ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2416/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2416/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 9 mai 2023
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2022, la data de 05.07.2022 (din care s-a disjuns la 07.07.2022 dosarul numărul x/2022, din care s-a disjuns dosarul cauzei cu nr. x/2022), reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat:
obligarea pârâților la recalcularea indemnizațiilor de încadrare aferente ultimilor trei ani și două luni anteriori introducerii prezentei acțiuni și emiterea ordinelor de salarizare aferente, prin includerea unui procent de 2% pe zi din indemnizațiile de încadrare brută lunară, reprezentând echivalentul diurnei stabilite potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. 27 din 2006, drept acordat în favoarea procurorilor numiți în cadrul secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în temeiul art. 882 alin. (5) din Legea 304 din 2004;
obligarea pârâților la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate potrivit primului capăt de cerere și cele efectiv plătite, aferente ultimilor 3 ani și două luni anterior sesizării instanței, precum și la plata dobânzilor legale penalizatoare, de la data scadenței acestor sume și până la data plății efective, precum și actualizarea debitului principal cu rata inflației;
obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea către ordonatorii de credite a fondurilor necesare efectuării plății sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri constând în diferențele de drepturi salariale obiect al prezentului litigiu;
obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 2041/03.11.2022 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I Civilă – Complet specializat in soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale, a fost disjuns capătul de cerere privind emiterea ordinelor de salarizare, s-a format dosarul nr. x/2022 și a fost declinată cauza în favoarea Curții de Apel București.
A fost declinată, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, competența materială de soluționare a cauzei.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut in vedere dispozițiile art. 7 din anexa V a Legii nr. 153/2017, care instituie procedura de contestare a încadrării și competența exclusivă de soluționare a acestor litigii în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.
2.2. Prin sentința civilă nr. 207 din data de 07.02.2023pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.
A fost declinată competența de soluționare a cauzei cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, București, Ministerul Finanțelor Publice-DGRFP-AFP D-TA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență.
A fost trimisă cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea de apel a constatat că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 153/2017 pentru formularea acțiunii în contencios administrativ reglementate de acest articol de lege, respectiv, nu există situația premisă pentru exercitarea acțiunii în discuție, nefiind contestate, pe calea recursului grațios, actele administrative de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanților, iar acțiunea formulată de acestea nu are ca obiect principal hotărârea organelor prevăzute la alin. (1) din articolul menționat.
S-a reținut că această competență nu poate fi extinsă printr-o interpretare analogică, întrucât în materia raporturilor juridice de muncă se aplică alte dispoziții derogatorii, respectiv prevederile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) și art. 266 din Codul muncii.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Argumente de fapt și de drept relevante
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.
Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.
Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu cererea formulată de reclamanți, procurori în cadrul parchetelor pârâte, prin care solicită recalcularea indemnizațiilor de încadrare și repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale, izvorâte din raportul de muncă.
Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 153/2017, în raport de petitul acțiunii, apreciind că legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.
Totodată, constată instanța că litigiul de față nu are natura unuia de contencios administrativ, întrucât reclamanții nu contestă un act administrativ tipic și nici nu deduc judecății un act administrativ asimilat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reține că obiectul cauzei de față îl reprezintă acțiunea pentru recalcularea indemnizației de încadrare, respectiv o acțiune de drept comun, raportul juridic generator al drepturilor și obligațiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii: "Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, art. 269 din același act normativ prevăzând că "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii."
Dând eficiență principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță în limitele învestirii, având în vedere dispozițiile legale sus-menționate și obiectul acțiunii de față, Înalta Curte apreciază este competentă să soluționeze cauza în primă instanță secția specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul Tribunalului Dâmbovița.
Temeiul legal al regulatorului de competență
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă – Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., C. și B. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice – DGRFP-AJFP Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă – Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 mai 2023.