ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.10.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1759/2024

HOTĂRÂRE
09.10.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1759/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 9 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 29 iunie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., domiciliată în localitatea Călărași, județul Călărași, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Călărași, Înalta Curte de Casație și Justiție ("ÎCCJ") și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat obligarea pârâților Tribunalul Călărași și ÎCCJ la eliberarea adeverinței necesare pentru revizuirea pensiei de serviciu, în care să se menționeze venitul brut neplafonat ce reprezintă baza de calcul a pensiei de serviciu, în conformitate cu prevederile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, prin includerea în baza de calcul și a drepturilor salariate calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, precum și prin valorificarea coeficientului 19 de multiplicare, conform Anexei la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 13, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/2017, (drepturi stabilite prin hotărâri judecătorești definitive) și prin raportare la Ordinul nr. 959/1 din 12 aprilie 2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație si Justiție, adeverință care să o înlocuiască pe cea inițială, și obligarea pârâților la daune interese și morale, rezultate din neexecutarea cu rea credință a hotărârilor judecătorești invocate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 82 din Legea nr. 303/2004, Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1275/2005, Deciziile nr. 23/2015, nr. 36/2018 și nr. 24/2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 278 raportat la art. 34 și la art. 40 alin. (2) lit. h), art. 266 și 269 Codul muncii.

La termenul de la 8 februarie 2024, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale raportat la obiectul acțiunii care vizează pretenții de dreptul muncii, respectiv acordarea unor drepturi de natură salarială, și împrejurarea că reclamanta este magistrat pensionar, raportat și la dispozițiile 127 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 91 din 8 februarie 2024, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.

În esență, Tribunalul Dâmbovița a reținut că partea reclamanta, pensionar fost magistrat judecător în cadrul unui tribunal, a învestit instanța cu soluționarea unui litigiu de muncă, care potrivit dispozițiilor art. 269 Codul muncii, este de competența tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul. În opinia instanței, prevederile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, drept pentru care a trimis cauza spre soluționare Tribunalului Călărași, reclamanta având domiciliul în localitatea Călărași.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, secția I civilă.

La termenul de la 12 septembrie 2024, Tribunalul Călărași, secția Civilă a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 645 din 26 septembrie 2024, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către instanța supremă, în vederea soluționării acestuia, și a suspendat judecata cauzei.

În esență, Tribunalul Călărași a reținut, față de dispozițiile art. 127 alin. (2)

1

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă și Tribunalul Călărași, secția Civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu judecarea unui litigiu de muncă, având ca obiect drepturi bănești de natură salarială, solicitate de reclamantă, în calitate de fost judecător la Tribunalul Călărași, instanță care deține și calitatea de pârât.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

În conformitate cu aceste dispoziții legale, în cazul cererii introduse împotriva unui judecător și care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau împotriva unei instanțe de judecată, competența de soluționare aparține uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel cum a statuat Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, competența facultativă are caracter de noutate în legislația procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient și mai energic decât cel al strămutării procesului civil (la care se putea apela în temeiul vechii reglementări), legea creând un drept al părții de a proceda la alegerea unei alte instanțe pentru soluționarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanțe superioare spre a se pronunța asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparțialitate și de obiectivitate necesar soluționării cauzelor în conformitate cu exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale referitoare la dreptul părții la "o instanță independentă și imparțială".

Prin dispozitivul aceleiași decizii a Curții Constituționale s-a stabilit că dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluție care a fost reflectată în alin. (2)

1

al art. 127 din același cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârât a fost chemat Tribunalul Călărași, aflat în circumscripția Curții de Apel București, astfel că instanța competentă să judece cauza se stabilește în raport de noțiunea extinsă pe care Curtea Constituțională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 C. proc. civ., incluzând și instanța de judecată, în scopul asigurării imparțialității obiective.

În temeiul textelor de lege mai sus menționate, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Dâmbovița, instanță judecătorească de același grad cu Tribunalul Călărași și care se află în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1542/2023
Ședința publică din data de 20 iunie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la 21.10.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe
ÎCCJ 2024-10-29
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1938/2024
Ședința publică din data de 29 octombrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 2 mai 2023 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă sub nr. x/2023 reclamantul
ÎCCJ 2023-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1656/2023
Ședința publică din data de 19 septembrie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 27 ianuarie 2022 pe rolul Tribunalului Dâm
ÎCCJ 2023-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4171/2023
Ședința publică din data de 28 septembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cere
ÎCCJ 2024-05-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2894/2024
Ședința publică din data de 28 mai 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea de chemare în judecată înregi
Sursă