ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 824/2025

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1164, art. 1169, art. 1170, art. 1270, art. 1350, art. 1516 alin. (1) și art. 1530 C. civ., art. 113 alin. (1) pct. 3 și 4, art. 116, art. 126 alin. (1) C. proc. civ., art. 1350 și urm. din C. civ., precum și prevederile contractului de închiriere nr. x/1/7000 din 06.10.2020.

Prin sentința civilă nr. 199/C din 11 iulie 2024, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 849.678,73 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente chiriei datorate pentru perioada 01.11.2019 - 30.09.2020 și suma de 12.102 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Prin rezoluția din 19.09.2024, instanța a stabilit în sarcina apelantei obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.050,89 RON, în temeiul prevederilor art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de apel.

Obligația de a timbra a fost comunicată apelantei conform dovezilor aflate la filele nr. x și 38 din dosarul de apel.

Prin decizia nr. 1801/Ap din 26 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, s-a admis excepția nulității apelului, invocată din oficiu și, în consecință, a fost anulată, ca netimbrată, cererea de apel formulată de pârâtă.

Recurenta a susținut că instanța de apel a procedat în mod nelegal la citarea și comunicarea adresei privind plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.050 RON prin intermediul poștei electronice, la o adresă de email prevăzută în antetul cererii de apel.

Autoarea recursului a menționat că a luat cunoștință de stabilirea taxei judiciare de timbru prin intermediul deciziei recurate, care i-a fost comunicată de această dată prin intermediul poștei, în format letric.

Având în vedere ca prin cererea de apel, apelanta-pârâtă nu a indicat vreo adresă de email în scopul citării și comunicării actelor de procedură și nici nu a solicitat efectuarea prin această modalitate, comunicarea de către instanța de apel a actelor de procedură pe email, la adresa din antetul cererii de apel, a lipsit apelanta de posibilitatea de a îndeplini obligația de plată taxei de timbru și de a lua cunoștință de termenul stabilit pentru judecarea apelului.

În susținere, recurenta a invocat și considerentele deciziei nr. 75/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la condițiile de realizare a procedurii de citare în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (6) C. proc. civ.

În continuare, recurenta a subliniat că potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (6) Cod procedură civilă transmiterea actelor de procedură prin poștă electronică se realizează doar dacă partea a solicitat și a indicat date corespunzătoare în acest scop.

Potrivit recurentei, instanța de judecată poate decide cu respectarea dispozițiilor art. 153 alin. (1) C. proc. civ., astfel că prin comunicarea viciată a actelor de procedură și a citației către apelanta-pârâtă și judecarea cauzei în aceste condiții, s-a produs acesteia o vătămare care nu poate fi remediată decât prin anularea actelor de procedură, în condițiile art. 175 C. proc. civ.

În opinia recurentei, decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 6, art. 7, art. 14, art. 20, art. 22 alin. (7), art. 153 și art. 154 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată la 21 ianuarie 2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr, iar prin rezoluția din 10 martie 2025 a fost acordat termen de judecată la 15 mai 2025.

Înalta Curte, analizând decizia atacată, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va admite recursul declarat de pârâta C. S.A. (fostă B.) pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei privind încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 6, art. 7, art. 14, art. 20, art. 22 alin. (7), art. 153 și art. 154 C. proc. civ., precum și a deciziei nr. 75/2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt fondate.

Din perspectiva acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a susținut că s-au încălcat normele de procedură prevăzute la art. 153 alin. (1) și art. 154 alin. (6) C. proc. civ., deoarece comunicarea adresei privind obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a citației s-au efectuat prin poștă electronică, la adresa de email din antetul cererii de apel, fără ca apelanta-pârâtă să fi indicat aceasta adresă de email în vederea comunicării actelor de procedură în dosar și să fi solicitat comunicarea actelor prin această modalitate.

Potrivit dispozițiilor art. 153 alin. (1) C. proc. civ., instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.

De asemenea, legiuitorul a prevăzut la art. 154 C. proc. civ. modalitățile de comunicare a citațiilor și a altor acte de procedură în procesul civil, acestea fiind reglementate după cum urmează: prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe, în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul; prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în plic închis, la care se atașează dovada de primire/procesul-verbal și înștiințarea prevăzută de lege; prin executori judecătorești, la solicitarea părții și pe cheltuiala acesteia; prin servicii de curierat rapid și prin telefax, poștă electronică, dacă partea a indicat datele corespunzătoare în acest scop, sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea actului și confirmarea primirii acestuia.

Toate aceste modalități de comunicare a actelor de procedură sunt principale și pot fi utilizate alternativ, nefiind condiționate de obligativitatea îndeplinirii procedurii prin agent poștal în format letric, întrucât utilizarea oricăreia dintre formele de comunicare reglementate de textul menționat anterior produce același efect juridic cu privire la înștiințarea părților despre existența procesului civil.

Totodată, este de menționat că în măsura în care partea a solicitat și a indicat datele corespunzătoare în scopul transmiterii actelor de procedură prin poștă electronică, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (6) C. proc. civ., atunci potrivit principiului disponibilității instanța este obligată să procedeze de această manieră în procesul civil.

Prin urmare, alegerea modalității de comunicare de către instanța de judecată trebuie să țină seama de informațiile transmise de părți, de specificul procedurii judiciare, de termenele impuse de legiuitor pentru finalizarea acesteia în considerarea scopului citării/comunicării, respectarea dreptului la apărare al părților garantat prin dispozițiile art. 13 C. proc. civ. și a dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din același act normativ.

În acest sens sunt și considerentele deciziei nr. 72/2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la condițiile de realizare a procedurii de citare și comunicare potrivit art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora lipsa efectivității procedurii de comunicare a actului de procedură este de natură să producă o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, instanțele fiind datoare să evite promovarea unui formalism excesiv care poate submina dreptul de acces la justiție, așa cum s-a statuat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României și Timar împotriva României.

De asemenea, instanța supremă a stabilit că transmiterea actelor de procedură prin poștă electronică, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (6) C. proc. civ., dacă partea a solicitat și a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală și alternativă de comunicare, utilizarea sa producând același efect juridic cu privire la înștiințarea părților ca oricare altă formă de comunicare a actelor de procedură reglementată de lege, nefiind condiționată de trimiterea acestora prin agent poștal în format letric, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) din același act normative.

Așadar, din considerentele evocate rezultă că instanța de judecată poate alege comunicarea actelor de procedură prin poștă electronică prevăzută de art. 154 alin. (6) Cod procedură civilă ca modalitate principală de comunicare cu condiția ca partea să fi solicitat în mod explicit comunicarea sub această formă și să fi indicat datele corespunzătoare în acest scop.

Dimpotrivă, alegerea de către instanță a modalității de comunicare a actelor de procedură cu ignorarea opțiunii exprimate de parte poate avea ca efect lipsirea acesteia de posibilitatea de a participa efectiv la desfășurarea procesului, chestiune de natură să afecteze în substanța sa dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, în componenta sa privind liberul acces la o instanță din perspectiva efectivității citării părții în procesul civil. Or, potrivit art. 20 C. proc. civ. judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea și să respecte el însuși principiile fundamentale ale dreptului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege.

Înalta Curte, procedând la verificarea actelor din dosar, a constatat că, în primă instanță, pârâta C. S.A. (fostă B.), prin reprezentantul său, a solicitat comunicarea actelor de procedură prin poștă electronică și a indicat adresa de email.

De asemenea, se constată că prin cererea de apel pârâta C. S.A. (fostă B.) nu a solicitat citarea prin vreuna din modalitățile prevăzute de art. 154 alin. (6) C. proc. civ., astfel că în mod corect prin rezoluția președintelui completului de apel s-a dispus comunicarea către apelanta-pârâtă C. S.A. (fostă B.) a unei adrese privind obligația de a achita taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac exercitate la sediul indicat în cererea de apel.

În continuare, s-a constatat că adresa privind plata taxei judiciare de timbru și citația cu termenul acordat au fost comunicate prin poștă electronică la adresa de email. La termenul acordat, instanța de apel a constatat neîndeplinirea obligației stabilite în sarcina apelantei-pârâte privind timbrajul și a anulat apelul ca netimbrat.

În consecință, instanța supremă constată că procedura de citare și comunicare a adresei privind timbrajul cererii de apel a fost efectuată prin poștă electronică, deși din actele dosarului de apel nu a existat o solicitare formulată în mod expres de aceasta, prin care să indice datele corespunzătoare, cu încălcarea normelor de procedură prevăzute la art. 153 alin. (1) și 154 alin. (6) C. proc. civ.

Mai mult, este de subliniat faptul că în dosarul de la prima instanță există o cerere de comunicare prin poștă electronică a actelor de procedură cu indicarea adresei de email, însă instanța de apel a procedat la citarea și comunicarea actele de procedură din apel la o cu totul altă adresă de email.

Împrejurarea că procedura de citare și comunicare a actelor din apel s-a realizat prin poștă electronică la adresa de email din antetul cererii de apel nu acoperă neregularitatea din moment ce procedura de citare și comunicare a apelantei-pârâte nu a fost efectivă, întrucât nu a avut posibilitatea să ia cunoștință de aceste acte, respectiv să se conformeze obligațiilor stabilite în sarcina sa și să formuleze apărări, nefiindu-i asigurată respectarea dispozițiilor privind drepturile și obligațiile procesuale ale părților.

Prevederile legale referitoare la citare și comunicarea actelor au caracter imperativ, întrucât au fost prevăzute pentru respectarea principiului contradictorialității și a dreptului de apărare, fiind, totodată, de natură a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, nesocotirea acestor principii având drept consecință nulitatea hotărârii pronunțate.

Procedând în această manieră, instanța de apel a nesocotit în mod grav principiile dreptului la apărare și contradictorialității ce constituie garanții ale dreptului la un proces echitabil, precum și normele de procedură prevăzute la art. 153 alin. (1) și 154 alin. (6) C. proc. civ., împrejurare care a determinat o vătămare apelantei prin anularea ca netimbrat a apelului, sub sancțiunea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. a nulității absolute a actului de procedură întocmit în acest mod, respectiv a deciziei recurate.

Constatând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 și art. 497 din același cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. (fostă B.) împotriva deciziei nr. 1801/Ap din 26 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, care, în respectarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C. S.A. (fostă B.) împotriva deciziei nr. 1801/Ap din 26 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2025.