ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 827/2025

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Asupra cererii, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Au fost casate încheierile recurate și trimite cauza spre rejudecarea cererilor de recuzare, aceleiași instanțe.

În esență, petenta a solicitat îndreptarea deciziei deoarece instanța de recurs nu a reținut în considerentele hotărârii aspectele menționate în cererea de recurs privind stadiul procesual în care au fost formulate cererile de recuzare a completurilor din apel nr. A4 și A5.

De asemenea, petenta a solicitat îndreptarea deciziei recurate, întrucât instanța de recurs nu a reținut în considerente și dispozițiile art. 49 alin. (2), art. 53 alin. (1) și (3), art. 180 alin. (1) și (2) și art. 185 alin. (1) C. proc. civ. ca temei de drept al recursului formulat împotriva încheierilor de ședință din 9 aprilie 2024 și 10 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

În ceea ce privește cererea de completare a hotărârii, petenta a susținut că instanța de recurs a omis să soluționeze cererea accesorie constând în casarea deciziei nr. 237 din 18 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă și nici cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În continuare, petenta a solicitat ca în situația respingerii cererii de completare a hotărârii să se lămurească dispozitivul în ceea ce privește decizia din apel, având în vedere că încheierile recurate au fost casate, iar instanța de apel nu poate să desființeze propria hotărâre.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile tardivității formulării cererii de completare și inadmisibilității acesteia, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea cererilor formulate.

Analizând cererea formulată privind îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Cererea de îndreptare a deciziei nr. 323 din 13 februarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, nu este întemeiată.

Prin instituția îndreptării unei hotărâri judecătorești prevăzute la art. 442 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a urmărit repararea erorilor instanței, atunci când îndreptarea vizează erori materiale, respectiv greșeli de ordin formal, care nu sunt de natură să schimbe ori modifice în vreun fel soluția pronunțată, respectiv dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină și care nu se referă la eventuale erori de judecată.

Prin cererea formulată petenta a solicitat îndreptarea omisiunilor din considerentele hotărârii privind stadiul procesual în care au fost formulate cererile de recuzare și temeiul de drept menționat în cererea de recurs.

Înalta Curte constată că solicitarea petentei nu vizează o eroare în sensul prevăzut de dispozițiile citate, întrucât hotărârea cuprinde în considerente motivele de recurs sintetizate potrivit art. 499 C. proc. civ., nefiind posibilă redarea integrală a cererii de recurs.

De asemenea, cererea de completare a hotărârii nu este întemeiată.

Potrivit petentei, instanța de recurs a omis să soluționeze cererea accesorie constând în casarea deciziei nr. 237 din 18 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă și nici cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ., completarea hotărârii se poate cere dacă, prin hotărârea pronunțată, instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Verificând decizia a cărei completare este solicitată, Înalta Curte constată că a fost admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierilor din 9 aprilie 2024 și 10 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin care au fost respinse cererile de recuzare, pe care le-a casat și a fost trimisă cauza spre rejudecarea cererilor de recuzare, aceleiași instanțe.

Așadar, nu se impunea ca, prin hotărârea pronunțată, instanța de recurs să dispună casarea deciziei pronunțate în apel, deoarece aceasta a fost desființată de drept, ca efect al admiterii recursului și casării încheierilor prin care au fost respinse cererile de recuzare, potrivit art. 53 alin. (3) teza II și art. 179 alin. (3) C. proc. civ. și deciziei nr. 14/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet competent să soluționeze recursul în interesul legii.

În ceea ce privește cererea privind cheltuielile de judecată, aceasta are, în prezenta cauză, caracter accesoriu și în conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții, anume partea care a pierdut procesul, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Cu toate acestea, în cazul în care instanța dispune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, nu se poate reține faptul că a fost pronunțată o soluție prin care litigiul a fost tranșat, în sensul stabilirii culpei procesuale în sarcina părții căzute în pretenții, împrejurare în care, cheltuielile de judecată aferente recursului urmează a fi avute în vedere în rejudecare, cu luarea în considerare a întregului parcurs procesual, cum, de altfel, instanța supremă însăși a reținut în partea finală a considerentelor deciziei a cărei completare se solicită.

Altfel spus, la acest moment procesual, nu se poate dispune asupra cheltuielilor de judecată pretinse de recurentă în calea de atac a recursului, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecății, respectiv identitatea părții "care a pierdut procesul", în sensul dispozițiilor legale evocate.

În consecință, nu se poate reține omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța de recurs procedând în mod deliberat în maniera arătată, respectiv a nesoluționării cererii privind cheltuielile de judecată, astfel că, în rejudecare, instanța de apel, în temeiul art. 501 C. proc. civ., este obligată să statueze și asupra acestor cheltuieli.

Totodată, nici cerea de lămurire dispozitivului hotărârii privind efectul pe care îl are admiterea recursului împotriva încheierilor prin care au fost respinse cererile de recuzare asupra deciziei din apel, nu este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 443 alin. (1) C. proc. civ. obiectul cererii de lămurire îl constituie, pe de o parte, determinarea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii iar, pe de altă parte, înlăturarea dispozițiilor contradictorii cuprinse în respectivul dispozitiv.

Procedura specială prevăzută de dispozițiile art. 443 C. proc. civ. este mijlocul prin care, cu referire exclusivă la dispozitivul hotărârii judecătorești, se pot obține clarificări sau înlătura neconcordanțe ori contradicții ale respectivului dispozitiv, fie în scopul clarificării limitelor executorii ale acestuia, fie pentru determinarea întinderii și efectelor sale, în măsura în care hotărârea luată poate genera dificultăți în determinarea acestor elemente.

Așadar, părțile au acces la această procedură specială doar în ipoteza în care dispozitivul hotărârii judecătorești nu este suficient de clar, aspect ce poate genera dificultăți în interpretarea ori înțelegerea sa, nefiind o cale menită să ducă la reconsiderarea motivării hotărârii și reformarea acesteia, întrucât o atare finalitate poate fi atinsă doar prin intermediul căilor legale de atac.

Verificând dispozitivul deciziei a cărei lămurire partea o solicită, Înalta Curte constată că nu cuprinde dispoziții neclare sau contradictorii în raport cu soluția adoptată, respectiv de admitere a recursului declarat de reclamantă, casarea încheierilor atacate și trimiterea cauzei spre soluționarea cererilor de recuzare.

În ceea ce privește efectul pe care îl are admiterea recursului asupra deciziei pronunțate în apel, acesta este determinat de lege, respectiv de dispozițiile art. 53 alin. (3) teza II și art. 179 alin. (3) C. proc. civ. și deciziei nr. 14/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet competent să soluționeze recursul în interesul legii.

Pentru toate aceste considerente, constatând că motivele invocate de petentă nu pot fi circumscrise ipotezelor prevăzute la art. 442-443 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 444-446 din același cod, va respinge cererea prind îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de petenta A. privind îndreptarea, lămurirea și completarea dispozitivului deciziei nr. 323 din 13 februarie 2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2025.