ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4060/2022

Ședința publică din data de 20 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub nr. x/26.07.2021 reclamanții A., B., C., D. și E., au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la: recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alți angajați din cadrul Ministerului de Justiție (consilierii de probațiune în Direcția Națională de Probațiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016; plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanții începând cu data de 01.08.2016 până la zi, și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare reprezentat de neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze; obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea ordinelor de salarizare noi și plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, pentru perioada 01.08.2016 și pentru viitor, respectiv, la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare; actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu dată scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamanților) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Prin sentința civilă nr. 2854/02.11.2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București

Prin sentința nr. 831 din data de 03 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că, prin Decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

Întrucât reclamanții sunt personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ei nu pot sesiza Curtea de Apel București, fiind incidentă norma de competență teritorială prevăzută de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât dispozițiile acestui articol sunt imperative, textul de lege utilizând expresia "va sesiza".

Prin sentința civilă nr. 130 din data de 06 iulie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, în cauză, acțiunea are ca obiect principal acordarea de drepturi salariale și este o acțiune ce izvorăște din raportul de muncă al reclamanților, personal auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, fiind un litigiu de dreptul muncii instanța competentă este tribunalul, care are plenitudine de competență în soluționarea litigiilor de muncă.

Curtea de Apel a constatat că legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

Or, în cauză, reclamanții nu au formulat o astfel de plângere, nu au parcurs procedura contestației împotriva actelor administrative ale ordonatorului de credite, ci au solicitat obligarea pârâtului la plata diferenței dintre drepturile salariale primite și cele pretins cuvenite.

Așadar, se reține că dispozițiile speciale ale art. 7, Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu sunt incidente în cauză, ele neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Reclamanții au învestit instanța cu o acțiune având ca obiect, în esență, recunoașterea stării de discriminare în care s-au aflat din punct de vedere salarial în raport cu alți angajați din cadrul Ministrului Jusitiției, respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON.

Potrivit prevederilor art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București."

Înalta Curte constată că art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 reglementează o procedură specială în situația personalului din justiție care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.

În cauză, reclamanții nu au urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv nu au formulat contestație împotriva modului de calcul al drepturilor salariale la Colegiile de conducere al Curții de Apel București, ci s-au adresat instanței de judecată cu o acțiune ce vizează obligarea pârâților la recalcularea indemnizației de încadrare.

În acest sens este de reținut că reclamanții au indicat, printre temeiurile de drept invocate, și dispozițiile art. 166, art. 253 alin. (1) și (2), art. 266, art. 270, art. 272 și 275 din Codul muncii.

Obiectul și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată sunt esențiale pentru corecta determinare a normelor de competență materială incidente în litigiu, cu respectarea principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță numai în limitele investirii.

În cauză, Curtea de Apel Ploiești a stabilit în mod corect că litigiul dedus judecății se referă la un conflict de muncă, având ca obiect plata unor drepturi salariale pe care reclamanții le consideră cuvenite și neplătite și deci competența de soluționare în primă instanță revine secțiilor specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalelor.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D. și E. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2022.