ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2913 din 31 octombrie 2023 pronunțată de Judecătoria Craiova, secția Penală, în dosarul nr. x/2022, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 351 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de camătă. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 207 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (persoană vătămată B.). În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 207 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată (persoane vătămate C. și D.). În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele trei pedepse și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 ani și 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv de 1 an și 2 luni închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 5 luni închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, a cărei executare începe după executarea pedepsei principale rezultante, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., art. 65 alin. (1) și alin. (3) C. pen. și 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie privind interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe toată perioada executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus perioada în care inculpatul a fost reținut, arestat preventiv și în arest la domiciliu în cauză din 24.11.2021-04.08.2022.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 112

1

C. pen., s-a dispus confiscarea extinsă a autoturismului, aflat în stare de funcționare și deținut în proprietate de numitul A., cu certificatul de înmatriculare seria x, eliberat la data de 06.10.2021 de S.R.P.C.I.V. Dolj.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., a fost menținută măsura asiguratorie prin care s-a instituit sechestrul asigurător asupra autoturismului, de culoare neagră, serie șasiu x, deținut în proprietate de numitul A. (fiul inculpatului A.), măsura fiind dispusă prin ordonanța nr. 5692/P/2021 din 25.11.2021.

În temeiul 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumelor de 880.400 de euro și 40.000 de RON.

În temeiul art. 162 alin. (3) C. proc. pen.., s-a dispus conservarea mijloacelor materiale de probă ce constituie înscrisuri ridicate de la inculpatul A. în urma percheziției domiciliare și aflate în plic, la fila x din vol. I d.u.p.

S-a dispus conservarea mijloacelor materiale de probă reprezentând suporturi optice de stocare, aflate în plicuri la vol. II d.u.p., col. III d.u.p., vol. IV d.u.p., vol. V d.u.p., vol. VI d.u.p. și vol. IX d.u.p., urmând a fi arhivate împreună cu dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 19 alin. (1) și (3) C. proc. pen.., art. 397 C. proc. pen.. coroborat cu art. 1357 și urm. C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 10.000 de RON, reprezentând daune morale.

Au fost respinse celelalte pretenții formulate pe latură civilă, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, inculpatul A. și partea civilă B..

Prin decizia penală nr. 410 din 02 aprilie 2025 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2022, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 2913 din 31.10.2023 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2022, a fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani și 5 luni închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. aplicate inculpatului prin sentința penală apelată în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: 1 an și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de camătă, prev. de art. 351 C. pen.; 2 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prev. de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen. (persoană vătămată B.); 2 ani și 3 trei luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (persoane vătămate C. și D.).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, prev. de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen. (persoană vătămată B.), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale

Au fost menținute pedepsele aplicate pentru celelalte infracțiuni.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, 2 ani și 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute în final pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (1) și alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei rezultante. În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) și alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei rezultante.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 26/2025 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cazul infracțiunii de camătă, incriminată de art. 351 C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 384.800 euro și 30.000 RON.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin deciziei.

Prin aceeași hotărâre, a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 2913 din 31.10.2023 pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2022 și, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 08 mai 2025 (dată e-mail - dosar nr. x/2022 C.A. Craiova).

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a arătat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea de șantaj în formă continuată, prev. de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen. - persoane vătămate C. și D..

În acest sens, recurentul a învederat că, din starea de fapt reținută în cauză, nu rezultă elemente tipice amenințării și stării de temere corespunzătoare infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 C. pen. Caracterul frecvent al comunicării între persoanele legate familial (inculpatul fiind nașul de cununie al persoanelor vătămate) și derularea unei colaborări financiare foarte veche nu este de natură să susțină generarea unei temeri, părțile discutând în sensul cererii (finii cer bani) sau al restituirii (nașul cere restituirea banilor). Fapta de a discuta cu aceștia despre restituirea unor sume de bani date cu împrumut nu realizează tipicitatea infracțiunii, întrucât nu au fost formulate amenințări apte a crea o stare de temere și nu s-au folosit căi injuste pentru a se recupera împrumutul.

Recurentul a susținut că, într-adevăr, toate discuțiile reținute de instanță vizează împrumutul unor sume de bani, dar acestea conduc către elementele de tipicitate ale infracțiunii de camătă, prevăzută de art. 351 C. pen. Împrejurarea că discuta cu persoanele vătămate des, poate chiar zilnic, de mai multe ori, reprezintă relațiile dintre el și finii săi, aceștia din urmă apelând des la el pentru ajutor, așa cum rezultă din înregistrări.

Nu există diferențe de nuanță și conținut ale discuțiilor interceptate în anul 2016 față de anul 2021, care să evidențieze o amenințare sau temere progresivă. Or, inculpatul și persoanele vătămate și-au conservat relațiile (de ex. inculpatul a botezat copiii persoanelor vătămate), în acest interval de timp fiind incompatibilă această stare de fapt cu teza unui șantaj continuat cu acte materiale aproape zilnice, de peste 6 ani, care mențineau o stare de temere.

Recurentul a susținut că în mesajele date vocabularul folosit este respectuos, conversațiile fiind politicoase; minoritare sunt cele în care este supărat fiindcă era tergiversată restituirea împrumuturilor sau că avea bunuri la amanet.

Din starea de fapt reținută de instanță rezultă că interacțiunile erau frecvente, că urgența unor demersuri financiare este reciproc afirmată, că părțile se întâlneau la sediul firmei finilor, acasă la nași (unde finii mergeau frecvent și cereau sprijin fără temere) sau în oraș.

Inculpatul a solicitat să se aibă în vedere că a dorit doar să ajute, a adresat rugăminți, nu amenințări, în sensul de a i se returna ajutorul și finii să caute ajutor unde vor dori, era îngrijorat de soarta unor bunuri personale date provizoriu finilor ca să le amaneteze, să obțină bani (mașina, ceasurile etc), așadar este firesc comportamentul său și nu se circumscrie sub nici o formă tipicității obiective sau subiective a infracțiunii de șantaj.

Totodată, recurentul a susținut că, în contextul în care chiar persoanele vătămate i-au solicitat imperativ să le dea urgent bani, indiferent de unde îi ia, chiar dacă acestea se împrumutaseră și anterior la el, această împrejurare exclude orice stare de temere care să realizeze condițiile de tipicitate ale infracțiunii de șantaj.

Cele reținute de instanță cu privire la fapte ale altor persoane, în alt context și față de terți, nu reprezintă împrejurări și fapte concrete de amenințare, ci intră în tiparul de comunicare al părților, ceea ce exclude elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale șantajului.

A mai precizat recurentul că din intervalul de peste 10 ani în care a avut o relație cu persoanele vătămate, parchetul a scos în evidență doar două sau trei discuții în care se observă exasperarea sa în fața a ceea ce el percepe a fi neadevăruri sau conduite dilatorii ale persoanelor vătămate, însă fără a se rosti amenințări concrete.

În concluzie, pretinsele "presiuni psihice" constau în apeluri telefonice repetate conduită care, potrivit deciziei nr. 599/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, publicată în Buletinul Jurisprudenței 2011, nu întrunește elementul material dacă nu se demonstrează aptitudinea reală de a crea temere unei persoane normale.

Pentru ca un demers telefonic (oricât de insistent) de recuperare a unei sume împrumutate să constituie "șantaj" în sensul art. 207 C. pen., trebuie să fie îndeplinite două cerințe cumulative ale tipicității: elementul material - "constrângerea" - o amenințare ori violență de natură să inducă victimei o stare de temere cu privire la producerea unui rău viitor și serios și scopul injust - autorul să urmărească obținerea unui folos patrimonial/nepatrimonial (adică un avantaj la care nu are drept).

În practică și doctrină s-a statuat constant că simpla solicitare repetată a restituirii unei datorii nu satisface niciuna dintre cele două condiții.

În raport cu starea de fapt reținută de instanță precum și cele arătate mai sus, recurentul a apreciat că nu există constrângere prin amenințare aptă să inducă persoanelor vătămate o stare de temere.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului exclusiv cu privire la infracțiunea de șantaj (acte materiale 2014-2021, persoane vătămate C. și D.) și pronunțarea unei soluții de achitare, potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

La data de 18 iunie 2025, s-a înregistrat la dosar memoriul depus de recurent, intitulat "Dezvoltarea motivelor recursului în casație".

În cuprinsul acestuia, recurentul a precizat că cererea de recurs în casație se întemeiază pe cazurile reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.

În privința cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., s-a solicitat să se aibă în vedere că fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege. "Amenințarea" ori "constrângerea" la care face trimitere instanța motivat ce împrejurarea că persoanele vătămate nu au restituit banii împrumutați de la inculpat nu constituie o constrângere în scopul de a dobândi injust un folos nepatrimonial sau patrimonial, lipsind, pe cale de consecință, elementul subiectiv care să atribuie caracterul ilicit al demersului inculpatului. În speță, inculpatul nu a urmărit subiectiv să paralizeze libertatea de mișcare și de decizie volițională a persoanelor vătămate, ci a fost insistent într-o măsură pe care a considerat-o suficientă și necesară pentru restabilirea integrității patrimoniului său.

Recurentul a susținut că, în speță, nu pot coexista infracțiunile de camătă și de șantaj, existând o suprapunere perfectă, nediferențiată atât sub aspectul laturii obiective, a execuției materiale a acțiunii infracționale, cât și a elementelor de subiectivitate (intenție, scop, voință).

Diferit de această problemă, s-a apreciat că pentru a se realiza conținutul infracțiunii de șantaj, pe lângă exercitarea unei acțiuni de constrângere ilicite, este necesar și esențial ca și folosul urmărit să fie ilicit, în concret să nu, fie pretins, revendicat, cerut, sub o motivație legitimă, justificată rațional și logic. Pretenția recuperării propriului bun - în speță a sumelor împrumutate - este naturală si legitimă.

Forma de vinovăție în cazul șantajului este intenția, în ambele modalități, directă sau indirectă. Dobândirea în mod injust a unui folos reprezintă o condiție atașată elementului subiectiv. Dacă nu se urmărește dobândirea unui folos, fapta nu reprezintă șantaj, ci, eventual, o altă infracțiune, respectiv amenințare. Câtă vreme inculpatul nu a urmărit scopul prevăzut în norma de incriminare, dobândirea în mod injust a unui folos nepatrimonial sau patrimonial, nu a acționat cu vinovăția cerută pentru existența infracțiunii de șantaj, în această situație constrângerea psihică constituind infracțiunea de amenințare.

În privința motivului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., s-a solicitat să se efectueze o analiză a legalității deciziei recurate cu privire la individualizarea pedepsei aplicate, prin raportare la argumentele anterior învederate.

Reținerea în calea de atac a incidenței unor cauze de reducere a pedepsei conduce la o diminuare proporțională a sancțiunii aplicate, întrucât numai astfel pot fi respectate limitele rezultate din aplicarea principiului non reforrnatio in pejus, și menținută, sub aspectul proporționalității, modalitatea de individualizare stabilită de prima instanță și care nu poate fi agravată.

Recurentul a solicitat să se constate nelegalitatea soluției pronunțate în apel, aceasta fiind dispusă cu nerespectarea dispozițiilor art. 72 C. pen. din 1969, ce trebuiau avute în vedere la individualizarea pedepsei aplicate.

În ceea ce privește persoana sa, recurentul a solicitat să se aibă în vedere că nu are antecedente penale, este bine încadrat în societate, are familie și doi copii în întreținere.

Totodată, recurentul a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate până la soluționarea căii extraordinare de atac, potrivit art. 441 C. proc. pen.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și părților, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 iunie 2025, iar prin rezoluția judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din data de 30 septembrie 2025.

Potrivit raportului întocmit de magistratul asistent cererea de recurs în casație apare ca fiind inadmisibilă, criticile formulate de recurentul inculpat neputând fi circumscrise cazurilor de casare invocate (art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen..).

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului. (2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație."

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condițiile de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Instanța constată că decizia nr. 410 din 02 aprilie 2025 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori (dosarul nr. x/2022), a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, fiind respectate dispozițiile art. 434 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casație a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele, prenumele și domiciliul inculpatului, hotărârea care se atacă, precum și semnătura părții care a exercitat calea de atac (prin avocat E., cu împuternicirea avocațială la dosar nr. x/2022 C.A. Craiova). Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-au indicat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În privința cazului de casare reglementat de prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se observă că acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Referitor la neîntrunirea condițiilor de tipicitate subiectivă, această critică nu poate fi verificată pe calea recursului în casație, întrucât dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluția de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. Ca atare, din perspectiva dispozițiilor procesual penale, noțiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situațiile în care fapta constituie o contravenție/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) și pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, cu excepția laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prev. art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.. - nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege).

În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută și menținută prin hotărârea atacată, precum și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond sau de apel. Nu se circumscriu acestui caz de casare criticile privind greșita individualizare judiciară a pedepsei.

În esență, în privința cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a arătat că din starea de fapt reținută în cauză nu rezultă elemente tipice amenințării și stării de temere corespunzătoare infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 C. pen. Caracterul frecvent al comunicării între persoanele legate familial (el fiind nașul de cununie al persoanelor vătămate) și derularea unei colaborări financiare foarte vechi nu este de natură să susțină generarea unei temeri, părțile discutând în sensul cererii (finii cer bani) sau al restituirii (nașul cere restituirea banilor). Fapta de a discuta cu persoanele vătămate despre restituirea unor sume de bani date cu împrumut nu realizează tipicitatea infracțiunii, întrucât nu au fost formulate amenințări apte a crea o stare de temere și nu au fost folosite căi injuste pentru a se recupera împrumutul. În mesajele date vocabularul folosit este respectuos, conversațiile fiind politicoase, fiind minoritare cele în care este supărat fiindcă este tergiversată restituirea împrumuturilor. Inculpatul a învederat că a dorit doar să ajute, a adresat rugăminți, nu amenințări, în sensul de a i se returna ajutorul, era îngrijorat de soarta unor bunuri personale date provizoriu finilor ca să le amaneteze, să obțină bani, fiind firesc comportamentul său și nu se circumscrie sub nici o formă tipicității obiective sau subiective a infracțiunii de șantaj.

Cu toate că recurentul a susținut că nu există constrângere prin amenințare aptă să inducă persoanelor vătămate o stare de temere, se observă că motivele formulate se bazează pe o reinterpretare a materialului probator, acesta contestând, astfel, chiar starea de fapt stabilită în mod definitiv de către instanța de fond și confirmată de cea de prim control judiciar. Așadar, în realitate, recurentul solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința configurării unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanțele inferioare și intrată în puterea lucrului judecat.

Nici critica privind neîntrunirea elementelor de tipicitate subiectivă nu poate fi circumscrisă cazurilor de casare invocate de recurentul inculpat. Constatările făcute sub acest aspect de către instanțele inferioare s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută și derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar în calea extraordinară de atac nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situației factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind, însă, obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situația factuală deja stabilită de instanța de apel, aceasta având un caracter definitiv.

În privința cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurentul a susținut că soluția pronunțată în apel este nelegală, întrucât, la individualizarea pedepsei, nu s-a dat eficiență dispozițiilor art. 72 C. pen. din 1969. În ceea ce privește persoana sa, recurentul a solicitat să se aibă în vedere că nu are antecedente penale, este bine încadrat în societate, are familie, cu doi copii în întreținere.

Motivele invocate de recurent nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. După cum se observă, acesta critică hotărârea atacată sub aspectul netemeiniciei, solicitând o reindividualizarea pedepselor aplicate, aspect care nu poate fi, însă, supus cenzurii în calea de atac a recursului în casație, prin prisma cazului de casare invocat. Astfel cum s-a menționat anterior, în această cale extrardinară de atac, aprecierea legalității limitelor de pedeapsă se face în funcție de încadrarea juridică reținută și menținută prin hotărârea atacată, precum și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond sau cea de apel.

Analiza de legalitate a instanței de recurs în casație nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Pe calea recursului în casație nu pot fi invocate și, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

În ceea ce privește solicitarea de suspendare a deciziei atacate, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 441 C. proc. pen.. prevăd posibilitatea instanței care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completului care judecă recursul în casație să suspende executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă fără a se proceda la verificări suplimentare, cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect și nu se justifică pronunțarea distinctă asupra acesteia, situație incidentă și în speță.

Relativ la cele ce precedă, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 410 din 02 aprilie 2025 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 410 din 02 aprilie 2025 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2025.