ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4171/2023

Ședința publică din data de 28 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dâmbovița, la 06.07.2022, sub nr. x/2022 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților la:

- recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente la nivelul indemnizațiilor procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. a), pct. 6 - 13, în raport cu funcția deținută sau cu care era asimilată potrivit legii, începând cu 09.04.2015 și în continuare;

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților la plata sumelor necesare pentru fiecare lună, a diferenței dintre venitul la care era îndreptățită și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- obligarea pârâtei Curtea de Apel București la eliberarea adeverinței corespunzătoare indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente recunoscute conform primelor petite, necesară recalculării pensiei la care este îndreptățită conform legii.

2.1. Prin sentința nr. 1950 din 27.10.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect "drepturi salariale", acțiune formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție a reținut, în esență, că reclamanta solicită recalcularea drepturilor salariale, solicitare ce presupune și emiterea unui ordin de salarizare, chiar dacă acestea nu sunt contestate în mod expres, astfel că instanța competentă a analiza reîncadrarea reclamantei este secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

2.2. Prin sentința nr. 26 din 12.01.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

În fundamentarea soluției de declinare Curtea de Apel București a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ., deoarece Curtea de Apel București este parte în procesul de față, având calitatea de pârâtă, aceste norme instituind și o competență teritorială alternativă, iar alegerea instanței competente dintre cele prevăzute de textul de lege menționat se impune a se face de către reclamant la data sesizării instanței. Totodată, a reținut că dispozițiile art. 27 alin. (2) și alin. (2

1

) din C. proc. civ. au caracter special în raport cu celelalte norme de competență și nu disting din perspectiva criteriului procedural de clasificare a capetelor de cerere în principale și accesorii, fiind incidente indiferent că atragerea curții de apel în proces s-a făcut cu privire la un capăt de cerere principal sau unul accesoriu.

Astfel, a constatat că acțiunea trebuia introdusă la una dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel București și, având în vedere că înregistrarea inițială a acesteia s-a făcut pe rolul Tribunalului Dâmbovița, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, a considerat că reclamanta și-a manifestat fără echivoc voința în privința instanței competente teritorial, motiv pentru care a declinat competența în favoarea Curții de Apel Ploiești.

2.3. Prin sentința nr. 105 din 31.05.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat soluționarea cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare a reținut că, ținând cont de faptul că obiectul acțiunii îl reprezintă drepturi salariale restante și neacordate, ce nu presupun emiterea unui act administrativ emis în executarea în concret a legii, iar nu contestarea unui act administrativ sau refuzul de soluționare a unei cereri, este vorba despre un raport juridic de drept civil și nu de drept administrativ.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 teza a II-a, art. 134 și art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente.

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamantă îl constituie obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel București la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente la nivelul indemnizațiilor procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. a) pct. 6-13, precum și la achitarea diferenței dintre venitul la care era îndreptățită și venitul efectiv plătit. Diferențele salariale sus-menționate a solicitat să fie actualizate cu indicele de inflație la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel București să-i elibereze adeverința corespunzătoare indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente recunoscute, necesară recalculării pensiei la care este îndreptățită conform legii.

Problema care a generat conflictul negativ de competență privește stabilirea competenței materiale procesuale din perspectiva obiectului cauzei deduse judecății și în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Astfel, Tribunalul Dâmbovița a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 7 alin. (1) cap. VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, reținând că reclamanta solicită recalcularea drepturilor salariale, solicitare ce presupune și emiterea unui ordin de salarizare, chiar dacă acestea nu sunt contestate în mod expres. Ca urmare, a apreciat că acest litigiu nu este unul clasic de dreptul muncii, fiind de competența instanței de contencios administrativ.

Curtea de Apel Ploiești a reținut că, dimpotrivă, nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) secțiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, deoarece cererea reclamantei nu reprezintă o contestare a unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale sau a refuzului de emitere, nesolicitând anularea unor astfel de acte, considerând că este vorba despre un raport juridic de drept civil și nu de unul de drept administrativ.

Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța de conflicte de muncă și asigurări sociale a tribunalului cu o acțiune ce are ca obiect drepturi de natură salarială, solicitând obligarea pârâților Curtea de Apel București și Ministerul Justiției să-i plătească diferențele rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin raportare la coeficienții de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. a), pct. 6-13, actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare.

În speță, se reține că nu sunt incidente prevederile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, întrucât aceste dispoziții de excepție sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale, reglementând competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București doar în soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puțin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest text de lege.

Așadar, litigiul dedus judecății nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), nefiind circumscris, prin urmare, sferei contenciosului administrativ, astfel cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Totodată, este de observat că reclamanta nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte și nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite și neplătite.

Or, atât timp cât nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, raportul juridic generator al drepturilor și obligațiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și din Legea nr. 304/2004 (abrogată și înlocuită cu Legea nr. 303/2022), Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze litigiul de față este instanța specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

Această soluție este în acord și cu Decizia nr. 9/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensații, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, și nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situații este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acțiuni directe la instanța competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părți, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Raportul juridic pe care se grefează petitele acțiunii (plata unor diferențe de drepturi salariale) este un raport juridic de muncă, fie el și atipic ("sui generis"), calificare făcută de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr. 46/15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 495/16 iulie 2009, prin care s-a reținut că:

"Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. În această categorie intră raporturile de muncă ale funcționarilor publici civili sau militari, soldaților și gradaților voluntari, persoanelor care dețin demnități publice, magistraților și magistraților-asistenți, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, membrilor cooperatori și raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă. Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis".

De asemenea, art. 266 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, reținut în fundamentarea soluției de declinare și de către Curtea de Apel Ploiești, prevede că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar în conformitate cu art. 269 alin. (2) din același act normativ:

"cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

În egală măsură, prezintă relevanță dispozițiile art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011 prin care legiuitorul a reglementat competența în materie. Potrivit acestui text de lege:

"conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal".

În aceste condiții, se constată că demersul judiciar inițiat de reclamantă se circumscrie materiei conflictelor de muncă, competența materială de soluționare a acestuia revenind, așadar, în primă instanță tribunalului, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Pentru motivele arătate la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.