soție supraviețuitoare, de intimata intervenientă în calitate de unic moștenitor legal al defunctului H., intervenienta justificând calitatea procesuală activă în dosar nr. x/2008, unde s-a pronunțat sentința nr. 6230/2013, cu certificatul de moștenitor menționat. Instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea în pretenții a numitei D., raportat la termenul general de 3 ani aplicabil în materia recuperării creanțelor constând în sume de bani, termen calculat de la data scadenței împrumutului-12.09.1999, justificând soluția dată asupra excepției prin repunerea în termen potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, de eliberarea certificatului de moștenitor nr. x/27.05.2003 în dosarul succesoral 145/2003 al G. în favoarea intimatei interveniente D.. Având în vedere faptul că intimata pârâtă nu a avut cunoștință de căsătoria încheiată între intimata intervenientă și împrumutătorul H. în străinătate, a efectuat verificări la organele competente, iar prin adresa nr. x/28.01.2015, Primăria Satu Mare, Biroul de Stare civilă și Direcția Publică de Evidență a Persoanelor a comunicat faptul că numita D. nu figurează în actele de stare civila române căsătorită cu numitul H. și nici numitul H. nu figurează ca fiind decedat. Potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 modificată, actele de stare civilă ale cetățenilor romani, întocmite de autoritățile străine, au putere doveditoare în țară numai dacă sunt înscrise sau transcrise în registrele de stare civilă române. Însă această notare a hotărârilor judecătorești definitive, veritabile impedimente la executarea silită imobiliară, fiind considerată dobânditoare de rea credință, a fost ignorată de către instanța de apel, nefiind menționată în considerentele hotărârii atacate. 3. Instanța de apel, menținând hotărârea primei instanțe sub aspectul nulității contractului sub semnătură privată din 18.11.2014, prin prisma motivelor reținute, a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 56/A/2017 pronunțată în dosar nr. x/2015 (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.). În considerentele acestei decizii s-a reținut, cu putere de lucru judecat, faptul că recurenții și intimata pârâtă locuiesc și gospodăresc împreună nu este un argument valabil al lipsei de interes al reclamanților în promovarea acțiunii, prezumția de bună-credință nu a fost răsturnată în cauză, instanța de apel reținând disp. art. 21 din Constituție și art. 6 CEDO care garantează dreptul de acces la justiție. Curtea de Apel Oradea, prin aceeași hotărâre, a reținut faptul că împrejurarea că alte persoane invocă un drept de creanță asupra imobilelor și bunurilor din litigiu, nu are relevanță în cauză, hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată fiind opozabilă doar părților din dosar, neputând fi opusă altor persoane care justifică interes legitim și drepturi de creanță, persoane care nu sunt părți în prezenta cauză și pe care nimic nu le împiedică să-și valorifice drepturile pe calea unei acțiuni civile separate. 4. Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.-hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Contractul sub semnătură privată din 18.11.2014 a fost încheiat în mod valabil între părți, cu respectarea dispozițiilor art. 1166 și art. 1169 C. civ., care reglementează principiul libertății de a contracta. Prin încheierea contractului sub semnătură privată din 18.11.2014 părțile, persoane fizice, nu au adus nici o atingere ordinii publice, nu au încălcat normele imperative de conviețuire socială, prin încheierea lui nu s-au antrenat perturbări inacceptabile ale vieții sociale, cauza contractului nefiind ilicită și imorală. Este nelegal faptul că instanțele anterioare au reținut ca și cauză ilicită și imorală a contractului existența sentinței nr. 6230/2013 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. x/2008, demararea executării silite de către intervenienta intimată asupra bunurilor intimatei pârâte C., respectiv faptul că recurenții au introdus o cerere prin care au solicitat, potrivit legii, instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor intimatei pârâte C., fiind motive străine de natura cauzei, existența dosarelor civile și a unei executări silite imobiliare demarate asupra unui imobil nefiind cauze de nulitate absolută a contractului sub semnătură privată. Cererea de intervenție principală în interes propriu nu îndeplinește condițiile art. 61 alin. (1) C. proc. civ., intervenienta D. nu justifică nici un interes, deoarece deține deja un titlu executoriu împotriva intimatei pârâte pe care l-a valorificat în dosar executional nr. x/2014 al BEJ F.. Intimata intervenientă nu are nici un interes în formularea unei cereri de intervenție în interes propriu, deoarece nu solicită de la părți (reclamanți și pârâtă) plata contravalorii investițiilor efectuate la imobil; a finalizat executarea silită imobiliară sub dosar nr. x/2014 al BEJ F., respectiv procesul de punere în posesie a titlului executoriu Act de adjudecare imobiliară sub dosar executional nr. x/2020 al BEJ F.; deține titlu executoriu împotriva intimatei pârâte, sentința civilă nr. 6230/2013 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. x/2008; contractul sub semnătura privată din 18.11.2014 pentru aspectele invocate de intimata intervenientă nu poate fi considerat că are cauză ilicită, deorece intervenienta nu a indicat nici o normă imperativă ce ar putea fi încălcată, contractul nu aduce atingere ordinii publice și nici perturbări inacceptabile în viața socială. Față de cele arătate se impune respingerea cererii de intervenție în interes propriu formulată de intimata intervenienta D.. Atât prima instanță cât și instanța de apel au încălcat art. 9 alin. (3) C. proc. civ.. Dreptul de dispoziție al părților prevede că în condițiile legii, partea poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului. Instanța de apel în mod nelegal a ignorat poziția părților cu privire la solicitarea de a lua act de recunoașterea intimatei pârâtei cu privire la pretențiile formulate în cadrul acțiunii introductive, reținând în mod nejustificat reaua credință în promovarea acțiunii, neacordând nici o valoare juridică mărturisirii judiciare efectuată în cadrul procesului și extrajudiciare (efectuată de intimata pârâtă în cadrul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Satu Mare, hotărâre judecătorească definitivă având forța probantă a unui act autentic) cu privire la existența investițiilor și a valorii acestora stabilit de părți de comun acord. În baza art. 2324 C. civ. (cel ce este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile și imobile prezente și viitoare), recurenții au solicitat, în temeiul dreptului de gaj general al creditorilor, să se dispună notarea dreptului de creanță al acestora în c.f. nr. x Satu Mare provenită din c.f. vechi 1515 Satu Mare sub nr. top x si 2161. În mod nelegal instanța de apel a respins solicitarea formulată prin cererea de apel, ca intimata intervenientă D. să fie obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate în cursul procesului (taxe judiciare de timbru din toate etapele procesului și cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat justificate cu chitanțe), reținând în mod nelegal că asemenea cheltuieli trebuiau să fie solicitate de la intimata pârâtă C.. Un asemenea argument nu poate fi primit, deoarece intimata pârâtă a recunoscut la primul termen de judecată prin întâmpinarea formulată, pretențiile din acțiunea civilă ale recurenților, astfel încât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 454 C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se află de drept în întârziere, Singura persoană care se află în culpă procesuală este intimata intervenientă D., care s-a opus la admiterea acțiunii prin formularea a două cereri de intervenție principală în interes propriu depuse la dosar in fața primei instanțe, motiv pentru care judecarea cauzei principale s-a prelungit în mod nejustificat, în prezent fiind în al doilea ciclu procesual. Recurenții solicită obligarea intervenientei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 02.02.2022, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 11.05.2022. Intimata-intervenientă D. a formulat punct de vedere la raport prin care a arătat că încadrările motivelor de recurs din actul procedural sunt corecte, însă trimiterile recurenților la motivele de casare invocate sunt pur formale. Recurenții au formulat punct de vedere la raport prin care au arătat că sunt de acord cu conținutul actului procedural, au solicitat admiterea recursului și obligarea intimatei-interveniente la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză În termen legal, intimata-intervenientă D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului, raportat la împrejurarea că prin intermediul motivelor de recurs nu se formulează critici de nelegalitate, ci de netemeinicie, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, și acordarea cheltuielilor de judecată. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata a arătat că această chestiune a intrat în putere de lucru judecat prin neinvocarea ei în recursul declarat de recurenții I. împotriva deciziei nr. 314/24.04.2019, iar pe de altă parte, critica este neîntemeiată, întrucât împrejurarea invocată de recurenți, că potrivit adresei depusă la dosar la data de 30.05.2018 reprezentantul lor a renunțat la mandat, nu se încadrează în situațiile de excepție prevăzute de lege. De asemenea, recurenții au fost citați pentru termenul de judecată din 15.06.2018, astfel încât aveau termen în cunoștință. Referitor la critica greșitei interpretări a voinței părților rezultată din înscrisul sub semnătură privată încheiat la 18.11.2014 și a lipsei datei certe a acestuia, intimata arată că în mod corect instanța de apel a constatat că respectivul înscris nu are dată certă, motiv pentru care nu poate proba efectuarea investițiilor pretinse de recurenți în perioada 2012-2014 și nici data încheierii acestui act. Data înscrisă în act, asumată de reclamanți și pârâtă ca fiind aceea de 18.11.2014, nu are caracter de dată certă în accepțiunea art. 278 C. proc. civ., întrucât nu s-a dovedit îndeplinirea niciunei formalități prevăzută de această dispoziție legală, astfel încât data de 18.11.2014 nu este opozabilă părților. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata arată că hotărârea recurată este amplu motivată și nu se pune problema unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Prin înscrisul sub semnătură privată referitor la care recurenții pretind că instanța de apel în mod greșit a reținut caracterul imoral și ilicit, aceștia tind la zădărnicirea executării silite inițiate de către intimată, în calitate de creditoare, împotriva intimatei-debitoare C. (mama, respectiv soacra recurenților). Scopul recurenților este fraudarea intereselor intimatei, respectiv vătămarea dreptului legal al acesteia de a pune în executare un titlu executoriu. Desființarea certificatului de moștenitor nr. x/27.05.2013 a avut loc urmare a netranscrierii actelor de stare civilă străine în registrele române, fără a se pune în discuție valabiltatea actelor de stare civilă în litigiu ca negotium juris în privința stării civile a intimatei, respectiv fără a fi afectată calitatea sa de soție supraviețuitoare a defunctului H.. Referitor la interesul intimatei-interveniente în prezenta cauză, aceasta arată că are calitatea de creditoare a intimatei C. (mama/soacra recurenților), debitoarea fiind colocatara imobilului asupra căruia a fost inițiată executarea silită de către intimata-intervenientă și referitor la care recurenții pretind că au efectuat investiții în cuantum de 390.000 RON. Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 19.05.2015, după ce executorul judecătoresc a întocmit publicația de vânzare la licitație publică a imobilului în litigiu, stabilind ca prim termen al vânzării la licitație publică data de 18.06.2015, astfel încât este evident că scopul acesteia este zădărnicirea executării silite imobiliare, fiind încălcate dispozițiile art. 12 C. proc. civ., care consacră obligativitatea exercitării cu bună-credință a drepturilor procesuale. Mai arată intimata că prezentele motive de recurs reprezintă o reiterare a motivelor de apel, situație ce nu corespunde exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 C. proc. civ. În termen legal, recurenții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au arătat că motivele de nelegalitate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7,8 C. proc. civ. și au solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare, admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, obligarea intimatei D. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat din toate fazele procesuale și la taxa judiciară de timbru achitată în ambele cicluri procesuale. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată următoarele: - este nefondată critica prin care partea reclamantă pretinde încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, critică subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Dispozițiile art. 153 C. proc. civ. pretins a fi încălcate prevăd următoarele: Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel (1). Or, norma prevăzută la art. 229 C. proc. civ. statuează explicit, la alin. (1), că partea care a depus cererea personal sau prin mandatar și a luat termenul în cunoștință, precum și cea care a fost prezentă la un termen de judecată, personal sau printr-un reprezentant legal/convențional, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanță, considerându-se că ea cunoaște termenele de judecată ulterioare. În speță, potrivit constatărilor instanței de apel, partea reclamantă a fost citată la domiciliul indicat în cererea de chemare în judecată, anume în loc. Satu Mare, b-dul x, nr. 58, pentru termenul de judecată din data de 27.04.2018, situație în care, potrivit legii, se consideră că avea cunoștință și de termenele de judecată ulterioare acordate de prima instanță, inclusiv pentru termenul din 15.06.2018. Referitor la termenul de judecată din 15.06.2018, pentru care avea termen în cunoștință, instanța de apel a constatat și că părții i-au fost înmânate, la data de 05.06.2018, înștiințări prin care i s-a solicitat să depună, în original, înscrisul sub semnătură privată datat 18.11.2014, prin intermediul cărora a fost încunoștințată și cu privire la termenul de judecată. Cât privește motivul invocat de partea reclamantă pentru înlăturarea de la aplicare a normei de drept prevăzute la art. 229 alin. (1) C. proc. civ., renunțarea de către reprezentatul său convențional la mandatul de reprezentare, corect instanța de apel a constatat că nu poate fi primit, cât timp nu se subsumează situațiilor de excepție prevăzute la alin. (2) al normei de drept, în care instanțele de judecată au obligația citării părților din proces. Așa fiind, cum instanța de apel a interpretat și aplicat corect normele de drept menționate, se dovedește nefondată critica prin care partea pretinde încălcarea principiului contradictorialității dezbaterilor și a dreptului la apărare, prevăzute la art. 13 și art. 14 C. proc. civ., consecință a nelegalei citării pentru termenul de judecată din 15.06.2018. Subsumat acestei critici de nelegalitate partea reclamantă pretinde și că instanța de apel nu avea a statua asupra naturii convenției pe care a încheiat-o cu partea pârâtă C., probată cu înscrisul sub semnătură privată datat 18.11.2018 și recunoscută de partea pârâtă, întrucât acest fapt ar contraveni principiului libertății contractuale prevăzut la art. 1169 C. civ. Dispozițiile art. 1169 C. civ. prevăd următoarele: Părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri. O atare libertate recunoscută părților nu se constituie însă într-un impediment în calea verificării de către instanțele de judecată a conținutului convențiilor deduse judecății de părți, cum eronat pretinde partea reclamantă, ignorând faptul că în procesul pendinte a fost dedusă judecății nu numai acțiunea în pretenții izvorâtă din convenția invocată, ci și acțiunea în constatarea nulității absolute a aceleiași convenții pentru cauză ilicită și imorală, formulată de intervenienta principală. Dimpotrivă, dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. statuează explicit că este în sarcina judecătorului fondului obligația de a da calificare juridică actelor și faptelor deduse judecății. De altminteri, se constată că partea reclamantă formulează critica într-o manieră confuză, pretinzând, pe de o parte, că instanțele de fond aveau a statua că înscrisul sub semnătură privată datat 18.11.2014, pentru care nu era necesară formalitatea "bun și aprobat", beneficia de dată certă și cu privire la care au existat impedimente obiective care au împiedicat depunerea la dosarul cauzei în original (detaliate), face dovada încheierii unui contract bilateral și impunea soluția admiterii acțiunii în pretenții pe baza recunoașterii acestora de către partea pârâtă, în temeiul art. 436 C. proc. civ. Pe de altă parte, partea pretinde că, fiind că în prezența unui contract nenumit, nereglementat de lege, instanțele aveau a aplica, potrivit art. 1168 C. civ., regulile speciale privitoare la contractul cu care acesta se aseamănă cel mai mult și care, în opinia sa, este contractul de antrepriză reglementat la art. 1851 C. civ. (calificare care nu a fost invocată la judecata în fond a cauzei). Analizarea aspectelor de ordin procedural menționate, soluționate prin considerente nenecesare prin hotărârea atacată, nu își justifică însă utilitatea în condițiile în care critica ignoră considerentele decisive ale hotărârii recurate și care fundamentează soluția pronunțată, anume constatarea nulității absolute a convenției invocate ca temei al acțiunii în pretenții pentru că a fost fondată pe o cauză ilicită și imorală, fiind încheiată de părți de comun acord în vederea instituirii unui sechestru asigurător asupra imobilului proprietatea părții pârâte cu scopul împiedicării executării silite a imobilului la cererea intervenientei D., înregistrată în dosarul execuțional nr. x/2014 al BEJ J., pentru o creanță în sumă de 390.000 RON (identică cu cea consemnată în înscrisul sub semnătură privată). Subsumat acestei critici de nelegalitate partea reclamantă susține, totodată, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 9 alin. (3), art. 436 și art. 273 C. proc. civ., apreciind că acțiunea în pretenții se impunea a fi admisă în baza recunoașterii de către partea pârâtă a convenției și a dreptului său de creanță. Pretinzând încălcarea normei de drept prevăzute la art. 436 C. proc. civ., se constată că partea reclamantă ignoră, astfel cum s-a arătat, cadrul procesual în care s-a desfășurat judecata în fond a cauzei, respectiv faptul că instanțele au avut a analiza și cererea în constatarea nulității absolute a convenției, dedusă judecății de intervenientă, și a căreia admitere a impus soluția de respingere a acțiunii în pretenții. Pe de altă parte, critica ignoră considerentele decizorii prin care instanța de apel a constatat inaplicabilitatea normei de drept, anume absența în procesul pendinte a unei mărturisiri judiciare formulate, în condițiile legii, de partea pârâtă, respectiv, împrejurarea că mărturisirea făcută în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Satu Mare, în procesul pendinte, constituie mărturisire extrajudiciară care nu se opune, cum eronat se afirmă prin recurs, cu forța probantă a unui hotărâri judecătorești, în sensul art. 434 C. proc. civ. Cât privește norma de drept prevăzută la art. 273 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovadă între părți până la proba contrară, partea reclamantă nu arată în ce constă încălcarea săvârșită de instanțele de fond. Relativ la această critică, se constată că partea reclamantă nu relevă nici interesul formulării, cât timp soluția de respingere a acțiunii în pretenții deduse judecății împotriva părții pârâte a fost fundamentată, astfel cum s-a arătat, pe lipsa unei condiții esențiale de validitate a convenției invocate ca izvor al obligației de despăgubire, anume pe lipsa cauzei licite și morale, condiție impusă de prevederilor art. 1179 alin. (1) pct. 4 C. civ., sub sancțiunea nulității absolute potrivit art. 1238 alin. (2) C. civ. Subsumat acestei critici de nelegalitate, partea reclamantă susține și încălcarea normei de procedură prevăzute la art. 61 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că intervenienta D. nu justifica interes în formularea cererii de intervenție principală, deoarece deținea un titlu executoriu împotriva intimatei pârâte pe care l-a valorificat în dosarul execuțional nr. x/2014 al BEJ F.. Critica ignoră, de asemenea, considerentele reținute de instanța de apel care evidențiază faptul că această chestiune litigioasă a cauzei nu poate face obiectul rejudecării, întrucât prin decizia de casare nr. 1249/24.06.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că aspectele de nelegalitate invocate de partea reclamantă în privința încheierii primei instanțe din data de 03.11.2017, prin care a fost încuviințată cererea de intervenție principală, nu sunt fondate, dezlegările date intrând astfel în puterea lucrului judecat. - este nefondată critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care partea reclamantă pretinde că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei. Cu titlu prealabil se impune mențiunea că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. statuează că hotărârea poate fi casată când cuprinde numai motive străine de natura cauzei, adică motive care nu privesc litigiul dedus judecății și, ca atare, nu furnizează părților dovada examinării chestiunilor litigioase ale cauzei, a analizării mijloacelor de apărare invocate și nici argumentele care fundamentează soluția pronunțată. Pe cale de consecință, nu sunt străine cauzei și nu atrag incidența normei de drept menționate considerentele prin care instanța analizează mijloacele de apărare ale uneia dintre părțile litigante, considerente redactate într-o manieră clară și explicită și care oferă părților dovada examinării mijloacelor de probă și apărărilor invocate, precum și argumentele care au stat la baza soluției pronunțate. În speță, se constată că prin intermediul acestui motiv de recurs, partea reclamantă critică considerentele prin care instanțele de fond au evaluat mijloacele de probă administrate de intervenientă, susținând că deși acestea confirmă existența unor litigii între aceasta și partea pârâtă, nu puteau face obiectul examinării în procesul pendinte, întrucât nu a fost parte în respectivele litigii, situație în care nici actele jurisdicționale întocmite în cadrul acestora nu îi sunt opozabile. Anume, partea pretinde că sunt străine cauzei considerentele prin care instanța de apel a făcut trimitere la existența titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 6230/2013 a Judecătoriei Satu Mare (dosar nr. x/2008) prin care partea pârâta a fost obligată să plătească intervenientei suma de 40.000 de dolari, la Actul de adjudecare imobiliară 24.05.2017 (dosarul nr. x/2014 al BEJ F.), la procesul-verbal de evacuare din data de 06.07.2020 și la procesul-verbal de evacuare din 18.09.2020 (dosarul nr. x/2020 al BEJ F.). Partea reclamantă indică ca fiind străine cauzei și considerentele prin care s-a reținut că a acționat cu rea-credință când a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului proprietatea părții în baza înscrisului sub semnătură privată datat 18.11.2014, în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Satu Mare, apreciind că era în sarcina instanței care a pronunțat încheierea nr. 105/D/C/22/05.2015 să analizeze conduita sa, cu mențiunea că prin demersurile pe care le-a făcut în baza respectivului înscris a urmărit doar recuperarea propriilor sume de bani pe care le-a investit în imobilul casă de locuit proprietatea părții pârâte. Or, considerentele arătate, contrar susținerilor părții reclamante, nu sunt străine cauzei, ci expun, rezultat ala evaluării probatoriilor, circumstanțele de fapt în care partea reclamantă și partea pârâtă au convenit întocmirea înscrisului sub semnătură privată datat 18.11.2014, prin care se atestă existența datoriei de 390.000 RON, și care au permis identificarea scopului urmărit de părți, acela de a diminua sau chiar a exclude șansele de recuperare a creanței intervenientei împotriva pârâtei. Subsumat acestei critici, partea reclamantă a pretins și omisiunea analizării de către instanța de apel a unor mijloace de probă care, în opinia părții, impunea concluzia existenței și a unui alt impediment în finalizarea procedurilor execuționale de către intervenientă în ceea ce privește imobilul părții pârâte. Anume, partea reclamantă susține că instanța a ignorat împrejurarea că în cartea funciară a imobilului proprietatea părții pârâte a fost notată sentința civilă nr. 708/25.02.2019 a Judecătoriei Satu Mare, definitivă, prin care s-a constatat nulitatea certificatului de moștenitor nr. x/27.05.2003 emis de BNP G. în favoarea intervenientei, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctul H. (împrumutătorul), certificat pe baza căruia intervenienta și-a justificat calitatea procesuală activă în dosarul finalizat prin pronunțarea sentinței civile nr. 6230/2013 (titlul executoriu), ca urmare a faptului că nici căsătoria intervenită între intervenientă și împrumutător și nici decesul împrumutătorului nu au fost transcrise în registrele de stare civilă române. Or, de principiu, astfel cum a reținut și instanța de apel, hotărârile judecătorești nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, ci argumentelor esențiale, categorie în care nu se încadrează argumentul menționat, în considerarea faptului că nu are nicio influență asupra soluției din prezentul proces. Ca atare, omisiunea de examinare a acestui argument neesențial cauzei nu poate atrage casare hotărârii recurate, cum eronat pretinde partea reclamantă. - este nefondată critica prin care se pretinde că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 56/A/2017 a Curții de apel Oradea, prin care s-a statuat asupra interesului și bunei credințe a părții reclamante în promovarea acțiunii în pretenții deduse judecății, critică subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. pct. 7 C. proc. civ. Decizia civilă nr. 56/A/2017 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în primul ciclu procesual al prezentei cauze, a statuat cu privire la greșita admitere de către prima instanță a excepției lipsei de interes a părții reclamante în formularea acțiunii în pretenții reținând, printre altele, ca fiind irelevantă, din perspectiva cerinței relative la interes, împrejurarea că partea reclamantă și partea pârâtă locuiesc și gospodăresc împreună. Circumstanța de fapt arătată a fost analizată în rejudecare de instanța de apel, însă nu din perspectiva interesului în promovarea acțiunii în pretenții, ci a cerințelor impuse prin art. 1238 alin. (2) C. civ., care prevede următoarele: Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască. Anume, reținând incidența normei de drept menționate, instanța de apel a statuat că reclamanții, fiică, respectiv ginere, a pârâtei - debitoare și care locuiesc cu aceasta în același imobil au cunoscut despre creanța intervenientei, actul sub semnătură privată fiind încheiat după începerea executării silite în dosar execuțional nr. x/2014 al BEJ F. și după notarea urmăririi silite imobiliare în CF. Nici în ceea ce privește buna-credință cu privire la care prin hotărârea anterioară s-a reținut că nu a fost răsturnată prezumția legală, critica nu este fondată, întrucât nici această chestiune nu a făcut obiectul rejudecării, instanța analizând buna-credință a părții reclamante raportat la momentul întocmirii înscrisului sub semnătură privată, din perspectiva scopului urmărit. Așa fiind, critica părții nu poate fi primită, întrucât ignoră considerentele hotărârii recurate care, astfel cum s-a arătat, nu pun în discuție încălcarea chestiunilor tranșate prin hotărârea judecătorească anterioară, respectiv a prevederilor art. 430 C. proc. civ. - este nefondată critica prin care partea reclamantă pretinde că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute la art. 1166, art. 1169, art. 1247 alin. (1), art. 1250, art. 1236 alin. (1) și (2) C. civ.. critică subsumată art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea criticii, partea reclamantă pretinde că instanța de apel a statuat greșit asupra caracterului ilicit și imoral al cauzei convenției pe care a încheiat-o cu partea pârâtă, consemnată în înscrisul sub semnătură privată datat 18.11.2014, întrucât aceasta respectă principiul libertății contractuale iar prin încheierea sa nu s-a adus atingere ordinii publice, deoarece nu s-au antrenat perturbări inacceptabile ale vieții sociale, și nu au fost încălcate normele imperative de conviețuire socială. Contrar susținerilor părții reclamante, caracterul ilicit și imoral al cauzei (scopului) încheierii unui contract nu se raportează doar la încălcări grave ale regulilor de ordine publică ori de conviețuire socială, ci la orice fel de încălcări dacă acestea au fost de natură să prejudicieze o altă persoană. Aceasta, întrucât, cu valoare de principiu, dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 15 C. civ. prevăd că orice persoană fizică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri, respectiv