ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2294/2019

Asupra recursului de față;

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat instanței obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 603.266,46 Euro în echivalent RON la cursul C. de la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință egală cu contravaloarea chiriei lunare în sumă de 201.088,82 Euro, precum și daune-interese egale cu dublul chiriei lunare pe toată durata abandonării, respectiv a lipsei de folosință în sumă de 402.177,64 Euro; obligarea pârâtei la plata sumei de 170.226,98 RON, reprezentând chirie restantă; obligarea debitoarei la plata de penalități în cuantum de 4.255,67 RON pe zi de întârziere, calculate asupra sumei de 170.226,98 RON de la scadență până la data de 15 iulie 2015 și în continuare la plata de penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate de la data de 15 iulie 2015 și până la data achitării integrale a debitului restant; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2254 din 3 martie 2016, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinare și s-a declinat în favoarea Tribunalului Specializat Cluj competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A..

B.Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 279 din 13 februarie 2017, Tribunalul Specializat Cluj a admis cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și a obligat pârâta să plătească reclamantei contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plății a sumei de 201.088,82 Euro cu titlu de contravaloare a lipsei de folosință, contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plății a sumei de 402.177,64 Euro cu titlu de daune interese; a obligat pârâta să achite reclamantei suma în cuantum de 16.890,16 RON cu titlu de chirie restantă, penalități de întârziere în cuantum de 92.627 RON calculate asupra debitului reprezentând chirie neachitată la termen, pe perioada 10 iulie 2015 și până la data de 22 septembrie 2016, data precizării cererii, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,5% asupra debitului principal reprezentând chirie restantă în cuantum de 16.890,16 RON începând cu data de 23 septembrie 2016 și până la achitarea integrală a debitului datorat cu titlu de chirie, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 35.977,52 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. B. S.A. solicitând anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

D.Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 202 din 4 aprilie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 279 din 13 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, pe care a menținut-o în întregime.

E.Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva deciziei Curții de Apel Cluj a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A. criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.. În apelul declarat de pârâtă s-a solicitat anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece procesul a fost soluționat fără a se intra în judecata fondului.

Majoritatea apărărilor pârâtei nu au fost analizate de instanța de apel, hotărârea bazându-se exclusiv pe situația expusă de reclamantă.

Nefiind analizate argumentele pârâtei, în combaterea cererii de chemare în judecată, aceasta a fost în imposibilitatea de a exercita o cale de atac eficientă deoarece nu a cunoscut motivele pentru care aceste apărări au fost înlăturate de către instanță. Apreciază recurenta că i-a fost încălcat și dreptul la apărare.

Instanța a soluționat cauza cu încălcarea principiului forței obligatorii a contractelor prevăzute de art. 969 C. civ. de la 1865.

Sancționarea pârâtei în temeiul art. 183 din contract, deși s-a constatat încălcarea art. 2.2 înseamnă că instanța a soluționat cauza fără a aplica dispozițiile contractului nr. x din 29 mai 2007.

Este adevărat că art. 2.2 prevede că răspunderea pentru părăsirea spațiului acoperă contravaloarea tuturor prejudiciilor suferite de locatar, însă atât timp cât contractul se află în vigoare, locatorul nu poate suferi un prejudiciu constând în contravaloarea lipsei de folosință, deoarece dreptul de folosință nu îi aparține.

Contrar a ceea ce a reținut instanța de apel, art. 2.2 nu face trimitere la art. 18.3 în ceea ce privește întinderea prejudiciului în cazul părăsirii spațiului de către chiriaș.

Art. 12 din contract nu reprezintă o sancțiune distinctă pentru nerespectarea obligațiilor contractuale, care să fie cumulată cu art. 18.3 ori cu art. 2.2 după caz.

Cauza a fost soluționată cu încălcarea dispozițiilor referitoare la clauza penală cuprinsă în art. 1069 C. civ. de la 1865.

C. civ. prevede că nu se poate cere atât executarea obligației principale, cât și plata clauzei penale pentru neîndeplinirea aceleiași obligații.

Cauza a fost soluționată cu încălcarea dispozițiilor referitoare la imputația plății.

Instanța a validat imputația propusă de reclamantă cu încălcarea principiului forței obligatorii a contractelor și regulilor referitoare la imputația plății.

Singura înțelegere a părților referitoare la ordinea în care se va face imputația sumelor reprezentând chirii o reprezintă mențiunea de pe biletele la ordin.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) și art. 33 C. proc. civ.

La data introducerii acțiunii, reclamanta nu avea niciun interes să obțină un titlu executoriu cu privire la chiria datorată pentru lunile martie 2015 - martie 2016 având în vedere că pentru această perioadă reclamanta deținea deja titluri executorii reprezentate de biletele la ordin emise de recurenta-pârâtă.

Chiar dacă executarea biletelor la ordin se poate dovedi dificilă, acest fapt nu îngăduie obținerea unui nou titlu executoriu.

Se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și se solicită admiterea recursului și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

F.Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Hotărârea nu a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.. Se susține că instanța de fond a soluționat cauza fără a se intra în cercetarea fondului.

O interpretare extinctivă a dispozițiilor referitoare la necercetarea fondului nu poate fi acceptată, intrarea sau neintrarea în cercetarea fondului decurge din cuprinsul soluției pronunțate, iar nu din motivarea sau nemotivarea unei soluții din care rezultă totuși, în mod evident, rezolvarea pe fond a cauzei.

Cele două situații - nepronunțarea asupra fondului, respectiv nemotivarea - sunt concepte esențial diferite. În realitate, instanța de fond a intrat în cercetarea fondului, iar decizia pronunțată în apel răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Această din urmă decizie cuprinde în considerente obiectul și susținerile părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligativitatea motivării hotărârii nu impune ca instanța de judecată să răspundă detaliat la fiecare argument invocat de către părți.

Decizia instanței de apel nu a fost dată cu încălcarea sau aplicare greșită a normelor de drept material. Astfel, nu a fost încălcat principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 C. civ. de la 1865.

În conformitate cu dispozițiile contractului nr. x din 29 mai 2007 încheiat între părți simplul abandon al spațiului o îndreptățește pe reclamanta-intimată în calitate de locator să solicite chiriașului contravaloarea lipsei de folosință egală cu contravaloarea chiriei lunare pe întreaga perioadă cuprinsă între data abandonului și data la care contractul de închiriere urma să-și înceteze efectele în conformitate cu dispozițiile art. 2.1 din contract.

Susținerea recurentei conform cărora dispozițiile art. 18.3 din contract sunt incidente doar în situația în care locatorul ar fi evacuat-o nu pot fi primite. Nu există nicio dispoziție contractuală în acest sens, obligația recurentei de a achita daunele-interese egale cu dublul chiriei și contravaloarea lipsei de folosință egală cu chiria lunară nefiind condiționată de evacuarea chiriașului.

În cauză nu au fost încălcate dispozițiile referitoare la clauza penală cuprinsă în art. 1069 C. civ. de la 1865.

Obligarea pârâtei recurente la plata atât a chiriei cât și a despăgubirilor își are fundamentul în clauza din art. 2.2 din contract.

Părțile au convenit cumulul dintre chirie și dublul acesteia cu titlu de clauză penală.

Antrenarea răspunderii contractuale a fost dispusă tocmai pentru neexecutarea obligațiilor, deci nu se poate susține că a fost reținută contravaloarea obligației principale și clauza penală.

În ceea ce privește imputația plății, aceasta s-a realizat în conformitate cu acordul părților astfel cum s-a reținut în contract.

Prin actul adițional nr. x din 25 iulie 2014, părțile au convenit diminuarea cuantumului prețului, însă condiționată de achitarea sumelor indicate instituind și sancțiunea pentru nerespectarea acestei obligații în cuprinsul art. 3.11, respectiv revenirea la prețul stabilit la pct. 3.3 și 3.4.

Nu poate fi reținută critica recurentei în sensul că prin biletele la ordin s-a stabilit o altă imputație a plății, câtă vreme prin contract s-a stabilit că se impuneau a fi stinse cu prioritate chiriile cele mai vechi.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, aceasta în mod corect a fost respinsă, intimata justificând un interes născut și actual pentru recuperarea părții restante din chirie.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate, care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D. împotriva deciziei civile nr. 202/2018 din 4 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 5 decembrie 2019.