ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 100/2024

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la 21 octombrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul de Justiție și Tribunalul Călărași, obligarea acestora la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 și în continuare, luând în considerare majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015; plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective; plata dobânzii legale penalizatoare aferente, calculată asupra acestor drepturi salariale pe perioada solicitată, precum și actualizarea cu indicele de inflație a diferențelor de drepturi salariale cuvenite, începând cu data scadenței fiecărui drept și până la data plății efective.

Prin întâmpinările formulate, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Călărași, iar pârâtul Tribunalul Călărași a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Călărași, întrucât reclamanta este judecător în cadrul Judecătoriei Călărași, instanță arondată Tribunalului Călărași, instanță care are atât calitatea de pârât, cât și pe cea de instanță de judecată care ar fi competentă să soluționeze cauza pe fond. Totodată, a învederat că Tribunalul Călărași este arondat Curții de Apel București, care ar fi devenit competentă să soluționeze calea de atac a apelului. Prin urmare, pentru aceste argumente, a apreciat că se impune admiterea excepției invocate și declinarea cauzei la o instanță egală în grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel București.

Prin adresa înregistrată la dosarul cauzei la data de 18.01.2023, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 127 C. proc. civ., declinarea cauzei la Tribunalul Dâmbovița, având în vedere calitatea sa de judecător în cadrul Tribunalului Călărași.

În ședința publică din 09.02.2023, Tribunalul Călărași a luat act de cererea reclamantei de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, precum și de excepțiile invocate de pârâți, a reținut cauza în pronunțare pe aceste excepții și a dispus amânarea pronunțării la data de 15 februarie 2023.

Prin sentința civilă nr. 148/2023 din 15 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Călărași – secția Civilă a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Ministerul Justiției; a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Călărași, invocată de pârâtul Tribunalul Călărași și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Călărași, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtul Tribunalul Călărași, prima instanță de conflict a evocat dispozițiile art. 127 alin. (1)-(2

1

) C. proc. civ., precizând că dispozițiile alin. (2)

1

al art. 127 au fost introduse prin Legea nr. 310/2018 pentru valorificarea Deciziei nr. 290/2018 (publicată în M. Of. nr. 638 din 23 iulie 2018) a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din același cod sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Evocând, în continuare, paragrafele/considerentele 21-25, 30, 34, 36 din cuprinsul Deciziei nr. 290/2018 a Curții Constituționale, prima instanță de conflict a reținut că, din cuprinsul motivării Curții Constituționale, rezultă că excepția de necompetență teritorială facultativă în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de parte reprezintă o excepție de ordine publică (considerentul nr. 23), aspect confirmat de doctrină și practica judiciară, și, totodată, reprezintă o garanție a imparțialității instanței, aspect al dreptului de acces la o instanță imparțială, astfel încât, ca urmare a modificării art. 127 C. proc. civ. și în raport cu considerentele deciziei de neconstituționalitate invocate, invocarea excepției de necompetență teritorială facultativă, în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de parte, reprezintă o alternativă nu doar față de instituția strămutării, ci și față de instituția abținerii judecătorului (art. 42 C. proc. civ.), întrucât răspunde aceleiași exigențe referitoare la dreptul de acces la o instanță, respectiv, exigența judecării cauzei de către o instanță imparțială (obiectiv).

Astfel, în accepțiunea primei instanțe de conflict, declinarea competenței de soluționare a cauzei răspunde exigenței judecării cauzei într-un termen rezonabil și constituie un mecanism mai simplu, mai eficient și mai energic decât cel al abținerii de către toți judecătorii unei instanțe (nu doar de către judecătorii secției competente funcțional).

Reținând, așadar, caracterul de ordine publică al dispozițiilor art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ. în ceea ce privește necompetența teritorială a instanței care are calitatea de parte în cauză, așa cum este în cazul de față, precum și rațiunea normei care rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei din pricina calității părții – Tribunalul Călărași, prima instanță de conflict a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtul Tribunalul Călărași și, pe cale de consecință, a declinat competența soluționării cererii în favoarea Tribunalului Dâmbovița, sens în care a dispus înaintarea dosarului spre competentă soluționare Tribunalului Dâmbovița.

Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 27 februarie 2023, sub nr. x/2023.

La primul termen de judecată stabilit în cauză (2 mai 2023), Tribunalul Dâmbovița – secția I Civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale a prorogat verificarea competenței de soluționare a cauzei pentru întregirea cadrului procesual și discutării excepțiilor invocate, sens în care a dispus, din oficiu, conceptarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în calitate de pârâtă, cu mențiunea de a preciza dacă înțelege să își mențină apărările formulate de către pârâtul Ministerul Justiției, sens în care a amânat soluționarea cauzei la 27 iunie 2023, termen la care, pentru motivele expuse în încheierea de la acea dată, cauza a fost amânată la data de 17 octombrie 2023.

La termenul din 17 octombrie 2023, Tribunalul Dâmbovița a invocat din oficiu o posibilă excepție de necompetență teritorială și a dispus prorogarea pronunțării asupra acestei excepții, conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ., sens în care a dispus revenirea cu adresă către Tribunalul Călărași pentru a se comunica dacă doamna judecător A. a îndepinit/îndeplinește funcția de judecător în cadrul Tribunalului Călărași sau a unei alte instanțe (caz în care se va indica) din 10.2021 la zi.

La termenul din 14 noiembrie 2023, Tribunalul Dâmbovița – secția I Civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, având în vedere relațiile comunicate, a reținut cauza spre deliberare.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Dâmbovița – secția I Civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Călărași și Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Tribunalului Călărași. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmbovița a reținut că, din verificările dispuse de instanță, reclamanta are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Călărași, având însă grad profesional de tribunal din data de 01.01.2023 .

Totodată, a reținut că litigiile de muncă nu sunt de competența judecătoriei sau de competența unei instanțe inferioare celei în cadrul căreia își desfășoară activitatea reclamanta, astfel încât, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

De asemenea, a mai arătat că, în litigiul pendinte, Tribunalul Călărași are calitatea de pârât, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (2)

1

și alin. (2) din C. proc. civ., reclamanta avea posibilitatea ("poate sesiza" fiind terminologia uzitată de legiuitor) să sesizeze una din instanțele judecătorești de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate. Cu toate acestea, reclamanta a ales să sesizeze chiar Tribunalul Călărași.

De asemenea, cea de a doua instanță de conflict a mai constatat că dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată, astfel încât excepția invocată nu era una de ordine publică, ci doar de ordine privată, neputând fi invocată de instanță din oficiu, conform art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

Reținând, așadar, că dreptul de opțiune aparține în mod exclusiv părții reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamanta și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea chiar la Tribunalul Călărași, ce are calitatea de pârât în cauză, această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, instanța astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opțiune, Tribunalul Dâmbovița, în temeiul art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății prezentei cauze și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la 8 decembrie 2023, sub același număr de dosar (783/120/2023).

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, pentru următoarele considerente:

În speță, reclamanta, judecător (cu grad de judecător de tribunal) în cadrul Judecătoriei Călărași, solicită drepturi salariale din perioada în care a activat în cadrul acestei instanțe, chemând în calitate de pârât (și) Tribunalul Călărași.

Față de obiectul acțiunii (litigiu de muncă), potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii – 21.10.2022), competența materială revine în primă instanță tribunalului.

Așadar, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează "instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Totodată, se reține că, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii (și, totodată, aplicabilă față de data introducerii acțiunii – 21.10.2022), s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în legătură cu competența de soluționare a litigiilor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

În consecință, pentru situația în care salariatul are calitatea de reclamant, față de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cauzei aparține tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantului.

Cum reclamanta, judecător în cadrul Judecătoriei Călărași, a solicitat recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la perioada în care a avut calitate de judecătoare în cadrul acestei instanțe, în virtutea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, avea posibilitatea să se adreseze fie tribunalului în a cărui circumscripție își avea domiciliul, fie tribunalului în a cărui circumscripție se afla locul de muncă.

Având în vedere că reclamanta are domiciliul în Călărași și locul de muncă la Judecătoria Călărași, în conformitate cu textele de lege mai sus amintite, Tribunalul Călărași apare ca fiind instanța competentă atât din punct de vedere material, cât și teritorial.

Cu toate acestea, dată fiind calitatea părților, în analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, nu sunt incidente dispozițiile de drept comun, ci prevederile art. 127 alin. (1)-(2) și (2

1

) din C. proc. civ.

Așadar, în determinarea competenței teritoriale, Înalta Curte reține că, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Însă, dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretate în lumina deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, care, de altfel, a și fost valorificată prin modificarea adusă art. 127 din Cod de Legea nr. 310/2018, motiv pentru care, analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător, trebuie să aibă în vedere nu numai ipoteza în care cauza este de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea, ci și ipoteza în care competența aparține unei instanțe inferioare acesteia, dată fiind posibilitatea exercitării căilor de atac.

Întrucât reclamanta are calitatea de judecător de judecătorie, iar cererea de chemare în judecată formulată de aceasta nu este de competența judecătoriei, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

În schimb, având în vedere că, în cauză, Tribunalul Călărași este chemat în judecată în calitate de pârât, sunt incidente dispozițiile referitoare la competența facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (2

1

) din C. proc. civ., care vizează și ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanței căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (Tribunalul Călărași), în speță, este atrasă incidența art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2)

1

C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Însă, așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate.

În speță, reclamanta a învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Călărași, instanța care ar fi fost competentă să judece litigiul.

Așa fiind, instanța supremă constată că reclamanta și-a manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând, astfel, competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Așadar, dreptul de opțiune aparține în mod exclusiv părții reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamanta și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea la Tribunalul Călărași, această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, instanța astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural acest drept de opțiune.

În consecință, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea primei instanței învestite, respectiv în favoarea Tribunalului Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2024.