ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 69/2025

HOTĂRÂRE

15.01.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 69/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 06.06.2023, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, solicitând ca aceștia să fie obligați să-i plătească drepturile salariale cuvenite și neachitate pentru munca suplimentară prestată în perioada 14.02.2020 - 14.02.2023, când a avut calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare, calculată până la data plății efective. Totodată, a solicitat ca pârâții să fie obligați să aloce fondurile necesare pentru achitarea sumelor pretinse.

Prin notele de ședință înregistrate la 08.11.2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

La aceeași dată, prima instanță, verificându-și din oficiu competența, în temeiul dispozițiilor art. 131 C. proc. civ. raportat la art. 269 din Codul muncii, a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze litigiul și a reținut cauza, spre soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune și a fondului; în aceeași zi, a pronunțat sentința civilă nr. 1899, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că judecata acțiunii revine în competența Tribunalului Călărași, întrucât reclamanta își desfășoară activitatea de procuror în cadrul Biroului Teritorial Călărași din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (în continuare, "D.I.I.C.O.T."), care nu are, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 78/2016, personalitate juridică și nu constituie, astfel, o unitate de parchet în sensul art. 127 C. proc. civ.

Totodată, a statuat că nu este incidentă nici ipoteza reglementată de art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., având în vedere că au calitatea de pârâți trei unități de parchet, dar nu vreo instanță de judecată.

Astfel învestit, Tribunalul Călărași, secția Civilă a pronunțat încheierea din 03.12.2024, prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vedere soluționării incidentului procedural.

Pentru a dispune astfel, a reținut că incidența prevederilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. este atrasă de calitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, reclamanta sesizând, astfel, în mod corect Tribunalul Dâmbovița, instanță egală în grad, aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în raza căreia se află Tribunalul Călărași.

Constatând existența unui conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din expozeul litigiului, la termenul din 08.11.2023, primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii, Tribunalul Dâmbovița a constatat că este competent general, material și teritorial să soluționeze litigiul; la același termen, a închis dezbaterile pe fondul cauzei, conform art. 394 C. proc. civ.

În aceste condiții, prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale și reținerea propriei competențe la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au avut posibilitatea de a pune concluzii, Tribunalul Dâmbovița a devenit singura instanță competentă să soluționeze cauza, astfel încât invocarea ulterioară, în etapa deliberării, a necompetenței teritoriale rămâne fără efect.

Mai mult, de vreme ce partea introductivă a hotărârii nu indică invocarea excepției necompetenței teritoriale, soluționarea ei cu prilejul deliberării și pronunțării sentinței reflectă încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (5) și art. 224 C. proc. civ.

Se cuvine subliniat și că dispozițiile art. 131 alin. (1) teza finală, coroborat cu art. 233 alin. (3) C. proc. civ., atribuie caracter interlocutoriu statuării privind competența și împiedică instanța să revină asupra ei.

Efectul neinvocării excepției necompetenței teritoriale in limine litis este acela al definitivării competenței instanței pe rolul căreia se află cererea de chemare în judecată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum rezultă și din considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, expuse în decizia nr. 31/2019.

Față de considerentele anterioare, Înalta Curte va stabili, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.